Drumul prin munții Muntenegrului

TIPĂREȘTE

M-am hotărât să adaug câteva impresii din vacanța acestei veri, întrucât, înainte de plecare, un review încărcat pe această pagină mi-a salvat vacanța și mi-am promis să îi ajut și eu pe alții cât pot. Evident, vor fi cele mai puternice impresii trăite de mine, deci probabil incomplete pentru o parte dintre voi. :)

Am ales pentru vara 2016 primul traseu cu mașina în Europa: Muntenegru (Sveti Stefan) – Klis (Croația) – Veneția – Milano – Zagreb.

Încep cu pregătirile pentru drum și marele stress legat de:

• Actele necesare pentru mașina aflată în leasing. UniCredit este ”praf” la capitolul comunicare, astfel că, am aflat cu 1 săptămână înainte, în urma unei alte verificări (fuseseră vreo 3, telefonic și e-mail) legate de actele necesare, că, pentru Serbia și Muntenegru (țări non-UE) nu este suficient să am acordul băncii în format printat (așa cum mă asiguraseră de 2 ori înainte), ci este nevoie de el în original. Astfel că, fiind 2 șoferi, am avut în total 4 acorduri/împuterniciri: 2 primite via e-mail și printate de mine pentru țările UE și alte 2 luate de la bancă, în original, pentru țările non-UE. (aberant de altfel, puteau să facă doar 2 împuterniciri, în original, pentru toate locațiile – dar UniCredit este ”altfel”).

• Am plecat și cu fiul meu din prima căsnicie. Mai fusesem în nenumărate vacanțe cu avionul, fără probleme, însă cu mașina m-am gândit să mai verific odată tot ce îmi trebuie, mai ales că citisem multe povești despre act notarial de acord de la tată. Concluzia este clară: actele necesare în cazul meu au fost (le-am avut pe toate în format original și copie): hotărârea definitivă de divorț, cu încredințare minor către mine + pașaport copil, certificat de naștere copil + acte care atestau că ”eu sunt mama” :) (datorită schimbărilor de nume, divorț, recăsătorire, etc; certificat naștere, certificat nou de căsătorie). Fără vreun acord de la tată, întrucât divorțul era definitiv, iar minorul îmi fusese încredințat.

• Ca să fie mai plăcută vacanța pentru fiul meu, am invitat o nepoată de o vârstă cu el în această călătorie. Aflasem despre obligația de a avea la mine acordul părinților (se face la notar în 2 exemplare, se trece persoana împuternicită evident, alături de perioadă, țări tranzitate și scop). Frumos este că am aflat abia înainte cu 4 zile de plecare, citind site-ul ”Am fost acolo” că îmi este necesar și cazier. Așa este, ne-am fi început vacanța prost fără el, deci îi mulțumesc bunicului care a ieșit cu nepoțeii din țară și a scris asta! :) Ideea este că trimisesem înainte cu 2 săptămâni de plecare e-mail către Poliția de Frontieră, evident niciun răspuns, citisem inclusiv legea (aveți idee cât text încâlcit este acolo?) și am aflat citind un site de călătorii... în țara asta trăim, în fine. Norocul a fost că s-a eliberat cazierul pe loc, am și sunat la Poliția de Frontieră între timp, deci totul a fost în regulă. Ca să recapitulez: pentru a ieși din țară cu un minor care nu este al tău, ai nevoie de 1. Acordul scris al părinților (la notariat) și 2. Cazier judiciar. Evident, alături de pașaportul copilului. Dar și mai bine sunați la forurile abilitate, să nu treceți prin stresul pe care eu mi l-am creat singură, nesunând, doar întrebând în stânga și dreapta și gândindu-mă mereu ”Oare am toate actele? ”

Drumul:

Am ales să stăm 1 noapte în Orșova și să facem traseul Orșova-Sveti Stefan într-o singură zi. Pentru cine este învățat să conducă sau are șofer de schimb, nu este deloc complicat. Complicat a fost că, în loc să ascultăm GPS mașinii, am ales (recomandare) să ne ghidăm după MapsMe. Nimic mai greșit! Nu atât în Serbia, unde ne-a dus aproximativ ca și GPS-ul mașinii, cât în Muntenegru. Revin.

Întâi, despre Serbia câteva idei. Atât la dus, cât și la întors, am realizat cât de ”în urmă” este această țară. Exceptând zona Belgrad și autostrăzile din acea parte de țară, în rest drumurile sunt similare cu drumurile noastre maxim județene, mai degrabă sătești. Am mers mulți km printre câmpuri de porumb, am așteptat după tractoare mai mici sau mai mari, chiar am trecut pe un podeț care părea din altă lume și pe care nu am fi avut curaj să-l trecem dacă, în fața noastră, un camion mai mic nu s-ar fi aventurat. Sate multe, puținele orășele văzute erau mici și parcă din secolul trecut iar mașinile au fost un adevărat ”punct de atracție”: majoritatea erau de o seamă cu mine (în jur de 40 ani) sau mai bătrâne. Jos pălăria pentru mecanicii din această țară! :) Ruta prin Serbia a fost Porțile de Fier I-Negotin-Zajegar-Paracin. Drumul a durat de la 8.00 până pe la orele 14.00, nici nu ne-am grăbit foarte mult, însă nici nu ai cum să circuli cu viteză, mai ales că citisem despre vigilența polițiștilor, deci nu am riscat. În Serbia viteza în localități este 50 km/h, iar în afara localităților este 80 km/h. Am văzut unul sau doi 2 polițisti.

În Muntenegru, în schimb, a fost aventura vieții noastre. :) Cum spuneam, nu am ascultat GPS-ul mașinii și am cutreierat la propriu munții, timp de vreo 4,5 ore – nu de la început, de la intrarea în Munenegru, ci după vreo 2 ore, cred când am avut un indicator dreapta 155 km spre Podgorica, pe care nu l-am ascultat :). Maps Me arăta 110 km și am zis că vom ajunge mai repede dacă avem mai puțini km, logic, nu? MapsMe nu este o hartă interactivă, nu arată orele, doar distanțele, se descarcă harta unei țări când ai net și apoi o folosești. Dar pas, mai bine nu (sfatul meu). Ați spune că este frumos și da, nu pot nega, peisajul este de poveste, însă am fost împiedicați să ”gustăm” la maximum frumusețea din 3 considerente: drum șerpuit cu serpentine în ac (90% din drum, nu știam ce se află după colț, chiar în fața mașinii) + drum îngust, pe care cu greu aveau loc 2 mașini și asta nu peste tot; în general, drumul era de 1 mașină și 1 bicicletă (ținând cont că eram într-un X5, vă imaginați ce frumos ”tronam” noi pe ambele sensuri) + lipsa parapeților cam în 80% din traseu (frumusețe maximă, când aveai într-o parte muntele și în alta prăpastia). Din fericire, ne-am întâlnit cu maxim 10 mașini, toate ale localnicilor). Iată ”minunatul” traseu: De la Berabe am luat- o spre Andriejivica – Matesevo și, după vreo 2 ore, chiar când am avut ocazia să alegem un drum normal, am ales tot prin munți, la un drum de răscruce, care ne-ar fi dus la Kolasin, probabil pe un drum normal, dar ni s-a părut cam lung - adică 93 km, deși pornisem de la 110km până la Podgorica. Deci am zis, ce poate fi mai rău de ce a fost? Plus că deja aveam 2 ore parcurse și, plecând de la 110 km, ne închipuiam că suntem pe aproape. Și ne-am reaventurat. Și da, a fost mai rău - până aici, peisajele nu au fost așa amenințătoare (mai vedeam pădure pe ambele părți sau șanțuri mai mici sau mai mari, dar, de aici încolo, au fost exclusiv prăpăstii). Așa a fost să fie, să petrecem aproximativ 4,5 ore pe un traseu de 100 km, prin cele mai grele serpentine pe care le-am văzut vreodată. A propos dragi români, nu vă mai plângeți de drumuri, măcar noi avem parapeți! :)

Un peste alta, recomand acest traseu doar celor împătimiți de adrenalină, eventual cu o mașină mai micuță, altfel, nu, în niciun caz! Am ajuns sfârșiți, după 15 ore de drum Orșova-Sveti Stefan. Fără traversarea la propriu a munților, făceam aproximativ 11 ore, timing OK după părerea mea.

În concluzie, este necesar să vă pregătiți cu adevărat înainte de plecare sau (dacă nu ați mai fost vreodată, cum a fost cazul nostru) să vă hotărâți de la început pe cine ascultați: GPS mașinii sau traseul ales de voi acasă în amănunt. :)

Revin cu impresii din toate locurile vizitate.

---

VIZUALIZĂRI: 4323 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI