Minisejur în Maramureș – partea I

TIPĂREȘTE

Maramureșul este o zonă frumoasă care atrage anual foarte mulți turiști. În luna septembrie a venit și rândul nostru să petrecem și patru zile (cu tot cu drum)... ar fi trebuit să spun relaxante, dar nu a fost chiar așa, pentru că multitudinea de obiective turistice nu te lasă să zăbovești prea mult într-un loc. În schimb, pot spune că a fost un minisejur frumos, în care am încercat să ”bifăm” cât mai multe obiective turistice, fără a alerga de la unul la altul.

Am stabilit principalele obiective turistice pe care intenționam să le vizităm, grupându-le pe zile în funcție de dispunerea lor geografică și timpul necesar pentru a le vizita. Am reușit să vedem / vizităm multe din ”frumusețile” maramureșene, despre o bună parte dintre acestea voi scrie review-uri separate, așa că acum pe acestea le voi descrie pe scurt.

Întrucât după terminarea review-ului acesta era foarte lung și riscam să plictisesc unii useri, am decis să-l împart în două, grupând câte două zile din sejur în fiecare din cele două părți.

Prima zi a fost alocată drumului și vizitării unor obiective turistice întâlnite în drum. Așadar am parcurs itinerariul Târgu Jiu - Petroșani - Hațeg - Alba Iulia - Aiud - Teiuș - Turda - Dej - Târgu Lăpuș - Copalnic Mănăștur - Baia Sprie - Desești. Calitatea carosabilului a fost destul de bună cu excepția unor porțiuni de drum pe Defileul Jiului unde încă se efectuează lucrări de reabilitare a părții carosabile; între Dej și Rohia; precum și între Copalnic Mănăștur și Baia Sprie. Pentru a ajunge din Baia Sprie în satul Desești a fost nevoie să traversăm Pasul Gutâi, care ne-a încântat privirea cu peisajele sale frumoase.

Pe drum am făcut mai multe opriri, dintre care două pentru a vizita obiective turistice. Primul dintre acestea a fost Mânăstirea ”Sfânta Ana” de lângă localitatea Rohia. Întrucât voi scrie un review despre această mânăstire, acum mă rezum la o scurtă descriere a acesteia.

În primul rând ar să vă spun că din localitatea Rohia se mai parcurg câțiva kilometri pe un drum îngust, dar de o calitate foarte bună și cu câteva peisaje frumoase. Drumul trece printr-o pădure, este îngust pentru o mașină, cu multe serpentine, dar din loc în loc sunt și locuri mai largi unde încap două mașini una pe lângă alta.

Deși biserica mânăstirii era în plin proces de renovare și nu am putut vizita decât micuța biserică de la demisol, aceasta este totuși interesantă. La exterior, pe partea frontală a bisericii atrag atenția chipurile celor 12 Apostoli care sunt pictate aici.

Un punct de atracție în curtea mânăstirii este chilia în care a locuit între anii 1980-1989 scriitorul monah Nicolae Aurelian Steinhardt. Fiind de origine evreiască, acesta s-a convertit la religia creștin ortodoxă în închisoarea de la Jilava.

O curiozitate legată de mânăstire este construcția imensă care se înalță în curtea acesteia și care după finalizare va fi Centrul cultural Nicolae Steindhart.

Mânăstirea Rohia este un așezământ monahal cu un aer aparte, una dintre mânăstirile maramureșene care merită vizitată.

Al doilea obiectiv vizat de noi în această primă zi a fost Lacul Albastru. Din orașul Baia Sprie am urmat indicatorul către lac și am intrat pe un drum îngust, pe prima parte a sa asfaltat (cam 500 m), după care a mai urmat aproximativ 1 km de drum forestier cu destule gropi, până am ajuns la o intersecție cu un alt drum forestier care merge în dreapta spre pădure. Aici este un loc mai larg unde pot fi parcate trei-patru mașini, un panou cu Lacul Albastru și un marcaj turistic – punct albastru.

Am lăsat mașina aici și am plecat pe jos pe drumul care pornește prin pădure. După aproximativ 100 de metri drumul se bifurcă, spre stânga se face un drum cu adevărat abrupt și mai îngust. Pe un copac situat pe partea dreaptă se poate observa același marcaj turistic (punct albastru), precum și un alt marcaj – cruce galbenă, care mai poate fi văzut până la lac, alături de celălalt (punct albastru). O altă plăcuță montată pe același copac indică faptul că niciun alt vehicul nu poate continua drumul pe aici. Am continuat să urcăm pe drumul din stânga (cel abrupt) aproximativ 500 de metri și am ajuns la o masă din lemn, lângă care era indicatorul punct albastru. De aici se poate vedea lacul. Ne-am apropiat mai mult și... dezamăgire, apa acestuia avea o culoare verzuie, așa că eu l-am numit ”lacul verde” :).

Lacul s-a format în anii 1919-1920 prin prăbușirea unor vechi lucrări miniere. Acest lac este unicat în Europa prin modul de formare, precum și datorită faptului că își schimbă culoarea în funcție de anotimp (poziția soarelui, temperatura apei). Primăvara lacul are culoarea albastru închis și albastru deschis, vara are culoarea verde închis și uneori cu reflexe de smarald, iar toamna devine verde închis și uneori maro. Încă nu s-a putut da o explicație științifică exactă pentru aceste schimbări.

Pentru această zi am planificat o plimbare cu mocănița pe Valea Vaserului, vizita la Mânăstirea Bârsana și la bisericile din lemn de pe traseul de întoarcere.

Întrucât despre plimbarea cu mocănița pe Valea Vaserului și Mânăstirea Bârsana voi scrie review-uri separate, acum vă voi da doar câteva repere despre fiecare.

Am ajuns la stația CFF Vișeu de Sus la ora 08.30 și am reușit să prindem bilete la prima cursă a mocăniței pe ultima sută de metri. Din oraș sunt indicatoare către mocăniță, așa că o veți găsi ușor.

În funcție de numărul de clienți, pot pleca mai multe curse pe zi, prima find la ora 09.00. În ziua vizitei noastre au fost două trenuri, cu șapte respectiv cinci vagoane, cel de-al doilea plecând cu douăzeci de minute mai târziu.

Tariful perceput pentru o călătorie în această perioadă a fost 53 lei / adult. Se poate achiziționa și un pachet special care costă 91 lei / adult. Achiziționarea unui astfel de pachet vă permite să rezervați locurile pentru o anumită zi și oră, dar vă și asigură masa la capăt de drum (stația Paltin). Făcând o diferență de preț constatăm că este vorba de 38 lei, meniul constând în: două bucățele de friptură la grătar, doi cârnăciori la grătar, ceva piure de cartofi, salată de varză, o sticlă de suc (500 ml) și o gogoașă. Apreciați singuri dacă acest meniu merită banii, eu am considerat că nu. La întoarcerea în Vișeu de Sus am servit masa la restaurantul ”La Cassa”unde am avut parte de ambianță plăcută, curățenie, porții mari și prețuri mici, Știu că pare greu de crezut, dar e adevărat și voi scrie un review despre acest restaurant.

Mocănița parcurge un traseu de 21,6 km până la stația Paltin, în aproximativ două ore, incluzând aici și timpul necesar pentru alimentarea locomotivei cu lemne și apă, fiind vorba de două opriri.

La capăt de drum se face o pauză de o oră și jumătate, timp în care se poate servi masa, se poate vizita micuțul muzeu amenajat aici sau se poate parcurge traseul turistic cu plecare din spatele muzeului. Acesta are două camere unde sunt mai multe pliante care ne oferă informații despre istoricul căii ferate forestiere, locomotiva cu aburi și Valea Vaserului.

Drumul la întoarcere a durat mai puțin, cred că doar o oră și jumătate și am făcut o singură oprire și am ajuns în Vișeu de Sus la ora 14.10. A fost o excursie frumoasă, în care am putut admira peisajele frumoase de pe Valea Vaserului și ne-am putut întoarce în timp pentru a călători cu mocănița.

După ce am servit masa la restaurantul ”La Cassa” din Vișeu de Sus ne-am îndreptat spre Mânăstirea Bârsana, aceasta fiind următorul obiectiv important pe care trebuia să-l bifăm. În drumul nostru am trecut prin două localități unde sunt biserici din lemn incluse pe lista monumentelor istorice.

Prima dintre acestea a fost biserica din localitatea Bogdan Vodă. Această biserică era încuiată și nici nu era afișat un număr de telefon pentru a putea apela o persoană responsabilă care să vină să ne deschidă ușa, așa că ne-am mulțumit cu admirarea ei din afară. La intrarea în biserică sunt afișate informații despre aceasta, din care am să vă împărtășesc și dumneavoastră.

Biserica ”Sfântu Nicolae” din Bogdan Vodă a fost ridicată în anul 1718, fiind a patra în ordine cronologică din câte se cunosc. Cele trei biserici anterioare au pierit din cauza vechimii lor (primele două), iar ultima a fost distrusă de către tătari. Actuala biserică este construită din lemn de molid, este acoperită cu șindrilă, fiind compartimentată în pronaos, naos și altar. În anul 2006 a început procesul de restaurare a picturilor, astfel că acestea sunt bine păstrate.

Următoarea biserică din lemn întâlnită în drumul nostru a fost cea din satul Rozavlea. Aici am avut noroc, biserica era deschisă și un domn era prezent pentru a prezenta biserica vizitatorilor.

Biserica datează din anul 1717 și are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Ea a fost adusă din altă localitate și a fost ridicată în locul celei vechi care fusese distrusă de tătari. Este construită din lemn de brad, are acoperișul dublu, în două ape, un turn zvelt care domină zona și este acoperită cu șindrilă. Compartimentarea bisericii este următoarea: pridvor, pronaos, naos și altar. În interior picturile au fost curățate și conservate în perioada 2010-2015 și se prezintă în condiții destul de bune. Aș mai adăuga faptul că fotografiatul ne-a fost permis și am plătit o taxă de 4 lei / persoană pentru a vizita biserica.

Ne-am continuat drumul spre satul Desești și am ajuns la Mânăstirea Bârsana, care nu are nevoie de prea multă prezentare. Este situată la marginea DJ 186, există indicator și nu aveți cum să o ratați.

Este un așezământ monahal care adăpostește o obște de maici și fascinează prin simțul artistic desăvârșit care poate fi remarcat în întregul așezământ.

Biserica mânăstirii este o construcție impresionantă, realizată din lemn de stejar și piatră de râu, pe două nivele, fiind acoperită cu șindrilă, tipic așezămintelor monahale maramureșene și doar de către meșteri din Bârsana.

După ce am vizitat biserica mânăstirii, am dat o tură prin curtea mânăstirii, admirând și fiecare construcție în parte: altarul de vară, stăreția, chiliile măicuțelor, casa meșterilor, casa artiștilor, casa voievodală și muzeul.

Din documentarea făcută înainte de plecare știam că muzeul este foarte frumos, așa că nu puteam rata ocazia de a îl vizita. Este dispus într-o clădire cu etaj, destul de mică, dar frumos amenajată. Am plătit imensa taxă de 1 leu :) și am pătruns în interior. Muzeul adăpostește manuscrise, cărți și icoane vechi la parter și o bogată colecție de obiecte populare la etaj.

Din punctul meu de vedere Mânăstirea Bârsana este cea mai frumoasă mânăstire din Maramureș și recomand cu căldură vizitarea acesteia.

Acestea au fost obiectivele pe care am reușit să le vizităm în primele două zile, suficiente aș spune eu în condițiile în care în prima zi am avut de parcurs 465 km, iar în cea de-a doua până în Vișeu de Sus am parcurs 84 de km (prin Sighetul Marmației).

-Va urma-

Web rog atașați: https://www.youtube.com/watch?v=KQnGYFBp8-4

---

VIZUALIZĂRI: 3777 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI