Vestul Cretei, în septembrie - partea a II-a

TIPĂREȘTE

Trebuie să știți că insula Creta și în special partea vestică a ei este muntoasă, în această parte existând două vârfuri de munte cu altitudinea de peste 2400 m. Dacă partea estică este dominată de platoul Lasithi, întreaga parte vestică este brăzdată de mai multe defileuri (zise și chei, canioane, trecători), orientate, toate, de la nord la sud.

Două dintre acestea, Myli și Topolia, le văzusem deja dar cel mai cunoscut și vizitat, cel mai lung din Creta este canionul Samaria, care nu poate fi străbătut cu mașina. Dacă doriți câteva informații, puteți citi pe pagina de la Wikipedia. Mai multe amănunte găsiți pe pagina oficială. De reținut e faptul că este un canion lung, 12-13 km, iar parcurgerea lui din punctul cel mai apropiat accesibil din nord (satul Omalos, capătul liniei de autobuz care vine din Hania) până în satul Agia Roumeli, la malul Mării Libiei durează 5-7 ore.

Există și excursii organizate, care, pentru aproximativ 20 €, te iau de la hotel, te debarcă în Omalos, te ghidează prin defileu, până la Agia Roumeli, unde te îmbarcă pe un vapor/feribot, spre Hora Sfakion, sau Sougia, unde așteaptă autocarul pentru a te aduce la hotel. La costul excursiei, se mai adaugă și 5 € intrarea în parcul național (pentru persoane peste 15 ani) și prețul biletului la feribot (aproximativ 12 €).

Doamna Gina ne-a dat însă o altă variantă, mai potrivită pentru noi, mai ales că nu aveam echipament special de mers pe munte. Ea ne-a povestit că partea cea mai spectaculoasă a defileului este la cele două capete ale sale, așa că ne-a sugerat să mergem într-o zi cu mașina până la Omalos, de unde să intrăm 2-3 km în defileu și să ne întoarcem, iar în altă zi să mergem cu mașina până la Hora Sfakion, pe țărmul sudic al insulei, să lăsăm acolo mașina și să luăm feribotul până la Agia Roumeli și, de acolo să mergem iarăși câțiva km, până la „Porțile” defileului, după care să revenim la mașină.

Zis și făcut. Ne trezim de dimineață, ne luăm obișnuitul pachețel cu hrana pentru prânz (că doar aveam all inclusive, la hotel! :))), ne urcăm în mașină și plecăm spre … Preveli. GPS-ul ne indică distanța de 39 km, 45 minute, exact cum ne spusese Gina. Trecem pe lângă Rethimno, apoi luăm direcția sud, trecem prin Armeni, Pale, Kozare și apoi intrăm în defileul Kourtaliotiko, cu peisaje care-ți taie respirația. Tot așa o face și vântul tăios și puternic mai să mă ia pe sus, când cobor din mașină să fac poze.

Cine dorește să vadă cum este drumul, îl poate vedea în acest videoclip: youtube, făcut de același „copilot” al meu. :))

Dacă până aici cerul era destul de innorat, la ieșirea din canion cerul devine senin și albastru, fără nici un nor. Trecem prin satul Asomatos și după câțiva kilometri ajungem la o intersecție: la dreapta Piso Moni Preveli, la stânga Paralia Preveli. Alegem pentru început mănăstirea, așa că facem dreapta. Deja se vede marea. După o jumătate de kilometru, ajungem la Memorialul Păcii și Împăcării, un loc în amintirea celor căzuți pentru apărarea Cretei, în 1941 (GPS: 35.156562,24.463848). Bătălia Cretei s-a purtat în special în partea de nord a insulei, în zoma Hania – Rethimno – Heraklion, unde au debarcat trupele germane. Deși inferioare numeric (25 000 de soldați germani, contra 45 000 de soldați britanici, australieni și neo-zeelandezi), trupele germane au reușit să pătrundă în insulă, astfel că rămășițele trupelor engleze s-au retras prin munți pe coasta de sud, unde, cei ajunși aici, ceva mai mult de 10 000, au fost evacuați din Hora Sfakion în Egipt. Memorialul reprezintă un soldat britanic, alături de un preot ortodox, ambii cu arma în mână. Asta spre aducere aminte despre ajutorul primit de soldații în retragere din partea călugărilor de la mănăstirea din apropiere, care au adăpostit, hrănit și ajutat peste 5 000 de soldați. Puteți vedea, de asemenea, vedea și de aici, videoclipul nostru: youtube.

Mergem mai departe și, după încă jumătate de km, ajungem la mănăstirea Preveli (GPS: 35.157725,24.457050). Trebuie spus că, de fapt, sunt două mănăstiri: Kato Moni Preveli (Mănăstirea Preveli de Jos), pe lângă care trecusem și Piso Moni Preveli (Mănăstirea Preveli Nouă), Mănăstirea Sf. Ioan, cum scrie la intrare, care este cea vizitată. Este deschisă zilnic între orele 9:00-19:00, cu pauză de prânz între 13:30-15:30. Are și un muzeu, pe care l-am găsit închis, precum și o mică grădină zoologică.

De la mănăstire, ne-am îndreptat apoi spre plaja Preveli. Ne-am întors 1 km, până la intersecția de care aminteam, unde noi făcuserăm la dreapta. Aici am intrat de data asta spre stânga și, după încă vreo 500 m, am ajuns într-o parcare în pantă (GPS: 35.153879,24.469691). Când am ajuns, parcarea era destul de goală, dar când am plecat se umpluse complet. Am lăsat mașina aici și ne-am îndreptat spre plajă. Cred că în timpul sezonului, parcarea se plătește, pentru că are barieră, ridicată când am fost noi.

Un panou ne avertizează că avem de coborât (și de urcat, la revenire) 439 de trepte. În realitate, numărate, ele sunt 470, plus unele porțiuni unde nu sunt trepte, dar e pantă. Oricum însă, nici coborâtul, nici urcatul nu mi s-au părut prea grele, pentru că oricum peisajul este magnific și ai tendința mereu să te oprești pentru a-l admira.

În final se ajunge la plaja din micul golf, accesibilă doar așa, pe cărări (mai e un drumeag și la capătul celălalt, spre o altă plajă la care se poate ajunge cu mașina), sau cu vaporașul (cât am stat noi acolo, au venit câteva, care au adus turiști, ba unul chiar a rămas acolo în așteptarea celor pe care-i adusese). Există și o tavernă.

Nisipul plajei nu este grozav (nici rău), dar apa era caldă și fără valuri, iar cerul perfect senin. Să tot stai la plajă … Cel mai frumos este însă faptul că golful este locul de vărsare în mare al unui râușor, Kourtaliotiko și acesta, înainte de a se vărsa, trece printr-o pădure de palmieri, unde vă recomand să mergeți să vă plimbați. Pentru a ajunge pe plajă, trebuie să treceți mai întâi prin apa limpede a râului, rece ca gheața, tocmai bine ca să vă dați seama, prin contrast, cât de caldă e apa mării.

Am stat pe plajă ceva timp, după care am plecat spre parcare, urcând cele 470 de trepte. Dacă la coborâre nu erau foarte multe persoane, acum, la urcare numărul celor cu care ne-am intersectat era deja mare. Ne-am întors la parcare, am luat mașina și am pornit de-a lungul coastei sudice a Cretei. La doar 3 km de parcare, am mai oprit pentru scurt timp la Podul Venețian (GPS: 35.173881, 24.466013), un loc plăcut, unde se găsește un pod venețian, un lac cu gâște și rațe și o tavernă. Lacul este format pe cursul râului Kourtaliotiko.

Am trecut apoi prin Plakias, Souda, Rodakino, Skaloti și, după vreo oră de mers, ne-am oprit la Frangokastello. Înainte de Rodakino, am făcut un scurt popas și la Panoramic Cafe Taverna (GPS: 35.192488,24.329701), unde am băut un fresh de portocale, preparat pe loc. Localul este construit chiar pe marginea unui promontoriu înalt de peste 100 m, la marginea mării și își merită pe deplin numele, pentru că oferă, de pe terasa suspendată, o panoramă splendidă spre Marea Libiei, cu insula Gavdos în prim-plan.

Drumul spre Frangokastello îl puteți vedea în acest videoclip: youtube.

La Frangokastello am vizitat Castelfranco, fortul venețian (GPS: 35.182504,24.234405) și abia ne-am abținut să mergem pe plaja care ne îmbia și care arăta foarte bine, văzută din turnul principal al fortului.

Ne-am continuat apoi drumul și am ajuns la Hora Sfakion pe la ora 15:15. Din păcate, socotelile noastre au fost greșite, pentru că doar cu 10 minute înainte plecase ultima cursă a feribotului spre Agia Roumeli. De fapt, mai urma una, dar aceasta urma să se întoarcă abia a doua zi. Așa că ne-am mulțumit să dăm o raită prin orășel, după care am hotărât să ne întoarcem spre casă.

Câteva imagini din Hora Sfakion puteți vedea în videoclipul următor: youtube.

Drumul de întoarcere nu a fost același ca la venire, pentru că am luat-o spre Hania, prin defileul Imbros. Măcar, dacă nu am reușit să vedem defileul Samaria, ne-am mulțumit cu un peisaj spectaculos și un drum nu mai prejos ca Transfăgărășanul. În prima parte se urcă la peste 1000 m, pe serpentine, unde sunt peste 15 curbe în ac de păr, după care se merge pe drum de munte, iar la sfârșit se coboară până se intră pe E75, în apropiere de Georgioupoli.

La ora 17:10 eram la hotel, așa că am avut timp de o bere și vreo oră de plajă, până la apusul soarelui.

Am renunțat să mergem în partea de nord a cheilor Samariei și am decis să vizităm câteva locuri interesante din apropiere de Rethimno. Nu sunt prea departe, dar sunt împrăștiate. Primul loc unde ne-am dus a fost Mănăstirea Arkadi (GPS: 35.310358,24.628317) și vizita a meritat din plin. Spre deosebire de celelalte mănăstiri vizitate, aici intrarea se plătește, 3 € de persoană.

Interesant este faptul că biserica mănăstirii are două nave simetrice, fiecare cu un altar propriu. Au și un muzeu interesant. Pe lângă pliantul luat de aici, am beneficiat și de explicațiile ghizilor celor trei grupuri de francezi, veniți imediat după noi. Până să plecăm, a venit și un grup de nemți, dar aceștia sunt mai rari în Creta, probabil și ca urmare a puternicelor resentimente ale grecilor, încă rămase după ocupația din al Doilea Război Mondial.

Un videoclip de la Arkadi: youtube.

În apropiere de mănăstire se află și un sit arheologic, Eleftherna, la intrarea căruia am găsit, din păcate, un lacăt mare pus la poartă. Ne-am îndreptat apoi spre satul Argyroupoli, numit în vechime Lappa. Aici am oprit în piața satului, unde mai erau și niște autocare. Localitatea este renumită pentru orașul vechi, din epoca romană, deși numeroase obiecte găsite aici din acea vreme se pot vedea astăzi la Muzeul Arheologic din Rethimno.

Am vizitat vechea localitate, întemeiată, conform legendei de Agamemnon, cu o bisericuță veche, case rămase din perioada venețiană, un portal din aceeași perioadă, cu inscripția în latină Toate lucrurile acestei lumi sunt fum și umbre și un mozaic roman, care nu ne-a impresionat.

În apropiere sunt și niște mici căderi de apă, ei le spun cascade, unde sunt câteva taverne care par interesante, dar noi nu am intrat acolo, având mâncarea la pachet.

După clipe plăcute petrecute la Lappa, am pornit spre Georgioupoli. Stațiunea nu ne-a impresionat, arată ca oricare alta, dar oricum era în drumul nostru spre lacul Kournas, aflat la 5 km. Aici, am intrat pe o stradă în pantă, cu magazine de artizanat și taverne de o parte și de alta, care, toate, ofereau parcare gratuită. Am lăsat mașina într-o astfel de parcare și am coborât la malul lacului, unde am luat câte o înghețată și ne-am așezat pe o bancă la plajă. Lacul, singurul de apă dulce din Creta, dacă nu luăm în calcul și lacurile de acumulare, artificiale, este măricel, apa călduță și se pot închiria hidrobiciclete și bărci.

Videoclipul următor: youtube vă poate da o imagine de la lac.

E frumos, dar nu spectaculos. Aș putea spune că aici este patria rușilor, limba frecvent auzită fiind rusa. Chiar și reclamele la buticuri și taverne erau mai degrabă în rusă, decât în engleză. Și evident, erau multe familii de ruși, tineri cu copilași. Surprinzător, nu erau gălăgioși. :))

Un lucru interesant la acest lac este faptul că dacă stai liniștit cu picioarele în apă, după un timp vin peștișori și îți ciugulesc pielea moartă de pe călcâie. Același lucru mi s-a întâmplat și anul trecut, tot în Creta, dar în apa mării, la Agios Nikolaos. Adică aici era gratis, în timp ce, prin alte părți trebuie să plătești pentru așa ceva. :))

Ne-am întors la hotel prin Rethimno, pe drumul vechi. Ajunși la hotel, am repetat programul zilnic: bere, plajă, masa de seară și o vorbă lungă la o bere sau un vin, cu alți români de-ai noștri.

Am ajuns în Hania la 10 dimineața, după un drum de aproximativ 60 km, timp în care ne-a stropit și o ploaie ușoară. Am lăsat mașina într-o parcare subterană, Parking Plaza, exact în marginea de sud-vest a orașului vechi, unde e și supermarketul Carrefour (GPS: 35.513615,24.015382). De la ora 10:00 la 17:05, am plătit 12,6 €. În tot acest timp ne-am plimbat prin Hania. Am mers mai întâi la Biroul de Informații Turistice de pe strada Kriari nr. 40 (GPS: 35.513381,24.018176) și apoi la cel de la primărie (GPS: 35.512335,24.018817), care este mai dotat cu cele necesare. Înarmați cu tot ce ne trebuia, am pornit în explorarea orașului, mai ales că era 27 septembrie, Ziua Mondială a Turismului.

Evident, inima Haniei este portul, din orașul vechi (vezi videoclip: youtube și youtube)

Nu am rezistat tentației și am luat bilete la o scurtă croazieră pe mare, până la o insuliță din apropiere, unde am oprit să vedem prin fundul transparent al vasului peștii momiți de unul din membrii echipajului. Marea era foarte agitată, ceea ce ne-a făcut plăcere; cum să nu-ți placă, atunci când stai tolănit la soare la prova vaporașului, care se leagănă amplu, când la stânga și la dreapta, când în sus și în jos? Da, știu, unora nu le place, am văzut asta chiar pe fețele unora care au coborât înainte să urcăm noi, dar nouă ne-a plăcut cu adevărat!

Din păcate, plăcerea asta ne-a costat, pentru că se făcuse deja târziu, astfel că, la întoarcere, a trebuit să renunțăm la vizitarea Cimitirului Soldaților din Forțele Aliate căzuți în bătălia Cretei, de care aminteam în prima parte a review-ului.

Ziua s-a sfârșit tot pe plajă, unde am inspirat aerul mării cât să ne ajungă până data viitoare (videoclip: youtube).

Ne-am trezit dis-de-dimineață, la ora 5:20, am mâncat un mic-dejun mai frugal, ne-am luat bagajele, ne-am urcat în autocarul care ne-a debarcat la aeroportul Hania și ne-am făcut check-in-ul, toate astea singuri, pentru că nu ne-a întâmpinat nimeni din partea agenției (Smaranda era deja, probabil, în țară). Zborul a decurs normal, am aterizat la București pe o vreme frumoasă, dar răcoroasă, am luat mașina și am ajuns acasă. Asta a fost tot. Ne-a plăcut foarte mult, la fel ca anul trecut, în estul Cretei. Evident, nu am văzut nici pe departe tot ce se poate vedea în Creta, pentru asta ți-ar trebui cel puțin câteva luni. Poate, de aceea, vom reveni. Ceea ce vă recomand și vouă! :)

Asta a fost, pe scurt, descrierea vacanței noastre în Creta de vest …

Călătorii plăcute să aveți!

---

VIZUALIZĂRI: 3642 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI