ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 12.08.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 4 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 19

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    Bergamo - merită văzut! (Partea I)

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Atentie! Urmeaza un review plictisitor. Articol nerecomandat persoanelor dornice de povestiri suculente, presarate cu picanterii de prin vacanta. :)

    De cate ori incerc sa scriu despre o destinatie care mi-a placut, de atatea ori constat la final ca am reusit sa “produc” un articol plictisitor, plin de floricele pe campii, norisori pufosi, stelute, inimioare si alte dulcegarii de genul asta. Sterg, o iau de la capat si cad in extrema cealalta, rezultatul final fiind o descriere a locului, plina de date istorice si detalii, cu o insiruire (neaparat bolduita) a obiectivelor de vizitat descrise stufos si mult prea greoi... boring!

    Probabil ca iese asa pentru ca ma straduiesc sa transmit macar o particica din sentimentele, emotiile, incantarea si bucuria traite in orasul despre care povestesc. Am observat ca imi este mult mai usor sa scriu despre un loc care nu mi-a placut, sunt mai acida iar articolul curge fara probleme, fiind chiar, pe alocuri, incintant.

    Nu este cazul si aici pentru ca Bergamo chiar m-a incantat. Urmeaza asadar, asa cum v-am avertizat inca de la inceput, un review... plictisitor. :)

    Daca sunteti in cautare de destinatii celebre, cu obiective turistice faimoase pe care doriti neaparat sa le “bifati” si cu care sa va puteti lauda la intoarcere, atunci Bergamo va va parea la fel de plictisitor ca si articolul de fata. Nu veti gasi aici tarabe, targuri, mizerie si nici cohorte de turisti frumos incolonati, gata sa ia cu asalt zona.

    Bergamo este un oras linistit, putin aglomerat, foarte curat si extrem de elegant. Turistii parca sunt si ei un pic altfel, mult mai civilizati si educati in comparatie cu cei intalniti in alte orase “celebre” si foarte aglomerate. M-am plimbat agale pe strazile orasului vechi, am admirat cladirile, am vizitat cam tot ce parea interesant, am oprit din cand in cand si la cate o terasa, am mancat o inghetata buna si am petrecut doua ore relaxante sus in Vigilio, intr-un loc cu o panorama superba asupra Alpilor si a orasului. M-am bucurat din plin de cateva zile minunate intr-un oras de poveste, elegant, rafinat si de mult bun-gust (na ca incep iar cu floricelele!).

    In general, pentru turistii romani Bergamo este mai mult un oras de tranzit pe drumul de la aeroport la Milano. Din cand in cand, cativa curiosi se mai opresc sa-l viziteze asa, pe fuga, intre doua avioane. Mare pacat pentru ca metropola chiar are ce oferi. Se pare ca este al doilea oras din Lombardia, dupa Milano, ca numar de vizitatori.

    Pentru noi a fost si un excelent punct de plecare spre cateva zone pe care voiam neaparat sa le vedem. In cele patru zile petrecute aici am vizitat orasul, apoi am fost in Caravaggio (vezi impresii), in Milano (vezi impresii) si ne-am mutat cu “cortul” de la o cazare la alta. (vezi impresii si aici: vezi impresii).

    Ca mai toate asezarile medievale, Bergamo a fost construit pe o colina, inconjurat fiind de ziduri de aparare. Ulterior, la baza dealului, de jur imprejur s-a dezvoltat orasul modern. Este “reteta” clasica pe care o veti intalni in toata Italia (si nu numai). Vorbim asadar de doua zone distincte: Citta Alta, orasul medieval si Citta Bassa, orasul “de jos”, mai nou.

    In incercarea de a limita pe cat posibil efectul hipnotic al acestui articol, n-am sa va descriu obiectivele turistice in amanunt, n-am sa copiez de pe internet fraze intregi despre “istoricul” orasului si nici n-am sa povestesc despre Papa al nu stiu catelea care a binecuvntat locul intr-o zi de joi, pe la amiaza trecute fix.

    Informatiile pe care eu le am sunt cele ale unui turist obisnuit, fara pretentii de “istoric”, care a vizitat orasul, a studiat pliantele si hartile obtinute de la punctul de informare si a cules cateva date de la fiecare obiectiv in parte. Sigur, as putea intra pe diverse saituri si sa trantesc aici un frumos referat de cateva pagini, cred insa ca cel mai bine este sa descoperiti orasul la pas, cu harta in mana. Pana la urma, internet are toata lumea...

    Am sa incerc doar sa punctez cateva lucruri, sa va dau doua-trei ponturi si sa va descriu orasul, asa cum l-am vazut eu.

    Citta Alta

    Este un oras medieval, foarte bine conservat, pitoresc, curat, nu foarte mare, cu stradute inguste, multe restaurante si magazine la parterul cladirilor. Orasul de Sus este totodata si un important centru universitar. Universitatea din Bergamo, una dintre cele mai mari din Italia, are un sediu aici.

    Pentru a ajunge in Citta Alta aveti trei variante: cu funicularul, cu autobuzul sau pe jos. Cu autoturismul personal nu se poate merge, fiind zona cu trafic limitat.

    V-as sfatui ca, cel putin la urcare sa nu ratati funicularul (adresa: 24123, Via Vittorio Emanuele II). Este inedit si pitoresc iar drumul va va incanta. Nu va lasati speriati de o eventuala coada la intrare, va asigur ca nu veti astepta mai mult de 10 minute. Pe traseul Citta Bassa – Citta Alta sunt doua linii care functioneaza in paralel si cate doua cabine la un transport. Biletul costa 1,75 euro dus/intors. Sunt convinsa ca o sa va placa calatoria. Bine, asta daca nu aveti prin preajma un carcotas ca sotul meu care, taman cand ma simteam mai bine, imi spune: “cred ca astia au incarcat cabinele peste limita de greutate admisa. Vezi cablul ala? Daca se rupe nici nu mai ajungem jos, murim striviti de pereti”.

    Nu s-a rupt asa ca am ajuns cu bine in Piazza Mercato delle Scarpe, statia de sus a funicularului. Nu va lasati pacaliti de nume, in realitate am gasit aici un singur magazin de pantofi si ala vai de el... :)

    Desi se desprind mai multe drumuri din aceasta piata, ar fi de preferat sa o luati mai intai pe Via Gombito, strada principala care duce in Piazza Vecchia, principala piata a orasului. La numarul 13 pe Via Gombito veti gasi un I. A. T. (centru de informare turistica) de unde va puteti lua harti si pliante cu obiectivele turistice. Practic aici s-a cam incheiat rolul meu de “ghid” pentru Citta Alta. Cu harta in mana veti putea sa alegeti obiectivele care va intereseaza si sa aflati tot atatea informatii de prin pliante, cate am si eu acum. As putea sa inchei spunandu-va “calatorie placuta” dar parca nu imi vine sa ma dau dusa, asa ca mai stau pret de vreo 10 pagini sa va mai “vand” cateva ponturi. :)

    Asa cum spuneam, Via Gombito va va duce fix in Piazza Vecchia, cea mai mare si mai importanta piata a orasului. Pe partea estica puteti admira Palazzo Nuovo, proiectat initial pentru a gazdui primaria, acum sediul Bibliotecii “Angelo Mai”. Aflati aici, este pacat sa ratati sala de lectura de la etajul 3 (intrarea este libera). Am fost surprinsa sa constat ca, desi functionala, se poate vizita. A fost putin ciudat sa ma plimb printre mesele de lectura la care se aflau oameni cu nasul in carti., aveam senzatia ca-i deranjez.

    Pe partea nordica se afla sediul Universitatii din Bergamo, iar in cea vestica este Palazzo della Ragione (Palatul Vechi sau Palatul Comunal), primul sediu al primariei cu Turnul Civic (Campanone). Se poate urca cu liftul pana sus de unde puteti admira privelistea orasului. Iata ca San Gimignano nu este singurul oras cu turnuri frumoase. In Citta Alta eu am identificat 3: Torre Civica, Torre di Adalberto si Torre del Gombito, la fel de frumoase ca suratele lor din orasul toscan.

    In centrul pietii se afla fantana Contarini. Absolut toate fortaretele medievale pe care le-am vizitat au o astfel de fantana in centru, folosita pe vremuri pentru alimentarea cu apa a orasului

    Trecand printr-o perdea de porticuri in partea de vest a pietii, veti ajunge in Piazza del Duomo, o piateta foarte mica dar extrem de frumoasa. Aici se afla Capela Colleoni, o superba biserica cu fatada din marmura policroma. In aceeasi piata mai puteti admira Basilica di Santa Maria Maggiore unde se afla si mormantul compozitorului Gaetano Donizetti, Domul din Bergamo si Baptisteriul (nu se viziteaza). In spatele Basilicii se afla Cappella di Santa Croce, o mica bisericuta din secolul al X-lea care nu se poate vizita.

    Pont: -Merita sa o luati pe aleea laterala care va conduce in spatele Bisericii Santa Maria Maggiore pentru ca zona este plina de farmec.

    Pont: - Intre orele 13-15 cu mic cu mare, toti italienii pleaca la masa. In afara de restaurante, totul se inchide, chiar si bisericile. Noi am nimerit in Piazza del Duomo in acest interval orar si a trebuit sa ne mai plimbam pana s-au redeschis toate obiectivele turistice.

    In Citta Alta exista cateva muzee pe care insa nu le-am vizitat. Am preferat sa-mi petrec timpul in aer liber, in Gradina Botanica sau plambandu-ma pur si simplu pe stradutele pline de farmec ale orasului.

    Daca sunteti totusi interesati, iata cateva dintre ele: Civico Museo Archeologico, Casa Gaetano Donizetti, Museo Donitteziano, Muzeul epocii venetiene, Muzeul Domului.

    Din Piazza Vecchia, mergand pe Via Bartolomeo Colleoni si trecand prin Piazza della Cittadella veti ajunge in fata Gradinii Botanice. Dupa atata plimbare o sa va prinda bine un timp de repaos si relaxare in gradina. Desi mica, asa, cam cat un teren de fotbal, veti intalni aici 900 de specii diferite aranjate in colectii. Noi am stat vreo doua ore si am mai fi stat daca intre timp nu ni s-ar fi facut foame.

    Ma opresc deocamdata aici cu descrierea orasului pentru ca mi-a iesit un articol extrem de lung pe care prefer sa-l impart in doua pentru a fi mai usor de citit. Urmeaza "Ce mancam in Bergamo", Vigilio, al doilea funicular, Castello di San Vigilio, Citta Bassa si piticul malefic al vacantelor.

    Va urma

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Dana.S in 03.10.16 07:21:46
    Validat / Publicat: 03.10.16 10:19:02
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 3278 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana.S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Citta Alta vazuta din Citta Bassa
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    16 ecouri scrise, până acum

    Aurici
    [03.10.16 11:29:00]
    »

    @Dana. S:

    De cate ori incerc sa scriu despre o destinatie care mi-a placut, de atatea ori constat la final ca am reusit sa “produc” un articol plictisitor,

    Tu zici așa ca să te contrazicem noi, nu? Ai scris foarte frumos, cursiv, nu lung așa cum fac eu, de ex, care nu mă îndur să renunț la nimic din informațiile pe care le dețin în legătură cu locul despre care vorbesc și nu în ultimul rând ai scris despre un oraș care este și pe lista mea, mai ales că l-am văzut de mai multe ori la oferte, dar tot nu ajunge în față. Cine știe, tot citind așa frumos poate mai câștigă teren...

    mishu
    [03.10.16 11:29:51]
    »

    @Dana. S: Bun, am inceput cu partea cea mai simpla adica: citit, vazut poze, votat. Acum trecem la mai greu, ecoul, dar cu ce sa incep si cum tu singura ai spus-o, cu critica e cel mai simplu, asa ca voi incepe in acest fel.

    Nu te mai plange ca nu scrii intr-un fel sau in altul, stii foarte bine ca despre acelasi lucru vazut de 10 persoane vei avea 11 pareri , si mi se pare si normal. Am incercat si eu sa ma gandesc daca ar trebui sa-mi schimb stilul de a scrie, de ce nu reusesc si eu sa scriu asa frumos precum X sau Y, dar oricum parca scriu mai frumos decat Z.

    Si am renuntat, scriu asa cum simt eu, si eu uneori reformulez ce scriu deoarece imi vine o idee mai buna, dar in mare stilul ramane acelasi si daca mai si place normal ca ma bucur.

    Trecem la partea buna, ti-a iesit bine articolul asa ca nu schimba stilul insa povesteste mai departe pentru ca ceea ce am citit aici mi-a placut. Despre Bergamo am mai citit si sunt foarte de accord cu tine ca este un loc in care sa te plimbi in liniste si sa admiri.

    Recunosc cinstit ca si pentru mine orasele mari cu multitudinea de turisti din care o mare parte sunt acolo doar pentru o bifa cu care mai apoi sa se laude ma cam alunga, insa asta nu inseamna ca nu-mi doresc sa le vad.

    Felicitari, votat cu placere, astept continuarea.

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.10.16 12:01:07]
    »

    @Aurici: Naturelul meu simtitor este uneori sarcastic... chiar si cu mine insami.

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.10.16 12:08:10]
    »

    @mishu: Pai tocmai asta e, articolul de mai sus nu prea ma caracterizeaza. Atat in viata de zi cu zi, cat si in scris am ceva mai mult umor decat lasa sa se vada review-ul despre Bergamo. De data asta insa nu s-a intamplat nimic despre care as putea povesti cu amuzament, mi-a placut si atat. M-am ratacit oleaca printre stradute dar nimic semnificativ...

    mishu
    [03.10.16 12:14:10]
    »

    @Dana. S: "Naturelul tau" dupa cum zici respira un umor fin, asa ca e mai mult decat ok, poate o sa ai si intamplari de o sa ne auda colegii chicotind (ca mai citim si pe la munca cand se poate)

    elviramvio
    [03.10.16 12:14:31]
    »

    @Dana. S:

    Placut de citit si sunt sigura ca a fost placut de colindat.

    Radu Tudoran
    [03.10.16 13:05:20]
    »

    Cred ca ai pornit pe o pista falsa Review-ul nu este plictisitor, ba chiar m-a convins sa nu plec direct spre Milano, ci sa vizitez Bergamo. Macar pentru casa lui Donizetti si tot ma opresc.

    NAZARICA
    [03.10.16 13:56:35]
    »

    @Dana. S: Ei… apoi daca merita vazut… l-oi pune pe lista de prioritati si l-oi vedea cat de repede!

    Si ce-i daca pui “floricele”? …. viata fara ele cum ar fi?

    Multumesc pentru plimbarea prin Bergamo. Am simtit tihna si atmosfera aerisita… Multumesc pentru ponturi.

    “Pana” sprintara in continuare, ca pana acum, vad ca zburda ca un mielusel pe campii primavara! Cine? Pana, pixul, tastatura, of course! - -

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.10.16 17:07:50]
    »

    @elviramvio: Multumesc, partea a doua asteapta publicarea

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.10.16 17:10:54]
    »

    @Radu Tudoran: Eh, nu stica putina autocritica din cand in cand

    webmaster
    [03.10.16 18:47:28]
    »

    Articolul, împreună cu continuările, a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [03.10.16 20:15:03]
    »

    @NAZARICA: Dupa atatea indicatii din articol "ia-o la stranga, acum la dreapta, fa doua flotari si trei rostogoliri", pana - mielusel nu prea mai zburda ca s-a plictisit

    Dan&Ema
    [03.10.16 20:54:01]
    »

    @Dana. S:

    Un vot mare pentru Bergamo, un vot meritat pentru tine, Dana. S.

    Felicitari. Astept continuarea

    Alexa_77
    [04.10.16 11:11:25]
    »

    @Dana. S: Foarte interesant articolul tau. Nu a fost deloc plictisitor. Cand am fost in Italia mi-am cumprat o poseta SaveMyBag, produsa in Bergamo. Sunt aparute de curand pe piata... cred ca de vreo 2-3 ani.

    Chiar daca nu este foarte estetica de aproape... este foarte practica pentru ca este usoara si comoda.

    Va recomand... o gasiti si in alte parti prin Italia. Eu mi-am luat-o din Napoli.

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [04.10.16 12:30:54]
    »

    @Alexa_77: Prea tarziu, am gatat anul asta cu Italia

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [04.10.16 12:33:36]
    »

    Multumesc. dar continuarea nu are semnul ala verde de MiniGhid

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alexa_77, Aurici, Dan&Ema, Dana.S, elviramvio, mishu, NAZARICA, Radu Tudoran
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bergamo și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072003126144409 sec
    ecranul dvs: 1 x 1