E la Hercule, nu-i floare, nu strălucește, e botezată orhidee și e ok

TIPĂREȘTE

După ponton a urmat o excursie spre Cheile Nerei. Pe drum am întâlnit un panou cu ”Ansamblul de mori, valea râului Gramensca”. Am întors mașinile, am mers prin hârtoape, prin noroaie, prin sate uitate de timp și de lume. Să nu faceți ca noi. Morile nu există sunt doar niște case din lemn. Ne-a îndrumat un cioban simpatic, ne-a salutat o femeie care-și plimba purceaua, ne-au zâmbit pădurea și râul, păsările ne-au cântat. Drum aiurea, lovită mașina, țăranii de prin sate se întrebau ce căutam prin locurile alea triste. În afară de păduri, oamenii aceia nu au nimic. Ba da, speranța că... va fi soare și pe-acolo. Dar eu nu-l văd de unde poate să răsară, eu văd doar nori cenușii. Am să atașez și foto pentru că acolo nu e un obiectiv turistic cu toate că există panou și indicator, nu am despre ce scrie dar vreau să nu greșiți și voi.

După escapadă, ieșim la drumul principal dar găsesc o scurtătură către Cărbunari :D, Sasca Montană și ajungem pe un drum de munte, către Moldovița, ne rătăcim prin pădure =)), ne salvează doi tineri. Ne aduc ei pe drumul cel bun, ne cer țigări. Îi întreb ce caută prin munți și-mi spune unul că merge în vizită la iubita care locuiește dincolo de munți. ”Și te întorci seara acasă? /Da, normal, tot prin munți”. Ce face dragostea din om! ”Cum s-au cunoscut oare? / Există FB îmi spune C. / Aha, eu nu exist, nu știu. ”:(

Ajungem pe Cheile Nerei, ne aventurăm, ne distrăm de minune, excursia e o reușită.

Se apropia seara. Doream cazare, una decentă, fără pretenții. În Sasca M și Sasca R nu m-a atras nimic. La fel și în Oravița dar și prin alte sate din zonă. Soluția de urgență: Băile Herculane.

Acolo, pe strada Trandafirilor 52 am oprit la plesneală: Pensiunea Orhideea, trei stele, scria că au restaurant, piscină. Pentru noi era important un restaurant, doream o mâncărică fierbinte.

O curte mare mărginită de câțiva trandafiri, o parcare generoasă, câteva clădiri colorate vesel. Nu lux. Are și recepție, nu am fost nevoită să intru, m-a întâmpinat o doamnă foarte amabilă, zâmbitoare. I-am spus că vrem ceva decent, curat, baie proprie, o dublă și o triplă. ”Sunt amărâtă, nu am bani mulți”, i-am spus doamnei. Foarte sinceră, femeia îmi spune că are camere, nu sunt grozave, sunt în clădiri diferite, 100 lei dubla și 120 lei tripla. Le-am văzut, erau ok, am acceptat.

Curtea avea pavele de bună calitate, am parcat mașinile în fața clădirii din spate, unde am zărit piscina dezactivată, un grătar și o potecă spre râul Cerna.

La parterul clădirii era un restaurant mare, cu bar și mobilierul aferent. Spațiul era închis, nu era folosit, era părăsit, nu cunosc motivul.

Camera noastră nu avea număr, se afla la etajul unu al clădirii din spate, nu avea acces la terasă, nu avea balcon. Mulți metri pătrați, era totul curat, cu mobilă relativ nouă, din pal, un frigider, tv, A. C. La geam o perdea fără draperie. Sub fereastră un calorifer. Pardoseala era cu parchet, pereții erau tapetați cu hârtie plăcută ochiului.

Șifonierul era mare, cu spațiu pentru umerașe dar și cu multe rafturi. Nu l-am folosit.

Patul matrimonial era acoperit cu o lenjerie din două bucăți, curate, albe. În șifonier am găsit două pilote. Lumina din încăpere era slabă, dar puteam scrie liniștită, nu m-a deranjat prea tare.

Baia era spațioasă, fără geam sau ventilator, avea săpunuri mititele și h. ig., apa era fierbinte, cu presiune. Prosoape ok, albe, cabina de duș avea un minus: lipsea o ușă.

Oglindă aveam la ușa de la șifonier, două prize m-au ajutat să încarc telefoanele.

WI-FI nu știu, nu am întrebat, am preferat să scriu, nu am folosit internetul.

Ușa camerei era cu cheie, de cartelă nu cred că au auzit, dar nici nu contează acest aspect.

În curte, sub terasă, lângă restaurantul dezactivat, am găsit mese si scaune din plastic, dar și din aluminiu.

Eram flămânzi, doream să ne hrănim. Întreb doamna unde putem să mâncăm fără să ne apară bube a două zi. Mă trimite alături, la Noblesse, la patru stele. ”Păi sunt amărâtă, nu am bănuți mulți, v-am spus doar. / Atunci la Trandafirul Galben, două stele, un pic mai jos”. Soțul mă ceartă: ”unde ai văzut tu om amărât coborând dintr-o mașină scumpă? Păi, la mine, eu mai am 3 ani de plătit la ea, bugetul meu e limitat”.

Așadar, am savurat câte o porție de mâncărică la Trandafir. Modest, curat, lângă o piscinică, servire promptă, personal amabil. Și ieftin și bun, fără bube în ziua următoare. Un pahar de vin alb și o șuetă cu prietenii a fost finalul unei zile perfecte.

Am plătit cash, nu am dorit chitanță sau factură fiscală cu toate că am fost întrebați de doamna administrator/proprietar.

Recomand doar celor fără mari pretenții, e un loc decent.

Cum am regăsit Herculane? Dulce-acrișor, ca sosul de la Mc. Jumătate vesel, jumătate trist.

Hercule era neschimbat, despuiat, i-am zâmbit și m-am pozat cu el:P. Am alergat bucuroasă prin Parcul Central, am admirat fântânile și arborele sequoia.

Soarele-mi zâmbea. Începuse o nouă zi cu sute de km de parcurs și o nouă aventură prin frumoasa mea țară.

Păcat că nu doare indolența. Altfel ar urla mulți responsabili pentru degradarea stațiunii și eu tare m-aș bucura.

Rog melodia https://youtu. be/wtxOxK0eJGc

---

VIZUALIZĂRI: 1550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI