Lefkada Town, "orașul alb"

TIPĂREȘTE

Lefkada, una din insulele grecești cu o istorie mai nouă în ceea ce privește turismul, este a patra ca mărime din grupul cunoscut ca " insulele Ionice", pe partea vestică a Greciei și, foarte important, este singura insulă la care se poate ajunge fără ferry. Singura cale de mers cu mașina este din Preveza, cam 26 km până în capitala insulei, primul oraș de la intrare, Lefkada, Lefkas, Levkas. Din Preveza se intră în tunelul subacvatic Preveza-Aktion, drum cu taxă de 3 € și care are o lungime de 1,6 km, apoi se merge spre canalul Drepanos ce are o lățime de 50 m și unde se trece pe insulă pe podul mobil. Despre acest canal se spune că a fost făcut de corintieni cu multe secole în urmă pentru a scurta calea navelor lor prin Marea Ionică. Podul mobil, vara, la oră fixă se ridică, lăsând cale liberă vaselor spre mare, operație ce durează 10- 15 minute, timp destul de lung deoarece sub apă sunt stânci și resturi ale podului construit de turci care lega insula de continent. Rar, dacă situația o cere, se mai trece și cu ferry, timp în care canalul este curățat de depuneri.

Lefkada Town, locul pe care l-am ales în această vacanță pentru un foarte scurt sejur pe insulă, este capitala și cel mai mare orășel, aici este cea mai activă viață de noapte, având și cele mai multe baruri, cafenele, taverne, cluburi, tot aici desfășurându-se și cele mai frumoase festivaluri, concerte, parade și serbări religioase. Și aici este portul de iahturi unde, iubitorii plimbărilor pe ape pot visa sau pot chiar închiria unul.

Lefkada Town s-ar traduce "orașul alb", numele capitalei fiind același cu numele insulei, și i s-a spus așa după stâncile albe ce coboară în apele mării dar capitala, privită de aproape, pe străzile mici și întortocheate, nu este albă. Aici arhitectura nu spune aproape nimic despre bogata istorie a locului pentru că natura a șters cam tot ce amintea de trecut. Cutremure foarte mari, începând cu 1914 și culminând cu cele din 1948,1950 și 1953 au distrus orașul într-un mod rar întâlnit. Lefkada face parte, împreună cu insula Kefalonia, din zona seismică de mică adâncime și, ultimul cutremur din toamna lui 2015 știți doar că a distrus cea mai frumoasă plajă, Egremni.

După cutremurele de la jumătatea secolului XX, capitala Lefkada a fost reconstruită, stilul arhitectural este unic și putin șocant, casele au doar parterul de piatră, etajul sau etajele sunt din panouri de lemn, de obicei acoperite cu tablă sau alte materiale ușoare. Au început de curând să folosească iar țigla deși normele sunt clare și nu permit, dar cum peste tot primarii au nevoie de voturi...

Dar, deși știam destule despre toate acestea, deși îmi amintesc încă imaginile văzute la tv de după cutremurul din 14 august 2003 - august fiind o perioadă când pe insulă sunt mulți turiști - am zis că nu putem sta să așteptăm traseul drobului de sare iar dacă Mama Gheea vrea să ne pedepsească, o face și acasă, așa că nici nu ne-am mai gândit la dezastre, odată ajunși acolo.

Orașul în zona cea mai circulată de turiști nu are nimic spectaculos. Doar terasele de pe zona pietonală, din piața Sf. Spiridon și podul de la Canalul Venețian sunt puțin deosebite, însă bisericile micuțe au un aspect de neîngrijit, de părăsit.

Venind dinspre pod, la sensul giratoriu, sunt două drumuri, unul în dreapta, str. A. Sikelianou - care este paralelă cu Canalul Venețian și duce la Muzeul de Arheologie, apoi spre satul Frini unde este mânăstirea Faneromeni și de acolo în satele de pe partea vestică a insulei; al doilea, în stânga, Amphilochias Lefkadas (sau Golemi, n-am reușit să mă lămuresc care nume este real), duce la portul de iahturi, la parcarea destul de măricică, fără taxe și apoi se continuă de-a lungul țărmului către birourile portului de unde se pot închiria bărcile, apoi către supermarketurile Carrefour și Lidl și spre stațiunile de pe țărmul estic. Dacă se rămâne în oraș doar pentru o vizită, cea mai indicată este parcarea din stânga, acolo am avut și noi mașina, cazați fiind la hotel Nirikos căci este o parcare destul de mare și aproape de strada pietonală cu magazine și taverne.

Între hotelul Nirikos și hotel Santa Maura, este o stradă pietonală, bazarul cu micile și multele magazinașe cu suveniruri; aici am căutat cupa lui Pitagora și, spre surprinderea mea, singurul care o avea de vânzare, nu știa ce este, cred că a aflat de la mine!

De la capătul bazarului urmează o stradă mai largă al cărei nume nu l-am reținut, era prea lung dar este singura cu multe magazine, taverne, cofetării și care se termină în piața Sf. Spiridon. Aici sunt restaurante cu specific arăbesc (și turiști în hainele respective), un mic loc de joacă pentru copii și multe terase. Tot aici, putin lateral, este biserica Sf. Spiridon, construită la jumătatea sec. XVIII, al cărei hram este la 12 decembrie dar unde se fac slujbe deosebite și la 11 august în amintirea salvării de către sfânt a insulei Corfu de asediul turcilor. Se observă ușor datorită clopotniței lucrate în piatră și a celor trei clopote. Interiorul este deosebit, are catapeteasmă în stil baroc și coloane corintiene albe.

Strada se continuă cu multe taverne, cafenele și magazine, în lateral este Muzeul Fonografului sau Gramofonului, muzeu privat creat din colecția unui anume Lefkadite, închis în ziua când am fost noi și, din păcate, nu avea un program clar afișat.

Biserica Sf. Nicolae, ridicată în 1687 cu acordul venețienilor, de înțeles acest fapt fiind biserică ortodoxă, este una din cele mai importante din oraș. Este o biserică reconstruită de mai multe ori, căci marile cutremure n-au iertat-o. Are o catapeteasmă impresionantă pictată de artiști celebri ai școlii ioniene. Este deschisă toată ziua, nu este nimeni prezent dar, după obiceiul grec, se pot aprinde lumânări servindu-te singur și punând un bănuț în cutie.

Strada cu multe localuri despre care spuneam că nu i-am reținut numele, se continuă cu str. Mela, la capătul căreia se află Biserica Sf. Minas. De fapt aici se termină zona cea mai colindată de turiști, de aici tavernele și magazinele devin rare. Biserica Sf. Minas este una căutată pentru catapeteasma lucrată în lemn și foiță de aur și pentru icoanele aparținând perioadei post bizantine. Cupola este repictată după originalul care a ars în 1977. Este ușor de recunoscut după clopotnița lucrată în fier.

O biserică particulară, aparținând familiilor ctitorilor, Stavros și Valaoritis (familia poetului național Aristotel Valaoritis, poetul este înmormântat în grădina din spatele altarului), este Biserica Pantokrator, situată central și ea ușor de recunoscut datorită frontispiciului și stilului baroc și gotic dar și a pavajului tradițional de piatră albă de pe trotuar. A fost construită în 1700 drept mulțumire a locuitorilor că au scăpat de jugul otoman. Cade la marele cutremur din 1869 și este refăcută de cei menționați mai sus. Din păcate se deschide doar în ziua de hram, Schimbarea la Față și în seara zilei de 21 mai când se aniversează unirea insulelor ionice cu Grecia.

Despre aniversarea acestei uniri, 21 mai 1864, aveam să ne amintim întâmplător când, colindând orașul, eram în dreptul Catedralei Mitropolitane Biserica Evangelistria și a oprit o mașină din care au coborât doi tineri care au început să decoreze panoul de la intrare și atunci am realizat ce se întâmplă, mai ales că la plecarea de la hotel am văzut un car de transmisie tv la Canalul Venețian și o mașină de poliție la sensul giratoriu. În catedrală încă se făcea curățenie, covoarele erau strânse și am crezut că se pregătește ceva pentru slujba de duminică. Venind spre hotel, aveam să constatăm că zona pietonală și bazarul erau aproape pustii, deși era sâmbătă seara și, surpriză, erau câțiva cerșetori. Abia spre ora 22 am văzut din camera noastră că a venit o barcă împodobită cu beculețe, cu acei cântăreți locali, "cantandes" au stat aproximativ o oră interpretând cântece vechi, acompaniați chitare, îmbrăcați fiind în cămăși albe, eșarfe roșii și brâuri late. Spectacolul s-a terminat cu focuri de artificii.

Biserica Evangelistria, Catedrala Mitropolitană, ridicată în 1689, acum este sediul Mitropoliei Lefkadei și Itacăi și aici slujește și mitropolitul locului. Biserica a avut mereu de suferit de pe urma cutremurelor de aceea a fost des refăcută, din temelii chiar în 1886. Este în stil neoclasic, cu coloane mari ce o împart în trei nave iar icoanele catapetesmei și cupolei aparțin artei Renașterii și sunt creații ale unor mari pictori locali.

Orașul Lefkada are și alte biserici importante prin istoria dar și prin construcția și decorarea lor, unele în stare jalnică din păcate. Dar un oraș cu o istorie bogată are și cetăți ridicate de-a lungul lungii lui istorii.

La 2 km de oraș, spre est, sunt ruinele cetății Nirikos, prima capitală a insulei, cunoscută sub acest nume din antichitate, apoi Nirikos-Lefkas cum i-au zis corintienii, bizantinii numind-o simplu, banal, Kastro. În 1294 insula este dată de zestre lui Orsini, fiul comisului de Kefalonia, cel care ridică primele ziduri ce se văd și astăzi la intrare spre nord din ceea ce va deveni până în 1684, capitala Agia Maura. După treceri succesive la ducii de Neapoli, la venețieni, la Despotatul Epirului și după peste 200 de ani sub otomani, este din nou luată de venețienii care stabilesc o nouă capitală pe locul celei de astăzi pe care o numesc Amaziki, apoi Lefkas. Urmează ocupația franceză, apoi "protectoratul" ruso-turc și în aprilie 1810 insula este cucerită de Marea Britanie, ocupație ce durează până în 1864 când se înglobează statului grec.

Insula Lefkada a fost primită ca zestre de Orsini, vă spuneam mai sus, când se căsătorește cu fiica despotului Epirului. El construiește aici fortăreața și mută capitala pe care o numește Agia Maura după biserica cu același nume din interior cetății. Biserica se zice că a fost ctitorită de "ducii de Lefkada" pe temelia unui templu al Afroditei, loc unde s-a găsit și un fragment de statuie a zeiței și a fost închinată Sfintei Maura, protectoarea insulei împotriva furtunilor. Otomanii au transformat-o în moschee. Specialiștii spun că cetatea ridicată atunci având formă hexagonală și 7 bastioane, arată cât de avansată era arhitectura militară. Dacă vă nimeriți pe insulă la data de 3 mai, în fiecare an, puteți participa la slujba religioasă și spectacolul dedicat zilei fortăreței Agia Maura.

Urme de civilizație din paleolitic au fost descoperite în jurul orașului Lefkada și la Nidri. Alături de alte artefacte sunt expuse la Muzeul de Arheologie aflat la capătul Canalului Venețian. Muzeul micuț a fost deschis în 1999 și cuprinde patru încăperi cu tematici diferite, unde sunt artefacte aparținând perioadei de la paleolitic la epoca romană, multe dintre acestea găsite în necropole. Ultima cameră este dedicată arheologului W. Dorpfeld, cel care a condus multe studii pe insulă și care susține că aceasta este Ithaca din Odiseea lui Homer, fapt nedovedit. Intrarea este 2 €, fotografiatul liber.

Dintre obiectivele care fac celebră capitala Lefkadei este și una din bibliotecile ei, "Charamoglios" care găzduiește publicații rare din 1420 și enorm de multe cărți, ziare, reviste și cărți poștale din Grecia, fondatorul ei, Aristotelis Charamoglios începând activitatea de colectare în 1974; biblioteca este deja înscrisă în Guiness Book. Fiind o zi de sâmbătă și de mare sărbătoare locală, am trecut doar pe lângă ea, fără posibilitatea de a arunca un ochi printre rafturi.

Capitala Insulei Lefkada are și alte locuri interesante. Doar acestea și încă alte câteva biserici sunt trecute pe hărțile turistice. Eu nu am întâlnit un punct de informare turistică din păcate. O zi este de ajuns pentru a colinda orașul la pas și pentru o seară aici căci noaptea portul, canalul și podul sunt luminate frumos iar distracțiile țin până spre dimineață.

Dacă este nevoie de transport public, de pe strada Golemi, aproape de portul de iahturi, se pot lua autobuzele locale spre stațiunile insulei. În oraș, fiind micuț, nu este nevoie de transport auto. De la pod, sensul giratoriu, se pot lua taxiuri, acolo fiind stațiile a două firme.

Despre taverne și ceva tradiții, altă dată.

Ca o concluzie, merită să alocați puțin timp acestui oraș ce păstrează și astăzi influențele națiilor ce l-au cucerit, dominantă fiind cea venețiană.

---

VIZUALIZĂRI: 9834 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI