În vizită la fosta mănăstire Mera, singura ctitorie monahală a familiei Cantemir

TIPĂREȘTE

Weekendul trecut ne-a apucat încă o dată cheful de hoinăreală. Vremea era frumoasă, așa că după-amiază am plecat spre Focșani, urmând ca de acolo să ne îndreptăm către valea râului Milcov, o zonă aflată nu departe de noi, dar pe care nu o mai vizitasem anterior. Din Focșani am urmat DN 2M în direcția orașului Odobești, trecând repede printre numeroasele podgorii care mențin tradiția viticolă în zonă și din strugurii cărora se obține cunoscuta ”Galbenă de Odobești”. Orașul Odobești nu este o urbe mare, însă am remarcat multe case cochete, iar zona centrală ni s-a părut destul de îngrijită. Am oprit acolo la un market pentru a ne aproviziona cu câte ceva de ronțăit, apoi am pornit mai departe, începând plimbarea propriu-zisă pe valea Milcovului.

Asfaltul este foarte bun pe DN 2M, așa că mi-a făcut plăcere să conduc, trăgând permanent cu ochiul la peisajele care deveneau tot mai frumoase cu fiecare kilometru parcurs. Am trecut prin localități ca Broșteni, Pitulușa sau Roșioara și am ajuns la Mera, unde aveam să facem un prim popas mai consistent, pentru a vizita un interesant obiectiv din localitate. Este vorba despre fosta mănăstire Mera, actualmente biserică parohială.

Accesul către obiectiv este simplu: de la Focșani până în localitatea Mera am parcurs 25 de kilometri. În sat am văzut un indicator spre dreapta și am urcat (la început un pic abrupt) pe un drum secundar îngust, dar asfaltat. După aproximativ un kilometru am ajuns la poarta lăcașului de cult; era aproximativ ora 16.30.

Ceea ce ne-a impresionat de la început este aspectul de fortăreață al obiectivului. Ziduri groase și înalte din cărămidă înconjoară obiectivul, iar prezența bisericii în centrul acestei fortificații este anunțată de acoperișul înalt și turla semeață a bisericii care se ivește peste zid. Am parcat mașina la umbră pe marginea drumului și am pornit către intrarea în curtea lăcașului de cult.

Ansamblul fostei mănăstiri Mera este considerat cel mai valoros monument din județul Vrancea din punct de vedere istoric și arhitectural. Lăcașul de cult are în spate mai bine de trei secole de istorie zbuciumată, marcată de perioade de înflorire, urmate apoi de momente de decădere. Conform unui scurt istoric amplasat în pridvorul bisericii, construcția lăcașului de cult a început înainte de anul 1685 ca un modest schit ce aparținea inițial familiei boierului Motoc din Odobești. ”Un zapis din aprilie 1686 al Ursei lui Motoc (soția boierului) arată că schitul a fost închinat domnitorului Constantin Cantemir 'ca să facă Mariea Sa Monastire mare, ce se zice Monastire Domnească'. Fiul lui Constantin Cantemir, Antioh, decide să transforme schitul într-o mănăstire și reședință domnească. Începând cu anul 1705, aici a fost ridicată o nouă biserică de zid, întreaga incintă fiind fortificată. Biserica a primit hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Pentru a spori importanța lăcașului de cult, Antioh Cantemir aduce de la Iași la Mera osemintele tatălui său spre odihnă veșnică, cu scopul de a realiza aici necropola domnească a dinastiei Cantemir. Acest lucru nu s-a mai înfăptuit deoarece în anul 1716 mănăstirea a fost ocupată de austrieci, care au batjocorit mormântul domnitorului Constantin Cantemir și i-au aruncat osemintele în apa râului Milcov.

După ce a fost prădată în câteva rânduri pe parcursul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Mera a fost refăcută, astfel că pe la 1800 se afla într-o stare prosperă. După secularizarea din timpul domniei lui Cuza, lăcașul de cult rămâne biserică parohială. Biserica suferă serioase avarii la cutremurul din 1940 și în anul 1966 s-au început lucrările de reparație capitală și de consolidare a bisericii și a zidului de incintă.”

Am intrat în curtea lăcașului de cult trecând pe sub turnul-clopotniță, amplasat pe latura vestică a zidului de incintă. Am găsit deschisă poarta masivă din lemn și am observat pe canatul din partea dreaptă o ușă îngustă și scundă, sub statura unui om de înălțime medie. În vremuri de demult, poarta cea mare era ferecată, iar accesul era permis, ca o măsură de siguranță, doar pe ușa cea mică; astfel, se evitau intrarea în grup în incinta mănăstirii și posibilitatea unei ambuscade.

O alee pietruită străjuită de câțiva tei falnici ne-a condus către biserica având hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Am dat ocolul bisericii pentru a o studia la început de la exterior. Zidurile masive nu sunt pictate pe dinafară, iar câteva ferestre micuțe oferă luminii naturale posibilitatea de a pătrunde în interior. Singura turlă a bisericii este așezată deasupra naosului, iar acoperișul refăcut seamănă ce ceea ce am văzut în urmă cu aproximativ doi ani, atunci când am vizitat o parte dintre mult mai cunoscutele mănăstiri din Bucovina.

Trebuie să precizez că norocul ne-a surâs când am vizitat acest obiectiv, întrucât la biserică era dascălul, care tocmai se pregătea să plece. Dacă am fi ajuns mai târziu cu câteva minute nu am fi mai putut să vizităm interiorul. Bătrânelul simpatic ne-a invitat înăuntru și ne-a prezentat câteva amănunte interesante. Ne-a indicat în pridvorul închis, deasupra portalului de piatră, pisania bisericii care este scrisă în două limbi, atât cu caractere chirilice, cât și grecești. Ne-a spus despre catapeteasmă că este cea originală, fiind lucrată în lemn de tei și sculptată manual, adâncimea modelelor realizate în lemn fiind de șapte centimetri. După modelul catapetesmei a fost realizat și un scaun episcopal, așezat în dreapta, prevăzut în partea de jos cu două capete de dragoni, ca simboluri ale puterii. Tot dascălul ne-a mai povestit că Antioh Constantin (ctitorul) a fost fratele cunoscutului cărturar Dimitrie Cantemir, autor –printre altele- al lucrării Descriptio Moldaviae.

Am admirat apoi preț de câteva minute picturile ce evidențiază scene biblice și chipuri de sfinți și am remarcat în pridvor o reprezentare a Judecății de Apoi, cu acel râu de lavă în care Necuratul îi așteaptă pe păcătoși. Am făcut rapid și niște fotografii, mulțumindu-i pentru amabilitate celui care ne-a așteptat răbdător să vizităm impozanta ctitorie a familiei Cantemir.

Am ieșit din biserică, dascălul a încuiat ușa și apoi a plecat, dar vizita noastră aici era încă departe de a se fi încheiat. Ne-am plimbat prin curtea lăcașului de cult și am observat în zona din spatele altarului niște ruine. Am coborât acolo câteva trepte, ajungând lângă un izvor captat de ctitori care a alimentat cu apă mănăstirea. Apa izvorului licărește și acum în dreptul unei plăci de marmură pătrate, fixată pentru a marca locul în care se află această sursă de apă potabilă.

Nu departe de acest loc se află a doua poartă de acces în curtea lăcașului de cult. În opoziție practic cu intrarea principală pe sub turnul-clopotniță, această poartă ne conduce către cimitirul vechi; observăm crucile prin iarba mare crescută peste tot și revenim apoi în curte. Nu departe de această ieșire spre cimitir, zidul este prevăzut cu o scară de piatră, refăcută probabil recent, pe care am urcat-o ajungând astfel în partea superioară a zidului. Aici se află ruinele unui foișor folosit ca loc de observație pentru cei care în vremurile tulburi din trecut păzeau obiectivul. De aici de sus mi-am putut face o imagine mai clară asupra întregii fortificații, dar și cu privire la silueta masivă a bisericii.

După ce am coborât cu grijă printre ruine, am mers în dreapta curții, acolo unde se află un turn de colț cu secțiune rotundă. Am văzut un banner pe fond albastru amplasat în partea superioară, astfel că voiam să aflăm ce este acolo. Ne-am apropiat și am văzut că în acest turn este amenajat Centrul de informare cultural, turistic și religios ”Cantemir”. Am urcat scara de lemn și am aruncat o privire prin geamul ușii închise: o canapea și două fotolii, alături de câteva cărți și caiete așezate pe masă constituie inventarul acelei încăperi.

Ne-am mai plimbat puțin, apoi am ieșit din curtea lăcașului de cult și am mai făcut niște fotografii din exterior, în care am încercat să surprind din unghiuri cât mai interesante fosta mănăstire de la Mera, singura ctitorie monahală a Cantemireștilor.

Ajuns la final de review, vă recomand să faceți o plimbare pe valea Milcovului și să vizitați fosta mănăstire Mera, această impozantă fortificație din ținutul Vrancei! Este indicat să aruncați înainte și o privire asupra prognozei meteo, la câteva zile după ce noi am fost acolo au căzut ploi abundente care au provocat unele inundații.

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1910 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI