Cascada Susara - minunata si usor de cucerit

TIPĂREȘTE

Al treilea traseu facut in timpul sederii la Sasca Romana a fost cascada Susara, un traseu care se face dus-intors in mai putin de doua ore. Am citit ca, in perioada austriacă, un drum de trăsuri lega Sasca Montană de cascada Şuşara si ca pe undeva, pe acest traseu, exista si un mic lac de acumulare pe care se faceau mici plimbari cu barca.

Poteca spre cascada incepe la capatul localitatii Sasca Montana. Se merge pana se termina asfaltul, se lasa acolo masina si se urmareste indicatorul si marcajul cruce albastra

Strabatand satul, am vazut multe pensiuni, unele aratau foarte bine, cel putin la exterior. Si, de asemenea, cateva magazine, fata de Sasca Romana, unde eu nu am vazut niciunul!

Traseul este usor, fara efort mare. Chiar la inceputul traseului, pe o portiune mica, poteca este ingusta si este prevazuta cu cablu de ajutor. Nu va speriati, nu este greu.

Traseul merge prin padure, de-a lungul paraului Susara, pe care il traversam de vreo 3 ori, pe podete amenajate.

De altfel tot traseul este amenajat, acolo unde au cazut copaci pe poteca ei au fost taiati, lasand poteca libera.

Cam la jumatatea drumului ajungem intr-o poiana frumoasa, insorita, unde se afla o cabana. Avea obloanele trase, semn ca nu nu era folosita, cel putin in acel moment.

Drumul pe care paraul si l-a croit printre stanci este frumos, aproape la tot pasul ai ce admira. Versantii care strajuiesc albia sunt inalti, unii au chiar 100 metri, asa cum am citit pe panoul de informare de la inceputul traseului. Din loc in loc apa intalneste praguri mari, peste care sare sprintena, formand mici cascade. In alte locuri, obosita parca de efort, ea se opreste parca in ochiuri line, care parca nici nu se clintesc. Ca urmare, aparatul foto are de lucru, asa ca aveti grija la acumulatori!

Astfel, admirand un perete stancos, privind apa care isi croieste calea, drumul se parcurge usor si tinand cont si de faptul ca urcusul este foarte lin in cea mai parte parte a traseului, e o plimbare lejera, in aer curat, printre fosnetul padurii si ciripitul pasarelelor.

Undeva, pe poteca, ne-a atras atentia o gaura in stanca. Am remarcat-o la intoarcere, la dus nu am vazut-o. Alaturi era si o placa pe care scria ca aceea este intrarea in vechea mina romana.

Tot pe panoul de informare am citit ca activitate de minerit dateaza in aceasta zona din anul 120 dC.

Catre finalul traseului exista o zona in care poteca aproape ca nu mai exista. Drumul trece pe la baza unei stanci unde sunt doar niste puncte de sprijin in stanca. Aici ne sunt de mare ajutor cablurile fixate in stanca, de care ne tinem cu nadejde. Nu exista niciun pericol, doar sa iei apa la picioare! Dupa aceasta portiune urmeaza un mic urcus si ajungem la cascada.

Acolo ne-a intampinat un vant taricel, care ne-a obligat sa ne punem ceva pe noi, pt ca eram transpirati.

Cascada este frumoasa, apa imbraca stancile pe care cade. Apa cade in doua trepte, probabil dupa ploi are apa mai multa si este si mai spectaculoasa. Aici nu am mai avut parte de tauni sau alte vietati, ci doar de freamatul copacilor si susurul apei.

Drumul de intoarcere este si mai lejer, noi am facut cu pauza cu tot doua ore. Merita cu prisosinta sa vedeti si aceasta frumusete a naturii.

---

VIZUALIZĂRI: 5082 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI