ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.11.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Buzău
ÎNSCRIS: 03.09.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
NOV-2016
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Cum se pleaca in Dominicana (fara bagaj de cala si se ajunge fara bagaj de mina)

TIPĂREȘTE

Petru cei care isi doresc o excursie in Republica Dominicana si pe care as putea sa ii ajut cu un sfat, am sa expun aici pasii pe care i-am facut eu.

In luna aprilie, mai pe la inceput, nu stiu cum (si mai ales de ce) am deschis siteul Viajesolofertas al unei agentii din Spania care ofera excursii in Caraibe, si multe Coaste ale Spaniei.

La momentul ala era un fel de early- booking si vrind sa fac o testare, m-am trezit ca am trimis agentiei un mail pentru solicitare oferta, spund ca am dori o excursie la sfirsitul lunii octombrie si pretul sa nu depaseasca 650 euro/persoana. Am primit raspuns ca oferta lor incepe de la 701 euro la un hotel de 4 stele. Si daca tot am intrat in hora… am zis sa jucam. Am optat pentru rezervarea unei vacante de 7 zile (31-oct-7 nov, la momentul ala era ultima perioada afisata pe site) la un hotel de 5 stele, la pretul de 800 si ceva euro/persoana, pachetul incluzind 7 nopti cazare la all inclusive Riu Bamboo (parca cel mai ieftin pret din oferta de 5 stele), cu zbor din Madrid, o asigurare de calatorie si toate taxele de aeroport incluse in pret. Imediat am primit pe mail ca trebuie sa platim 10% din pret iar restul cu 30 zile inainte de plecare.

Cum nu eram hotarita 100%, l-am zis alora ca “stiti, eu abia acum am vazut oferta… si ca ma apuc de strins banii (vrajeala) iar ei mi-au raspuns ca pot plati 127 euro (desi 10% din suma insemna 173 euro). Acum, fie ce-o fi… si cu 5 milioane si fara ei, tot aia sint, asa ca am platit cu cardul suma ceruta de ei. Motivele care m-au facut sa iau aceasta hotarire au fost:

1. stiam ca e agentie serioasa, (am mai fost cu ei si data trecuta, acum vreo 6 ani)

2. avansul a fost mult mai mic fata de o agentie de pe la noi iar in cazul in care se intimpla sa nu mai putem pleca, suma nu era atit de mare incit sa imi infig o unghie in git.

3. preturile cu cel putin 100 de euro/pers mai mici fata de ce ofera alte agentii din tara sau strainatate

4. si nu ultimul de e listapofta de fructe exotice dulci si moi cum numai aici se gasesc.

Comunicarea cu agentia se face numai in limba spaniola, dar cu ajutorul unchiului Google translate, nu am avut absolut nici o problema.

Tot in perioada aia, cred ca inainte de a face solicitarea ofertei, am primit cadou 2 bilete de avion, Bucuresti-Madrid - multumesc inca o data cui mi le-a daruit ;) - astfel ca aveam asigurate zborurile dus–intors. A mai ramas sa stabilesc datele de calatorie si am ales ca la plecare sa facem o escala de 1 noapte in Madrid pentru ca fuseseram avertizati de la inceput ca zborurile, pina la data plecarii, pot suferi mici modificari.

Si … de ce mi-a fost frica nu am scapat, zborul nostru a fost modificat numai ca foarte putin, in loc sa plecam la ora 15.30 am fost programati la alt avion cu decolare la ora 16.30 si sosire la destinatie, la ora 20.30. (desi anteriorul fusese cu aterizare la 18) nu am reusit sa fac socotela cite ore vom zbura, nici cu calculatorul, nici babeste pe degete… insa asa cum ne-a anuntat pilotul, zborul a fost de 8 ore si 10 minute.

Dupa ce am fost in transa vreo saptamina la rind cautind excursii de facut in Dominicana, citind toate reiewurile scrise pe AFA pentru a cauta ponturi, usor, usor mi-a trecut febra calatoriei (nu mai dormeam noaptea si eram cu toate siteurile deschise) si m-am apucat de munca grea pentru a stringe banii necesari. Cum reuseam sa adunam o suma, intervenea cite un eveniment placut sau neplacut care ne toca suma adunata. (vreo 2 nunti cu prezenta obligatorie, la sute de kilometri departare, o ploaie torentiala care a trecut prin tavan si ne-a facut sa zugravim toata casa, un concediu la marea noastra … si-aletele mai mici: absolvire de facultate, absolvire de liceu, balurile aferente ale evenimentelor copiilor mei). Astfel ca prin august, sotul meu vine cu o propunere interesanta, tot avea el un fond la un CAR, ca sa faca un imprumut pentru toata suma ce mai trebuia platita astfel ca am scapat de grija si ne-am vazut de treburi in liniste. Banii i-au fost virati la jumatea lui septembrie iar ultima zi de plata era in 30. El ca sa faca plata, eu ca sa mai astepte pina in ultima zi… ca daca se intimpla ca vreunul dintre noi sa isi rupa o mina, vreun picior… N-a mai avut rabdare si a doua zi a platit restul de bani iar seara… ce credeti? Pe terenul de fotbal si-a rupt mina!!! Da, am gura aurita! ;) Cu mina rupta, cu piciorul dupa git, nimic nu ma va face sa renunt la excursie, ii zic si numaram pe degete cele 3 saptamini in care el trebuia sa poarte gipsul. Si l-a scos singur cu 1 saptamina inainte de ziua cind era programat la medic pentru ca trebuia sa plecam la nunta la Suceava si era un eveniment la care nu trebuia sa lipsim. Deci, toate relele se intimplasera, iata ca vine si ziua plecarii!!!

Cu putin timp inainte ne-am ocupat de bagaje, eu spunindu-i sa noteze in telefon cind imi mai aduceam aminte de cite ceva sau citeam pe la altii cam ce trebuie sa nu ne lipseasca: adaptoare, incarcatoare, pelerine de ploaie, ceva anti titnari, o alifie de herpes (citisem pe AFA cum ca i-a trebuit cuiva)... si alte maruntisuri pe linga haine. Cum nu doream sa platesc in plus pentru un bagaj de cala la Blue Air (vreo 60 euro/persoana daca imi amintesc eu bine…) am socotit ca ne incadram cu necesarul in valizele mai mici de mina, la 10 kg/ cap de om. Il rugasem pe sot sa isi faca proba din timp cu ce vrea sa ia la el si sa vada cum ii incape si cu vreo saptamina el le avea gata calcate, impachetate si fermoarele trase… plus ca ii mai ramasese loc sa bag si eu cite ceva in valiza lui. Eu imi fac bagajul in noaptea de dinaintea plecarii asa ca dupa ce am incheiat munca m-a apucat de calcat si impachetat. Cind le bag in valiza, constat ca imi ramine jumate goala. Mai, sa fie! (drept e ca eu nu imi socotesc decit strictul necesar iar rochitele de plaja pe care mi le facusem, erau din cirpele de cele mai subtiri). Ii zic ca poate sa isi mai ia haine si sa le bage la mine si cind trec pe linga valiza lui, vad movila de costume de baie pe care mi le selectasem pentru concediu. Aoleu, de astea am uitat! Ma miram eu sa imi ramina atita loc. Imi retrag propunerea si dupa ce am bagat totul, am constatat ca fermoarul se inchide usor. Cel mai greu a fost cu cremele de protectie, ca a trebuit sa le scurgem in bidonase mici ca sa nu depaseasca 100 ml. Am folosit recipiente de la sampoane numai bune de o doza zilnica, atfel, cind plecam in ecursii sa luam cite un recipient in ruxac. Pentru excursiile optionale am ales cei mai mici si mai subtiri ruxaci gasiti prin casa si i-am bagat pliati in valiza.

Pentru cheltuielile din Dominicana (excursiile optionale si eventualele urgente) ne-am procurat dolari si cind am trimis sotul sa cumpere, am zis sa fie in bancnote cit mai mici astfel ca a venit acasa cu un “sac de bani” (vreo 80 de 1 dolar restul de 5,10,20). 80??? Ce ai luat asa de multi? /Pai nu ai zis ca sa avem de bacsisuri? /Daca tu crezi ca eu dau bacsisuri in stinga si in dreapta, te inseli amarnic.

Hai sa facem check-inul pentru biletele de Madrid. Cu 3 zile inainte de plecare nu mergea. Stai, ca poate sa fie doar cu 48 de ore inainte de plecare. Incercam cu 48 de ore… nimic! Ne aparea ca datele introduse de noi nu se regasesc. Deja imi intra un morcov… cu iepure cu tot! Ce ne facem acum? Prin cap mi-a trecut ca poate cadoul a fost doar o “gluma”. (Am si intrat pe siteurile de zboruri ca sa verific daca gasesc bilet pentru a doua zi. Erau citeva in jur de 300 eur/persoana) A mai trecut o zi, am incercat iar… nimic. Mai, sa fie! Ia cauta numarul de telefon sa sunam! Zis si facut, ne raspunde o doamna si ne cere datele… asteptati un moment… timp in care ma trec toate sudorile. Da, bilete dumneavoastra sint achitate si va rog sa sunati la nr 090XXXX ca sa faceti check–inul. Pai, stai, doamna, numarul e din Romania? / E un numar international dar se poate apela si din Romania! / Ce vorbesti, Frantz!!! Sa platesc pe convorbire cit mi-as lua bilet nou? NU SUN! Si n-am sunat. Seara, cind aveam toate alea facute si ne pregateam de culcare, sotul incearca din nou sa faca check-inul. Spre stupoarea noastra, a mers! Si spre alta stupoare a noastra, cind ni s-au emis biletele, vedem ca scrie pe ele:aveti locul 3 F si 3 E si cite un bagaj de cala. Ce vorbesti, frateeee!!! Cum sa avem bagaj de cala? Am inceput sa ne ciondanim. Eu la el: nu te-ai uitat deloc pe biletele alea si ti le-am dat din aprilie. Toata ziua te-ai uitat la filmulete cu prosti, pe youtube, dar ca sa verifici si tu ceva serios, n-ai facut nimic. Basca, biletele din Madrid spre Punta Cana erau emise tot de un sac de zile si l-am rugat sa le traduca sa vada daca e ceva de retinut. El cica nu se pricepe la spaniola si gata, si-a declinat toata raspunderea. Nici in ziua plecarii nu a stiut la ce ora decolam, de la ce terminal... etc… si… acum vine cel mai important, cite kile avem voie la bagaj. Asa ca ne-am cintarit noi frumusel valizele si am lasat cite 10 kile la fiecare.

La ora la care scriu acest articol, am petrecut eja 4 zile si sint sigura ca jumate din haine nu le vom folosi. In afara de 2 perechi de pantaloni scurti, vreo 3-4 tricouri si vreo 3 -4 rochite de plaja, nimic nu e necesar. In fine, am luat si 3 perechi de pantaloni lungi (de vara, subtiri, am luat o pereche intr-o seara si am simtit cum am intrat imbracata la sauna), cite un hanorac (asta e necesar in avion si la Safari ca se pleaca in camioane fara geamuri dar despre asta o sa va mai povestesc la descrierea excursiei) sandale, un adidas usor si papuci (la hotel e gresie si tine rece). Prosoape, sampoane si alte cosmetice in afara de pasta si periute, nu am luat cu noi. Doar Autan (cu care voi pleca inapoi sigilat ca nu am intilnit nici aripa de tintar in resort- ieri la safari sa zic ca m-a ciupit unul) si crema de plaja ca aici cel mai mic pret in aeroport era 25 dolari. La magazinul din resort nu am verificat. A, era sa uit…. muuuulte costume de baie. ;) (pentru sedintele foto) si muuuuuulti acumulatori pentru camera foto (eu am luat si una de schimb in caz ca (uituca cum sint) sa ramin fara asta principala. Transformator de priza cu 2 craci si incarcatoare pentru acumulatori. Am unul de 34 si unul de 2. Ala de 4 nu merge, se pare ca e curentul prea slab, nu merge nici macar cu 2 in el… asa ca bateriile mele sint pe sfirsite. (13 perechi de acumulatori in 3 zile)

Am decis impreuna ca sa nu mai schimbam valizele ca i-asa nu avem ce mai adauga in plus. Dimineata am printat biletele de la Blue Air si am plecat la drum.

Ajunsi la aeroport, neavind bagaj la cala, am trecut de securitate ca in brinza… , fara a ne mai prezenta la ghiseu ca sa ne verifice bagajele.

Zborul a fost linistit, cam 3 ore jumate, cu mincare inclusa in pret (ceea ce nu stiam) foarte buna, iar la sfirsit ne-au dat bomboane mentolate. Bauturile au fost cu bani. Am avut apa cumparata de pe aeroport. La Madrid am aterizat fara probleme, am plecat spre hotelul la care am avut cazarea de o noapte si despre care v-am povestit iar a doua zi, la 12 am plecat spre aeroport, cu 4 ore inainte de ora de imbarcare.

Aici, am dorit sa facem aceeasi schema ca la Otopeni. Avind biletele printate si neavind bilet la cala. Cind am ajuns la securitate… ce sa vezi, inapoi! Nu aveam cod de bare. Ne-am uitat pe panou si casele de bilete erau de la 126 la 130. Am mers un sfert de ora pina am ajuns. (Plecati cu 4 ore inainte ca nu e timp de stat). Acolo era o codalaie… de iti venea rau. Cam 100 de persoane si nici o casa deschisa. Niste baieti (clandestini) veneau pe la coada si intrebau daca vrem sa ne infolieze bagajul contra unei sume de 5 euro. Am zis ca fiind bagaj de mina, nu e nevoie (desi valiza sotului dadea semne de craparet ca in Spania erau 26 grade si si-a bagca groasa in interior;)) Erau altii care au dorit infoliere si se miscau aia cu o viteza… de ziceai ca au motor. Cind au trecut niste pazici, imediat s-au facut nevazuti. Probabil ca nu aveau voie. Cit am stat la coada, vreo ora intreaga, au venit n’spe insi cu folie.

Iacata ca ajungem si noi in fata unuia dintre ghisee. Se deschisesera 7 pentru ca era o mare de oameni si jumate din ei vorbeau romaneste. Asta m-a bucurat! (nu pentru mult timp). Ne cere pasapoartele si voucerele tiparite.

Am uitat sa va spun mai sus ca dupa ce ne-au sosit biletele de avion, am citit intr-un articol cum ca poti sa cumperi loc cu mai mult spatiu la picioare. Am cerut agentiei si ne-a trimis un link, ne-a spus ca acele locuri vor costa suplimentar. Am verificat ce ne-au trimis ei si era schema avionului si preturile aferente locurilor disponibile. Am ales unele mai in partea din fata, pe partea opusa cu toaleta. Esi fusesem avertizata ca sa nu iau linga toaleta ca va fi vinzoleala si miros urit… sa stiti ca n-am avut probleme.

Dupa ce ne-a verificat biletele, ne-a cerut bagajele si noi zicem ca nu le dam, ca sint bagaje de mina. Atunci puneti-le pe cintar. Daca acasa au avut 10 kile, aici aveau 11. Nu se poate! Aveti voie doar cu 8 kilograme! (i-am soptit ceva de dulce sotului… ca n-a citit nimic din ce era scris pe bilete si n-am avut incotro, am predat bagajele la cala.) Ne-a dat codurile de bara si ne-a indrumat spre poarta de imbarcare A… si ceva parca A6. Mi-am amintit subit ca sotul a bagat banii in valiza, ca fiind cascavalul mare, nu incapea in portofel. Ba, la plecarea de acasa i-am zis sa imi dea jumate ca cine stie, daca se rataceste vreun bagaj... etc… sa avem fiecare bani la noi. Mi-a dat jumatea cu 1 dolar. :) Asa ca jumatea lui era in valiza si valiza… in drum spre cala avionului. Mi-a picat fata mai ales ca nu aveam bagajul infoliat. Asta e, facem jumate de excursii si gata! El a stat linistit, nu a avut nici o problema, a zis ca presimte ca totul va fi bine.

Pina sa se deschida imbarcarea lumea s-a asezat la coada de nu mai aveau ceilalti cum sa treaca. A venit un domn de la securitate si a spart gasca, nu am inteles ce le-a spui ca noi stateam deoparte, pe scaune.

Cind a venit ora, a strigat ca se imbarca pasagerii din zona 1. Noi aveam zona 3 asa ca am stat jos pina ne-a venit rindul. Cind s-a urcat toata lumea, niste romani care erau cu 3 rinduri mai in fata noastra, au cerut ca sa stea impreuna cu alt grup care era mai in spate. Stewardesele au facut schimb de locuri astfel ca i-a adus pe toti in fata noastra si de aici s-a zis adio cu linistea. Au jucat carti, au batut din palme cind cistiga cite unul dintre ei… vorbeau tare… astfel ca, desi mi-as fi dorit sa dorm, nu am reusit deloc din cauza lor. Am vrut, la un moment dat sa ma duc sa le spun sa o lase mai moale cu risetele si aplaudatul dar m-am gindit ca sint tineri si se distreaza. Asa ca am renuntat la somn si am scos o carte. Am citit mai mult de jumate.

Zborul a fost usor, nu ni s-a parut prea obositor. Ultimile 2 ore au trecut mai greu din cauza nerabdarii. Ne-au dat 2 mese si bauturi incluse. Intre timp ne dausera si formularele pentru vama, iar la debarcare nu am mai mers pe jos ci ne-a preluat un autobuz. Am fost putin trista pentru ca nu mai era ca atunci cind am fost prima data. Acum erau usi, pereti insa acoperisul a ramas la fel, din frunze de palmier.

Am urmat labirintul de benzi albastre pentru a ajunge la ghiseul de plata a taxei de intrare in valoare de 10 dolari de persoana. Aici am fost crunt dezamagita de comportamentul unora care au luat-o pe de-a dreptul si au trecut pe sub benzile alea pentru a ajunge mai repede in fata chiar daca unii dintre noi urmam traseul benzilor. Rusine! Nu am stationat prea mult pentru ca erau vreo 3 ghisee deschise si ei se miscau repede. Cam 20-30 minute cu totul, pina am ajuns la banda de bagaje. Am luat valizele si primul lucru a fost sa verificam banii. Erau la locul lor. Toti!

Am pornit spre iesire in in dreptul ghiselor turistice am ceut informatii la agentia Wamos de unde ni s-a spus ca autobuzul nostru este cel cu nr 5. Daca data trecuta erau majoritatea microbuze, acum parcul lor s-a imbunatatiti si erau doar autocare frumoase si putine masini de transport privat dar si acelea de inalta clasa. In fata autocarului ne-a preluat un ghid pe nume Jose, care ne-a verificat pe lista si ne-a pus bratari la mina. A trebuit sa asteptam cam vreo 30 minute pina au venit si ceilalti turisti, si la urma, cine credeti ca venea spre noi??? Grupul 6 galagiosi!!! Si ca tacimul sa fie complet, desi autocarul a facut vreo 3-4 popasuri la diferite hoteluri, eu au coborit odata cu noi! :) La Riu Bambu!

Pe autocar a fost ghetarie, un aer conditionat de nesuportat. Pina la urma i-am zis lui Jose sa inchida aerul de tot ca ne puseseram bluzele in cap. Cit timp a tinut drumul ne-a spus ca dimineata la ora 8 30 avem intilnire cu ghida agentiei si ca trebuie sa fim prezenti pentru a ne face asigurarea pentru zborul de intoarcere.

Cam atit, cred ca v-ati plictisit citind, insa pentru cei care doresc sa plece, banuiesc ca le vor fi folositoare toate amanuntele mele.

Pentru orice intrebare, va stau la dispozitie cu mare drag!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de adri-nico in 06.11.16 14:45:14
Validat / Publicat: 06.11.16 20:30:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CARAIBE.

VIZUALIZĂRI: 6853 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

28 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adri-nico); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 poza din avion, nu stiu ce munte era ala deasupra norilor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72400 PMA (din 57 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

28 ecouri scrise, până acum

mogly
[06.11.16 20:44:32]
»

Sunt cu ochii pe tine! Lasa avioanele, bagajele, banii multi da marunti si aerul conditionat din autobuz (pe ala marturisesc ca-l urasc si eu rau de tot) si diiiiiiiistreaza-te acolo. De fapt sunt convinsa ca va distrati foarte bine

O baie sa faci si pentru mine in apa aia de vis!

elviramvio
[06.11.16 20:48:57]
»

@adri-nico:

Daca doar drumul a fost asa, apai sejurul abia astept sa-l aflu.

Distractie pe rupte sa aveti!

adri-nicoAUTOR REVIEW
[07.11.16 00:20:56]
»

Am avut multe intrebari de la persoanele care mi-au vazut pozele de pe facebook si care au dorit sa stie cum si de unde se pleaca asa ca de aceea m-am obosit ssa scriu cu lux de amanunte toata excursia pina in tara de destinatie.

O sa pun si poze cind o sa ajung acasa pentru ca aici netul merge foarte prost si doar la receptie.

Miine e ultima zi si nu imi vine sa cred cit de repede a trecut. Ne-a plouat pina la maduva spinarii insa a meritat ficare banut!

Pe miercuri/joi revin cu impresii din excursii.

Soso42
[07.11.16 02:16:10]
»

@mogly: Am facut baie, am facut tot ce ne-a trecut prin cap, si in fiecare secunda care a trecut ne-am gandit la voi, prietenii nostri dragi. Este o experienta unica, minunata. Apa, peisajul, oamenii... totul. Va salutam cu drag si sa ne revedem sanatosi. Va dorim tot binele din lume.

mishu
[07.11.16 12:49:37]
»

@adri-nico: Daca asa a fost drumul sunt convinsa ca ceea ce va urma in articole va trebui citit fara prezenta, nu de alta dar presimt ceva fun de tot.

In ceea ce priveste ce ti se intampla, cred ca nu ai fi tu daca totul ar fi linistit si programat.

Astept continuarea iar voi bucurati-va de ce mai aveti de petrecut acolo.

S_cristina86
[08.11.16 16:31:00]
»

Buna! Aveți parte de vreme buna si soare in perioada asta? Ma tot uit pe prognoza si vad doar ploaie si nori! Noi plecam pe 21 si sunt putin îngrijorată! Concediu placut in continuare si asteptam impresii despre excursii! Zi frumoasa

adri-nicoAUTOR REVIEW
[08.11.16 18:38:08]
»

@S_cristina86: Buna! sintem deja aterizati in Madrid in asteptarea zborului catre casa. Da, a plouat in fiecare zi dar tot in fiecare zi a fost SUPERB. Imediat ce ajungem acasa o sa incep sa descriu excursiile.

Chiar daca nu am prins nici un rasarit de soare, am prins niste pui de furtuni extraodinari, asa ca avem cele mai frumoase poze. Acolo, cind ploua, ploua cu apa calda, nu e ca la noi.

Totul a fost minunat! Sa va pregatiti in bagaje crema de soare (ne-am prajit pe ploaie si printre nori), Pelerine (pungi) de ploaie, din alea facute pachetel. MUUUlTI saci de gunoi legati la gura, necesari pentru excursii. Nu mi-a trebuit Autanul desi am avut 2 recipiente. M-a ciupit doar un tintar. Atit. Daca imi mai amintesc ceva, va spun. Si sa nu uitati, curentul lor e foarte slab, luati mai multe baterii incarcate pentru camerele foto.

buterfly*
[08.11.16 20:02:19]
»

Mama CE rapida esti soro! Felicitari pt detalii! Chiar ma intrebam cine sunt aia de pe langa voi! Acum stiu! Galagiosii!

adri-nicoAUTOR REVIEW
[08.11.16 20:10:12]
»

@buterfly: Da, galagiosii sint! Articolul era scris in diminetile in care ma trezeam pentru rasarit si afara ploua cu galeata! e scris acolo.

diana2015
[09.11.16 11:38:32]
»

@adri-nico: Waw... Adriana eu nu am inteles totusi cu ce agentie ai 'discutat' (deh sunt blonda, prind mai greu) si daca poti sa-mi scrii numele agentiei si adresa sait-ului ti-as fi recunoscatoare Si daca se poate si costul total al vacantei

Am citit cu sufletul la gura si cu mare interes

Votat cu mare drag

Felicitari si astept continuarea

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Soso42
[09.11.16 14:08:33]
»

@diana2015: Buna. Nu conteaza culoarea parului, interiorul face toti banii... . Firma prin care s-a "tranzactionat" afacerea a fost --viajessoloofertas.com--, iar pretul "modic" platit a fost in total de aproximativ 1730 euro. Avansul a fost mai putin de10% din suma in urma negocierii directe cu firma, iar diferenta am platit-o cu 30 zile inainte de data plecarii. Cheltuielile suplimentare au fost: 24 euro dus/intors per persoana pt locuri cu spatiu mai mare la picioare, 400$ excursiile optionale, 60$ taxele intrare/iesire din Republica Dominicana, 62 euro o cazare de o noapte in Madrid neavand legatura directa, 40$ poze si filmarea pe insula Saona si mici bacsisuri in valoare de aproximativ 10$.

diana2015
[09.11.16 15:11:59]
»

@Soso42: Multumesc frumos pentru detalii, vroiam sa-mi fac o idee cam la cat ar duce o astfel de vacanta

M-am linistit, mai am de asteptat...

Soso42
[09.11.16 16:44:58]
»

@diana2015: Daca vrei cu adevarat, poti. Am mai vorbit cu alti romani ce au cumparat vacanta din tara. Suma minima a fost in jur de 2200 euro. Succes, iar parerea mea personala... se merita, macar odata in viata.

nicole33
[09.11.16 18:48:01]
»

@Soso42:

Daca vrei cu adevarat, poti..... Succes, iar parerea mea personala... se merita, macar odata in viata.

Corect, merită. Chiar şi de două ori

Am mai vorbit cu alti romani ce au cumparat vacanta din tara. Suma minima a fost in jur de 2200 euro.

Dacă vorbeai şi cu alţi români care au cumpărat tot de la soloofertas cu 2300-2400 de euro, dar două săptămâni, poate alegeai şi tu un sejur dublu. Te asigur că merită şi altfel simţi vacanţa.

adri-nicoAUTOR REVIEW
[09.11.16 19:20:42]
»

@diana2015: Hei, sotul meu ti-a scris pretul pentru 2 persoane.

S_cristina86
[10.11.16 12:35:45]
»

@adri-nico: Multumesc pt răspuns! Asteptam cu nerăbdare vacanța fie ca ploua sau nu

adri-nicoAUTOR REVIEW
[10.11.16 15:02:37]
»

@S_cristina86: Ti=ai facut bagajele? sa nu iti iei prea multe haine ci saci de ploaie sau de gunoi din aia mari. acolo se vind cu 10 dolari bucata!!!

S_cristina86
[10.11.16 21:44:31]
»

@adri-nico: Buna! Încă nu am facut bagajul dar deja miroase a vacanța Locuim la Constanta, aici tot timpul este atmosfera asta! Nu ma speria prea tare cu sacii de ploaie, chiar asa mare nevoie este de ei? Eu tot sper sa nu fie nevoie

adri-nicoAUTOR REVIEW
[10.11.16 21:50:14]
»

@S_cristina86: Nu pune boticul! nu e rau, ploaia e calda dar uda si multa. Sacii iti trebuie neaparat daca pleci la boogie. Bandana la gura (sau masca de la farmacie). O sa ai pietris in chiloti (si nu numai) citeva zile. Tu ia saci si daca nu ii vei folosi, sa ma injuri! Pui hainele in sac, il legi bine la gura, apoi sacul in bagi in ghiozdanel si ghiozdanelul in alt sac (sau 2). cind mergi cu masinuta aia, baltile sint pina la genunchi. Crede-ma!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adri-nicoAUTOR REVIEW
[11.11.16 00:40:49]
»

@S_cristina86: Inca ceva, mi-am amintit ca trebuie sa ai pix la tine pentru a comleta formularele pe care le primesti in avion plus cel pe care il primesti in aeroport. Daca pleci in excursii, sa ai o punga cu bomboane pentru copiii pe care ai sa ii intilnesti. O sa te impresioneze. Am pus niste poze.

webmaster
[11.11.16 08:36:25]
»

Împreună cu continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

adri-nicoAUTOR REVIEW
[11.11.16 09:47:34]
»

@webmaster: Multumesc, Web! Daca stiam... imi dadeam silinta mai tare. Adica il faceam mai serios.

susu
[30.01.17 21:06:03]
»

Am muriiiit de ras

adri-nicoAUTOR REVIEW
[30.01.17 21:10:13]
»

@susu: Doar pentru atit? toate episoadele acestui serial au faze comice.

calincheitaPHONE
[28.02.21 09:31:42]
»

Am citit cu mare plăcere  acest review și  am adăugat  Punta Cana pe lista scurtă  a vacanțelor viitoare.

​​​​​

adri-nicoPHONEAUTOR REVIEW
[28.02.21 10:19:54]
»

@calincheita:  ma bucur! Vedeti ca am scris câteva si despre vacanta de acum o lună.   Tot in Dominicana. Am actualizat situația. Deși... Mai bine nu citiți. Nu E de rau.  

calincheitaPHONE
[28.02.21 10:32:26]
»

@adri-nico: , m-am abonat deja la articolele scrise de dumneavoastră.   Sunt savuroase!

adri-nicoPHONEAUTOR REVIEW
[28.02.21 10:36:58]
»

@calincheita:  ma bucur! Stau prost de tot cu timpul si daca mi-am propus un articol pe saptamana, până nu vine Alzhaimerul sa imi ia toate amintirile, vad ca nu mai cadrez sa ma tin de promisiune. Si am o poveste cu Balene... tare de tot!  

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, buterfly*, calincheita, diana2015, elviramvio, mishu, mogly, S_cristina86, Soso42, susu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Punta Cana:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075093984603882 sec
    ecranul dvs: 1 x 1