... Şi o dimineaţă în Arbanassi

TIPĂREȘTE

Un Nessebar în variantă montană şi un marketing eficient

După plimbarea prin Veliko Târnovo vezi impresii şi noaptea petrecută la Stonel Apartments vezi impresii, în ultima zi de vacanţă am făcut o oprire de circa 3 ore în Arbanassi, târgul devenit sat turistic despre care aflasem multe tot de la voi, dragi colegi AFA-işti. În mare majoritate reviewurile erau favorabile, unele de-a dreptul elogioase, şi citindu-le în mintea mea s-a conturat o imagine, cea a unui Nesebar în variantă montană. Comparaţia se impunea oarecum de la sine: ambele localităţi sunt rezultatul eforturilor făcute de autorităţile bulgare pentru conservarea patrimoniului naţional şi ambele au devenit cunoscute în lume intrând sub patronajul UNESCO.

Asemănările se cam opresc aici, căci în timp ce Nessebarul se poate lăuda cu o vechime de peste două mii cinci sute de ani, prima atestare documentară a satului Arbanassi datează abia din 1538, când celebrul sultan Suleiman Magnificul i-a făcut cadou ginerelui său Rustem Paşa un număr de aşezări din zonă, printre care figura şi subiectul acestui review. Sub ocupaţia otomană Arbanassi s-a dezvoltat ca important centru meşteşugăresc şi comercial, cu legături trainice în întreg imperiul turcesc dar şi cu Ţările Româneşti, multe familii nobile sau chiar domnitoare de-ale noastre (Brâncoveanu, Cantacuzino, Filipescu) cumpărându-şi aici proprietăţi şi construindu-şi conace de refugiu în caz de evenimente neplăcute în propria ogradă.

Perioada de maximă înflorire a satului a fost în secolele XVII-XVIII şi de atunci datează construcţiile cu arhitectură specifică: case solide din piatră şi lemn, cu acoperişuri grele, împrejmuite de ziduri înalte, tot din piatră. La sfârşitul secolului al XVIII-lea Arbanassi a fost jefuit şi incendiat de mercenari ai Imperiului Otoman şi locuitorii au părăsit aşezarea, care a fost repopulată după 1820 de greci alungaţi din propria ţară, pentru ca începând cu 1922, când a fost declarată staţiune turistică, dar mai ales în era comunistă, bisericile şi casele vechi să fie restaurate şi incluse în circuitul turistic.

Din zilele de glorie s-au păstrat cinci biserici, două mănăstiri şi circa 150 de case, unele transformate în muzee, în hoteluri, hanuri sau restaurante. Prin comparaţie, Nessebar adăposteşte cel mai mare număr de biserici din lume raportat la numărul de locuitori (peste 40, din care 26 au supravieţuit până în zilele noastre; cca. 12.500 de locuitori) iar cele mai vechi datează din secolele X-XI. Fiind ridicate înainte de căderea totală a Bulgariei sub dominaţia otomană, în 1453, lăcaşurile religioase din Nessebar sunt în stil bizantin autentic, cu turle-clopotniţe, spre deosebire de cele din Arbanassi, mult mai puţin spectaculoase din cauza interdicţiei impuse de turci referitoare la construirea de biserici înalte.

Voi insera aici – prematur şi total „neprofesionist” – concluziile mele cu privire la Arbanassi.

Satul are o aşezare superbă, pe dealuri împădurite, cu panorame frumoase spre Veliko Târnovo şi, la fel ca în cazul oraşului învecinat, merită vizitat chiar şi numai din acest motiv. Cât despre comorile sale arhitectonice şi artistice, aş zice că Bulgaria deţine lucrări cu mult mai valoroase, un bun exemplu în acest sens fiind picturile de la Boyana şi mănăstirea Rila sau din cripta catedralei Alexandru Nevski din Sofia. Sigur, la Arbanassi, la fel ca în cazul Nessebarului, vorbim despre o întreagă aşezare umană unde au fost conservate şi restaurate sau reconstituite clădiri vechi, un sat pitoresc în care te „împiedici” de istorie la tot pasul. Şi în aceasta constă în fapt atracţia sa, fiindcă până şi o simplă plimbare pe uliţe, fără a intra neapărat în biserici, mănăstiri şi muzee, devine o încântare pentru ochi şi suflet.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc că, la fel ca în cazul cetăţii ţarilor din Veliko, şi la Arbanassi avem de-a face cu un marketing profesionist extrem de eficient, al cărui rezultat l-am observat imediat în numărul de turişti români, care îl întrecea de departe pe cel al bulgarilor. Şi cred că am putea trage de aici nişte învăţăminte: să ne restaurăm şi să ne promovăm şi noi mult mai agresiv monumentele istorice şi obiectivele turistice. De ce să mergem numai noi la bulgari şi ei să nu vină la noi?!! Mai ales că în ultimii 4-5 ani, după vreo 20 de ani de „stat la cutie”, vecinii noştri au început şi ei să „scoată capul în lume”...

Vizita

Indicatorul plasat la intrarea pe aleea care duce căte cetatea Tsarevets din Veliko Târnovo precizează că din acel punct până la Arbanassi sunt 3 km. Mie mi s-a părut că sunt un pic mai mulţi, dar cu atât mai bine! Am avut astfel răgazul de a admira dealurile împădurite care despart cele două localităţi, satul fiind şi el cocoţat pe un platou situat la circa 400 m altitudine.

De pe şoseaua 514, care face legătura între Veliko şi Arbanassi, pentru a-şi continua apoi parcursul trecând prin Gorna Oryahovitsa, Doina Oryahovitsa, Draganovo, Suhitsa şi Kamen, am fost îndrumaţi de un alt indicator la dreapta şi imediat am ajuns la destinaţie. Am parcat maşinile în „centru”, vizavi de parc. De cealaltă parte a străzii am remarcat câteva terase, unde aveam şi noi să poposim la final pentru o cafea şi un suc.

Am pornit în plimbare şi am trecut mai întâi pe lângă intrarea la complexul Arbanasi Palace, construit în 1975 pentru liderul comunist Todor Jivkov şi transformat după 1990 în hotel de patru stele. După câţiva zeci de metri am întâlnit un indicator către Biserica Sfinţii Mihail şi Gravril. Am străbătut o alee de pământ, care după trecerea printr-o poartă din lemn s-a transformat într-una pavată cu blocuri mari de piatră, mărginită de garduri vii. De acolo, din capătul curţii, am putut deja vedea construcţia masivă din piatră, în formă de hală, fără turlă (din motivele precizate anterior) şi cu o unică pictură exterioară deasupra portalului. Programul de vizitare este 9-18 din aprilie până în octombrie, în restul anului numai la cerere.

La fel ca la Tsarevets, biletul de intrare a costat 6 leva (copii, elevi şi studenţi – 2 leva), iar pentru fotografiat în interior trebuie să achiţi suplimentar 5 leva. Tarifele acestea sunt valabile pentru toate bisericile din Arbanassi şi mi s-au părut destul de piperate; din câte ştiu, la mănăstirile pictate din Bucovina (Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa etc.), a căror valoare istorică şi artistică nu cred că poate fi pusă la îndoială, taxa de intrare este de 5 lei, respectiv 2 lei pentru copii. N-am vrut să achit cei 5 leva pentru fotografiat şi pozele le-am făcut pe furiş, fără blitz, motiv pentru care unele sunt neclare. A, şi încă un amănunt: la intrarea în bisericile vizitate nu am găsit panouri explicative şi contra banilor plătiţi nu am primit nici măcar o foaie xeroxată cu câteva informaţii.

Biserica Sfinţii Mihail şi Gavril este cea mai mare din Arbanassi şi a fost construită în jurul anului 1600. Frescele interioare, pictate în 1761 de doi artişti – unul din Salonic, celălalt Bucureşti – impresionează prin bogăţia cromatică, în care predomină totuşi nuanţele de auriu şi albastru.

După ce am revenit pe stradă, am mers în sus, admirând câteva case tradiţionale, apoi am cotit la dreapta spre Biserica Naşterii lui Iisus, aşezată într-un mic scuar populat de câţiva meşteri populari care îşi etalau produsele: icoane şi broderii frumoase. Şi acest lăcaş de cult este tot în formă de hală, fără turlă, dar în curte se află şi un mic cimitir. Este cea mai veche biserică din Arbanassi (sfârşitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII) şi totodată cea mai bogat pictată, cuprinzând peste 5.000 de figuri omeneşti. Între scenele din Noul Testament se detaşează cele ilustrând naşterea Mântuitorului şi Judecata de Apoi.

În Arbanassi mai sunt trei alte biserici: Sfântul Dimitrie, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Atanasie, precum şi două mănăstiri, Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Nicolae, şi pe aceasta din urmă am decis să o vizităm. Nu înainte de a arunca un ochi spre dealul de vizavi, pe a cărui culme se lăfăia Park Hotel Sevastokrator.

Intrarea (liberă) în curtea bine îngrijită de la Mănăstirea Sfântului Nicolae, plină de flori şi umbrită de o boltă de viţă de vie, se face printr-o arcadă. În dreapta sunt chiliile măicuţelor şi camerele de oaspeţi iar în stânga biserica, zugrăvită în alb şi de dimensiuni relativ modeste. Fiind duminică, înăuntru se oficia un botez şi nu am putut fotografia şi nici studia în tihnă interiorul. Se crede că mănăstirea ar fi fost ridicată de familia Asăneştilor în timpul celui de-al Doilea Ţarat, însă după mai multe incendii a fost abandonată în 1744, fiind restaurată şi repopulată după 1838.

Final de excursie şi de vacanţă

După această plimbare plăcută ne-am hidratat şi odihnit la una din terasele din apropierea parcului, după care am pornit spre Bucureşti. Fusese, din păcate, ultima zi a vacanţei petrecute în Grecia şi Bulgaria şi obligaţii diverse ne reclamau prezenţa acasă.

Cum însă orice sfârşit înseamnă un nou început (scuzaţi clişeul!), după numai două săptămâni aveam să purcedem într-o nouă aventură, şi mai frumoasă, şi mai aducătoare de satisfacţii, în Toscana atât de dragă inimii mele.

Dar despre ce am văzut şi ce am făcut acolo rămâne să vă povestesc altă dată. Până atunci vă doresc tot binele din lume şi alegeri inspirate în călătorii!

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie video-muzicală: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4351 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI