Istanbul, orasul contrastelor. Moschei, bazaruri, pisici si sandwich-uri cu peste (III)

TIPĂREȘTE

De ce il numesc asa? Pentru ca nu stiu de unde sa il “apuc”.

Istanbulul e un Turn Babel, un oras care iti taie rasuflarea, un oras al contrastelor, dar in care vrei sa revii mereu.

De ce repet aceste fraze? Pentru ca vreau sa fac o legatura cu celelalte doua parti pe care le-am scris.

Acum ma gandesc ca ar fi fost mai bine sa scriu doar “Istanbul – impresii”.

Si asta pentru ca ceea ce am scris, inclusiv acum, nu a vrut sa fie un ghid turistic, ci doar impresii – ceea ce am simtit cand “am fost acolo” cateva zile, constienta fiind ca am vazut extrem de putin din ceea ce se poate vedea din imensul oras.

De exemplu mi-ar fi placut sa intru in mai multe moschei, dar nu mi-a fost dat, pentru ca, in afara de cele destinate turistilor, majoritatea pe langa care am trecut, erau incuiate. Se deschid la orele de rugaciune, dar atunci am considerat ca eu un “ghiaur” nu se cade sa le tulbur, mai ales ca in moscheile obisnuite am vazut intrand extrem de putine femei.

Ca turist, stiam ca in moscheile in care accesul este permis, trebuie sa te descalti, iar femeile sa aiba capul acoperit. Turcii creaza conditiile necesare ca turistii sa nu se abata de la aceasta conduita si pentru a evita sa te infasori in cine stie ce bucati de panza, e bine sa ai o tinuta decenta si o esarfa propie cu care sa te acoperi. Cat despre descaltat, cred ca o pereche de sosete pe care sa le tragi pe picior dupa ce iti lasi pantofii in siguranta (nu am vazut ca cineva sa reclame ca a ramas fara incaltari), iti asigura confortul necesar.

Am vazut multi turisti care aveau sosete prin buzunare dar si multi care mergeau desculti. Lasand la o parte mirosul lasat zilnic de sutele de vizitatori fara incaltaminte, era o adevarata binecuvantare ca, dupa atata mers pe jos, sa simti sub talpi, moliciunea mochetelor impecabile. O luam intotdeauna ca o pauza binemeritata, imbinand utilul cu placutul, dupa cum se mai spune pe la noi.

Turistii nu au voie in spatiul destinat rugaciunilor, iar atunci cand muezinii cheama la slujba, moscheea este inchisa pentru turisti. Mi se pare normal – blitzurile pot astepta.

Din cate care am vazut, favorita mea ramane Suleymaniye Camii sau, altfel spus, Moscheea lui Soliman. Impunatoare, luminoasa si nici asa de aglomerata, moscheea domina Cornul de Aur.

Iese in evidenta prin marimea ei, prin monumentele ridicate la mormintele lui Suleiman, copiilor si sotiilor sale, (care m-au facut sa regret ca nu am urmarit serialui difuzat la posturile tv romanesti) si prin originalitatea (pentru mine) a grupurilor sanitare.

Moscheea Albastra e punctul zero pentru orice turist. Se sta la cozi destul de mari, dar merita. Placile de faianta in diferite tonuri de albastru, in care se reflect alumina, creaza o atmosfera aparte, impresionanta, mai ales daca este prima moschee pe care o vizitezi.

Alaturi, dincolo de un parculet, este Hagia Sofia sau Catedrala Sfanta Sofia.

Nu-ti ia ochii ca Moscheea Albastra, dar simti in zidurile ei, povara sutelor de ani.

Intunericul din interiorul hagiei, amestecul ciudat (pentru mine) de icoane byzantine si inscrisuri musulmane, zidurile placate cu o marmura rara dar acoperita de patina atator ani si schelele (pe care nu vezi nici un muncitor) ridicate pana in tavan pe jumatate din spatiul catedralei, m-au dus cu gandul la o Cenusareasa a crestinismului care isi asteapta inca printul sa o ajute sa redevina ceea ce a fost.

Despre bazare ce sa spun. Nu am plecat cu gandul sa cumpar ceva, asa ca Bazarul mare nu il trec in categoria “de revazut”. Nefiind fan bijuterii, am ocolit din start acest sector. Nici marfurile nu erau cu mult diferite de ceea ce gasesti pe plaiuri mioritice, desi mi-au spus unii prieteni ca poti gasi si lucruri de calitate, daca insisti. Dar nu am insistat.

Vanzatorii erau destul de plictisiti, (poate pentru ca se apropia ora de rugaciune?) si nu am stat prea mult in acel loc.

Bazarul de mirodenii insa m-a incantat. Mirosuri ametitoare de mirodenii din toate colturile pamantului, dulciuri de tot felul, fructe, ceaiuri, cafea si oameni zambitori te inconjurau de cum intrai. Erai poftit sa gusti din toate : sarate, dulci, piparate, iuti, moi, tari, uscate, proaspete. Chiar daca nu erai prea pofticios, nu puteai sa le treci cu vederea. La inceput mai retinuti, dar apoi vazand ca asa e mersul, pot spune ca nu am scapat prea multe din ceea ce mi se oferea.

Si aici am avut parte de un “Hagi” zambitor, putand sa trecem in revista in timp ce gustam niste sugiuc, cateva din cuvintele noastre care au originea pe malul Bosforului : ciorba, ciorap, boccea.

Langa Podul Galata (in aceeasi zona cu Bazarul de Mirodenii) gasesi cel mai neconvetional loc de a manca ceva. De pe trei barci, bogat impodobite, dotate cu gratare uriase ti se ofera sandwich-uri maricele cu peste la gratar la un pret de 8 lire.

De ce este neconventional? Pentru ca, daca ignori intrebari de genul :ce fel de peste e, unde il spala (ca de curatat il curata acolo- dovada pescarusii care roiesc in jur), prin cate maini trece pana ajunge la tine sub forma de peste la gratar, unde poti sta sa il mananci, unde arunci eventualele oase, etc, atunci poti spune ca ai parte de cel mai gustos peste pe care l-ai mancat vreodata.

Painea proaspata, feliile de ceapa, pestele in sine, alcatuesc o experienta pe care nu o uiti. Locurile de langa barcute sunt mereu ocupate, dar sunt locuri destule pe treptele de beton din jur. Unde arunci eventualele oase? In jurul tau, pe jos- noroc ca nu sunt prea multe, sau daca ai noroc in cosurile arhipline. Sau macar acolo poti arunca coala simpla de hartie cu care a fost invelit sandwich-ul.

Daca esti un tip curajos (ah europenii!) atunci bei si un suc de rodii facut in fata ta- asta daca nu nimeresti deja unul facut si tinut in soare, de la unul din carucioarele cu vanzatori ambulanti- fara sa te preocupe intrebarile de genul : cand s-a spalat ultima oara pe maini, dar fructele, dar are frigider, dar…. Eu nu sunt un tip curajos. In cazul pestelui m-a consolat ideea ca e preparat termic.

Totul a fost insa in final ok, chiar si delicioasa placinta “borek” cu branza si patrunjel, luata dintr-o patiserie de data aceasta.

Am spus ceva despre pisici? Fie ca sunt albe, negre, roscate, gri, cu dungi, cu pete, sunt peste tot :in parcuri pe banci sau in spatiul verde, pe strazi, langa masa ta (daca stai la o terasa), pe pragul caselor sau in statiile de tramvai. Toata lumea le ocroteste, le hraneste si le trece cu vederea alintaturile.

---

VIZUALIZĂRI: 3205 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI