Prin locurile frumoase întotdeauna îţi doreşti să revii

TIPĂREȘTE

Aşa cum vă povesteam în review-ul despre pensiunea Stella din Drăguş, am petrecut câteva zile frumoase în Ţara Făgăraşului, ne-am simţit bine acolo, totodată încercând să vizităm măcar câteva dintre obiectivele turistice ale acestei zone. Acum să nu credeţi că imediat ce am ajuns la Drăguş, am lăsat bagajele în cameră, şi nerăbdători am plecat pe cărări de munte! No, am luat-o aşe, mai calm, mai înţelept, că doar eram în Ardeal, nu? În prima zi, vorba lui Caragiale, ceasul arăta trei sferturi peste ora 15 când am ajuns la pensiune, timpul a trecut nemilos de repede cu activităţi gen cărat bagajul în camere, despachetare, câteva priviri aruncate prin pensiune, prin împrejurimi, discuţii cu proprietarii, nepermiţându-ne să mai mergem undeva. Am încheiat seara cu o cină copioasă, pe terasă, urmată de o sesiune de bere la care am participat cu mare entuziasm. Aşa de rece şi bună era berea...:)

A doua zi, fără a avea neapărat un plan bine pus la punct, am plecat la Bâlea-Lac, cu vaga speranţă că la întoarcerea de pe munte să vizităm muzeul Badea Cârţan din Cârţişoara, cu condiţia ca acesta să fie deschis. Totul a decurs bine până am ajuns la Bâlea-Cascadă, unde am poposit preţ de 20 de minute, plecând apoi mai departe, însă de-aici a început calvarul, până la Bâlea-Lac experimentând din plin conceptul de deplasare ,,bară la bară". Fiind o zi frumoasă, cu cer senin, vântul nu bătea, lumea a năvălit puhoi, de ziceai că tocmai s-a spart conducta cu maşini, parcă eram la o trecere cu calea ferată şi tocmai se ridicaseră barierele, maşini în faţă, în spate, alte maşini care veneau din sens opus, claxoane, câte un rătăcit mai oprea, că dorea el să facă o fotografie, oprindu-i şi pe ceilalţi. A, am uitat de motociclişti, care apăreau şi dispăreau ca nişte luptători ninja, cred că au trecut pe lângă noi cel puţin 20. După lupte seculare, am ajuns în sfârşit acolo unde ne-am dorit, am lăsat machina în prima parcare, cea din stânga, plecând la plimbare. Nu pot să descriu frumuseţea peisajelor, sunt ireal de frumoase, deşi nu este prima dată când ajung la Bâlea-Lac, de fiecare dată am impresia că descopăr lucruri noi. Am făcut fotografii, am stat pe pietrele de lângă lac, admirând peisajele, care parcă te transpun în altă lume, aşa de frumoase sunt, doar eram la 2034 m altitudine! Ca tot românul, nu puteam pleca fără să trecem în revistă chioşcurile şi tarabele cu cârnaţi şi carne afumată, dulciuri de care vrei şi de care nu vrei, bulz, porumb fiert, clătite uriaşe, suveniruri, ce mai, ,,te toate pentru toţi turiştii". În cele din urmă, foamea şi-a cerut drepturile, iar noi i-am făcut pe plac, savurând câte o porţie de scăricică şi de ciolan afumate. La coborâre nu au fost probleme, gândurile noastre indreptându-se către ceea ce urma să facem, adică vizitarea muzeului Badea Cârţan din Cârţişoara. Am ajuns în sat, şi minune! Muzeul era deschis, de câte ori trecusem pe-acolo l-am găsit închis. Am intrat cu dorinţa de a afla cât mai multe despre Badea Cârţan, nefiind deranjaţi de grupul de turişti maghiari (!?!?) care se aflau acolo, ghidul fiind ocupat cu aceştia. În casa ţărănească din dreapta, am admirat multe obiecte folosite în trecut de localnici în gospodăriile lor, la prelucrarea lemnului, a laptelui, precum şi cuptorul de pâine. Deasupra acestuia se afuma carnea, deoarece localnicii nu aveau horn, în caz contrar fiind obligaţi să plătească taxa de fumărit. Lângă casa tradiţională, în Centrul de informare turistică al comunei Cârţişoara, la parter, sunt expuse obiecte care au aparţinut lui Badea Cârţan, precum şi foarte multe cărţi, multe dintre acestea în limba română, aduse de marele patriot din diverse colţuri ale ţării sau primite de la mari personalităţi ale societăţii româneşti de la acea vreme. La etajul Centrului de informare turistică este amenajată o expoziţie de cărţi şi fotografii reprezentând lupta anticomunistă începând cu anii '50, până la Revoluţia (oare?) din 1989. Badea Cârţan a fost un cioban care a luptat toată viaţa pentru unirea românilor, şi pentru promovarea limbii române în toate domeniile în Transilvania, la Roma a ajuns pe jos după 45 de zile şi 3 perechi de opinci rupte, în decursul vieţii a ajuns de peste 170 de ori la Bucureşti, a participat ca voluntar în Războiul de Independenţă, cu această ocazie donând Armatei Române 1200 de oi. Este înmormântat la Sinaia, unde localnicii din Cârţişoara merg în fiecare an, îmbrăcaţi în portul tradiţional, pentru comemorarea sa.

Următoarea zi am dedicat-o vizitării comunei Drăguş, în limba germană Drachendorf - Satul Zmeilor, despre care localnicii spun că ar avea o alcătuire în formă de stea. În anul 2013, Asociaţia ,,Cele mai frumoase sate din România" a desemnat Drăguşul drept cel mai frumos sat, totodată fiind declarat ,,sat cultural" de către aceeaşi asociaţie, în 2014 şi 2016. Evident că am dorit să vizităm câte ceva, dacă tot ne aflam în acest tradiţional sat românesc. Am mers la primărie, unde am discutat cu doi angajaţi, întrebând de casa potcovarului, citisem eu că aici vin turiştii pentru a vedea pe viu cum se fac potcoavele în mod tradiţional, dar... ghinion, potcovarul era plecat la lucru în Germania, să ,,face" şi el un ban cinstit.:) Am mers la biserica ortodoxă, ridicată în anul 1896, dar... preotul era plecat cu afaceri la Făgăraş. Am reuşit totuşi să vizităm Muzeul Etnografic ,,Dimitrie Gusti", situat lângă primărie, în care sunt expuse obiecte tradiţionale folosite de localnici în vremuri apuse, lada de zestre, icoane, cuptorul de pâine etc. Muzeul nu are afişat un orar cu programul de vizitare, pentru doritori ar fi indicat să se adreseze angajaţilor din primărie, cheile cu care se poate intra în muzeu aflându-se la aceştia. Comuna Drăguş a constituit obiectul unui studiu monografic, realizat în anul 1929 de către Dimitrie Gusti, împreună cu alţi 89 de cercetători, fiind efectuate monografii rurale şi cercetări privind viaţa socială a satului românesc. În Drăguş se organizează evenimente atractive pentru turişti, cum ar fi ,,Labirintul din lanul de porumb" din luna august, pe aleile acestuia având posibilitatea de a vă întâlni cu diverse personaje din basmele populare româneşti, festivalul ,,Buzduganului" din primul week-end după Sf. Maria din august, precum şi ,,Nunta Drăguşană" din luna septembrie. Simbolul Drăguşului este însă cojocarul Dumitru Sofonea declarat ,,tezaur uman viu", care, prin arta cojocăritului a adus faimă României peste mări şi ţări, mare parte din cojoacele sale fiind cumpărate de străini. La locuinţa acestuia din Drăguş nu am găsit pe nimeni, fiind îndrumaţi să mergem la centrul deschis de renumitul cojocar vizavi de pensiunea Casa Zmeilor, chiar pe drumul pe care mergeam noi spre pensiunea Stella. Deci, la plecarea din Drăguş, obligatoriu am trecut pe la Casa Cojocarului, deschisă în anul 2010, unde se pot efectua activităţi de vizitare, de vânzare a obiectelor confecţionate, şi aici mă refer la costume populare, ţesături, cusături, broderie pe piele confecţionată manual, precum şi activităţi interactive cu turiştii, respectiv organizarea de şezători, cu participarea unor meşteşugari din Drăguş, ateliere de lucru, vânzarea de produse etc. Programul de vizitare a centrului meşteşugăresc este zilnic între orele 15.00 - 18.00. Cu ocazia vizitei noastre, am avut plăcerea de a discuta doar cu soţia renumitului meşteşugar, acesta aflându-se la odihnă într-o cameră alăturată, are o vârstă inaintată. Bunica Sofonea, aşa îi place să i se spună, ne-a povestit câte ceva despre arta producerii cojoacelor la Drăguş, în care predomină culorile roşu şi siclam, specifice zonei, motivele sunt mai întâi desenate pe piele şi apoi sunt brodate, operaţiunea fiind foarte dificilă, un cojoc de calitate se poate confecţiona în câteva săptămâni, totul în funcţie de dimensiuni sau de densitatea motivelor brodate. Preţurile sunt şi ele pe măsură, am văzut cojoace care aveau afişate preţuri între 1500 şi 4300 de lei, preţul diferă în funcţie de cererea clientului. De asemenea, am văzut sala unde se organizează şezătorile, precum şi mai multe tipuri de războaie de ţesut, costume tradiţionale, cojoace şi clopuri. Ce mi s-a părut interesant a fost faptul că articolele de cojocărie diferă în funcţie de vârstă, pentru cei tineri pieptarele sunt crăpate, adică deschise în faţă, cei mai în vârstă purtând pieptare înfundate, iar ornamentele şi culorile sunt şi ele diferite, în funcţie de vârstă, cei tineri le au mai deschise.

Herghelia de cai din rasa Lipiţan de la Sâmbăta de Jos a fost unul din obiectivele pe care le-am vizitat în cele 4 zile petrecute la Drăguş. Culmea, deşi am fost de mai multe ori în zonă, aici nu am venit deloc, deci un motiv în plus de a vizita herghelia. Caii din rasa Lipiţan, cai puternici, masivi, frumoşi, predominant de culoare alb, provin din Slovenia, procesul de selecţie a acestei rase începând undeva în jurul anului 1580. Sunt şi cai din această rasă având culoarea închisă, însă procentajul acestora nu depăşeşte 5 %. Ghidul care ne-a însoţit a făcut o amplă prezentare a cailor din secţia de armăsari de reproducţie, cu vârste cuprinse între 2 şi 21 de ani, ulterior mergând undeva mai în spate, unde am văzut secţia de iepe cu mânjii acestora, animale superbe, o plăcere să-i priveşti. Pentru doritori, se pot organiza plimbări cu trăsura sau cursuri de călărie. Ne-a fost prezentată şi sala unde sunt expuse diverse articole de călărie şi fotografii cu activităţile desfăşurate în cadrul hergheliei. Programul de funcţionare al hergheliei este de luni până vineri între orele 10.00 - 17.00, program valabil până în luna septembrie, din octombrie fiind de la 10.00 la 16.00. În cadrul complexului poate fi văzut castelul Brukenthal, monument de arhitectură care face parte din patrimoniul naţional, aflat însă în plin proces de renovare.

Într-una din zile, un scurt popas l-am făcut la Aventura Parc Drăguş, unde juniorul meu, amintindu-şi legenda celebrului arcaş elveţian Wilhelm Tell, şi-a descoperit talentul la tir cu arcul, provocându-mă şi pe mine la o partidă. Mi-am adus aminte de o altă legendă, cea a lui Marcu...:) În fine, la Aventura Parc Drăguş, amatorii de senzaţii tari chiar sunt în largul lor, cu cele 6 trasee pentru adulţi şi copii, tir cu arcul sau pistolul, paintball, panouri de escaladă, minigolf şi altele. Cel puţin pentru copii, este un punct de atracţie irezistibil.

Atunci când nu ai chef să te mai duci pe undeva, cauţi un loc unde să stai la aer curat, la răcoare, iar noi l-am găsit, mergând la relaxare pe Valea Sâmbetei, unde n-am auzit decât susurul apei şi ciripitul păsărelelor, pur şi simplu nu ai altceva de făcut decât să stai pe o pătură şi să închizi ochii, restul vine de la sine!

Au fost 4 zile pline, cu vizite la obiectivele prezentate mai sus, asta în funcţie şi de timpul disponibil, dacă ajungeţi aici nu ezitaţi şi mergeţi să vedeţi cât mai multe din frumuseţile oferite de incredibila Ţară a Făgăraşului.

Vacanţe frumoase vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 2705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI