ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
LUNA
JUL-2016
prieteni
4 AD. + 4 COPII -- v: 12; 6; 5; 4

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
25.00%
Foarte nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
55.62%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

NU din nou la Beraria Vlad Tepes din Parcul Chindia din Targoviste

TIPĂREȘTE

Adresa

Din doua surse diferite, am gasit doua adrese diferite: Aleea Voievozilor si Calea Domneasca, Targoviste. Mai simplu este insa sa va explic cum se ajunge acolo.

Beraria Vlad Tepes are o localizare atragatoare. Este sitiuata la intrarea in parcul Chindia din Targoviste vezi impresii, la 50 metri pe stanga pe aleea dubla de acces / iesire din parc. Se poate intra cu masina circa 100 metri in parc dupa care accesul este interzis autovehiculelor. Aici se poate parca fie in stanga, cum am intrat, catre Beraria Vlad Tepes, fie in drepata catre Restaurantul Millenium, o locatie pe care am vizitat-o de foarte multe ori si am si laudat-o o data pe AFA aici vezi impresii. Parcarea este gratuita.

Restaurantul Beraria Vlad Tepes nu are cum sa nu va sara in ochi, nu numia datorita pozitiei privilegiate pe care o are la intrarea in parc si in proximitatea Turnul Chindiei si al Ansamblului Monumental Curtea Domneasca, dar si datorita aspectului atractiv din afara. La intrare acesta are construite doua turnuri din caramida care imita Turnul Chindiei, dar in miniatura, ridicate pe doua postamente din piatra de forma unui trunchi de piramida. Intre turnuri, in partea superioara, pe o piesa din fier forjat este trecut firmamentul carciumii cu litere mari de tipar si verzi, iar intr-un medallion plasat in mijlocul firmamentului este chipul lui Vlad Tepes.

Vlad Tepes?

Targovistenii, dar si alti vizitatori ai frumoaselor locuri din fosta capitala si-au pus probabil cel putin o data intrebarea daca aceasta terasa restaurant este un kitch sau nu? Nu cred ca este asa ceva, dar administratorii nu au stiut sa exploateze la maximum asocoierea numelui de cel al mareului domnitor al Tarii Romanesti, astfel ca te intrebi: De ce Vlad Tepes? Eu unul nu cunosc raspunsul corect la aceasta intrebare si cred ca aceasta denumire a fost aleasa numai ca sa atraga. Alegerea unei asemenea denumiri nu mi se pare insa suficienta pentru a atrage, daca nu este insotita de un decor corespunzator (cate ceva exista totusi), de o prezentare adecvata a meniurilor, de o costumatie specifica a chelnerilor si personalului. Si mai ales de servicii, caci altfel repede ne amintim de vorba ceea cu gardul si leopardul. Poate nu impartasiti ideea mea, dar eu asa gandesc.

Descriere

Restaurantul are o zona de servire afara si una inauntru. Zona exterioara incepe imediat cu pasesti pragul portii imaginare a berariei, in stanga si in dreapta aleii late de la intrarea pavata cu dale. Aici sunt amplasate mese si banci din lemn, acoperite cu umbrele mari si marginite de ceva flori in ghivece frumoase din lemn. Tot afara mai este si o zona mai maricica acoperita cu acoperis ca o casuta cu un brau din piatra si restul costructiei din lemn, un foisor.

In capatul aleii pavate de acces in restaurant, este constructia principala, care gazduieste restaurnatul de la interior. Este un spatiu foarte generos pentru organizarea de evenimente. Nu pot sa va spun capacitatea acestuia, nu am gasit-o pe net, iar acolo nu m-a preocupat aceasta informatie.

A propos de net, veti gasi retea wi-fi accesibila gratuit, daca cereti numele acesteia si parola perosnalului de la locatie.

La interior, se gaeesc in special mese de 4 persoane cu fotolii, adica un grad de confort usor superior celui de la terasa, dar vara toata lumea prefera sa stea afara. Atrage privirea barul de la interior, construit din piatra si acoperit, e un fel de casuta in casa, la fel cum e si locul care gazuieste bucataria.

Interiorul prezinta si cateva ziduri de caramida arcuite, iar pe pereti sunt diferite arme si scuturi ca si decor.

Oferta berariei

Beraria se lauda cu o gama variata de bere si cate ceva de-ale gurii. Oferta este destul de limitata. Meniul arata jerpelit ca la o carciuma oarecare de cartier. Ca nivel de pret este accesibil.

Noi am servit niste ciorbe, paste si snitele de pui, iar la desert am comandat inclusiv la pachet papanasi. Cum asteptarea a fost lunga, foamea a fost mare.

Servicii varza

La capitolul servicii este insa o teroare timpul indelungat de asteptare, mai ales cand esti cu copiii, dupa o plimbare placuta in parc sau la invecinata gradina zoologica.

In plus personalul este slab scolit sau poate nescolit, nu stie sa se faca placut, ba mai gresesec si comenzile. Este un mare minus in aprecierea acestei terase din partea mea, motiv pentru care nu voi mai calca prea curand pe aici.

Localul este deschis intre orele 8:00 si 2:30.


[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 02.10.16 09:22:34
Validat / Publicat: 02.10.16 10:54:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÂRGOVIȘTE [DB].

VIZUALIZĂRI: 5855 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

21 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Beraria Vlad Tepes Targoviste
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38450 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

21 ecouri scrise, până acum

elviramvio [02.10.16 11:43:44] »

@Dan&Ema:

Am incercat si noi sa luam masa acolo, este in drumul nostru spre Arges dar am priceput ca daca asteptam dupa ei, puteam sucomba acolo de foame si sete. Plus ca nu prea aratau intregi tov-ii de la servire desi pamantul pare plat. Cum la vecinii lor era aglomerat, am plecat fara sa luam instrumentul de tortura atribuit domnitorului Vlad.

Pentru serviciile oferite, parca seamana cu o teapa!

Dan&Ema [02.10.16 14:02:27] »

@elviramvio:

Buna sintetizare. Vis-a-vis la Millenium sau sus in bulevard inainte de intrare, la Alexo, a fost ok.

mishu [02.10.16 17:05:54] »

@Dan&Ema: Am fost si noi intr-un weekend in zona (inca nu am apucat sa povestesc, o sa fac asta in curand) si uitandu-ma pe internet am avut sa schimb Milenium (foarte laudata in cele mai recente impresii aici), nu pentru ca nu as fi avut incredere, insa daca sunt mai multe localuri despre care se povesteste exista mai multe optiunui pentru alegerea unui local.

Insa nu am mai ajuns acolo oprindu-ne la un restaurant in zona unde am fost cazati (urmeaza sa povestesc si despre asta).

Asa incat ma bucur ca nu am insistat sa mergem la localul despre care ai povestit tu aici.

Felicitari, votat cu placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema [02.10.16 19:44:31] »

@mishu:

In Targoviste sau mai bine spus in Dambovita avem o parte din radacinile noastre. Asta inseamna ca ajungem des in Targoviste. Luna asta am fost la o nunta in Targoviste. Restaurante in Targoviste si in imprejurimi cred ca stiu vreo 15. Nu vreau sa coplesesc AFA cu carciumile din fosta capitala.

Dar voi mai posta cand voi reveni pe la unele din ele.

Millenium ramane pentru noi cel mai frecventat. Aici am prins si eclipsa cea mare de soare din 2000 daca zic bine.

elviramvio [02.10.16 19:54:37] »

@Dan&Ema:

Acolo la Alexo am fost de mai multe ori, am scris si aici dar uneori e plin ochi.

Astept alte recomandari de mancarica in Targoviste, pe drumul spre Campulung daca ai ceva bun de recomandat.

Dan&Ema [02.10.16 20:05:14] »

@elviramvio:

Da, la Alexo e aglomerat. Au si livrare la domiciliu. Sunt niste scutere care alearga toata ziua cu pizza in stanga si in dreapta.

Intre Targoviste si Campulung nu stiu niciun loc de popas si bagat la ghiozdan.

Chiar daca nu e raspunsul asteptat, poti cumpara niste mere de Voinesti.

cloverina [02.10.16 22:10:04] »

@all - să încercați și Towers's, localul de lângă Alexo. Vara e mult mai frumos, în grădina interioară. Dar nici iarna nu e de lepădat

Pe drumul Târgoviște - Câmpulung nici eu nu știu vreun loc bun de luat masa și este un drum extrem de frecventat din cauza rădăcinilor, cum spunea Dan&Ema. Însă recomand oprirea la Stoenești de unde se cumpără de la țărani cel mai bun cașcaval afumat. Plus suc de mere de la Voinești sau Gemenea

Dan&Ema [02.10.16 22:26:20] »

@cloverina:

Asteptam cu interes un ecou targovistean. Multumim pentru completari.

Alexa_77 [03.10.16 12:01:48] »

@Dan&Ema: Si eu trec destul de des prin aceasta zona, in drum spre bunicuta mea, insa niciodata nu m-am oprit la restaurantele din zona pentru ca tot timpul sunt asteptata cu masa pusa .

Dar as incerca poate la intoarcere spre Bucuresti la un moment dat un restaurant care merita.

Ar fi binevenit sfatul unui AFA-ist care locuieste in Targoviste.

Multumesc pentru sfaturi! Foarte utile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio [03.10.16 12:09:32] »

@cloverina:

Nu exista loc bun de mancat intre Targoviste si Campulung, din pacate.

irinad [03.10.16 12:54:58] »

Bună ziua tuturor,

Știu că, poate, ar fi trebuit să intervin ceva mai devreme, dar nu am reușit, în primul rând, din lipsă de timp.

L-am votat pe Dan pentru articol pentru că are curajul să spună exact ce opinie are despre acest local, cu bune și cu rele.

Ideea este că referitor la berăria-restaurant „Vlad Țepeș”, eu, personal, nu prea pot spune nimic pentru că nu am fost deloc, dacă vă vine să credeți, pentru că circulă mai demult vorba prin oraș că nu e cine știe ce.

Așa cum am mai spus, noi și prietenii noștri frecventăm Millenium, situat vizavi, despre care am cuvinte de laudă, poate sunt subiectivă, dar acolo mergem aproape ca acasă.

Dar, în Târgoviște se mănâncă bine, așa cum au remarcat și alți colegi, și la Alexo, la Towers, tot pe lângă parcul Chindia, într-un cadru natural la fel de atrăgător. Aș mai recomanda restaurantul Toscany situat în prejma Porții Bucureștilor, ceva mai rafinat.

Pe centrul vechi mai sunt și Belvedere, San Marco, la fel restaurante ce merită atenție.

Într-adevăr, între Târgoviște și Câmpulung nu prea ai unde să papi ceva.

Sper că am putut fi de folos cu ceva, dacă nu, cu scuzele de rigoare, atât știu.

Dan&Ema [03.10.16 17:32:33] »

@irinad:

Foarte utile completarile. Ma bucur ca sunt mai multi cu aceeasi opinie (ma refer la Alexo si Millenium - unde si noi ne simtim ca acasa).

La M am uitat o data camera video si am sunat la restaurant, au spus ca asteptau telefonul nostru si a fost o ruda sa onrecupereze.

Oameni de treaba!

Dan&Ema [03.10.16 17:36:00] »

@Alexa_77:

Alexo sau Milenium din partea unei familii semi-dambovitene.

mishu [03.10.16 17:46:45] »

@irinad: Am fost foarte atenta la restaurantele cu bila alba mentionate de tina sa vad daca il regasesc pe cel la care am mancat noi si l-am regasit spre bucuria mea, insa nu spun acum care este, dar in curand ii vine randul.

Asa ca m-am bucurat ca are nume bun, deoarece noua ne-a placut acolo si mancarea si servirea, si Doamne ce paine buna am mancat acolo, facuta in casa, asa ca pana a venit ciorba, painea s-a mancat cu smantana si sare si cu bere alaturi .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad [03.10.16 18:12:08] »

@Dan&Ema: Îmi amintesc de review-ul tău, îmi amintesc de păţania ta cu camera pe care ai menţionat-o şi care s-a terminat cu bine.

Într-adevăr, sunt oameni de treabă de care şi noi ne-am "lipit" în timp şi cu care am închegat o relaţie frumoasă de amiciţie.

Este superbă terasa în aer liber pe timp de primăvară, vară, toamnă, însă şi iarna în interior este o atmosferă plăcută, iar vatra în care se coace pizza dă impresia unui şemineu din poveşti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinad [03.10.16 18:20:26] »

@mishu: Abia aştept să văd pe unde ai fost şi cum te-ai distrat, glumesc, dar mă bucur că ai nimerit bine. M-ai făcut tare curioasă, căci indiciul cu pâinea nu mă ajută prea mult întrucât se face pâine bună oricum în zona asta, aşa că tot mai bine e să stau cuminte.

Şi al meu soţ, mai întâi rade o bere şi abia apoi se bagă la pâine!

mishu [03.10.16 20:22:32] »

@irinad: Inseamna ca daca ne intalnim la o ocazie o sa ne intelegem bine ????

Dan&Ema [03.10.16 20:38:40] »

@irinad:

Desi locuim in Bucuresti dintotdeauna, cred ca am fost de 20 de ori la Millenium si asta spune mult. Stiu terasa de pe vremea cand era administrator fotbalistul Chirita. Ne-a placut in toate mandatele ei.

In plus are locsorul de joaca care era util cand Denisa era mai mica. Poti parca in fata terasei si daca vrei in parc, faci doar tup! si esti pe aleile parcului.

Dar ce ne-a ramas la suflet este vatra si pizza care se coace pe vatra, asa cum aminteai.

Iar servirea nu ne-a jucat feste niciodata. Preturile sunt si ele bune, accesibile. Am mers acolo si cu oaspeti de peste hotare si le-a placut. Din pacate si la carciuma criticata, am fost cu aceeasi prieteni ciprioto-romani cu copilele lor si am luat teapa... a la Tepes.

Iar recent am fost la restaurantul Vatra, la o nunta, unde nu ne-a placut. Nu pot generaliza si nici posta despre Vatra pentru ca organizarea unei nunti e altceva si alta ocazie de a manca acolo nu am avut.

Iar un loc fain, dar acum doar fila de istorie, a fost Hanul Targovetilor.

mishu [03.10.16 20:43:47] »

@Dan&Ema: E clar, trebuie sa ma intorc la Targoviste????

calatorul [04.11.16 14:01:44] »

@Dan&Ema: Multumim pentru avertizare, am retinut sfatul.

Dan&Ema [05.11.16 07:56:13] »

@calatorul:

Cu atat mai mult cu cat sunt atatea alternative bune la indemana, peste drum.

Multumesc de lectura.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alexa_77, calatorul, Dan&Ema, elviramvio, irinad, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Târgoviște și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076444864273071 sec
    ecranul dvs: 1 x 1