Cautand delfini si foci in Marea Neagra

TIPĂREȘTE

Cand calatoresti cu doi copii, este inevitabil sa nu ai de-a face cu tot felul de intrebari ce se nasc din pura curiozitate. Dupa ce am "pescuit"din Marea Neagra doi crabi si un calut de mare ce plecasera demult la Domnul (din cauze naturale, sper), plus o meduza imensa ("capul" avea vreo 20 cm diametru), cu "volanase" lila, si ea decedata in urma unor valuri incredibile, a inceput potopul intrebarilor legate de fauna acelei intinderi de apa. " Dar rechini sunt? Dar caracatite? Dar delfini? Dar pinguini? Dar foci? Dar crabi mai mari nu sunt? Ca la desene animate sunt cat farfuria! " si tot asa... spre disperarea noastra si spre recunoasterea lipsei de informatii pe aceasta tema! Vazandu-le chipurile dezamagite, ne-am apucat sa cautam pe Google (sa-i dea Dumnezeu sanatate celui care l-a creat!) si asa am aflat ca exista rechini in Marea Neagra si ca deseori se apropie de mal (valeu!), ca exista multe specii de crabi si pesti, serpi (cu unul am avut onoarea sa ne intalnim la Dalboka si sa il admiram cum se proteja de razele soarelui ascunzandu-se dupa o piatra din mare, cam pana a aparut mancarea pe masa), delfini si... foci! Si, surpriza! Locul in care isi faceau veacul delfinii si focile era in drumul nostru catre tara, la Cap Kaliakra! Rapid luam decizia ca, in drum spe Dalboka, sa vizitam Cap Kaliakra mai intai. Zis si facut!

Am facut check out-ul, am plecat fara sa luam masa de pranz (ca doar ne asteptau midiile!!!), am setat gps-ul si am pornit la drum! Si ce drum! Cu peisaje montane superbe! Dupa ce am iesit din Balchik, ti se taie respiratia! Marea este in dreapta si are o culoare nefireasca fata de valurile ce imbratiseaza plaja, iar in stanga muntele alterneaza culorile, de la albul calcarului, la culoarea lutului si a caramidei, imbratisat, pe alocuri, de paduri si lastaris. Superb! Nu am facut fotografii... camerele foto ale telefoanelor smart nu ar fi putut niciodata sa surprinda ceea ce ochiul sorbea in extaz!

Gps-ul ne-a condus prin acest taram (fost românesc) pana la destinatie. Cu 1 km inainte de cetate, am fost opriti la un "filtru" (asa am crezut!) unde am platit pentru acces. Si am primit bon, desi eram departr de "civilizatie"! De admirat!

Am parcat masina, am aplicat un strat de crema de protectie solara pe cele doua domnisoare, le-am indesat sepcile pe cap si... am dat piept cu un vant incredibil de puternic!!! Din 10 pasi am inteles de ce erau asa multe si harnice eoliene in zona, iar sepcile au zburat victorioase in geanta mea!

Oricat de mult am vrut sa fiu incantata de vizitarea ruinelor cetatii Akre, nu-mi puteam lua ochii de la albastrul ireal al Marii Negre! Nu ascund faptul ca imi doream sa vad delfinii si/sau focile! Din pacate, nu ii anuntasem ca venim special pentru ei, asa ca erau putin plecati din zona...

Si, totusi, ceva tot mi-a captat atentia! Dupa ce treci de ce a mai ramas din cea mai mare si puternica fortareata de la Marea Neagra, se aude o muzica traditional bulgareasca care naste o noua intrebare: "De unde se aude? ". Si pornesti sa gasesti raspunsul ca altfel... dusa-i linistea marii! Si gasim un acordeonist bine pozitionat sub poarta de acces im cetate, aceea cu drapelul bulgar in varf. Acolo nu batea vantul! Ne continuam drumul cu vantul in fata si descoperim ca suntem intr-o zona militara, probabil un centru de supraveghere a apelor bulgaresti ale marii. Admiram aparatura, atat cat se putea vedea, si ne continuam plimbarea avand la leit-motiv " Ma dor picioarele! Cat mergem? Cat mai dureaza? Mami, mi-e foame! " Le-a dat apa la moara si restaurantul aflat pe poteca de acces catre capatul fasiei de uscat! Pentru curiosi, acolo se serveau preparate traditionale bulgaresti, preparate pe baza de peste, midii si alte daruri ale marii. Dar noi ne pastram burticile pentru Dalboka! Langa restaurant se afla muzeul cetatii Kaliakra sau Akre. Pe acesta l-am vizitat si i-am multumit lui Dumnezeu ca sunt o buna cunoscatoare a limbii engleza si ca, astfel, am inteles si am putut explica fetelor cam tot ce era in muzeul-grota! Pentru ca este sapat un stanca! Exista efigii descoperite la Cap Kaliakra care dateaza dinaintea erei noastre. Am putut admira ancore antice si chiar le-am putut atinge! Istoria se desfasoara inaintea vizitatorilor de la stanga la dreapta grotei-muzeu, incepand cu perioada de dinainte de Hristos si continuand pana la invazia otomana. In mijlocul muzeului, se poate admira macheta ce reprezinta cetatea Akre in vremea ei de glorie. Asa am observat poarta celor 40 de fecioare despre care se spune ca si-au legat parul intre ele si s-au aruncat in mare numai sa nu cada in mainile turcilor. Plecand de la muzeu, tot in sus, am scrutat cu privirea partea dreapta a fasiei de pamant dinspre mare pana am dat cu ochii de poarta respectiva, de treptele pe care coborau locuitorii de atunci ca sa ajunga la barcile ancorate langa malul inalt. Frumos, dar plin de balarii si periculos! Ne-au cam trecut transpiratiile pentru pozele de familie!

Drumetia a avut ca punct final mica bisericuta Sf. Nicolae unde am lasat 4 leva pentru doua lumanari, pe care le-au aprins fetele. Nu este ceva spectaculos, are peretii albi, cu cateva icoane, zona de aprins lumanari si un custode care are grija sa nu fie vandalizata, probabil, sau sa platesti lumanarile. Ceea ce te impresioneaza este locul in care este amplasata, linistea si peisajul! De acolo, am facut cale-ntoarsa pe acelasi drum, doar ca, de data aceasta am remarcat ca, pe partea opusa marii, se aflau vreo 2 sculpturi, una cu un arcas si una a unui comandant rus ridicat la rang de sfant de Biserica Ortodoxa de la Kremlim, dar si ilustrari ale luptelor purtate pentru acea fasie de pamant, din vremuri demut apuse! Nu am fotografiat nimic in goana catre masina, micutele stomacele fiind deja "pe avarie"!

Cam asa s-a incheiat contactul cu o particica din istoria bulgarilor, prilej pentru noi, adultii sa ne gandim cum ar fi valorificat România comorile din Cadrilater, daca nu l-ar fi pierdut.

---

VIZUALIZĂRI: 3089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI