Pe Valea Dambovitei, la Saticu de Sus

TIPĂREȘTE

In weekend-ul ce tocmai a trecut, am efectuat una din destul de multele noastre iesiri de tip “blitz”.

Adica ne hotaram pe ultima suta de metri, joi seara sau in cursul zilei de vineri, ca ar fi indicat a da o raita scurta, de weekend.

Motive de programa rapid o iesire, gasim o sumedenie. =))

Fuga de canicula ce a pus stapanire pe Bucuresti si nu numai, relaxarea psihica dupa o saptamana solicitanta la serviciu, placerea efectiva de a admira frumusetile naturii, si multe alte argumente pro-iesire.

De multe ori fara sa discutam ceva concret cu o seara inainte, “ne trezim” vinerea, pe la serviciu, ca am putea iesi “pe undeva”, ne auzim la telefon, creionam rapid cateva posibile destinatii, care sa fie la maxim 250km distanta de casa pentru a nu petrecere excursia numai in masina.

Dupa ce ne gasim zona in care am dori sa mergem, punem iarasi mana pe telefon si sunam pe la pensiunile care ar intruni un minim de conditii impuse de noi: sa fie relativ aproape de traseul de drumetie pe care ni l-am propus, sa aiba baie proprie, curatenie, sa ofere posibilitatea servirii mesei, sa aiba pe cat posibil recenzii favorabile si nu in ultimul rand un pret decent. Daca pensiunea mai are si o arhitectura placuta deja atingem cam toate conditiile pe care le-am dori de la pensiune pentru o iesi re scurta de weekend.

Asa ca joi seara, anuntandu-se un weekend canicular, am hotarat a cauta o “oaza de racoare”.

Tot studiind posibilitatile, am zis a merge in zona Satic, pe Valea Dambovitei, in imediata apropiere a localitatii Podu Dambovitei, si a mult mai cunoscutei Vai a Dambovicioarei cu superbele chei si Pestera Dambovicioarei.

Am mai fost noi in anii trecuti in aceasta zona, dar propunandu-ne o tura scurta de drumetie prin Piatra Craiului, am zis ca Saticul de Sus este exact ce ne trebuie.

Ne-am adus aminte ca mai aveam si un voucher mini-premiu AFA, nevalorificat inca, ce ajunsese aproape la scadenta, fiind castigat anul trecut, in 2015, in saptamana 28.

Ne cam luasem gandul de la acest mini-premiu, pe care nu reusisem sa in valorificam timp de aproape un an. Tot iesisem noi prin diferite locuri, dar ba nu gaseam pensiuni care sa corespunda conditiilor impuse de voucher, adica sa nu aiba inca nicio recenzie pe AFA, dar pensiuni care sa ne placa si noua, nu sa mergem doar de dragul voucherului. :)), ba gaseam anumite pensiuni care sa intruneasca acele conditii dar, …. nu aveau disponibilitate in perioadele alese de noi. :)

Acum stabilind locul unde doream sa mergem, ne-a pus rapid pe cautat pensiunea dorita.

Stiam ca nu sunt prea multe locuri de cazare in aceasta zona, dar cautand am gasit o pensiune care chiar ne-a placut : Casa de vacanta Rustic din Saticul de Sus.

Nu avea nicio recenzie, pe AFA, am sunat si ne-a confirmat ca au locuri libere pentru weekend.

Am rezervat telefonic, o camera dubla, proprietarul mi-a transmis rapid printr-un SMS datele necesare platii unui avans, am platit la fel rapid prin internet banking si iata-ne joi seara deja cu rezervarea facuta.

Vineri seara ne-am strans repejor un mic bagaj, care a incaput intr-un rucsac mediu, de 30 l, suficient pentru o singura noapte.

Ne propusem a pleca din Bucuresti in jurul orei 6,00 dimineata, cu gandul de a profita din plin de toata ziua de sambata, poate sa reusim si o drumetie pe care ne-o doream.

Dar, … deja pe la ora 3,30, cald fiind in casa, tot rasucindu-ne in asternuturi, pierindu-ne si somnul, ce am zis: De ce sa ne dam noi frumusel jos din pat, sa incepem sa impachetam si sa plecam spre munte. Mai bine ne oprim undeva la racoare, decat sa suferim de caldura in Bucuresti.

Asa ca pe la 4:45 deja eram in masina, in benzinarie, facand plinul.

Am iesit rapid pe autostrada A1, Bucurestiul de abia incepea sa se trezeasca la viata, deja pe la 6:30 ne inscrisem pe drumul, pe DN73, spre Campulung Muscel.

Drumul de la Pitesti pana la Campulung este ok, reabilitat, singura portiune mai “uratica” este imediat ce intri pe Culoarul Rucar-Bran, bucata de drum intre Rucar si Podul Dambovitei fiind foarte valurita si rupta pe alocuri.

Chiar la intrarea in localitatea Podu Dambovitei, venind dinspre Rucar, se vireaza stanga, pe Valea Dambovitei, spre Satic.

De aici se intra pe drumul comunal DC21, avand pe partea dreapta raul Dambovita, parcurgandu-se si niste chei scurte dar frumoase, trecand pe langa Pestera Ursilor, aflata pe partea stanga, cocotata undeva deasupra drumului, accesul facandu-se pe niste trepte din beton. Pestera nu este semnalizata, adica se poate trece pe langa ea fara sa o observi.

De cum parasesti drumul national, ti-ai luat adio si de la asfalt, drumul fiind forestier, macadam.

Este un drum bunicel, care se pare ca a mai fost compactat, nivelat de curand.

Dupa vreo 6 km ajungi in Saticu de Jos, unde chair la iesirea din sat este un mic baraj, pe raul Dambovita.

In anii trecuti am oprit aici, de unde, mergand pe baraj, poti “trage” niste foto extraordinar de frumoase, cu verdele padurii si coamele impadurite ale versantilor muntosi, de pe fundal oglindindu-se in apele barajului. Din pacate de asta data nu mai am avut acces pe baraj, fiind incuiata poarta ce facilita accesul, dar si din cauza unor caini ce-si faceau veacul pe acolo si nu stiu cum ar fi reactionat.

Am continuat drumul ajungand dupa alti vreo 2 km in Saticu de Sus, unde aveam rezervata si cazarea noastra.

Am identificat rapid pensiunea, fiind chiar la drumul principal, eram oricum familiarizati cu zona, asa ca la 8:30 eram in poarta pensiunii. =))

Propietarul era in curte, isi facea de treaba pe langa mica piscina amenajata in curtea larga, cu gazon frumos tuns.

Am facut cunostinta, ne-a indrumat in a merge in pensiune pentru a ne prezenta camera, iar in timpul cat descarcam si caram in camera bagajul ne pregateste si sezlongurile si umbrelele, in jurul piscinei.

L-am dezamagit =)), spunandu-i ca noi nu vom face “multi purici” pe langa piscina ci ne v-om continua drumul cu masina, traversand practic Saticu de Sus, pana la Hidrocentrala Clabucet, de la iesirea din sat, de unde vom pleca in drumetie pe cararile Pietrei Craiului.

Am convenit, ca functie de vreme si de lungimea traseului ne vom intoarce la pensiune pe seara si vom stabili detaliile mesei de seara atunci.

Asa ca dupa o scurta pauza, ocupati cu formalitatile de cazare si cu transferarea unui rucsac din masina in camera, am plecat mai departe.

La ora 9:00 deja eram pregatiti, cu bocancii in picioare si rucsacii in spate, pentru a pleca pe traseu.

Vremea se arata prielnica, doar ici colo niste nori (cu toate ca prognoza nu era prea favorabila drumetiilor, fiind anuntate averse si descarcari electrice pe un site meteo, iar pe alt site meteo fiind anuntate innorari)

Am ales in a pleca pe traseul spre Cabana Garofita Pietrei Craiului, un traseu ce urmeaza un drum forestier ce urca domol, drum ce poate fi parcurs in maxim 1 ora de orice turist, mai mult sau mai putin pregatit. Este un traseu usurel ce se poate parcurge si cu copii mai mici sau mai maricei. Esti insotit in permanenta de apele unui rau ce curge pe aceasta Vale a Dragoslovenilor.

Noi am avut parte si de un extrabonus, fragute coapte ce le-a gasit prin tufele de pe marginea drumului mai ales in zonele insorite.

Asa ca in cam 50minute, mai mancand o fraguta, mai facand o fotografie, mai orpindu-te pentru odihna am ajuns la Cabana Garofita Pietrei Craiului, la altitudinea de 1100m.

Daca pana aici traseul este “de jucarie” de abia de aici incepe sa semene a traseu cat de cat serios.

Am ales in a continua si in a ne apropia de Crai, spre Marele Grohotis si Cerdacul Stanciului.

Pana la Marele Grohotis si Cerdacul Stanciului timpul normat este de 2ore.

Poteca in prima parte traverseaza mai mult zone de boscheti si iarba inalta, prin soare, iar faptul ca in ziua anterioara plouase zdrava, iar acum soarele era puternic facea sa fie o umiditate foarte pronuntata in aer, plus soarele ce deja te cam “ardea”, ierburile inalte pe alocuri nu prea lasau sa se creeze curenti de aer. Te simteai cam ca intr-o sauna.

Si mergi asa prin soare cam 45minute, pana intri in padure, la umbra.

Ajunsi in padure, am scapat de soare si caldura dar am dat peste poteca ce nu mai urca lin, ci in volte stranse urca sustinut, te trezeai ca parcurgi 15 m in lungime si vreo 4-5 in inaltmie pe alocuri.

Cam intr-o ora de cand intri in padure ajungi si la baza Marelui Grohotis, aflat la o altitudine de cam 1650 m.

Cand zici Marele Grohotis te gandesti la o aglomerare mare de pietre, dar cand in vezi este impresionant.

O “mare” de pietre ce parca vine, curge la vale, un suvoi de pietre ce “izvoraste” din peretele stancos de calcar.

Este fascinanta aceasta zona de grohotis, cu o panta atat de accentuata, zona ce poate fi traversata prin zona ei mediana, pe o poteca ingusta, mergand spre Umerii Pietrei Craiului, spre Poiana Tamasel sau si mai departe spre Plaiul Foii.

Noi am ales in a admira aceasta aglomerare de pietre pe care te deplasezi atat de greu atat in urcare cat si in coborare, de parca ai fi pe niste “nisipuri miscatoare”.

Apoi noi am urmat poteca spre dreapta, spre Pestera si Cerdacul Stanciului.

In 10 minute ajungi la Pestera si imediat si la Cerdacul Stanciului, care este de fapt un portal de piatra format prin prabusirea plafonului unei pesteri.

Legenda spune ca aici isi avea ascunzatoarea vestitul haiduc al locului, Stanciu Bratu, iar locul de unde stateau de veghe pentru a nu fi prinsi de potera, se numeste La Prepeleac, punct ce duce spre calea de acces in Creasta Sudica a Pietrei Craiului, spre Saua Funduri.

Cert este ca odata ajunsi la Marele Grohotis sau spre Cerdacul Stanciului, ti se deschid niste privelisti superbe atat asupra peretilor calcarosi ai Pietrei Craiului, pereti si creste ce par de necucerit, dar si o faina priveliste asupra Masivului Iezer-Papusa.

Daca mergi in liniste poti avea fericita ocazie in a putea admira caprele negre, acesti locuitori ai inaltimilor muntilor. noi acum vreo 3 ani am avut aceasta ocazie de ale admira chiar deasupra Cerdacului.

Poti admira gingasele garofite ale Pietrei Craiului, macii galbeni specifici, sau rarele flori de colt.

Noi trecand de Cerdacul Stanciului, am fi dorit sa iesim in creasta, prin Saua Funduri, asta insemnand inca vreo 3-4 ore dus-intors in plus. Timp aveam fiind abia ora pranzului, aproape de 13:00 dar norii incepusera sa se adune amenintatori, pe Iezer-Papusa deja se adunasera inca de pe la ora 10:30 si incepuse sa tune in acea zona.

Am socotit ca este mai intelept a ne retrage din zona expusa, pentru a nu ne prinde o furtuna cu traznete si fulgere, sus in creasta expusi.

De ploaie nu ne era asa teama, eram echipati bine, eram pregatiti pentru ploaie, dar furtunile cu descarcari electrice e bine a le evita pe cat posibil. Nu este deloc placut sa te prinda pe munte asemenea furtuni. Avem cateva asemenea asemenea evenimente care ne-au surprins pe traseu si …. nu prea a fost placut. Aveai impresia ca trazneste langa tine, ca pamantul se cutremura si se despica atunci cand tuna.

Ne-a surprins anul trecut o asemenea furtuna in Retezat, sub Vf. Papusa, in caldarea Pelegii, si tot in Retezat pe Valea Stanisoara dar si prin Ciucas.

Asa ca am luat-o cumintei spre “casa” alegand a cobori spre locul numit crucea Granicerului, o cruce mare metalica, ridicata in memoria unui granicer ce a murit intr-un accident montan, cazand de pe munte, in anul 1912.

Pana acolo se coboara destul de abrupt prin padure, in cam 45 minute, de unde in alte vreo 45 minute de coborare mai lina se ajunge intr-o frumoasa si larga poiana, in imediata apropiere a Cabanei de pe Valea lui Ivan. Aceasta este o fosta cabana de vanatoare, intrata de cativa ani in circuitul turistic.

Este amplasata tare frumos, intr-o poiana larga, de unde se vede “peretele” Pietrei Craiului, iar acabana este inconjurata de un adevarat gard viu realizat din brazi/molizi deja mari.

Am intrat in curtea cabanei, cabana are apa curenta si curent electric, intreband de conditiile de cazare. Cazarea se face in camere de 2 si 4 locuri, cu baia la comun, tariful fiind de 25 lei/persoana.

Nu se poate manca la cabana, nici bauturi nu comercializeaza, totul fiind in regim de autogospodarire. Accesul la cabana se face pe un drum forestier, foarte bine intretinut, putand fi parcurs cam de orice masina.

De la cabana se mai face pana jos in sat, langa hidrocentrala Clabucet unde lasasem masina dimineata, cam 50minute.

Una peste alta am intrat pe traseu dimineta la ora 9:00 si am parcurs acest circuit lejer, cu pauze de poze, de “clatit” ochii, de mancat cate un sandwich in poaina, la umbra, cam in 6 ore, la ora 15:00 find inapoi la masina.

De aici ne-a intors la pensiune, deja visand la o bere rece, atat de dorita dupa arsita si oboseala traseului.

Ca dupa dusul reconfortant, coborand pe terasa pensiunii am reusit sa mai indes alte vreo 2-3 beri pe langa cea dorita, este alta poveste.

Daca v-am descris cu lux de amanunte tura realizata de noi, nu inseamna ca nu se mai pot face si alte drumetii in zona:

-poti face o plimbare auto sau cu bicicleta spre Barajul Pecineagu, aflat la vreo 12 km mai sus de Saticu de Sus.

Se mai pot face drumetii spre Poiana Tamasel si spre Plaiul Foii.

De aici se poate accede in Creasta Sudica a Pietrei Craiului, prin Saua Funduri.

Daca nu esti adeptul drumetiilor montane, poti face plimbari auto spre Pestera Dambovicioara si Cheile Dambovicioarei, fiind vreo 17km sau asa cum am procedat si noi la plecare, in loc sa ne indreptam spre casa, am hotarat sa mergem spre Valea Dambovicioarei si sa urcam in satul Ciocanu, de unde se deschide o frumoasa priveliste atat spre Piatra Craiului dar si spre Bucegi.

Pana in satul Ciocanu drumul este foarte bun, asfaltat, singura problema fiind doar panta foarte accentuata a drumului si ingustimea lui, in multe locuri avand latimea doar a unei singure masini.

Dar merita a te abate si admira imprejurimile de la inaltimea acestui sat de munte.

De acolo noi am continuat drumul spre satul Sirnea, de asta data nemaifiind asfalt, drumul incepand sa coboare accentuat pana in centrul satului.

Chiar daca nu este asfaltat este un drum de macadam in stare buna.

Sirnea a fost primul sat turistic de pe lanoi, dar din pacate a ramas la acel stadiu, deloc dezvoltat turistic.

Din pacate din sirnea drumul ce iese in Culoarul Rucar-Bran, pe DN73, in Fundata este foarte prost, plin de gropi.

Din Fundata am zis sa ne abatem un pic si prin Fundatica, pentru descoperi potentialul turistic al zonei. Drum bun, asfaltat, priveliste frumoasa, cateva pensiuni care aratau chiar bine, ceva indicatoare ce te indrumau spre un parc de aventura aflat la vreo 2 km distanta, toate astea as putea zice ca se potrivesc pentru familii cu copii mai mici, unde pot veni si petrece un sejur linistit in natura.

Revenind la zona Satic, in afara drumetiilor si a plimbarilor auto, poti opta bineinteles pentru un sejur tihnit, de relaxare.

Proprietarii de pensiuni s-au orientat in acest sens, oferind servicii si facilitati diverse;

Piscine in aer liber, asa cum oferea pensiunea noastra, piscina acoperita cum stiu ca ofera o alta pensiune din zona, sauna atat la pensiunea noastra cat si la altele din zona, diverse alte facilitati; mese de ping-pong, plimbari cu trasura, calarie, etc.

Este o zona inca linistita as zice, ‘virgina” lipsita de acei “turisti” fara ‘cei 7 ani de acasa”. Probbabil ca la aceasta selectie contribuie si starea drumului, nefiind asfaltat, nu toti iubitorii de gratare “rupandu-si masinile” pe “coclauri”.

E drept ca nefiind asfalt se cam ridica praful in urma masinilor, dar am observat ca multi din proprietarii de pensiuni, ce sunt chair la drumul principal, stropesc permanent portiunea de drum din dreptul lor pentru a nu se mai ridica praful atat de tare.

Ca o concluzie noua ne place zona, am mai merge acolo, iar faptul ca se afla la doar 200 km de Bucuresti, din care vreo 120 km sunt pe autostrada, o consider o destinatie si o alternativa atat de buna la aglomerata vale a Prahovei.

---

VIZUALIZĂRI: 11089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI