Lefkada, primul meu paradis!

TIPĂREȘTE

Prima oara în drum spre Grecia, primul meu drum lung de multe ore, cu mașina. Dacă n-ai mai auzit despre fluturi care înoată, va spun eu acum!

Cu o seara înainte de plecare, nici nu aveam bagajele făcute dar simțeam cum fluturii înoată în stomacul meu. A doua zi în jurul prânzului plecam în aventura și în căutarea apelor azurii și a celor de smarald și a crestelor semețe ce răsar din apa ca un zid ce vrea sa protejeze apa și plaja de ochii curioșilor. Dar dacă ești ambițios și curios poți trece de bariera naturala, iar peisajele îți vor intra iremediabil la suflet.

Aveam emoții pentru ca treceam prin Bulgaria noaptea și auzisem fel de fel de povesti despre ce se poate întâmpla pe acolo. Nu s-a întâmplat nimic! Am călătorit lejer, nu am luat amenzi și surprinzător, tuturor potențialilor răufăcători le-a fost frica de noi, căci nu s-au arătat. La ivirea zorilor eram deja prin curbele Greciei continentale, unde vedeai pe de o parte bogăția cromatica a mării iar pe de cealaltă parte dealuri cu soluri aride, arbuști, munți stâncoși.

Dimineață pe la 7 am ajuns la proprietatea unde urma sa fim cazați. Aici era o liniște deplina, proprietarul nu ajunsese la serviciu, iar ceilalți turiști nu se trezisera încă. Am lasat masina în parcare, ne-am luat cele necesare de plaja și am evadat.

Agio Ioanis a fost prima plaja pe care am văzut-o, dar care nu m-a impresionat! Avea câteva șezlonguri împrăștiate în jurul unei taverne, mașinile erau parcate aproape pe plaja, iar apa nu era chiar asa albastra. In jur, pustiu! Am crezut ca toate recenziile și fotografiile pe care le văzusem despre marea Ionica erau minciuni și Photoshop. Greșit! Comoara am găsit-o începând de a doua zi!

Ne-am continuat ziua la piscina proprietății, apoi cu un somn bun. Seara am fost pe jos în frenezia orașului Lefkada care ne-a oferit nu doar o cina grozava (la "Roma" - îi recunoști ușor ca are terasa plina de turiști) ci și fotografii superbe pe limanul de la intrare în oraș, podul pietonal dar si trăiri de neuitat! Înghețată, clătite, magazine de suveniruri, invitații la degustat băuturi și dulciuri locale.

Am avut o noapte liniștită, care ne pregătea parca pentru ziua care urma. Vroiam sa mergem pe plaja Kathisma la recomandarea cumnatului meu. Și asa am făcut! Doar ca, ajunși acolo ne-am dat seama ca plaja era interesanta pentru cei cărora le place sa sara de pe stânci si care nu țin neapărat sa stea la plaja. Plaja era numai pietre, sau chiar bolovani, mica, îngrămădită, iar în apa erau tot felul de ambarcațiuni care nu îți permiteau sa te desfășori!

Asta ne-a îndemnat sa facem alta alegere pentru ziua aceea: plaja Milos, care se afla în vecinătate (dincolo de un munte). Dacă am fi fost inspirati sa ne întoarcem în zona de promenada a plajei Kathisma, am fi văzut un indicator care arata drumul către Milos. Noi n-am știut asta si pentru ca am văzut o unda de cărare pe munte, ne-am aventurat pe el, direct de pe Kathisma. Greșit! Nu recomand! Era un drum vechi care fusese cândva amenajat, cu pereți muntosi pe care ne-am cățărat vertical, cu arbuști intepatori pe cărare, fără trepte, unde urcam pieptis și ne topeam de căldură dar și de splendoarea peisajului. Puteai trasa linii evidente unde apa își schimba tonurile cromatice, puteai sa te infratesti cu păsările cerului ori chiar sa crezi ca ai ajuns în Rai! Pana am ajuns pe coborare. Traseul nu numai ca nu prea se mai cunoștea dar solul era instabil, se rostogoleau pietre, pasii erau nesiguri. Coboram încet, cu tot arsenalul pentru plaja și pentru o zi tihnita.

Pe măsură ce ne apropiam de plaja speranțele noastre creșteau și nu mai vedeam momentul în care sa ma arunc în mare. Când am ajuns suficient de aproape, o turista ne făcea semne disperate ca drumul nostru nu este bun și sa urcam înapoi. Era tot româncă, dar neștiind naționalitatea noastră încerca să ne convingă în lb engleza. Oricât de insistenta ar fi fost, prin cate trecusem, zgâriata în ciulini exotici, tarata pe toboganul rocilor alunecoase și cu marea atât de aproape, creierul meu refuza sa creadă ca nu exista un plan B. Drumul nostru pe munte se termina undeva pe o stanca la 3-4 metri deasupra plajei. Probabil drumul acela vechi pe care apucasem noi era potrivit când nivelul marii era mai crescut si puteai sari direct în apa. În situația noastră, nu era indicat! Unul din prietenii nostri a luat-o vertical pe peretele muntos, a mers în lateral pana unde înălțimea față de plaja se diminua, și a sărit! Noi nu! Am aruncat bagaje și tot ce ne incomoda, dar nu aveam abilitatea de a merge în lateral pe munte și nici curajul de a sari de pe stanca. Au mai venit câțiva romani de pe plaja, ca la ei te aștepți sa fie săritori. Și după consiliere și munca de lămurire, după refuzuri și consolarea ca și pe stanca poți face plaja, ne-au convins cumva, pe noi fetele, sa ne atârnam de stanca fără niciun echilibru sau susținere și fără certitudinea ca avea sa meargă planul, doar cu promisiunea ca dacă ne desprindem, vom fi prinse! Și slava Domnului ca asa a fost. Dacă nu luam decizia corecta la timp cred ca cedam nervos.

Când am atins cu picioarele nisipul, toată plaja m-a aplaudat ca atunci când avionul are o aterizare perfecta. Pentru mine era cea mai salvatoare aterizare.

Am petrecut o zi de neuitat, cu apa limpede si liniștită ca cea a unui lac de munte, am înotat, am făcut poze reușite, unice, iar din când în când mai aruncam cate un ochi la stanca buclucasa. Când am epuizat ultima fărâmă de energie am urcat către mașina, pe drumul amenajat, amuzandu-ne cu toții de ce am putut face si alege în unanimitate.

Seara am mâncat la un restaurant cu terasa în aer liber cu multi copaci și multe pisici printre mese. La intrare era un mesaj de bun venit în limba română. De fapt acolo nu vorbea nimeni romana, și nici engleza foarte bine, asa ca nu va lăsați duși în eroare ca unele sunt doar strategii de marketing. Oricum am mâncat un peste foarte bun acolo, Dorada, la doar 12 euro, după ce bariera lingvistica m-a invitat în bucătărie ca sa vad ce urmează sa mănânc.

Tot în seara aceea am văzut niște review -uri despre o plaja spectaculoasa, Egremni. Am hotarat ca a doua zi sa mergem acolo! Și asa am făcut! Doar ca... Postarea pe care o citisem noi era din 2013... Pana aici totul bine. Spun asta ca în apropierea plajei, am găsit drumul închis împreună cu semnul de pericol. Și am cautat alt drum către plaja.

Am găsit un drum forestier pe care am mers pana ne-a scos in drumul închis, doar ca dincolo de indicator. Era puțin ciudat dar am continuat pana ne-am întâlnit cu niște greci care cautau calea de acces spre plaja. Erau vreo 3 mașini parcate pe strada... Nimic neobișnuit. Era semn ca e populație în jur. Dar grecii aveau sa ne dea marea veste: drumul spre plaja e greu accesibil pentru ca a fost grav afectat la cutremurul din nov 2015. Ups! Totuși era una din top 10 cele mai vizitate plaje din lume în 2013. Trebuia sa o vedem!

Și am început coborârea printre ruine, drum surpat, paraseala, pe marginea haului, uneori pe ultimii 20 cm de asfalt care au mai rămas dintr-un drum pe doua benzi. Ultimii 50-100 metri i-am coborât cu spatele, ținându-ne de o codiță pe care au pus-o alți inconștienți înaintea noastră.

Plaja era asa intima și puțin vizitata încât am văzut nudiști. Aici ancorau iahturi și veliere, iar într-o parte retrasa vasele de croaziera. Era superb! Marea liniștită, roci și resturi vegetale pe plaja, copaci doborâti la cutremur care zăceau ca monumente, martore la fericirea noastră! Din nou am făcut poze superbe și nu am regretat niciunul aventura noastră.

Când am plecat de pe plaja am realizat cu adevărat inconștiența noastră deoarece relieful era vizibil modificat și cădeau pietre si roci pe care la coborare din cauza euforie nu le-am luat în seama. Chiar și bune părți din asfalt erau proaspăt surpate. În final am ajuns cu bine!

A doua zi, când am plecat în croaziera de o zi în jurul a 7 insule i-am pus întrebarea dacă chiar am venit cu ghinionul în Grecia. Am vizitat insula Khefalonia, unde am și mâncat, am făcut poze în micul portulet și am surprins peștii in splendoarea lor, am luat suveniruri și ne-am bucurat de speciile botanice luxuriante. De aici este originar bunicul lui I. L. Caragiale, deci eram de-ai locului.

Am văzut insula Skorpio si am ancorat în largul ei întrucât e privata, am văzut din depărtare casa lui Giorgio Armani și a Jacqueline Kennedy, am văzut Ithaca legendelor Olimpului si o peșteră drăguță și utila în al doilea război mondial când a servit drept ascunzătoare unui general. Sunt puțin ambigua cu datele istorice ca nu sunt chiar domeniul meu, dar peisajele sunt electrizante. A fost foarte distractiv sa ma dau iar și iar pe toboganele vasului când ancora în larg și sa înot în apa de 9 metri și totuși sa ii vad rocile de pe fund și peștii care se întreceau cu mine. Dar când am ancorat la un moment dat în largul unei insule, ancora vasului nostru a agățat ancora unui velier după care a urmat o întreagă operațiune de salvare și o întârziere de vreo 40 min.

Seara, când am ajuns în Portul Nydri am mâncat la o taverna, Symposio, unde Iosif, unul de-al nostru ne-a servit cu delicii culinare specifice grecești. Era drăguț acolo, în afara de faptul ca mâncarea era proaspătă, buna și multa, aveau meniuri în fiecare limba și îți era atribuit un ospătar de aceeași nationalitate. Primitori și grijulii erau și patronii care stăteau la welcoming și la nevoie chiar preluau comenzi, serveau sau debarasau. Acolo am mai mâncat de câteva ori pana la finalul sejurului și am participat la o seara greceasca cu muzica tradițională, dansuri și spart de farfurii.

În următoarea zi am fost în Vasiliki care este un port absolut superb și nu se cade sa îl ratezi, am făcut plaja în apropiere de Vasiliki, la Agio Fili, dar e o plaja cam aglomerată pentru gustul meu și inghesuita.

Dar pana sa ajung aici, în aceeași zi am cautat cascada Kataractas care se spune ca e uimitoare, după mine e un drăguț firicel de apa, dar nimic mai mult, și poate dezamăgirea mea e cu atât mai mare cu cat am cautat-o preț de 120 km pe drumuri de munte din cauza GPS-ul deși era la o depărtare de 29 km de noi, fizic. Dar... Oricum... Per total afost minunat!

Iar în legătură cu ultima peripeție a noastră, va vând un pont: exista benzinării pe autostrada în Grecia la care nu au diesel... Asa ca nu va bazați ca exista Peco pe harta... Nu e suficient!

Sa aveți vacante frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 3390 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI