ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 12.08.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 19

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 31 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Inca una si ma duc

TIPĂREȘTE URM de aici

Inca una si ma duc. Promit! Gata, este ultimul review din seria despre Italia ca v-am facut capul calendar sporovaind intr-una pe aceeasi tema. Adevarat, am parcurs 4000 de kilometri numai in aceasta tara asa incat, daca m-as apuca sa descriu fiecare locsor vizitat, mi-as serba pensionarea cu voi aici, inca povestind despre... Italia. Apoi, stiti cum e, cand esti incantat de ceva, povestesti si povestesti si povestesti pana iti adormi auditoriul. Nu va mai spun ca am vazut atatea biserici si bisericute, catedrale, domuri si capele de zici ca am facut turism ecumenic, nu alta. Cred ca m-am spalat nu numai de pacatele trecute, dar am asigurare pentru inca vreo zece ani de calcat stramb. Va dati seama daca m-as fi apucat sa scriu despre fiecare bisericuta in parte, despre fiecare pod sau tunel prin care am trecut, despre fiecare parc in care m-am odihnit... ehe... cred ca as fi fost acum cel putin pretorian, sau pretor sau consul sau cum le-o mai zice gradelor astea din Imperiul Roman, ca ma tot incurc in ele. Noroc ca nu scriu pentru voturi asa ca o sa scapati de mine destul de repede, dupa ce voi termina de povestit si aventurile de anul asta de prin Elvetia si Franta. Bine, ar mai fi cateva lucruri de istorisit despre Italia dar am obosit si nici nu-mi place sa bat apa in piua pe aceleasi subiecte despre care s-a tot scris si ras-scris. Aleg sa scriu atunci cand cred ca am ceva de spus, iar prin ceea ce fac sper sa pot fi de folos celor care vor trece prin aceleasi locuri. Daca articolele mele reusesc sa va faca concediul mai placut si drumul mai usor de parcurs, atunci ma bucur ca n-am muncit degeaba si poate chiar am ajutat pe ici, pe colo. Deh, asa este naturelul meu, simtitor. :) Nu bag mana in foc ca pe la iarna, cand omatul va fi de un metru iar eu voi sta cu o cana de vin fiert la gura semineului, n-o sa ma apuce asa o nostalgie si un dor de duca de o sa pun repede mana pe condei si am sa evoc iarasi o parte din vacantele trecute. Cum n-am semineu, am sa dau drumul la aragaz si o sa-mi imaginez ca-i tot aia. :)

De data asta am sa va povestesc despre o pensiune care cred ca poate fi de folos celor care strabat drumul lung pana in Italia. Nu stiu altii cum sunt dar noi, dupa vreo 900 – 1000 de kilometri parcursi aproape fara pauza, simtim nevoia sa ne odihnim. Din experienta vacantelor trecute stiu ca nu este tocmai simplu sa cauti cazare seara sau chiar in toiul noptii, in zone pe care nu le cunosti. Asa ca am grija sa ma pregatesc de acasa, studiez traseul, calculez distantele si aleg o pensiune/hotel la capatul a o mie de kilometri strabatuti. De la Bucuresti la Bergamo sunt 1750 km si conform regulii, ar fi trebuit sa innoptam undeva in zona Balatonului la aproximativ 950 de km de casa. Fiind august, deci in plina perioada a concediilor, toate hotelurile erau ocupate. Singurele camere libere pe care le-am gasit depaseau bine 100 euro. Pentru o noapte de tranzit mi s-a parut cam mult asa ca am continuat cautarea. Drumul nostru catre Italia trecea prin Slovenia, prin urmare m-am uitat dupa cazare la granita cu Ungaria sau chiar in Slovenia, dar la limita celor o mie de kilometri. Harta de la Booking.com imi arata insa prea putine pensiuni sau hoteluri in zona, aproape deloc. Cea mai apropiata localitate in care am fi gasit cazare era Maribor in Slovenia. Mi-am intrebat sotul daca poate “duce” cei aproape 1200 km fara intrerupere pana acolo, a zis ca da si am facut rezervare.

Guesthouse Janez (adresa: Ćiril Metodova 4,2000 Maribor, Slovenia) este o pensiune de trei stele, destul de maricica, avand 11 camere si restaurant. Cand am facut rezervarea, pe saitul Booking.com imi aparea pretul de 65 euro, camera tripla cu mic dejun inclus ca fiind “oferta” pentru perioada aleasa de mine. La pensiune insa aveam sa constat ca pretul afisat era tot atat, 65 euro, fara sa fie vorba de nicio “oferta”. Nu stiu prea bine cum functioneaza treaba, ma gandesc insa ca, datorita comisionului este posibil sa fie costurile mai mari prin saitul de rezervari decat daca va adresati direct pensiunii. Am observat insa ca personalul este mult mai amabil daca te duci prin booking.com decat daca le bati direct la poarta. Probabil se tem de eventualele recenzii negative.

Amplasare

Guesthouse Janez se afla chiar in oras, foarte aproape de centru (aproximativ 1 km), in apropierea raului Drava. Zona este linistita, cu o priveliste foarte frumoasa asupra muntilor din zona. De la geamul camerelor se pot vedea partiile de schi din apropiere.

Maribor este al doilea oras ca marime si importanta dupa Ljubljana, fiind totodata si o renumita statiune montana, cautata mai ales iarna pentru partiile de schi. Mie mi s-a parut un oras foarte curat si frumos pe care l-am asemuit cumva cu Brasovul.

Pensiunea dispune de o curte generoasa, cu multe flori, amenajata ca terasa cu mese si scaune unde va puteti bea cafeaua si, foarte important pentru mine, se poate fuma in liniste. :)

Parcarea este gratuita. Va puteti lasa masina pe trotuar chiar in fata intrarii, locul fiind foarte bine luminat.

Personalul

Marea bila alba pe care o acord pensiunii se datoreaza in primul rand personalului extrem de amabil. La plecarea de acasa atata m-am mosmondit incat am pornit cu ceva intarziere. Bineinteles ca am ajuns la cazare mult peste ora de check-in (21,30), adica pe la 12 noaptea. Totul parea incuiat asa ca am sunat la numarul pe care il aveam trecut in rezervare. Ne-a raspuns un barbat care, desi parea abia trezit din somn, in cinci minute a fost in fata pensiunii si, foarte amabil, ne-a condus pana in camera. Am apreciat ca nu s-a aratat in niciun fel deranjat de ora tarzie la care ajunsesem.

Camera

Este potrivita ca marime si are aer conditionat, baie proprie, televizor si telefon. Mobilierul este simplu, un pat dublu si un pat suplimentar, o masuta cu televizor si un fotoliu. Impresia generala insa a fost aceea de “camera bunicii”, poate si din cauza mileurilor puse cam peste tot pe unde era un loc liber.

Paturile sunt destul de confortabile, pot sa spun ca ne-am odihnit chiar bine. Geamurile insa m-au cam deranjat, sunt mici si dispuse foarte sus asa incat am fost nevoita sa ma cocot pe un scaunel ca sa pot scoate nasul afara sa vad si eu partiile de schi.

Baia, ehe, aici am acordat o bila neagra. Este destul de mare, dotata cu strictul necesar insa curatenia lasa de dorit. Obiectele sanitare pareau aproape in regula, in schimb cand am vrut sa ma uit pe geam am constatat ca doar daca il deschid pot vedea afara, atat de murdara era sticla. Nici peretii nu erau prea ok, nici cabina de dus... in fine... Oricum, nu pot spune ca era chiar jeg, sunt eu ceva mai pretentioasa cand e vorba de baile hotelurilor unde ma cazez.

Micul dejun, inclus in pret, este destul de consistent. Obisnuiti cu bufetul suedez, odata ce am intrat in restaurant am cautat din priviri masa cu bucate, numai ca bucatele... nicaieri! . Pe o masuta langa usa erau cateva felii de pepene si un bol cu cereale. Cred ca facusem niste figuri tare nedumerite pentru ca un turist de la o masa alaturata s-a ridicat si ne-a dat un meniu. Fiind si in engleza am inteles ca puteai sa comanzi la alegere una din cele patru variante de mic dejun existente in meniu. Noi am luat omleta cu sunca si cascaval care a fost foarte buna. Pe langa asta ne-au mai adus lapte, ceai, cafea, paine, unt si gem. A fost ok si... atipic.

Ne-am baut cafeaua pe terasa apoi am plecat la drum.

Una peste alta a fost in regula, ne-am odihnit, am mancat bine iar pretul a fost chiar decent pentru ceea ce am primit.


[fb]
---
Trimis de Dana.S in 04.10.16 11:25:54
Validat / Publicat: 04.10.16 12:24:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVENIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2798 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana.S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pensiunea Janez
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 31.50 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    9 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [04.10.16 11:54:14]
    »

    @Dana. S: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "Janez Guesthouse, MARIBOR" (nou-creată pe sait)

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [04.10.16 12:25:13]
    »

    @webmaster26: As pune bulina un pic mai la dreapta. Pensiunea este chiar pe colt, avand intrari de pe doua strazi diferite

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mishu
    [04.10.16 12:50:20]
    »

    @Dana. S: Foarte draguta cazare iar mie orasul (vazut doar din pozele facute de flacaul meu cu ocazia unui concurs acolo) mi s-a parut foarte dragut. Ati facut o alegere inspirata si chiar si aceste poze putine sunt dragute si elocvente asupra locului. Felicitari votat cu placere.

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [04.10.16 12:59:45]
    »

    @mishu: Poze n-am mai multe pentru ca am ajuns tarziu si nu mai aveam chef de nimic, atat de obositi eram. A doua zi nu prea imi vine sa fac poze cu camera deranjata. In plus, la vremea aia nu ma gandeam ca am sa scriu pentru AFA

    elviramvio
    [04.10.16 15:49:34]
    »

    @Dana. S:

    Bun articolul tau, mai ales ca anul viitor sper sa tranzitez Slovenia (am spus ca sper deoarece nu stiu cand este urmatorul sfarsit al lumii!).

    Cu booking, oferta a fost in ziua aceea pe camera aceea sau mai multe, poate in alta zi oferta este si mai mare, depinde de noroc. Eu am avut mai multe ocazii de genul acesta iar la concediul din vara am tot prins oferte, astfel ca la final am facut o economie buna tare.

    Vacante frumoase!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mprofeanu
    [05.10.16 14:17:56]
    »

    @Dana. S: Un superbonus meritat pentru review și pentru sfaturi de cazare în această zonă deosebită a Sloveniei!

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [05.10.16 14:51:38]
    »

    @mprofeanu: multumesc frumos

    NAZARICA
    [05.10.16 15:35:16]
    »

    Draga mea cu “naturelul simtitor”… te citesc cu placere, despre orice ai scrie… pentru ca ai, stii si tu ce… CONDEI!

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [05.10.16 16:18:11]
    »

    @NAZARICA: Ooo, multumesc frumos.

    Dar sa stii ca nu am doar unul, ci mai multe condeie pe care le tin frumos intr-un sertar

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Dana.S, elviramvio, mishu, mprofeanu, NAZARICA

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049297094345093 sec
    ecranul dvs: 1 x 1