Rupea, o cetate cu noroc

TIPĂREȘTE

Cam asa incepu primul nostru periplu tomnatic prin tara, un “castle-mountain breack” de week-end, in care urma sa vizitam cetatea Rupea, cetatea Rasnov si Castelul Peles (in prima zi) si apoi creasta “cetatii” de granit cele mai vizitate din tara, cea a Bucegilor, de la Piatra Arsa si pana la Cabana Omu”.

Cetatea Rupea, este situata la 66 km de Brasov, (directia spre Sighisoara), langa DN1. La cetate se poate urca pe un drum asfaltat, din Rupea, un indicator va va indica directia spre oras. Mergand pe DN1, inca de la o distanta apreciabila inainte de-a intra in zona Rupea, va apare sus, suspendata undeva intre cer si pamant o cochilie de melc. Aduce un pic cu cetatea normanda Mont-Saint Michel, dar inca n-are faima acestei cetati inconjurata de maree (atat acvatica cat si umana) aflate intr-un “du-te vino” zilnic, cu toate ca edilii tarii noastre, au dorit sa creeze si ei un fel de maree periodica (numita la noi inundatii catastrofale) prin defrisari masive de padure. Si au reusit. Cred ca principalul scop al raderii de pe suprafata tarii a 1/3 din septelul forestier national, n-a fost nicidecum in scop de imbogatirea personala ci pentru dezvoltarea turismului extern (asa numitul “incoming”, care la noi sufera) adica aducerea cetatenilor, asociatiillor si fundatiilor umanitare straine care se ocupa cu ajutorarea populatiei ramase fara case si cu reconstructia lor. Rupea mai era vestita si printr-o baza de tratament cu bai sarate, situata chiar in centrul orasului si prin Baile Homorod, aflate la 5 km distanta, (ca posibile excursii optionale), dar care au fost rase de pe suprafata pamantului, (cred ca odata cu incercarea de a crea maree artificiale), de la prima s-a furat totul, minus tomberonul care pazeste intrarea in ruinele bailor, iar de la a doua iarasi a disparut totul, inclusiv gardul si cladirile de tratament, n-a mai ramas caramida pe caramida, au mai ramas doar gropile in care erau bazinele in aer liber si namolul negru, de o calitate excelenta, care mai apare la suprafata si se prelinge pe langa drum, inca si acum, bolborosind fara-ncetare. Mai vizitasem eu in doua randuri cetatea Rupea aflata “in reconstructie”, dar in afara de un mare santier, schele, mortar, macarale si muncitori care-mi ziceau ca n-am voie inauntru, n-am vazut decat un zid foarte gros de aparare si o panta greu de escaladat, impediment suficient pentru invadatori, de a o trece cu vederea si a cauta alta, mai slab aparata, cum erau prin zona, cetatea Saschiz sau Rasnov, Bran, Sighisoara, etc. Dar chiar daca tatarii n-au atacat, cetatea avea sa aiba alte surprize neplacute.Dar si noroc.

(unele fragmente sunt luate de pe internet)

“Prima atestare documentara a cetatii Rupea dateaza din anul 1324, cand saşii rasculati impotriva regelui franco-maghiar Carol Robert de Anjou s-au refugiat in cetate, numita in acele vremi Cohalm, dar se pare ca ea a fost construita cu cateva decenii mai inainte. Organizarea? ”Scaunul” Rupea era sub autoritatea principatului Transilvaniei, in care un rol important il avea si „Universitatea” saşilor (organizarea autonoma), cu centrul la Sibiu. Ca structura de altitudine, exista o Cetate de sus” „Cetatea de mijloc” si o „Cetate de jos”. Cetatea e mare, are mai multe turnuri precum: Turnului porţii, Turnul Slujitorilor, Turnul Slăninii, Turnul Ungrei, Turnul Pentagonal şi Turnul Diecilor, Turnul Cercetaşilor, Turnul Capelei, Turnul Gros şi Turnul Pulberariei (intotdeauna, in orice cetate, cel mai tintit loc de ghiulele tunurilor inamice) si Turnul Pentagonal. Suprafata cetatii are 10.000 mp. Denumirile anterioare ale cetatii: Rumidava, castrul roman Rupes, apoi Castrol Kuholm (de aceea cetatea Rupea mai e denumita inca si azi, cetatea Kohalm). In 1643, are loc aici un incendiu puternic iar in anul 1716, locuitorii satelor vecine s-au refugiat aici, cetatea devenind un imens “Spital-izolator medical” din cauza unei epidemii de ciuma ce secera mii de vieti. ”

Astfel va puteti da seama cat de putini locuitori existau imprejurul cetatii, daca ei “au incaput cu totii in ea, cu catel si pucel” in caz de pericol sau epidemii. De fapt aceste cetati taranesti fortificate, erau construite prin munca patriotica numita in acele vremi “claca” de taranii din satele din jur, care, in caz de pericol, aveau dreptul sa se adaposteasca intre zidurile ei. Claca din cauza careia au clacat multe atacuri ale migratorilor. Dar sa va zic un mic secret, (fenomen destul de raspandit), vis-vis de cetatile noastre… in general, ceea ce n-au reusit migratorii in sute de ani, a reusit nepasarea si ignoranta omului de azi, care au lasat aproape 200 din cele 300 de cetati sau biserici-cetate ale Transilvaniei, mai ales din perimetrul Sibiu-Medias-Sighisoara, sa se darame sau chiar sa dispara.

“Între anii 1432 si 1437, cetatea a fost atacată și jefuită de către turci, pentru ca mai târziu, în anul 1643, sa fie părăsită, după ce un incendiu devastator a transformat-o în ruine. La sfârșitul aceluiași secol, sașii revin în cetate, pentru a se refugia. De această dată, cetatea va fi predată armatelor habsburgice fără rezisteță armată. ”

Ce s-antamplat? De ce au predat-o fara lupta? Negocieri? Lipsa de luptatori? Lipsa de chef? Nunta, botez? ... Nimeni nu stie.

Inainte de anul 1800, cetatea a fost abandonata, mai ales datorita faptului ca oamenii isi construisera case in vale, la poalele ei. Cetatea, fiind construita pe o stanca de bazalt si avand peretii grosi si duri formati din aceeasi roca, bun material de constructie, aceasta devenise o tentatie pentru sateni de a folosi bazaltul la ridicarea caselor lor (precum pietrele masive ale Colosseum-ului din Roma, care s-au regasit prin fundatiilor caselor cetatenilor Romei dupa abandonarea edificiului simbol al cetatii eterne)). Dar, cetatea avu multa vreme, si noroc. Cine a amplasat cetatea pe acel munticel cu un povarnis foarte abrupt a facut treaba buna. Primo- in trecut, era greu de escaladat pentru invadatori. Secundo- in prezent, caii satenilor, nu puteau trage carutele pana la rocile de bazalt (excelent material de constructie) si apoi, chiar daca ajungeai acolo sus cu caruta, a te intoarce cu o greutate suplimentara, riscai ca sa ajunga caruta in vale inaintea cailor. Cetatea, desi in semi-ruina pana in anul 2009, cand a inceput reconstructia prin fonduri majoritar europene, a ramas destul de bine conservata.

Taxa de intrare adult -10 lei, copil-5 lei. Programul de vizitare, in sezon, zilnic intre orele 10 la 20.

Am uitat sa vi-l prezint pe Carol Robert de Anjou, care, satul de tracasanta si stresanta pusta maghiara, mai fusese ca turist prin Valahia, probabil ca sa se relaxeze in muntii nostri.

“In luna septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cu o puternică armată, pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al ținutului. Ocupă Banatul de Severin și înaintează prin Oltenia, pustiită în prealabil de către Basarab, spre Curtea de Argeș”.

Basarab il atrage pe Carol (Oh Carol! - youtube), intr-o depresiune, mai mult o crevasa intramontana, la Posada. Stim ce-a urmat. Stim de la orele de istorie din liceu. Valahii si-au folosit tot armamentul din dotare, busteni cu crengile taiate sub forma de tepi, bolovani si sageti inmuiate in cucuta sau venin de vipera, smoala termala pentru impachetari definitive, ca era, deh, cam frig prin septembrie pe fundul rapii, si ungurii veniti din tara lor calda cu terme multe, aveau sa fie intampinati si la noi, in semn de ospitalitate, cu mult caldura (topita)... Si astazi mai dai peste vreun oscior (hei, preoti, acolo e de cautat moaste, nu in alta parte) sau de cate un ciot de sabie sau varf de sulita in malul sau pe fundul paraului Posada. Carol al nostru reusi sa iasa din depresiune dar intra repede in depresie. Avu insa noroc, c-o rupse la fuga imbracat in cojocul unui cioban. Vedeti, aici se vede prosteasca ospitalitate dintotdeauna a romanilor, pentru ca la negocierea dintre rege si cioban, a cojocului salvator, precis Carol incepu cu “Nem tudom romanul” si ciobanul in loc sa-i raspunda si el “Nici eu nem tudom magyarul”, i se facu mila de acel om amarat si zgribulit si-i dadu si haina de pe el. Cred ca de-atunci de la 1330, dateaza istoric, si zicala cu “romanul sarac dar milos care iti da si haina de pe el”.

Atacurile tararilor in Moldova si Transilvania au inceput in anul 1241. Tatarii, popor de origine turco-mongoloida (?) ce salasuiau mai ales in Crimeea, erau prin navalirile lor, adevarate tavaluguri ale mortii, distrugand totul in calea lor. In acele vremuri, la noi, armata nu exista, nici DNA, granitele nu erau pazite, se intra pe la noi, ca-n branza, domina legea celui mai puternic care avea drept de viata sau de moarte asupra invinsului. Cetatile si asezarile din Ardeal au fost in mare parte crutate (dar cele din Maramures, Bistrita si valea Somesului, mai slab aparate, nu). De ce? Poate pentru ca scopul final al tatarilor era sa ajunga, acolo unde ajunsera mongolii, in bogata Italie si Franta, in frumoasele lor biserici pline cu icoane de aur, trecand mai direct, spre regatul Ungariei, care a avut si el destul de suferit. Tactica lor, in camp deschis era ingenioasa si foarte agresiva: plasarea de soldati-marioneta (soldati-capcana) la liziera padurilor, care erau usor de atacat si apoi, atac decisiv prin invaluire sau “atacul dublu”. Un atac scurt in care tatarii dadeau impresia ca sunt coplesiti, (tactica greceasca a Calului troian) dupa care se retrageau o vreme. Asa s-a intamplat la cetatea Rodnei de pe valea Ilvei (Bistrita), unde s-au refugiat satenii din impejurimi. Crezandu-se victoriosi, acestia au inchis portile cetatii si au deschis damigenele cu vin si au incins ”o betie ca-n nunta Zamfirei”, dar tatarii au revenit in forta cand nici un satean nu se mai putea tine pe picioare, exterminand tot ce misca. Singura scapare a satenilor era sa previna atacul. Lipeau urechea de pamant si cand timpanul din partea opusa le sarea la un metru deaupra pamantului datorita tropaitului a sute de mii de cai invadatori, adunau toata obstea, otraveau fantanile, aprindeau focuri pe dealuri ca sa-si anunte si vecinii, isi luau agoniseala si animalele in carute si o porneau spre paduri, unde tatarii nu atacau niciodata. Tatarii atacau pe mai multe fronturi, uneori un front avea 100 de Km latime, veneau ca lacustele, n-aveau mila de nimic. Parjoleau satele, nu crutau nici bisericile, nici femeile nici copiii, nici icoanele sau sfintele moaste. Isi incepeau atacul in general in ziua de Pasti cand lumea, numai la lupta nu se gandea

Dupa periplul tatar, (1241) s-au construit cetati in varf de deal (Sighisoara, Saschiz, Rupea, Deva, s. a), care ofereau o oarecare si relativa protectie. Dar atacurile tatarilor s-au stins si a venit peste spatiul nostru carpatodunarean, alt pericol si mai mare. Atacul otomanilor.

Gata cu istoria! Impresia personala asupra cetatii Rupea este ca s-au facut pasi importanti spre reconstituirea ei dar mai lipsesc inca pliantele, panourile explicative (prea putine), ghizii insotitori, animatorii (cavalerii si domnitele ce populeaza strazile altor cetati), expozitii cu obiecte de epoca plus umanizarea interiorului cetatii (asa cum e la Rasnov), cu diferite incaperi existente in “cetatea de alta data”, sala de arme, expozitii ale vietii de zi cu zi a castelanilor, etc. Rupea mi se pare o cetate aflata la jumatatea revenirii ei din istoria veche, lipseste atmosfera de epoca. Fara-ndoiala, cetatea e bine refacuta (parcare mare, cu 100 locuri atat pentru automobile cat si autocare, toalete moderne), dar parca e prea “moderna”. A te plimba pe alei, scari sau stradute printre bastioane si cladiri, fara sa stii prea bine ce reprezinata fiecare si fara a fi cineva care sa-ti explice ceea ce ai dori sa afli, iti da impresia unei cetati care n-are inca nici o legatura cu trecutul. Poate pentru ca am comparat atmosfera searbada de la Rupea cu veritabila atmosfera medievala de la Rasnov sau, ce sa mai vorbim, cu atmosfera din timpul festivalului medieval din Sighisoara.

Concluzia ar fi ca dupa aproape un mileniu de zbucium, cetatea Rupea a avut totusi noroc, pe ultima suta de metri, cand s-au gasit bani locali si europeni si ea a fost refacuta.

---

VIZUALIZĂRI: 2611 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI