Cu bilet de tratament la Herculane sau “Nu râdeţi de viitorul vostru! ”

TIPĂREȘTE

Notă: Partea a doua din titlu e un citat din tata…

Ce m-a apucat?

Într-un cuvânt (sau două): durerile articulare

Principiile călăuzitoare în luarea deciziilor

1. Din moment ce procedurile "curentoase" la care îmi supusesem trupul ani în şir în scumpa noastră capitală dăduseră greş, nu-mi mai rămânea decât să încerc "soluţia finală" (vorba lui Hitler): tratamentul într-o staţiune balneară.

2. Cum banii nu ne dau afară din casă, de ce n-am fi profitat de unul dintre fff puţinele avantaje conferite de statutul de pensionar pentru a achiziţiona bilete UAI (cazare + 3 mese/zi + tratament - hei, doar nu vă gândeaţi la băutură; ce Dumnezeu, unde vă treziţi? :)) prin intermediul Casei de Pensii? Căci spuneţi şi voi, cine altcineva îţi mai pune la dispoziţie toate aceste servicii minunate timp de 16 zile, din care 12 zile cu tratament complet, contra jumătate din cuantumul unei pensii brute lunare?!!

3. Dacă tot aveam să fim nevoiţi să campăm o eternitate într-un singur loc, fapt total contrar concepţiilor noastre despre lume şi viaţă, măcar să fie într-o zonă frumoasă şi prea puţin cunoscută mie - o unică vizită în copilărie, în urmă cu zeci şi zeci de ani - şi complet inedită pentru Adrian. Deci Herculane să fie!

4. Şi cum despre hotelurile din Herculane nu ştiam nimic, m-am pus pe cercetat pe net. M-am documentat şi m-am tot documentat, până ce am ales…

Hopa! Aici toată construcţia mea logică şi logistică s-a năruit, pentru simplul motiv că la alegerea hotelului nu am avut niciun cuvânt de spus, repartizarea făcând-o Casa de Pensii pe nişte criterii care pe moment au rămas o enigmă pentru mine. :-??

Iar când am fost anunţaţi că măgăreaţa căzuse pe Hotel Dacia, m-am luat cu mâinile de cap! :( Dintre hotelurile cu care Casa de Pensii are contract în Herculane, Dacia e de departe cel mai prost. Aşa rezulta nu numai din comentariile de pe AFA şi de pe booking, dar şi dintr-un mic amănunt care m-a pus serios pe gânduri: nicăieri nu am găsit datele lor de contact - telefon, mail, nimic. Deci dacă vrei să faci o rezervare direct la ei, nu prin dispeceratul de cazare de la Herculane, prin booking, printr-o agenţie de turism sau prin Sindrom (firma sindicatelor care deţine hotelul în proprietate), nu poţi decât să recurgi la metodele ancestrale care şi-au dovedit eficacitatea în timp, precum semnalele cu fum sau bătutul tobei…=))

Misterul s-a dezlegat încă de la sosire, când, la întrebarea mea anxioasă, la recepţie mi s-a comunicat că hotelul nu oferă conexiune la internet!

Aoleu! :( Cum poate o dependentă de net, aşa ca mine, să supravieţuiască fără traume majore nu mai puţin de 16 zile fără legături cu lumea exterioară şi cu colegii de pe AFA?

Răspuns: prin conectarea la reţeaua neparolată de la hotelul alăturat, Domogled, căruia îi voi rămâne veşnic recunoscătoare, în ciuda semnalului "very low" care m-a îmbolnăvit de nervi şi m-a făcut să umblu uneori cu laptopul în braţe în căutarea unui loc binecuvântat de Dumnezeu şi de provideri, aşa cum vezi numai în filmele americane atunci când, din varii motive, protagoniştii, în drumul lor către Las Vegas, eşuează undeva în deşert…

Deci chiar de la primul contact cu hotelul incompatibilităţile dintre mine şi Dacia au ieşit la iveală. Oricum însă, aceia dintre voi care s-au obosit să îmi citească măcar 2-3, hai 10 reviewuri, au înţeles probabil că personalitatea şi stilul meu de viaţă nu se încadrează de niciun fel în portretul robot al pensionarului român care se tratează în staţiuni balneare… Acestea fiind zise, pentru a rezista provocării am fost nevoită să strâng din dinţi şi să storc din mine ultimele picături de simţ al umorului şi mai ales de autoironie. :) Adrian, care spre deosebire de sclifosita de mine, are mai multă experienţă cu astfel de situaţii, măcar în calitate de fost student căminist, s-a adaptat mult mai uşor şi de fiecare dată când mă porneam să cârcotesc, m-a pus la punct cu observaţia (justă) că venisem la Herculane pentru sănătate, şi nu pentru distracţie.

Ei, şi până la urmă dracu' nici n-a fost atât de negru…

Un monstru cu 1070 de capete

În fapt, primul contact cu hotelul nu l-am avut la recepţie, ci pe şosea, de unde l-am zărit înălţându-se uriaş şi majestuos, cu cele 15 etaje ale sale, printre alte clădiri cu arhitectură asemănătoare, cu toate ridicate în perioada comunistă: Domogled, Afrodita, Minerva şi Doina. Dintre ele, Domogled îi este cel mai apropiat, celelalte situându-se sus pe dealuri, prilej de ascensiuni pentru oaspeţi iar pentru mine motiv de a acorda Daciei o mare bilă albă. Căci slavă Domnului, hotelul era bine poziţionat, la o azvârlitură de băţ de şosea, unde se înşiră terasele, magazinele şi bazarurile cu de toate, şi având în faţă un părculeţ numit Vicol, care serveşte - la o adică - şi drept parcare.

Evident, în parcarea propriu-zisă nu mai era loc, drept care am fost îndrumaţi de un nene să ne lăsăm bidiviul fabricat la uzinele cu nume identic cu al hotelului pe o parcelă din parc care fusese "rechiziţionată" de hotel şi între timp "chelise", fiind călcată de atâtea roţi. Costul parcării: 3 lei/zi, plătiţi pe loc contra unui bon fixat pe parbriz.

Odată rezolvată problema spinoasă a parcării, am putut studia faţada. Am remarcat că lângă numele hotelului era specificat **/***. Aha, deci e ba de două, ba de trei stele, rămâne la aprecierea clienţilor… :) Glumesc, nu e aşa: înţeleg că unele camere au fost renovate şi încadrate la ***, iar altele, mai ghinioniste, au fost forţate să rămână pentru moment la statutul modest de două steluţe. Singura diferenţă despre care am aflat din discuţiile cu unii "tovarăşi de suferinţă" se referă la lipsa frigiderului în camerele mai slab cotate, dar presupun că există şi alte inconveniente. Oricum, nouă ni s-a repartizat o cameră de trei stele - pentru că merităm! ;)

Ce altceva am mai văzut "din prima"? O rampă de acces pentru scaune cu rotile (bravo!) şi o terasă unde se desfăşura un campionat mondial de table… Am intrat în holul de recepţie şi epitetul care l-ar caracteriza cel mai bine este "balşoi"! Întins pe înălţimea a două nivele, subliniate şi de prezenţa unui candelabru imens, spaţiul era extrem de generos şi prea puţin exploatat, deşi relativ bine întreţinut. Câteva fotolii cu măsuţe aşezate ici-colo, în rest nimic, în afara biroului de recepţie uriaş şi urât, în spatele căruia nu am găsit niciodată mai mult de o persoană. Sincer vorbind, nici nu cred că e nevoie de un personal mai numeros la recepţie: vii, prezinţi biletul achitat deja la Casa de Pensii sau la organizaţia de sindicat, te caută în Excelul de pe computer, completezi formularul obişnuit şi ţi se înmânează cheia, împreună cu câteva indicaţii despre locul unde se află cantina şi numărul cabinetului medical la care urmează să te prezinţi a doua zi.

În hol nu există decât un automat de cafea. Nu au bar şi nici măcar un automat de sucuri, cu toate că sunt convinsă că s-ar fi găsit destui amatori, mai ales că terasa era mai tot timpul plină. Amatorii de table, şah, tabinet şi şeptic n-au şi ei nevoie să se hidrateze? :( Un panou proptit în hol preciza că la etajul trei se organiza seara o discotecă, însă cum n-am dat curs invitaţiei, nu sunt în măsură să vă ofer alte detalii. Şi ca să termin cu dotările extrabalneare, la acelaşi etaj am văzut de afară că se afla o terasă pe nume Orizont la care n-am zărit pe nimeni niciodată iar la etajul întâi se afla o sală de conferinţe abandonată.

După check-in am străbătut holul în care câţiva copilaşi se jucau de-a v-aţi ascunselea şi ne-am îndreptat spre lifturi. Cele 1070 de capete menţionate în subtitlu se referă, aşa cum bănuiesc că aţi ghicit deja, la capacitatea hotelului - peste 500 de camere, Dacia fiind de departe cel mai mare stabiliment de acest gen din Herculane, celelalte hoteluri din preajmă având "numai" 300-400 de locuri. Dusă a fost preferinţa mea pentru “spaţiile mici”! ;) Ei bine, pentru această adevărată uzină existau cinci ascensoare, din care numai două funcţionale. Pe un al treilea trona impasibil anunţul binecunoscut "ascensor în revizie", cu toate că nimeni nu s-a apropiat de el pentru a-l "revizui" cât am stat noi acolo. :) Pe celelalte două lifturi nu se mai obosiseră să agaţe notiţa mincinoasă… În aceste condiţii, una dintre preocupările majore ale oricărui ocupant de cameră era "prinderea" liftului, un demers temerar şi nu lipsit de riscuri, căci uşile se închideau peste tine dacă nu erai atent şi agil. În plus, plimbările în sus şi în jos cu liftul arhiplin care răspundea în ordine la comenzile primite te puteau face să întârzii şi să pierzi programarea la o procedură.:(

Igrasia îngroapă România

Aer condiţionat există în hotel numai la recepţie şi în sala de mese. Recunosc că nu i-am simţit lipsa în cameră, care era nemaipomenit de răcoroasă, motiv pentru care am dormit noapea buştean. Mirosul de igrasie care plutea pe holul de la etaj mi-a mutat însă nasul din loc şi m-a făcut de fiecare dată să sprintez către culcuşul nostru, în care numai baia degaja un uşor iz de mucegai. Asta în ciuda faptului că am ţinut uşa ei permanent deschisă (evident, cu excepţiile de rigoare), la fel ca şi pe cea de la balcon. Tavanul şi pereţii scorojiţi care te întâmpinau pe hol stăteau mărturie faptului că umezeala distruge clădirea încet dar sistematic. Dacă în viitorul foarte apropiat nu se vor lua măsuri drastice, hotelul va deveni de nelocuit.

Multe, foarte multe lucruri ar trebui remediate pentru a transforma hotelul într-unul cu adevărat de trei stele, şi aici nu mă refer doar la o simplă zugrăveală. Finisajele, de pildă, sunt grosolane şi făcute amatorist, instalaţiile sanitare ar trebui complet înlocuite, la fel şi mobilierul din camere, în timp ce păşind pe mocheta de pe holuri simţi sub tălpi cocoloaşe... Etc. etc. Dar având în vedere dimensiunile hotelului, efortul financiar ar fi unul extrem de semnificativ.

Camera

Intrând în cameră, aproape că ne-am împedicat de mulţimea pieselor de mobilier. Se vede treaba că mobila nu a fost comandată, ci achiziţionată cu toptanul, fără a se ţine cont de mărimea camerelor. A doua noptieră nu-şi mai găsise loc lângă pat, aşa că fusese mutată în faţa dulapului, blocându-l, dar pe noptiera dintre paturi tronau două veioze…

Trântită aiurea era şi măsuţa rotundă crăpată şi cele două taburete din piele, pe care le-am scos pe balcon, unde se mai găseau două fotolii tapiţate. Stai să mă gândesc dacă am mai văzut prin vreun alt hotel fotolii tapiţate pe balcon…:-?? M-am gândit: nu am văzut! Din fericire, balconul era suficient de mare pentru a adăposti toate acestea, plus o frânghie pentru atârnat prosoapele şi costumele de baie la uscat, fapt pe care l-am apreciat. Am petrecut mult timp în balcon admirând munţii dar murmurul Cernei, aşa cum îl asculta Minulescu, nu l-am auzit…

Totuşi cele două paturi au fost foarte bune, cu saltele tari pe care ne-am odihnit în condiţii excelente. Dulapul s-a dovedit încăpător pentru hainele noastre iar umeraşele suficiente. De asemenea, o surpriză plăcută a fost mini-frigiderul silenţios.

Baia în schimb avea cădiţa de la duş ruginită pe alocuri şi chiuveta prea mică, aşa încât de fiecare dată când o foloseam, stropeam inevitabil pe jos. Drept consumabile, ne-au fost puse la dispoziţie hârtie igienică, două săpunele şi tot atâtea pliculeţe cu şampon.

Trebuie să recunosc că personalul de curăţenie îşi făcea treaba cu conştiinciozitate. Cameristele veneau zilnic pentru a pune aspiratorul, a goli coşul de gunoi şi împrospăta proviziile de hârtie igienică. Lenjeria de pat şi prosoapele au fost schimbate la patru zile, deci la acest capitol nu aş avea motiv de cârcoteală.

Ordine şi disciplină

Stilul cazon nu mi se potriveşte, cu toate că am făcut armata şi am grad de sublocotenent în rezervă, aşa să ştiţi! =)) Dar cu atâtea sute de cetăţeni suferinzi cazaţi simultan în hotel (circa 700 la acel moment, după socotelile mele), adevărul e că fără o programare strict respectată totul ar fi degenerat în haos. Aşa încât, neavând încotro, m-am conformat.

Cum decurg lucrurile?

A doua zi după sosire te înfăţişezi la cabinetul medical, iei un bilet de ordine şi aştepţi ca să-ţi fie strigat numărul, chestie care se poate întâmpla în 1-4 ore. Când îţi vine rândul, medicul te examinează - evident, pe fugă - şi, luându-se după cele declarate de tine şi eventual după analizele medicale şi radiografiile pe care i le prezinţi (aşa cum am făcut noi), stabileşte ce proceduri să urmezi. În preţul plătit intră trei proceduri; dacă doreşti să mai faci o procedură, de exemplu masaj, trebuie să plăteşti (15 lei şedinţa). Asistenta notează concluziile trase de medic şi după câteva ore revii ca să-ţi iei de la ea fişa de tratament scrisă de mână, care cuprinde procedurile la care vei fi supus şi orele respective. Bucata asta de hârtie (un A4 îndoit) trebuie să o păstrezi ca pe sfintele moaşte, pentru a o vârî de fiecare dată sub nasul tehnicienilor cu care vei avea de-a face timp de 12 zile iar ei vor bifa fiecare procedură executată. La plecare, vei lăsa fişa de tratament la recepţie. Bănuiesc că asta se întâmplă pentru ca într-un viitor nedefinit datele din fişe să fie totuşi introduse într-un computer pentru alcătuirea unor statistici... :)

Musai e să te prezinţi la cabinetele la care ai fost arondat la ora precizată pe bilet, altfel pierzi programarea - am văzut cazuri… Nu are rost să încerci să "negociezi" cu tehnicienii oferind explicaţii fanteziste despre motivele întârzierii, pentru că n-au cum să te "strecoare" şi pe tine: numărul de aparate corespunde cu cel al pacienţilor planificaţi la ora respectivă, şi cu asta basta!

Oricât de demodat ar fi sistemul ăsta cu fişe şi hârtiuţe scrise de mână, până la urmă zic eu că şi-a dovedit eficacitatea: toată lumea ajunge să-şi facă procedurile prescrise şi ăsta e lucrul principal, nu-i aşa?

De ce tratamente poţi beneficia la Hotel Dacia?

• curenţi Trabert

• ultrasunete

• solux

• galvanizări

• aerosoli

• masaj

• curenţi diadinamici

• tens

• interferenţiali

• kinoterapie

• magnetoterapie

• laser

Acestora li se adaugă băile sulfuroase, aflate la subsol, în două încăperi cu tavanul scorojit, din care numai una este funcţională. Procedura constă în scufundarea timp de cca. 20 de minute într-un bazin puţin adânc, cu apă foarte caldă şi un conţinut mare de sulf, complet dezbrăcat şi împreună cu alte circa 20 de persoane de acelaşi sex - alternativ, bărbaţi şi femei… Dar ce nu face omul pentru sănătatea lui? Inclusiv îşi învinge pudoarea înnăscută! :)

În afara bazei de tratament, Hotelul Dacia mai dispune şi de o salină artificială recomandată pentru afecţiuni respiratorii. O şedinţă de salinoterapie costă 10 lei.

Una peste alta, pentru efectuarea celor trei proceduri prescrise am alocat cam trei ore în fiecare dimineaţă, de la 9 până la 12, cu tot cu pauzele inerente dintre proceduri. Era perioada când mai toată lumea umbla de colo-colo, de la un cabinet la altul şi de la un etaj la altul, înjurând ascensoarele.

Mâncarea

La fel de bine organizată era şi servirea mesei la cantina de la etajul 2. În prima seară am fost repartizaţi într-una din cele două serii, şi anume a doua, şi a trebuit să ne prezentăm la cantină la orele fixate. Nu mai devreme, pentru că am fi găsit uşile închise. De asemenea, ni s-a comunicat numărului mesei de patru persoane la care eram "arondaţi" şi ni s-a înmânat un carneţel cu foiţe detaşabile pentru fiecare din cele trei mese zilnice. Nu ştiu ce făceau cu acele cupoane :-?? - poate că la sfârşitul zilei cineva le strângea şi le număra, ca să se asigure că toţi oaspeţii hotelului fuseseră hrăniţi în mod corespunzător.

Mă rog…

Mâncarea - de cantină, desigur, a fost suficientă, deşi nu prea gustoasă. :( Am avut impresia că cei de la bucătărie nu dădeau pe dinafară de pricepuţi. Dimineaţa ne aşteptau pe masă ceaiul sau Inka (câh!), untul, 4 felii de salam sau şuncă, 2 felii de brânză sau caşacaval şi gem sau miere. La prânz castronul cu supă şi prăjiturica sau mărul erau deja aşezate pe masă iar felul doi - piept de pui/copănel cu fasole verde, orez, mazăre, piure etc. plus o salată, pilaf, ghiveci, tocană, varză/iahnie cu cârnaţi, pulpă de porc la tavă etc. - ne era adus pe cărucioare, ca la spital. Seara primeam, de pildă, ficăţei sau limbă fiartă cu muştar şi câte un grătar sau chifteluţe cu garnitură, paste. Din fericire, nu prea am avut parte de sosuri lungi şi nici n-a fost nevoie să suplimentăm mâncarea cumpărând altceva.

La etajul 3 exista o altă cantină, la care, plătind 150 de lei în plus, am înţeles că puteai să-ţi alegi din 3 meniuri care cuprindeau obligatoriu un grătar. I-am auzit pe unii declarându-se mulţumiţi iar pe alţii dimpotrivă, aşa că nu prea ştiu ce să cred…

Am stat şi m-am gândit dacă formula de servire la masă a fost cea mai bună şi am ajuns la concluzia că da. Bufetul suedez era exclus pentru că porţiile erau numărate şi ar fi existat tentaţia ca unii să-şi umple farfuriile cu vârf… Cred că nici varianta de bandă cu servire sugerată la un moment dat de soţul meu nu ar fi fost mai bună: s-ar fi creat cozi lungi şi s-ar fi pierdut mult timp. Prin urmare, deşi cantina mi-a amintit de oribilii ani '80, când mergeam cu copilul mic pe litoralul românesc cu bilet pe 12 zile care includea cazarea în camerele minuscule de hotel în care te alegeai cu vânătăi din ciocnirile cu paturile :(, plus trei mese amărâte, uite că sistemul - aşa comunist cum o fi el - funcţionează şi acum. Şi cu succes!

Concluzii şi recomandări

Hotelul Dacia are nevoie disperată de un upgrade generalizat, fără de care prevăd că nu va putea supravieţui. Totuşi nu am avut impresia că starea sa destul de avansată de degradare s-ar datora nepăsării personalului, căci începând cu cameristele şi continuând cu tehnicienii de la cabinetele balneare şi cu doamnele de la bucătărie, cu toţii se comportau cu amabilitate şi-şi făceau bine treaba. Mai degrabă aş zice că de vină este managementul defectuos şi incapacitatea conducerii de a găsi fondurile necesare pentru a aduce hotelul pe linia de plutire.

Dacă recomand Dacia? Răspunsul mi se pare de la sine înţeles: dacă aveţi de ales, în Herculane există soluţii de cazare numeroase şi mult mai bune, nu numai la hoteluri, ci şi la pensiuni, dar în mod cert la preţuri cu mult mai mari.

Dacă însă, la fel ca noi, veţi fi repartizaţi aici cu bilet de tratament, nu vă rămâne decât să vă rugaţi ca instalaţiile sanitare să funcţioneze, aşijderea şi lifturile, tencuiala să fi rezistat iar personalul să nu-şi fi luat câmpii…

Până atunci, aviz mai tinerilor AFA-işti: nu râdeţi de viitorul vostru! =))

---

VIZUALIZĂRI: 6633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI