ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.10.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Vestul Cretei, în septembrie - partea I

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Anul trecut, la sfârșit de septembrie, am fost în Creta. Nu am reușit atunci să scriu decât despre cazarea la Miramare Resort & Spa, din Agios Nikolaos, dar pot spune că a fost una din cele mai frumoase vacanțe ale noastre, în care am combinat plaja, cu plimbările în locuri frumoase, vizitele la muzee și alte activități interesante.

Ca urmare și, în plus, pentru că nu reușiserăm atunci să vizităm decât partea estică a insulei (cine crede că poate descoperi Creta în doar o săptămână se înșală amarnic), abia întorși acasă, am și început „prospecțiunile” pentru viitoarea călătorie în Creta.

Cum nu mă dau în vânt după excursii prin agenții și caut să le evit cu (aproape) orice preț, inițial am încercat să-mi organizez un sejur pe cont propriu. Nici nu ar fi greu din punctul de vedere al cazării, ofertele fiind dintre cele mai diverse: de la hoteluri de cinci stele, cu all inclusive, până la apartamente cu self catering și cazări la pensiuni se găsesc practic peste tot în insulă. Problema apare însă atunci când începi să cauți transportul. Creta are două aeroporturi internaționale, unul în Heraklion, celălalt în Hania.

Fac aici o paranteză. Numele frumosului oraș Χανιά este transcris în engleză sub forma Chania, ceea ce îi face pe unii să-l pronunțe, greșit, ca și cum s-ar scrie Tchania. De aceea, eu prefer să-l scriu cu transliterația în română, adică Hania, așa cum se și pronunță în limba greacă. De altfel, chiar și Lonely Planet Guide To Crete utilizează numele scris așa: Hania.

Închei paranteza și, revenind la transport, trebuie să spun că, în general, nu există curse directe ale niciunei linii aeriene, fie ea de linie, sau low cost, de la București în Creta; doar curse cu escală. Costul nu este mic, așa că cea mai bună variantă este aceea a unui charter, caz în care, firește, trebuie apelat la o agenție.

Dacă anul trecut, când am aterizat la Heraklion, charterul era de la Aegean Airlines, anul acesta cursa charter spre Hania a fost asigurată de Blue Air. Știu că și Tarom-ul asigură astfel de curse, dar indiferent de firmă, deși durata zborului este de sub două ore, se asigură, atât la ducere, cât și la întoarcere, o masă caldă și băuturi la bordul avionului, fără plată.

Așa că, mai de voie, mai de nevoie, am apelat și anul acesta la aceeași agenție, de la care am rezervat la early booking un sejur de șapte zile (21-28 septembrie), la prețul de 440 € de persoană, la hotelul Stella Katrin, din Adelianos Kampos, o stațiune aflată la vreo 5 km de Rethimnon. În prețul precizat erau cuprinse cazarea cu all inclusive, transferul aeroport-hotel-aeroport și transportul.

Prima zi – sosirea și acomodarea

Anul acesta am constatat că ambele chartere, unul spre Heraklion, celălalt spre Hania, ale companiei Blue Air aveau aceeași oră de decolare 7:45. Nu știu la ce oră a decolat cealaltă cursă, dar noi am decolat la 8:15. Să mai precizez că agenția ne-a solicitat în mod expres să fim la aeroport cu trei ore înainte de decolare, motiv pentru care ne-am sculat la ora 2:00, am plecat spre București la ora 3:00 și am lăsat mașina la una din parcările de lungă durată (cea mai ieftină, 120 lei pentru opt zile). Am aterizat la ora 10:00, pentru că pilotul a recuperat 15 minute din întârziere.

La aeroport am fost întâmpinați de reprezentanta firmei, Smaranda, care ne-a înmânat fiecăruia un plic în care erau două foi: una cu planificarea și prețul excursiilor și cealaltă cu programul întâlnirilor cu ea, la hotelurile unde eram cazați: pentru eventuala înscriere la excursii opționale și pentru informații privind plecarea. A fost prima și ultima dată când am văzut-o, pentru că nu am participat la întâlnirea cu ea, a doua zi la miezul zilei, iar informații privind plecarea nu ne-a mai dat, a transmis doar la recepția hotelului la ce oră trece autocarul să ne ia la aeroport.

Când mi-a înmânat plicul, am întrebat-o dacă este un birou de informații turistice în aeroport. Dar v-am dat eu toate informațiile de care aveți nevoie, în plic! a răspuns ea ofuscată …

Am ajuns la hotel pe la prânz, când am și primit camerele și am mâncat singura dată prânzul la hotel (în rest, l-am luat la pachet). Despre hotel am să povestesc însă separat.

După-amiaza primei zile ne-am petrecut-o inspectând împrejurimile hotelului și, mai târziu, pe plajă. Nu eram hotărâți dacă să închiriem o mașină, sau să mergem în excursii organizate, prin intermediul unei agenții locale, așa că am inspectat piața ofertelor. Pe o rază de doar 50 m în jurul hotelului se află trei agenții de închiriat mașini și care intermediază excursii organizate.

Fiind la sfârșit de sezon (noi am fost ultima serie a agenției touroperator), oferta era bogată și, evident, depășind cererea. Ca urmare, ambele variante (închiriere mașină, sau excursii organizate) erau foarte convenabile. La a doua agenție, era gata-gata să închei afacerea cu o tânără rusoaică (mi-a spus că e de lângă Moscova și când i-am spus că am vizitat orașul în 1987 a făcut ochii mari și a recunoscut că nu se născuse încă atunci), dar am avut inspirația să merg și la cea de-a treia.

Aici ne-a întâmpinat o doamnă blondă, care după accentul cu care vorbea englezește părea a fi tot rusoaică. După câteva minute de conversație introductivă, am constatat cu surprindere că pe monitorul calculatorului era un stop-cadru dintr-un film subtitrat în română, moment în care am trecut conversația pe limba maternă. Doamna Gina este o moldoveancă get-beget, inclusiv accentul, din Iași, stabilită în Creta de 20 de ani. Vorbește, pe lângă dulcea limbă moldovinească, încă alte șase limbi, învățate unele din facultate (este absolventă de limbi străine), altele pe cont propriu.

I-am cerut direct oferta și aceasta a fost cea mai convenabilă: 115 € pentru cinci zile, un Fiat Panda roșu, mic și fâșneț, de care mi-a plăcut foarte mult. E drept, dacă am fi fost patru persoane, cele de pe bancheta din spate ar fi trebuit să fie obligatoriu de gabarit redus. Oricum, pentru ce aveam nevoie, mașina a fost ideală, mai ales că are și consum mic și este și ceva mai înaltă, lucru de care am avut nevoie pe scurtele drumuri de macadam pe care le-am parcurs pe insulă. Cu această mașină am parcurs în partea de vest a insulei vreo 700 km, ceva mai puțin decât anul trecut, în est.

Am plătit un acont de 50 €, urmând să luăm mașina în dimineața zilei de vineri.

Astfel s-a încheiat prima zi. Trebuie să mai precizez faptul că excursiile organizate, oferite la agențiile locale aveau un preț mult mai mic decât aceleași excursii oferite de agenția română.

Ziua a doua – Rethimno

A doua zi o planificasem încă de la început pentru vizitarea orașului Rethimno, motiv pentru care mai întâi am cumpărat bilete (1,40 € de persoană) de la un magazin cu de toate din apropiere și apoi am luat autobuzul care ne-a lăsat chiar în centru, lângă Grădina Municipală.

Chiar acolo se află Poarta Guora, sau Megali Guora (Poarta Mare), cum îi spun grecii, fosta poartă principală de intrare în orașul venețian. De aici am pornit în descoperirea punctelor de atracție ale orașului, după care, spre prânz, pentru 14 € de persoană, am luat autobuzul hop on-hop off, care ne-a purtat prin oraș, dar și în împrejurimile acestuia, unde am vizitat Mănăstirea Panaghia Chalevi, canionul Myli, Muzeul militar din satul Chromonastiri și Mănăstirea Agia Irini.

Am revenit la hotel spre seară, tocmai bine să mergem pe plajă pentru a admira apusul soarelui.

Ziua a treia – Elafonissi

Dis-de-dimineață, după micul dejun, ne-am prezentat la doamna Gina, care ne-a înmânat cheile de la proaspăt-spălatul Fiețel, nu înainte de a-i plăti restul sumei, în valoare de 65 €. Îi spusesem că, în prima zi, vrem să mergem la Gramvousa și plaja Balos, dar cum se arătau ceva norișori de ploaie, doamna Gina ne-a sugerat ca, dacă ni se pare o vreme rea, să ne continuăm drumul spre sud, mai exact către ceea ce ar fi trebuit să fie destinația din ziua următoare, plaja Elafonissi, plaja cu nisip roz.

Ei bine, cum după Hania, spre Kissamos ne-a plouat puțin, odată ajunși în Kissamos am schimbat direcția și ne-am îndreptat spre sud, pe un drum de munte foarte sinuos, dar foarte bun, având în dreapta marea, de un albastru cu diverse nuanțe care păreau ireale. Bineînțeles că ne-am oprit de nenumărate ori, să facem fotografii și să admirăm peisajul, doar vântul foarte puternic deranjându-ne întrucâtva și forțându-ne să ne reducem popasurile. Între timp, aici cerul se înseninase complet, soarele dominând fără a fi deranjat de nimic întregul cer.

Ajunși la „obiectiv”, am lăsat mașina în parcarea semi-amenajată și am alergat spre plajă. Drept să spun, am mai fost pe la diverse obiective supra-evaluate și care nu m-au impresionat prea mult, așa că nu-mi făceam prea multe iluzii nici cu privire la plaja cu nisip roz. Ei bine, de data asta scepticismul meu a fost răsplătit, pentru că surpriza foarte plăcută pe care am avut-o văzând plaja a fost pe măsura faimei ei.

O încercare de a o descrie este cu totul inutilă, trebuie să mergi acolo! Poate doar fotografiile să mai reușească să redea frumusețea locurilor.

Din fericire, ajunseserăm destul de devreme, plaja s-a mai aglomerat spre prânz, dar chiar și așa, la sfârșit de septembrie nu este foarte multă lume, astfel încât nu erau probleme nici cu parcarea, nici cu aglomerația excesivă pe plajă, așa cum am citit că ar fi în august. Oricum, dacă sunteți în plin sezon și vreți să vizitați această minunată plajă, faceți pe cât posibil să ajungeți cât mai devreme și atunci nu veți încerca dezamăgirea pe care a simțit-o bbogdanmircea și despre care a povestit în review-ul său, 7 zile în Creta.

Ne-a plăcut și faptul că nu bătea vântul aproape deloc, iar valurile erau mici, în timp ce la Adelianos Kampos și, așa cum aveam să constatăm ulterior, pe întreaga coastă nordică, tot sejurul a bătut un vânt tărișor, iar valurile erau mari, peste 1 m înălțime. Apa era totuși caldă, 24°C. Și da, nisipul este chiar roz, nu peste tot, dar în multe locuri (vedeți pozele).

Am decis cu greu să plecăm, deși după prânz soarele ardea destul de puternic. La întoarcere nu am mai mers pe coastă, ci am urmat un drum interior, la fel de bun, pe cheile spectaculoase ale Topoliei. Am oprit și la mica Peșteră a Înțelepciunii Domnului (GPS: 35.411195,23.681933), pe care am vizitat-o (gratuit). Pentru a ajunge acolo. Se urcă câteva sute de metri, astfel că, din cei porniți pe treptele de piatră, mulți se opresc la taverna de deasupra parcării.

Drumul ne-a purtat spre coasta nordică, unde am intrat pe șoseaua națională, numită și autostradă (așa indică și semnele), deși nu este chiar autostradă. Oricum, este o șosea foarte bună, uneori cu separatoare de sens, alteori doar ca o șosea de viteză, cu bandă de urgență, care merge de-a lungul coastei de nord, de la Kissamos, în vest, până la Sitia, în est, aproximativ 300 km. Pe această șosea am revenit și noi în Adelianos Kampos, parcurgând în acea zi aproximativ 300 km.

Ne-am oprit direct la barul hotelului, unde am băut un raki și o bere, după care am dat fuga pe plajă, pentru a prinde ultimele raze de soare.

Ziua a patra – Gramvousa și Balos

Ziua a patra vremea a fost foarte însorită, astfel că nimic nu ne-a împiedicat să mergem la destinația prevăzută inițial pentru ziua precedentă.

Am pornit pe același drum, E65, până la Kissamos, de unde am continuat spre vest, spre Trachilos și apoi, pe malul mării, până când am intrat în rezervația naturală care cuprinde toată peninsula Gramvousa. Aici am plătit intrarea (1 € de persoană) și apoi am parcurs aproape toată lungimea peninsulei orientate pe direcția nord-sud, pe un drum de macadam (aproximativ 7 km), pe versantul estic al muntelui Geroskinos (762 m înălțime), până am ajuns la o parcare unde se află o tavernă, dar și o „stație” de taxi. De donkey-taxi. =))

De aici, am pornit pe o cărare pietroasă, am trecut pe versantul vestic și am început apoi să coborâm până la plajă. Distanța nu e mare, doar ceva mai mult de 1 km, dar drumul este accidentat, în pantă și doar pe anumite porțiuni sunt amenajate trepte. Categoric, nu se poate parcurge în șlapi! Pe acest drum, foarte circulat, cele mai frecvente limbi auzite de mine au fost italiana, franceza și româna (asta și în varianta moldovenească).

La un moment dat, apropiindu-ne de plajă, se deschide o perspectivă formidabilă asupra lagunei cu apa de culoare turcoaz și a insulei Balos, cu pereți stâncoși, ce se ridică vertical, dând impresia unei fortărețe. Plaja cu nisip alb se întinde de-a lungul țărmului, dar și între acesta și insulă, pe o fâșie îngustă.

Ceva mai la nord, se văd cele două insulițe Gramvousa; mai depărtată, Aria Gramvousa și cea mai apropiată, Imeri Gramvousa, cu fortul ei venețian din secolul al XVI-lea și golful în care ancorează vaporașele cu turiști. Din păcate, pe calea rutieră nu este posibil să ajungi pe această insulă.

În caz că doriți să ajungeți acolo, vă recomand să luați o excursie organizată, care costă aproximativ 8 € de persoană, negociabil, plus 25 €, sumă fixă, nenegociabilă, pentru vaporaș. Astfel, cu autocarul se ajunge în Kissamos, de unde un vaporaș pornește spre nord, ocolește capul nordic al peninsulei și ajunge apoi la Imeri. Sau, dacă ați închiriat mașină, veniți cu ea până în Kissamos, de unde luați același vapor, pe cont propriu.

După ce am petrecut ceva timp pe plajă, am pornit să urcăm pe cărarea ce ne-a dus la parcarea unde lăsasem mașina. De aici am pornit să facem drumul în sens invers, de data asta având mai multă răbdare să privim peisajul arid, caprele sărind din piatră în piatră și marea albastră în partea stângă. Urmăriți imaginile următoare, realizate de „copilotul” meu. :))

Privind stâncile golașe, nici nu ai zice că zona este locul de cuibărit pentru peste 100 de specii de păsări și mediul în care se dezvoltă peste 400 de specii de plante.

Am fost surprinși să constatăm că, pornind de la parcare, pe o distanță de cel puțin 1 km, de-a lungul drumului se întindea un șir lung de mașini, ale celor veniți mai târziu.

Ajunși în Kissamos (unde am găsit cea mai ieftină benzină de pe insulă, 1,397 €), am intrat din nou pe E65, dar nu pentru mult timp, pentru că la Kolymvari l-am părăsit, pentru a vizita stațiunea și plaja, care era aproape pustie, probabil datorită orei (aproximativ 15), dar și a vântului puternic și valurilor mari. De altfel, zona, expusă vânturilor dinspre nord, este recunoscută ca una potrivită pentru surf.

După ceva timp petrecut pe plajă, am plecat mai departe, păstrând însă drumul de litoral. Am trecut prin Tavronitis și apoi, la Maleme, am făcut un popas la Deutscher Soldatenfriedhof (GPS: 35.523788,23.830833), Cimitirul soldaților germani care au căzut în asediul insulei Creta, în mai 1941. E un loc impresionant, unde au fost aduse și înmormântate rămășițele pământești ale celor peste 4000 de soldați germani. căzuți în diferite etape ale Operației Merkur, așa cum a fost numită invazia Cretei.

Într-o ordine și curățenie tipic nemțești, se înșiruie sute de plăci de granit, pe care sunt scrise numele, gradul și data nașterii și a morții celor înmormântați acolo. Majoritatea sunt născuți în 1922 și morți la sfârșitul lunii mai, a anului 1941.

Trist. Trist, dar onorant pentru cei rămași, care s-au organizat într-o asociație cu scopul de a aduna în cimitire colective soldații germani căzuți în al Doilea Război Mondial în diferite țări. În Grecia sunt două astfel de cimitire: cel de la Maleme și altul lângă Atena. Cum spuneam, în cimitirul de la Maleme se odihnesc aproape 4500 de soldați și ofițeri. Numele lor sunt trecute și pe câteva plăci la intrarea în cimitir. Lipsesc doar numele a ceva mai mult de 300 de soldați care nu au fost identificați.

În intersecția de unde pornește scurtul drum spre cimitir se află Royal Air Force Memorial, ridicat în memoria soldaților englezi din RAF, căzuți în aceeași bătălie. În Souda, lângă Hania, se află, de asemenea, Cimitirul Soldaților din Forțele Aliate căzuți în bătălia Cretei (GPS: 35.500202,24.060261), pe care, din lipsă de timp, nu l-am mai vizitat. Tot în zonă, mai exact la Platanias, se găsește un muzeu organizat în fostul adăpost subteran din timpul asediului german (GPS: 35.514327,23.912002). Evident, tema muzeului este legată de acest adăpost.

------

Pentru că review-ul a ieșit foarte lung, am decis să-l împart în două părți. :)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Costi in 08.10.16 18:31:32
Validat / Publicat: 09.10.16 09:07:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 5072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P26 Plaja Balos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 69700 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

mprofeanu
[09.10.16 12:33:37]
»

@Costi: Un superbonus pentru un super review pus în evidență și prin frumoase poze!

Trecut la favorite pentru a mă ghida după el atunci când voi ajunge acolo. Oare când va veni ziua? ...

Plajele din Creta de Vest îmi aduc aminte de frumoasa Sardinie. Dacă aș avea timp aș scrie ... Cine știe când? Chiar dacă nu ar fi atât de proaspete reviewurile tot ar conta pentru că natura se schimbă mult mai greu...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[09.10.16 17:04:37]
»

@Costi: Felicitari, un articol citit cu mare placere si votat la fel.

CostiAUTOR REVIEW
[09.10.16 18:32:15]
»

@mprofeanu, mishu:

Mulțumesc pentru aprecieri.

Alexa_77
[09.10.16 20:36:57]
»

@Costi: Am fost si eu in vestul Cretei doar intr-o excursie de o zi pentru ca eu tot timpul cand merg in Creta stau un Hersonissos. E mai multa distractie acolo unde merg eu. Pentru liniste si relaxare este perfecta zona de vest. Se anunta niste articole foarte interesante din partea ta, din cate vad, dupa acest prim articol. Astept cu interes si celelalte articole.

Felicitari pentru vacanta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
GabrielaG
[10.10.16 11:18:24]
»

Felicitari pentru articol dar si pentru poze... incredibile... parca sunt carti postale... sunt superbe... niste peisaje atat de frumoase... sper intr-o zi sa ajung si eu acolo

Andox CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[10.10.16 11:21:28]
»

@Costi: Care zona ti-a placut mai mult? Vestul sau estul insulei?

CostiAUTOR REVIEW
[10.10.16 11:57:09]
»

@GabrielaG:

Mulțumesc pentru aprecieri. Îți urez să ajungi cât mai repede pe acolo. La urma urmei, e destul de aproape, nu?

@Andox:

Deși sunt destul de diferite, nu aș putea să o apreciez mai mult pe una, față de alta. Mi-au plăcut amândouă zonele în egală măsură.

didona_stelea
[17.07.17 13:57:15]
»

Am vrea sa inchiriem si noi o masina in Creta, la sfarsitul lui august. Nu cumva aveti o adresa de mail a d-nei Gina? Multumesc anticipat!

CostiAUTOR REVIEW
[17.07.17 16:45:11]
»

@didona_stelea:

Din păcate, nu am adresa de e-mail. Știu însă că firma se numește Minoan Rent A Car și are sediul principal în Rethimnon. Sediul din Adelianos Kampos, unde lucrează doamna Gina, se află la coordonatele GPS: 35.373784,24.551516. Se poate vedea pe Street View: clic aici.

Acum, depinde și unde veți sta, poate e mai departe de Adelianos Kampos. Sau poate stați tot în Adelianos kampos? Atunci e foarte ușor de găsit, e pe strada principală.

Vacanță plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
didona_stelea
[18.07.17 08:36:05]
»

@Costi: Multumesc mult, vom sta langa Chania, dar gasim dupa numele agentiei. Multumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alexa_77, didona_stelea, GabrielaG, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Chania și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074778079986572 sec
    ecranul dvs: 1 x 1