Mostar, orașul renăscut din propria cenușă

TIPĂREȘTE

După cele două zile minunate petrecute la Sarajevo, a venit vremea să ne îndreptăm spre Mediterana. Asta însă nu înainte de a ne opri într-un loc mult discutat și admirat: Mostar. Toți cei care au trăit la vremea maturității anii ’90 au auzit de Mostar și de celebrul pod, distrus de bombardamentele croaților, după ce toate celelalte fuseseră distruse de sârbi. Distrugerea acestui ultim pod peste râul Neretva, ce străbate orașul, a creat atâta emoție în întreaga lume, încât i-a adus acestuia celebritatea definitivă.

Dar, toate la timpul lor. După ce am plecat de la Sarajevo, am parcurs cei aproximativ 130 km până la Mostar pe un drum frumos, cu peisaje spectaculoase, jumătate din el, de la lacul Iablanița, pe valea râului Neretva. Ajunși în Mostar, am parcat mașina într-o parcare cu plată, Semovac, foarte puțin amenajată și am pornit să vizităm orașul. Parcarea era situată pe malul drept al râului, pe strada Gojka Vukovića. Imediat peste stradă se află Moscheea Nezir-aga. Această moschee a fost construită în jurul anului 1550 și a fost demolată, împreună cu mektebul, curtea, cimitirul și locul de abluțiune, 400 de ani mai târziu, în perioada comunistă. Întreg complexul a fost refăcut între 1988-1999, cu sprijinul material al Emirului Sharjah-ului, în cadrul unui amplu proiect de reconstrucție a întregului oraș și a patrimoniului său cultural. Din păcate, complexul era închis, așa că l-am putut vedea doar la exterior.

Din dreptul acestei moschei pornește un pod, pe numele său, Podul Cocoșat (Kriva Ćuprija), fratele mai mic și mai puțin celebru al Podului Vechi, dar făcut după aceeași arhitectură. Acest pod traversează un afluent al Neretvei, Radobolja, punctul de confluență al celor două râuri fiind în apropiere. Podul Cocoșat a suferit și el stricăciuni în timpul războiului, dar a supraviețuit acestuia, până la 31 decembrie 1999, când a fost luat de ape. A fost refăcut, în cadrul planului general de refacere a centrului istoric al orașului, ca moștenire mondială aflată pe lista UNESCO, cu susținerea tehnică și financiară a Marelui Ducat al Luxemburgului.

Podul Cocoșat, numit așa datorită formei sale, menționat pentru prima oară în 1558, este un pod de piatră, construit după modelul roman în arc. De formă semicirculară, are o lungime de aproximativ 8,50 m și o înălțime de peste 4 m.

Ce e interesant este faptul că, odată cu refacerea podului și a moscheii de la capătul său sudic, a fost refăcut aspectul vechi (pavaj cu piatră) al drumeagului ce duce spre strada Onešćukova. Chiar și casele din jur sunt construite în același stil. Odată intrați strada Onešćukova, care este o stradă pietonală, cu același aspect, am pătruns în atmosfera bazarelor orientale. Aici este deja Orașul Vechi, iar strada, cu magazine și tarabe, duce direct către Podul Vechi (Stari Most). Cu puțin înainte de el, pe partea stângă, este Oficiul turistic, iar imediat după acesta este o zonă, numită Tabhana (tăbăcărie), unde sunt magazine de pielărie și mai multe restaurante cu vedere spre pod și râu. Tot aici se află Hammamul Cejvan Ćehajin, fosta baie publică turcească, construită la sfârșitul secolului al XVI-lea. Clădirea fără ferestre și-a pierdut funcționalitatea la sfârșitul perioadei otomane și s-a degradat în timp, dar a fost restaurată în cadrul proiectului general, cu fonduri franceze și turcești. La data vizitei noastre, era folosită ca centru de expoziții și evenimente culturale, dar între timp a fost transformată în muzeu.

La capătul estic al străzii Onešćukova, ajungem în sfârșit la vestitul Pod Vechi (Stari Most). Poate unii, ajunși aici, ar putea spune că el este supralicitat, supraevaluat etc. Adevărul este că mie mi-a plăcut foarte mult, nu neapărat podul în sine, ci mai ales atmosfera din jurul lui: multă lume, toți doritori să-și facă un selfie chiar în locul cel mai fierbinte, dar și un peisaj magnific, să-l tot admiri …

Podul, supranumit și Luna împietrită (probabil de la aspectul nocturn, în nopțile cu lună plină, pe care însă nu am avut, din păcate, prilejul să-l văd cu ochii mei) are o istorie veche. Construcția sa a început în 1557, la comanda lui Soliman Magnificul și a durat 9 ani. Se pare că însuși numele orașului se trage de la acest pod (most=pod, în limba sârbo-bosniacă), mostar însemnând podar (știți, ca în cântecul Mă dusei să trec la Olt :)) ). E drept, că în total, în Mostar sunt acum 20 de poduri, dar acum mai bine de 400 de ani acesta era singurul sau oricum cel mai important.

Construcția este realizată în piatră, podul având doar un singur arc și ca puncte de sprijin doar capetele de pe cele două maluri. Are 28 de metri lungime, iar înălțimea maximă față de suprafața apei este de 20 m, ceea ce a inspirat organizarea unui concurs de sărituri în apă, care are loc în fiecare an, în luna iulie. Puteți vedea imagini de la un astfel de eveniment, aici.

Interesant este că și după distrugerea sa, concursul a fost organizat, de pe o platformă de lemn, construită special pentru asta. Distrugerea podului a avut loc în data de 09 noiembrie 1993. Am putea spune că Mostarul a avut și el un „nine eleven” al său (ziua și luna fiind însă inversate, dar știți că anglo-saxonii scriu întâi luna și apoi ziua). În acea zi, artileria forțelor croate a distrus podul, acesta suportând loviturile a mai mult de 60 de obuze, înainte de a se prăbuși în apele Neretvei. Cei care doresc, pot vedea momentul prăbușirii podului, filmat în direct de un amator, aici. Aceasta e varianta scurtă. Dacă vreți o variantă mai lungă și realizată mai … artistic, o puteți privi pe aceasta, de aici.

Până la reconstrucția sa, podul a fost înlocuit cu unul provizoriu, suspendat, construit de geniștii spanioli ai forțelor de pace, trimise de ONU. Construcția noului pod a fost realizată de o firmă de construcții turcă, ce a utilizat tehnologia de construcție din perioada otomană, fondurile necesare fiind donate de Italia și Turcia. La reconstrucție a fost utilizată în mare parte piatra recuperată din apele Neretvei, de către scafandrii militari maghiari. Noul pod a fost inaugurat în iulie 2004 și reproduce, pe cât a fost posibil, varianta originală.

La capetele podului se află două turnuri de formă semicirculară. Cel din vest, pe unde am intrat noi, este turnul Halebija, iar cel de est este turnul Tara, fosta pulberărie în timpul perioadei otomane. În prezent, el adăpostește Muzej Starog mosta (Muzeul Podului Vechi), deschis recent, în 2006 și în care se pot vedea obiecte de interes arheologic, descoperite în timpul reconstrucției, precum și o expoziție de fotografii legate de Podul Vechi, cele două turnuri și fazele reconstrucției.

De la capătul estic al podului, pornește vechea stradă Kujundžiluk, o stradă pietruită, vălurată, parcă teleportată din perioada otomană. Aici era cândva inima orașului, cu peste 500 de prăvălii, ateliere meșteșugărești, multe din ele păstrându-se și acum. La ele se adaugă terase și restaurante, de unde poți admira priveliștea minunată de pe valea Neretvei.

Urmând cursul râului, spre nord, strada își schimbă numele în Mala Tepa și dispar prăvăliile, clădirile devenind unele rezidențiale. Chiar pe malul râului, se află Koski Mehmed-pašina džamija (geamia lui Koski Mehmet Pașa), având în față o fântână pentru abluțiune (şadırvan), datând din 1781, scăpată ca prin minune de distrugerile războiului. Pentru 5 mărci convertibile, puteți vizita moscheea construită la începutul secolului al XVII-lea și, în plus, puteți urca în minaret (cu condiția să nu suferiți de claustrofobie). Vizitarea moscheii permite accesul în zona de la intrare și urcarea la etaj, în balconul pentru femei. Din minaretul aflat la doar câțiva metri de râu, se desfășoară o spectaculoasă panoramă de 360°, ce merită efortul urcării scării înguste, pe care prioritate au cei ce coboară, asta pentru că, altfel, riscați să trebuiască să coborâți înainte de a ajunge, din lipsă de spațiu. La urcare, e util să dați un semnal sonor, pentru a afla dacă mai este cineva sus. :)) Oricum, dacă ați ajuns aici, eu zic să îndrăzniți să urcați în minaret, nu sunt multe locuri unde puteți face asta!

Paralelă cu strada pietonală, ceva mai departe de râu, trece strada Mareșal Tito. Ieșind pe această stradă, în dreptul geamiei Koski Mehmed Pașa, se află o altă geamie, Nesuh-age Vučjakovića džamija, ce datează și ea de pe la mijlocul secolului al XVI-lea. A fost construită de Pașa Nesuh-Aga Vučjaković, în „umbra” Turnului cu Ceas (Sahat Kula), iar localnicii îi mai spun [i[geamia de sub lămâi. Geamia a funcționat până în 1941, după care a fost transformată în antrepozit. Și-a recăpătat funcția inițială după ce a fost refăcută ca urmare a distrugerilor suferite în anii ’92-95. În cimitirul de alături se află și un mausoleu, al unui alt agă, Mehmed-aga Kreho.

Sahat Kula datează din 1630 și are o înălțime de 15 m, deși pare mai înalt, pentru că este situat pe o colină, puțin mai sus de cimitirul de lângă geamia lui Nesuh-Aga Vučjaković. Se spune că a fost construit pe cheltuiala cadânei Fatima Sarić. Turnul a suferit și el stricăciuni în timpul recentului conflict, dar a fost refăcut în 1999. Lângă turn se găsește și un mic muzeu, Muzej Hercegovine, pe care însă nu l-am vizitat, din lipsă de timp.

La vreo 200-300 m mai la nord, pe scurta stradă Karađozbegova, perpendiculară pe strada Mareșal Tito, se găsește o altă geamie, Karađozbegova džamija, construită la mijlocul secolului al XVI-lea, după planurile lui Mimar Sinan, arhitectul șef al lui Soliman Magnificul. Alături de complexul ce cuprinde fântâna de abluțiune, madrasa, biblioteca și bucătăria săracilor, se află cel mai vechi cimitir musulman al orașului. La data vizitei noastre, în curte era amenajat un magazin de suveniruri, de unde am cumpărat și noi câteva lucruri mărunte.

La câteva zeci de metri de geamia beiului Karađoz,un alt obiectiv interesant te îndeamnă să te oprești și să-l vizitezi. Este vorba de Biščevića Kuća (Casa Biščević) una dintre cele trei case tradiționale transformate în muzeu, deci vizitabile, din Mostar. Casa Bișcevici este cea mai veche, datănd de la 1635. Este o casă tradițională în stil turc, înconjurată cu ziduri înalte, pentru protecția intimității familiei musulmane. Nu am să insist făcând o descriere, pentru că mai elocvente sunt fotografiile atașate. Categoric, recomand vizitarea casei, merită tot efortul!

Continuând drumul spre nord, ajungem și la o mică geamie, tot monument istoric, datând de la începutul secolului al XVII-lea. Este Roznamedži Ibrahim-efendije džamija, singura geamie scăpată aproape fără daune în timpul ultimului conflict.

Imediat după ea, facem stânga și trecem pe malul drept al râului Neretva, pe podul Bunur și ne îndreptăm spre sud, pe . După câteva sute de metri, ajungem la Župna crkva Svetog Petra i Pavla, Biserica catolică Sfinții Petru și Pavel. Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în vremea stăpânirii otomane, ea fiind biserica parohială a mănăstirii Franciscane. În 1992, a fost distrusă, pe fundațiile acesteia fiind ridicată în 2000 actuala biserică, a cărei turlă de 107 m înălțime se vede din orice punct al orașului.

Într-un final, obosiți de atâta umblat, ne-am îndreptat spre parcarea unde lăsasem mașina. Cum ni se făcuse foame, vremea prânzului fiind deja trecută, ne-am oprit la restaurantul hotelului din apropiere, care se numește la fel ca podul, Hotel-Restaurant Kriva Ćuprija. Fiind singurii clienți la acea oră, am fost serviți foarte prompt, tratați „regește” și răsfățați. Dacă ajungeți aici, vă recomand acest restaurant și, ca să vă faceți o idee, puteți privi pe saitul lor, imaginile foarte sugestive, aici. De la linkul acesta, puteți merge în detaliu, de exemplu, dând clic pe cercul verde, unde scrie „Restaurant balcony” (unde am avut noi masa), sau pe celelalte cercuri, sau să selectați una din pozele din stânga jos. Pe oricare din ele intrați pe o sugestivă imagine 360°.

După ce am mâncat, am plecat mai departe și la sfârșitul după-amiezei, am ajuns la Neum, următorul loc de popas de o noapte, unde am stat la Apartments & Rooms SB.

Închei îndemnându-vă să mergeți să vizitați Mostarul, un oraș renăscut din propria cenușă. Nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 4012 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI