Corfu sau insula in care e pacat sa stai doar o saptamana

TIPĂREȘTE

Despre insula Corfu (Kerkyra, cum o numesc grecii), s-a scris foarte mult ca destinatie de vacanta, asa incat am ezitat intrucatva inainte de a posta aceste impresii, gandindu-ma ca nu stiu ce as putea aduce cu adevarat nou pentru cei interesati de subiect. Apoi m-am gandit ca totusi, lumea nu incremeneste intr-o imagine pe care cineva ne-a lasat-o acum un deceniu, acum cinci ani sau chiar ieri si că, oricând, o impresie caldă, recentă, poate fi de folos si poate crea, prin adaugare la cele anterioare, imaginea unei evolutii care sa poata spune ceva despre un loc anume.

Am sa incep cu drumul spre Corfu, mai ales pentru cei care merg cu maşina. Deşi pare aproape pe hartă prin comparaţie cu Cicladele sau Dodecanezele, până în Corfu sunt cam 1100 km. E adevarat ca foarte mulţi parcurg această distanţă dintr-o bucată, lucru pe care l-am intenţionat şi eu, iniţial. Dar, slavă Domnului, am renunţat la acestă idée cu doar două zile înainte. Acest lucru mi-a permis să merg relative relaxat şi sa descopăr şi locuri noi. Astfel, în prim zi am parcurs traseul Bucuresti-Giurgiu-Ruse-Makaza-Kavala-Loutra Volvis. Loutra Volvis este o mica statiune pe malul lacului Volvis, un lac termal situat in nordul peninsulei Halkidiki (relativ aproape de Asprovalta). Loutra Volvis va face obiectul unui review separate. Odihniti si incarcati de linistea si frumusetea lacului Volvis, am plecat a doua zi dimineata spre Igoumenitsa. Un drum de circa 400 de kilometri, exclusive pe excelenta autostradă Egnatia Odos. In ciuda statiilor de taxare care ne saraceau de fiecare data bugetul cu cate 2,40 Euro, autostrada este o încantare mai ales ca strabate un relief montan spectaculos dar nu pot sa nu remark şi calitatea asfaltului, precum şi alternanta naucitoare de tuneluri (unele de aproape 5 km) şi viaducte. Ma gandesc, cu ciuda, ca as da si eu 2,40 Euro sa ajung la Braşov sau la Sibiu pe autostrada, dar n-am cui.

Autostrada are punctul terminus chiar în portul Igoumenitsa de unde am luat ferry-boatul catre Lefkimi din ratiuni financiare (e mai ieftin decat cel sppre Corfu Town), dar şi din ratiuni de timp (traversarea dureaza doar 55 de minute).

Pe ferry, primul impact a fost culoarea de un albastru intens uluitor a mării Ionice. E un altfel de albastru, altfel decât cel al iubitei noastre Egee sau al primei noastre iubite (în ordine cronologică) Marea Neagră. Privelistile sunt încaţntatoare de jur împrejur…. si inapoi spre Igoumenitsa şi înainte, spre Corfu, si în stânga, spre continent şi în dreapta, spre siluetele muntilor Albaniei.

In jurul orei 14.30 am pus piciorul pe insula pe care imi doream sa o vad de atîta timp. Marturisesc ca dorinta mea de ajunge in Corfu se datora si unor cautari spirituale. De ani de zile imi promisesem ca am sa jung in cele din urma in Kerkyra, la racla cu moastele Sfantului Spiridon, sfânt drag mie si, sunt convins, multor români. In Corfu este considerat protectorul insulei după ce in chip miraculos a salvat Kerkyra de asediul turcilor. De menţionat că această insulă –şi nu alta- nu a fost stapânită de turci niciodată, ea trecând din mâinile bizantinilor în cele ale veneţienilor care au stapânit-o timp de 400 de ani, până când, la ocuparea Italiei de către Napoleon, posesiunile Republicii Sfantului Marcu care a fost dizolvată, au revenit Franţei. Bonaparte l-a trimis în insulă pe generalul Gentily care a abolit sistemul aristocratic impus de veneţieni (în care grecii aveau drepturi limitate si erau condamnati la saracie), stabilind pe baza principiilor revoluţiei franceze un sistem democratic. Stăpînirea franceză a durat, cu o întrerupere de 8 ani, până în 1814. Din 1814 până în 1864, insula intra sub dominaţie britanică fiind administrată de un high commissioner (înalt comisar) al Imperiului Britanic. În fine, în 1864, Kerkyra se uneşte cu patria mamă, Grecia.

De ce am insistat asupra acestui excurs istoric? Pentru că aceste influenţe successive au condus la crearea unor trasaturi specifice al culturii corfiote, ale arhitecturii, la tradiţii unice, la o gastronomie cu influenţe occidentale şi aşa mai departe. Poate că, fără a exagera, nu greşim cand spunem că aceasta este cea mai puţin grecească dintre insulele Greciei. Sau poate ar fi mai corect să spunem că are cultura cea mai sincretică.

Revenind la experienţa noastră pe insulă, de la Lefkimi ne-am îndreptat spre Agios Gordios, unde am avut locul de cazare. Alegerea statiunii Agios Gordios pot spune ca a fost o decizie corectă din următoarele considerente: are o plajă cu nisip fin întinsă într-un golf spectaculos la al cărui capăt sudic se află emblema locului, un pinten de stîncă ieşit din mare numit ortholitos; apoi, are o serie de taverne foarte bune, atât pe malul mării cât şi în centrul statiunii; un alt considerent a fost acela că se află la doar 15 km de capitala Kerkyra care a constituit unul din obiectivele principale de explorat; de asemenea, Agios Gordios se află la jumătatea distanţei între nordul şi sudul insluei ceea ce facilitează explorarea uşoară atât a părţii de nord cît şi a celei de sud; nu în ultimul rând, aflându-se pe coasta de vest, ai parte de cele mai lungi zile de plajă (poti sta la plaja pana după ora 21.00), dar şi de unele din cele mai frumoase apusuri de soare din câte pot fi vazute pe lumea aceasta.

Cazarea în Agios Gordios am avut-o la Marina Apartments care face obiectul unui review separat. Aici aş spune că este un loc mai mult decât decent, unde te poţi întoarce.

Dupa două zile consecutive de zacut pe plajă, cu bateriile încarcate am inceput explorarea insulei cu capitala. Prima supriză a fost că e destul de aglomerată şi cu greu gaseşti un loc de parcare aproape de centru, dar gasesti. A doua surpriză a fost să constatăm că o zi e absolute insuficientă pentru bogăţia arhitecturală, culturală, comerială, gastronomică, turistică, peisagistică etc. a acestui oraş grecesc atipic. Influenţele veneţiene se văd la tot pasul. Orasul istoric se intinde în spatele falezei înalte dominate de fortăreaţa veche. Este un păienjeniş de străzi înguste, un labirint printer imobie de 3-4 etaje de un pitoresc absolute, unde nu arareori se pot vedea culmile de rufe intinse intre ferestre. O forfotă teribilă si un amestec de culori si arome de stiluri arhitecturale te îmbie să explorezi. Îngustimea lor creează avantajul umbrei, aşa că şi în miezul zile te poti plimba printre magazine, muzee, biserici şi taverne, în funcţie de preocupări, gusturi şi interese.

După ce am fost, în sfârşit, şi la catedrala Sfântul Spiridon, unde cu greu ne-am putut reculege datorită valurilor zgomotoase de turişti ruşi, obositi, am luat într-un târziu masa de prânz, la un restaurant dintr-o piaţetă umbroasă şi am plecat în explorarea sudului oraşului Kerkira, spre Pontikonisi (Kanoni).

La capătul unui drum pitoresc pe această mică peninsulă din sudul oraşului, pe care am întîlnit şi ruine străvechi (nu foarte bine conservate), am ajuns la Kanoni, unde într-un golf de vis se află, pe o mică insulă, Manastirea Vlaherna. La cateva sute de metri în larg, se observă o altă insuliţă (inslua Şoarecelui), la care se poate ajunge cu ambarcaţiunile din golf contra sumei de 5 euro de persoană. Pot spune fără teama de a greşi că este unul din locurile cele mai frumoase în care am fost. Dacă nu ar fi fost soarele năucitor aş fi rămas ore intregi privind acel tablou minunat, strabatut din când în cand de cate un avion care ateriza pe aeroportul din Kerkyra, într-o plutire parcă ireal de joasă deasupra mării.

De aici, am continuat drumul spre sud, spre Achilleion, faimosul palat al nu mai puţin faimoasei principese Elisabeta de Austria (cunoscută sub numele de Sissi). Construit la sfârşitul secolului XIX, cam in acelaşi timp cu Peleşul nostru, el atrage turiştii de toate neamurile ca un magnet. Trebuie să recunosc că palatul ne-a plăcut foarte mult, deşi unii specialişti îl consideră un kitsch. Nu pot decât să constat că se observă pasiunea lui Sissi pentru cultura clasică, pentru arhitectura Greciei antice, dar şi pentru grădini impresionante. Din capătul grădinii palatului, de la statuia lui Ahile, priveliştea către Kerkyra este uimitoare.

Au mai urmat o zi şi o noapte de odihnă, la Agios Gordios. Si apoi, am plecat spre nord până în satul Pelekas, cocoţat pe munţi, în inima insulei. Un loc deosebit de pitoresc ce teîmbie sa uiti de frumusetea statiunilor litorale si sa te retragi macar cateva ore în inima munţilor. Din Pelekas am mers la Kaiser’s Throne (Tronul Împăratului), unde pe un vârf de munte, până la primul război mondial venea kaiserul Germaniei, să-şi încarce bateriile nemţeşti cu energie grecească. Lăsând gluma de-o parte, acesta este un punct de belvedere cum rare mi-au fost dat să văd. De acolo se observăaproape toată insula... In faţă coasta de est până la Kerkyra cu a sa fortăreaţă, în spate coasta de est, spre nord un relief muntos splendid, ca de altfel şi spre sud.

De la Pelekas am mers la renumita Palaiokastritsa şi am constatat că nu degeaba este foarte populară printre turişti. Golfuri spectaculoase, infrastructură turistică bună şi o manastire superbă de unde se deschid privelişti incredibile asupra mării.

Următoarea destinaţie a fost nordul extrem, cu incredibilul Sidari. La Sidari se află Canal d’Amour, care aşa cum sugerează şi numele este un canal săpat în calcar de apele mării. Se spune că acele cupluri care fac baie în Canal d’Amour vor ramâne împreună pentru totdeauna… Oricum, locul vă va rămâne în inimă pentru totdeauna. Plaja de la Sidari este una fosrte bună, cu nisip fin, cu apa mică şi incredibil de caldă. Un loc ideal pentru copii. Tavernele de pe faleză sunt excelente. Am incercat şi noi una şi nu ne-a părut rău. Începuse deja să mi se strecoare în suflet îndoiala. Oare a fost Agios Gordios alegerea corectă? Curenţii puternici şi reci de apă nu cred că pot să incline balanţa. Agios Gordios e alegerea pefecta pentru cei care doresc multa liniste. Or, noi tocmai asta ne-am dorit.

A urmat, după dimineaţa superbă la Sidari, o călătorie ca un vis prin locuri care de care mai frumoase: Roda, Acharavi, Kassiopi, Barbati, Dassia şi din nou, Kerkyra.

La acest punct al explorării insulei am constatat că toată coasta de est, fără excepţie, beneficiază de o infrastructură turistică şi rutieră mult mai bună. Trebuie să mărturisesc faptul că drumul de la Lefkimi la Agios Gordios, prin munte, este destul de dificil, fiind foarte îngust si alabicat, cu multe ace de păr şi cu pante incredibile. Trebuie multă răbdare şi grijă. De aceea, dacă veniti de la drum lung şi mergeti la Agios Gordios sau Glyfada, vă recomand să mergeti de la Lefkimi spre Kerkyra şi după Benitses să mergeti spre Achilleion şi de acolo spre Agios Gordios. E un drum mult mai bun şi mai uşor de parcurs, deşi e ceva mai lung.

În ultima zi am văzut in treacăt şi partea sudică a coastei de est cu statiuni foarte cochete şi locuri încântătoare : Benitses, Moraitika, Messongi.

Ce ar mai fi de folos pentru un călător in Corfu? Bucătăria e în general cea grecească pe care o cunoaşteţi toţi cei care ati călătorit în Grecia. Cu toate acestea, am descoperit un preparat local care se numeşte sofrito şi e din carne de vita cu un sos extrem de interesant. Există si o bere locala foarte interesantă, dar ceva mai scumpă, numită Corfu Red. Costurile vietii sunt sensibil mai mari decât în Tracia, Macedonia, Epir sau Tesallia. Carburantii pot fi cumpărati de la anumite statii, din oraş mai ales, cu preturi apropiate de cele de pe continent. Există ATM-uri cam peste tot, aşa ca nu va temeti ca veti ramâne fără lichidităţi. Daca ajungeti în Corfu, e păcat sa nu încercati produsele locale din kum-quat, un fruct care nu creste decat aici si in China, din care se fac dulceturi delicioase şi un lichior interesant. De asemenea, sub influenţă italiană, corfioţii produc şi limoncello.

Sper ca acest review, destul de lung, să nu va fi plictisit ci, dimpotrivă, să vă fi oferit suficiente argumente în favoarea alegerii Kerkyrei ca destinatie de vacanta. Este un colţ de rai, o insulă tipic grecească şi cu toate acestea, atât de diferită de celelalte. Cred că măcar o dată, trebuie lăsat deoparte inconvenientul costului mai mare al sejurului. Timpul petrecut pe insula aceasta luxuriantă aminitită de Homer în operele sale, vă va oferi o caldă recompensă.

---

VIZUALIZĂRI: 6191 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI