ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.07.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 03.07.16
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
12.50%
Extrem de nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CADRUL NATURAL:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
25.00%
Foarte nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
31.25%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 3 MIN

Sub asteptari

TIPĂREȘTE

Am hotărât sa petrecem o duminica distractivă si ne-am ales cu un car de nervi. Am optat pentru Therme fiindcă auzisem oarecum "de bine" despre locație, dar nu am aprofundat informațiile, ca sa știm la ce sa ne așteptam, de fapt.

Zi frumoasa de vara... Ajungem la Therme pe la 11.00. Aglomerație la case. Prindem o casa liberă undeva, pe stânga. Achitam 182 lei (aproximativ, nu mai stiu exact) intrare doi adulti si doi copii. Primim doua vestiare, spațiu oarecum insuficient pentru bagajele noastre. Ma rog, încercam sa ne organizam la vestiar, mutând gentile dintr-o parte in alta, după cum mai veneau si alți vecini care aveau nevoie de acces la vestiarele proprii.

Gata echipați, sau dezechipați, intram pentru prima oară in zona Galaxy. După ce am citit regulamentul pe net, ne așteptam sa găsim o zona liniștita, unde lumea nu vorbește tare... o atmosfera relaxanta. Fals. Zgomot infernal, vuiet de apa, muzica tare, țipete... aproape ca nu-mi mai auzeam nici gândurile. Cozi la toalete, oameni care treceau grăbiți, te loveau si nici nu observau, agitație mai ceva ca pe litoral in plin sezon. Am încercat sa găsim 3 șezlonguri pe care sa putem sta si sa ne lăsam câteva lucruri personale. Absolut nimic. Toate șezlongurile ocupate de câte un prosop, o pereche de ochelari, o geanta. Dacă am numărat 20 de persoane care stăteau efectiv.

Ceea ce mi s-a părut incredibil, toate șezlongurile erau lipite unul de altul, pe distante de zeci de metri, fără a exista noțiunea de intimitate. Nu. Se stătea culcat la 10 cm de vecinul pe care nu-l cunoșteai. Am avut senzația ca sunt pe plaja la Eforie Nord, zona Belona, dacă știți ce vreau sa spun.

Am abandonat ideea de a sta in interior si am încercat sa găsim ceva afara. Am avut "noroc" cu niste șezlonguri pe partea cealaltă a lacului artificial, al cărui rost nu l-am înțeles. O zona de nisip de balastieră, cu șezlonguri aruncate haotic, fără umbrele..., ce sa mai zic... groaznic. Am încercat sa rămânem aici, dar nu a venit absolut nimeni sa ne întrebe dacă avem nevoie de ceva, dorim sa consumam ceva... parca eram in afara supercomplexului Therme.

Nu am rezistat mai mult de 30 min in caldura de afara, fără umbrele si fiind nevoiți sa ocolim tot lacul pentru a ajunge la vestiar sau la toalete.

Nu mai spun ca in piscina exterioara din aceasta zona, extrem de mica, era o aglomerație fantastica. Dar nu stiu cum e romanul nostru ca ii place tare mult sa stea 10 pe metru pătrat la piscina, ba chiar e fericit pentru asta. Ca altfel nu-mi explic cum accepta astfel de situații penibile.

Ma rog, nu ne-am putut acomoda nici aici, așa ca am intrat in zona interioară, măcar sa stam la răcoare si sa încercam sa mâncam ceva. Am servit masa la împinge tava (ha, ha, ma bântuie Eforie) si, de dragul copiilor, am acceptat sa stam aici, pentru a putea face si ei o baie in piscina cu valuri.

Deci, ne-am petrecut timpul rămas astfel: eu in picioare in piscina, cu ochii pe copii, de teama sa nu-i pierd in aglomerație, soțul meu pe un scaun incomod in zona de "împinge tava", o familie fericita ca a ajuns la Therme si poate savura "deliciile" oferite de acest mirific loc.

La ora 14.30, obosiți si enervați de sistem, ne-am îndreptat spre ieșire.

Surpriza finala: inca 185 de lei pentru mâncare, băutura si greșeala soțului meu de a intra in zona The Palm, din curiozitate (60 de lei suplimentar pentru ca se plictisea si a vrut sa vadă cum sunt piscinele si pe acolo).

Deci, am plătit aproximativ 400 de lei pentru cateva ore de zgomot, nervi, agitație si lipsa de organizare. Oare cei care se ocupa de acest loc chiar nu au nici un pic de respect pentru noi, clienții?

Concluzia finala: Nu recomand.


[fb]
---
Trimis de Anca.Monica in 03.07.16 18:31:27
Validat / Publicat: 03.07.16 19:07:25

VIZUALIZĂRI: 3397 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Anca.Monica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6750 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.07.16 19:05:37]
»

@Anca. Monica: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

sunflower
[03.07.16 20:08:33]
»

Pacat!

Cesere
[03.07.16 20:13:25]
»

Ca de obicei la noi... faci un lucru și, ori nu îl gândești bine ori te doare undeva de... ce va fi după.

România.

Ps. pacat zic si eu

Anca.MonicaAUTOR REVIEW
[03.07.16 22:13:35]
»

@Cesere: grav este ca ne complacem in starea asta. Ne mulțumim cu resturi aruncate de alții, fără sa emitem pretenții. Probabil 99% din cei care au fost acolo considera locul minunat.

printesa82
[03.07.16 22:17:54]
»

I-mi pare rau, ca a-ti avut o experienta neplacuta.

Anca.MonicaAUTOR REVIEW
[03.07.16 22:48:39]
»

@printesa82: poate ca am fost intr-un moment nepotrivit. Locul in sine poate ca merita, dar felul in care este administrat lasă de dorit.

Anca.MonicaAUTOR REVIEW
[03.07.16 22:50:59]
»

@sunflower: poate cineva din staff- ul lor mai citește părerile de pe aici si ia măsuri. Urgent!

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[19.07.16 16:15:41]
»

@Anca. Monica -

Probabil 99% din cei care au fost acolo considera locul minunat.

Poate că nu chiar așa mulți, dar oricum - destui. Și îți spun sincer că eu sunt unul dintre aceștia. Dar am folosit informațiile citite aici, anterior și anume că e cea mai proastă idee să mergi acolo în zile de vârf = week-end. Nu numai din cauza prețurilor mai mari, dar mai ales a aglomerației și a tuturor celorlalte inconveniente ce decurg de aici (și pe care văd că le-ai enumerat și tu mai sus).

Doar cu faza asta:

Surpriza finala: inca 185 de lei pentru mâncare, băutura si greșeala soțului meu de a intra in zona The Palm, din curiozitate (60 de lei suplimentar...)

nu prea sunt de acord; adică aproximativ 31 de lei de persoană pentru mâncare și băutură - e relativ OK, pentru prețurile lor. (Care de altfel sunt publice pentru restaurantul fusion, nu e chiar un șoc să le afli doar când ajungi acolo).

Iar faptul ca accesul la zonele superioare (indiferent de motive) e tot contra cost, e la fel de clar specificat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Anca.MonicaAUTOR REVIEW
[19.07.16 19:20:24]
»

@Dragos: In primul rând, va multumesc pentru faptul ca ați citit opinia mea. Am consultat-o si eu pe a dvs. si am constatat ca, in mare, ați fost multumiți de serviciile oferite de Therme, ca de-altfel toti cei care au fost "in doi". Majoritatea părerilor negative vin de la cuplurile cu copii, deoarece sunt "obligate" sa suporte condițiile de la Galaxy.

Ce m-a deranjat in mod special este lipsa de implicare a personalului in vederea asigurării confortului pentru toti clienții. Si asta nu pentru ca nu vor sau nu pot, ci pentru ca sistemul este gândit astfel. Esti pe cont propriu. Dacă te descurci, foarte bine. Adică, e un fel de vânătoare: vânam ziua, ora, locul, șezlongul... ca sa gustam câte putin din savorile oferite de Therme. Nu. Eu vreau ca in orice zi, la orice ora, in oricare din cele trei locații, cu sau fără copii, sa ne simțim bine. Cu atât mai mult in week-end, cand tarifele sunt mai mari. Pentru asta as acorda nota maxima. E problema lor cum se organizează, astfel încât fiecare client sa fie satisfăcut. Așa, ne-am simțit ca la un restaurant unde ni s-a luat comanda in picioare, fiindca nu mai erau locuri la mese si am plătit in plus pentru ca am vazut... tablourile de pe pereți, sa zic.

Vrem doar sa fim tratati corect pentru banii pe care ii plătim.

La capitolul mancare, nu am fost șocați de prețuri fiindca obișnuim sa mâncam in diverse restaurante, dar credeți-ma ca in orașul nostru pentru o nota de 150 lei (doi adulti si doi copii de 6 ani, care impart cu succes o porție, fără băuturi alcoolice) ai un chelner care îți toarnă in pahar si te servește impecabil.

Asta se pare ca nu înțeleg totuși cei de la Therme. Serviciile ar trebui sa fie la un nivel înalt.

Calatorii reușite va doresc.

nightwish
[20.07.16 16:28:56]
»

@Anca. Monica - aprob pozitiv

Anca.MonicaAUTOR REVIEW
[20.07.16 16:46:37]
»

@nightwish: multumesc????

nightwish
[20.07.16 18:11:27]
»

@Anca. Monica - N-aveti pentru ce... cam aceleasi senzatii le-am incercat si eu la Therme, despre care am si scris un reviez pe AFA in urma cu ceva timp - vezi impresii

mugur007
[10.08.16 14:44:43]
»

Buna tuturor,

imi pare rau ca nu ati avut o experienta placuta la Therme

dar,

pretul suplimentar pe care l-ati platit a fost pentru consumatia dvs + diferenta pe care ati platit-o (la intrare ati achizitionat un pachet special 2adulti+2 copii- care implica o reducere - daca cititi in zona de tarife o sa vedeti ca daca treceti la urmatoarea zona (Palm- o persoana) platiti difereta de pret + pierderea reducerii pentru pachetul ales.

daca totusi doreati ca sotul sa intre si la Palm trebuie sa achitati tariful special 1 adult+1 copil (reducere) + 1 copil+ 1 loc la The Palm (adult) si atunci ati fi iesit ma ieftin.

Cat despre aglomeratie... trebuie sa ajungeti mai pe seara sau in cursul saptamanii cand e mai liber.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Anca.MonicaAUTOR REVIEW
[10.08.16 20:17:23]
»

@mugur007: Va multumesc pentru sugestii. Dumneavoastră îmi oferiți niste detalii tehnice corecte, dar nemulțumirea mea nu e legată strict de bani (am plătit cu placere 300-400 de lei pe o masa in aceeasi formație la restaurante unde ne-am simțit foarte bine), nici de aglomerație (mergem in Mamaia la sfârșit de saptamana, deci nu trebuie sa spun mai mult????).

E vorba doar de sentimentul de "păcăleala" pe care l-am încercat.

Nu vreau sa reiau motivele, dar repet: pentru banii platiti si pentru renumele locatiei ma așteptam la cu totul altceva.

Oricum, voi încerca sa ajung in zilele si orele sugerate de cei care s-au simțit bine aici, tocmai pentru a vedea si "cealaltă fata" a complexului.

Va multumesc din nou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Anca.Monica, mugur007, nightwish, printesa82, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂTherme Bucureşti - aquapark & welness [Baloteşti]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.077888965606689 sec
    ecranul dvs: 1 x 1