Defileul Samaria – dificil, dar nu imposibil

TIPĂREȘTE

Defileul Samaria (Samaria Gorge) este situat în provincia Chania a insulei Creta, mai exact în munții Lefka Ori, iar începând cu anul 1962 a fost declarat Parc Național. Unele agenții de turism promovează defileul ca fiind cel mai lung din Europa, de 18 km. Conform altor surse, ar fi al doilea... Oricum, cei 18 km despre care discutăm pentru Samaria Gorge reprezintă distanța de la intrarea de pe Platoul Omalos și până în satul de azi, Agia Roumeli, situat pe malul Mării Libiei.

De fapt, distanța de parcurs prin Parcul Național Samaria este de 12.8 km (lucru confirmat și pe harta de pe spatele biletului de acces). De la punctul de ieșire se mai parcurge o distanță de câțiva metri până la autobuzul care vă poate transporta, contra cost (2 euro de persoană), până în Agia Roumeli.

Noi am ales autobuzul, pe de o parte din cauza oboselii deja acumulate, apoi căldura, iar peisajul nu mai era la fel de impresionat ca cel din parc.

Din punct de vedere organizatoric, am optat pentru excursia oferită de firma parteneră din Grecia, considerând că traseul reprezintă un oarecare "risc" și de data asta nu am mai mers pe varianta firmelor locale. Însă, fiind singurii români care au luat excursia am fost distribuiți unui grup de străini. Costuri: 38 euro/persoană excursia, la care se mai adaugă 5 euro biletul de acces în Parcul Național și încă 10 euro biletul de ferry.

Plecarea a fost din stațiunea Agia Marina (Chania) la ora 5:45. După ce au fost preluați toți excursioniștii am pornit spre Platoul Omalos, iar la 7:15 am oprit într-o locație unde am putut servi micul dejun. Oferta este foarte limitată (oricum, nu cred că e nevoie de mai mult, mai ales că timpul alocat mesei a fost de 15 minute): Sandwich-uri, cafea, plăcintă cu ciocolată, plăcintă cu brânză, suc natural de portocale. Nu îmi amintesc cât a costat fiecare produs, dar pentru 2 plăcinte cu ciocolată, un suc de portocale la ½ l, un sandwich și o cafea am plătit 18 euro.

La îmbarcarea în autocar ghida noastră – Eva, o adevărată profesionistă, genul de ghid care este foarte bine pregătit din punct de vedere teoretic, dar mai ales fizic pentru această excursie, ceea ce trebuie să recunosc, a fost liniștitor pentru noi știind ce urmează – ne-a înmânat biletele de acces în parc, nemaifiind necesar să așteptăm la coadă la intrare și câte o carte de vizită a tavernei unde urma să ne întâlnim la ora 16:30 în Agia Roumeli pentru a primi și biletele pentru ferry-ul, care pleca la 17:30. Întâlnirea cu o oră înainte este, cu siguranță, gândită pentru a se asigura că toți excursioniștii pe care îi are în grijă au reușit să ajungă la punctul de întâlnire în timp util.

Totodată, am fost avertizați asupra faptului că în defileu nu există semnal la telefon dar, ea va porni pe traseu în urma noastră și în cazul în care avem o problemă să o așteptăm la umbră. În plus, pe drum ne vom întâlni cu angajații din parc (rangers) cărora le putem cere ajutor sau informații. Până la sosirea pe platou ne-a fost făcut ghidajul cu informații despre traseu, floră, faună.

La ora 7:45 am intrat în defileu și de aici a început aventura noastră. Primii aproximativ 4 km sunt într-adevăr dificili, însă gradul de dificultate este perceput diferit de fiecare, în funcție de pregătirea fizică și de cât de obișnuit este cu drumețiile. Noi am fost dotați cu ghete de trekking care și-au făcut foarte bine treaba. Le recomand mai ales pe cele înalte pe gleznă fiindcă piciorul meu a alunecat de două ori pe pietrele de pe drum care, datorită traficului intens (chiar dacă este o excursie solicitantă, Defileul Samaria este al doilea cel mai vizitat obiectiv din Creta, după Palatul de la Knossos), au căpătat și o peliculă lustruită, iar un singur moment de neatenție poate duce la accidentare.

De mare folos ne-au fost și bețele de drumeție pe care le-am avut cu noi. Dar… am văzut destui oameni cu încălțări ușoare, chiar și cu sandale sau șlapi, care au mers în același ritm cu noi, sau chiar mai repede și au ajuns bine-mersi la finish. Bravo lor, ce să zic, însă eu sigur nu aș fi reușit. Cred că aș fi simțit în creier fiecare piatră :)

Din punct de vedere al dotării, mai recomand: o bluză pentru răcoarea de dimineață de pe Platoul Omalos (noi am prins 17 grade), o sticlă cu apă de ½ l pe care să o umpleți pe parcurs cu apă de izvor, un mic pachețel (în interiorul parcului nu găsiți nimic în afară de apă) și loțiune de plajă pentru cei cu pielea mai sensibilă fiindcă la finalul traseului soarele este foarte puternic și nu o să vă mai bucurați de umbră.

Bineînțeles, nu trebuie să lipsească aparatul foto dar, așa cum zicea și @maryka în review-ul ei, nu poți surprinde cu el tot ceea ce vede ochiul, sau ceea ce simți, felul în care natura acționează asupra ta în acel moment și starea pe care ți-o dă. Încă o dată am primit confirmarea că zeii au fost într-adevăr darnici cu grecii.

Este posibil ca în primii 4 km să vă simțiți ușor descurajați de dificultatea traseului, însă el devine un pic mai ușor pe parcurs (ați depășit deja partea de coborâre, de pietre tot nu scăpați), iar natura vă va surprinde la fiecare pas.

La km 7.1 este situat fostul sat Samaria. Toți locuitorii au fost relocați după ce zona a fost declarată Parc Național. Cea mai mare parte a turiștilor se oprește aici pentru o scurtă pauză de masă și așa am făcut și noi.

Ultima parte a traseului mi s-a părut cea mai spectaculoasă, culminând cu locul numit Porțile de Fier, unde distanța dintre pereți este de numai 3 m.

Într-un final, la ora 13:25 am reușit să trecem de punctul de control, iar de aici până la plajă nu a mai fost mult.

Plaja din Agia Roumeli este cu nisip negru, cu granulație mare, ceea ce m-a făcut să o asemăn cu Plaja Kamari din Santorini. Până și culoarea mării mi s-a părut asemănătoare. Cu greu am găsit două șezlonguri libere (6 euro), iar prânzul l-am servit la Restaurantul Gigilos, de pe malul mării, pe care din păcate nu îl recomand. Servirea a lăsat mult de dorit, iar mâncarea chiar nu a fost bună: cartofii nu erau bine prăjiți, iar pentru mine rămâne o dilemă cum, grec fiind, poți să o poți da în bară cu o salată grecească…

Într-un final, la ora 17:30 a plecat și ferry-ul nostru, cu destinația finală Paleochora, însă cu oprire în Sougia, unde am coborât și noi după un drum de aproximativ 45 minute, pentru că ne aștepta autocarul.

După o zi foarte lungă, la ora 20:00 eram înapoi în stațiune, cu bateriile complet epuizate (cu o febră musculară pe care am simțit-o dur a doua zi), dar cu satisfacția că am reușit să parcurgem Cheile Samariei, traseu pe care eu îl includ în categoria "măcar o dată în viață".

---

VIZUALIZĂRI: 4562 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI