ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.06.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAY-2016
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Taverna Manteio, Ioannina

TIPĂREȘTE URM de aici

După ce ne-am văzut și pregătit locul de odihnă pentru o noapte în cetatea pașei Ali de Ioannina, am studiat puțin harta orașului primită de la hotel și am plecat în căutarea unui loc frumos și care să ne îmbie cu mirosuri de mâncare, undeva o terasă ne doream, în așa fel încât să putem privi și trecătorii, localnici sau turiști ca noi. Dar cum ploua încă, a trebuit să alegem ceva în interior, așa că, greu ne-am hotărât dar se pare că am ales bine, taverna Manteio, oarecum vis-a-vis de buclucașa poartă a cetății, prin care ne adusese taximetristul cu o oră în urmă, taverna fiind pe partea de stradă numită Averof.

Cu multă forță, probabil de foame, alungă soțul apa de pe umbrela noastră și pășim hotărâți în interior, după ce căutasem din ochi un loc de lăsat totuși udăciunea. Păi până să zicem noi kalimera, ne și luă o fetișcană la ochi și gură, noroc că nu am înțeles nimic dar sigur nu era de bine, apuc și eu să zic totuși că nu știu limba de-o vorbea ea și, minune, se schimbă fata fix acolo unde trebuia, deveni zâmbăreață foc, ne pofti să alegem o masă unde vrem - greu, era gol când am intrat noi, nu și când am plecat - ne aduse meniuri și ne invită în bucătărie după moda grecească. Invitația am onorat-o doar eu și bine am făcut căci mă gândisem să comand miel dar când l-am văzut amărât în cuptor am dat-o pe musaca. Soțul a ales cârnați țărănești cu garnitură și salată, suta de tsipuro și o carafă de vin roșu, 1/2 litru la început după care a necesitat încă una, probabil cârnații erau de vină! Bun vinul, incredibil că a mers și cu musaca, nu mă așteptam ori poate ploaia mocănească l-a făcut așa, cert că mie mi-a plăcut !!

Musacaua mea era din multe legume și cu puțină carne, deasupra cașcaval ras, cartofii prăjiți erau separat pe o farfurie și mai erau și mulți, la toate fiind și o salată de varză. Din multele rețete de musaca ce se prepară în Grecia și dintr-un număr apreciabil de locuri unde am mâncat acest fel, pot să spun că a fost bună. Greu de luptat cu așa porție dar vinovat fiind gustul bun, am reușit să termin tot, în ceva timp însă.

Soțul a primit trei cârnați mărișori, cartofi și salată, suficient a zis el așa că nu a mai dorit nimic altceva. Pâinea din partea casei, tot așa apa rece și prăjitura de final, bună, însiropată, aromată dar cam micuță, din păcate.

Nota a fost undeva la 23 € și ceva mărunt, nu mult având în vedere că Ioannina nu este un oraș tocmai ieftin. Am avut parte de multe zâmbete, comerciale desigur dar care fac vizita mai plăcută, am fost invitați să nu ne grăbim cu a doua carafă de vin deși plătisem și fata pricepuse că suntem români, deci a fost o alegere reușită.

Taverna este curată, frumușică, decorată cu gust. Cum mâncarea a fost bună, suficientă și nu scumpă, locul arată bine iar cei de la bucătărie se mișcă repede, îl recomand dacă aveți drum pe la cetatea lui Ali Pașa și dacă nu aveți timp să treceți pe insulă să mâncați specialități de broască. Este un loc unde aveam să constatăm că vin mulți localnici și asta știți că spune ceva.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 18.06.16 23:45:10
Validat / Publicat: 19.06.16 13:53:37

VIZUALIZĂRI: 1949 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Foame mare.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster26 [19.06.16 13:53:23] »

Mutat în rubrica "Restaurante în Ioanina și împrejurimi, IOANINA" (nou-creată pe sait)

mishu [19.06.16 14:08:55] »

Am placerea primului vot, felicitari.

elviramvio [19.06.16 15:04:02] »

@mishu -

Multumesc mult.

elviramvio [19.06.16 15:10:18] »

@webmaster26 -

Mulțumesc.

Michi [19.06.16 20:51:29] »

Felicitări. Mi-ai făcut poftă de musaca. Parcă mă văd c-am s-o fac zilele astea.

elviramvio [20.06.16 06:56:32] »

@Michi -

Multumesc mult. Cea mai bună a fost în Lefkada, era cu scorțisoară, după miros am crezut că nu o mănânc dar după prima înghițitură nu m-am mai oprit până nu am adunat tot.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, Michi, mishu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048949003219604 sec
    ecranul dvs: 1 x 1