La pas printre monumente romane (şi nu numai) prin buricul târgului sau „Ce frumos eşti Istanbul! ”

TIPĂREȘTE

M-am tot gândit ce sau despre ce să scriu în cel de-al 100-lea articol pe sait, nu c-ar fi musai de amintit că am ajuns la acest număr, dar nu mi-a venit să las neobservat acest detaliu. Mult sau puţin sunt, desigur, noţiuni relative ce ţin de cum măsoară fiecare ce vrea, ce poate sau ce are timp să scrie. Pentru mine, cu ceva vreme în urmă această cifră mi s-ar fi părut irealizabilă, însă experienţa şi trecerea timpului mi-au demonstrat că lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum par, fiindcă odată ce „te prinzi în joc”, nu-ţi mai vine să ieşi, microbul AFA dovedindu-se unul destul de puternic.

În fine, cugetând că în ultima vreme am scris mai mult despre plaiurile elene, m-am gîndit că ar fi nedrept să neglijez dragul Istanbul şi să mă revanşez dedicându-i review-ul de faţă. Mai precis voi trece în revistă obiective pe care le-am întâlnit în calea noastră în plimbările făcute exclusiv la pas, fie la ceas de seară pentru a consuma caloriile după mesele îmbelşugate care nu erau nici prânzuri, dar nici cine, fie dimineaţa, înainte de a ne avânta către cine ştie ce colţ din metropolă. Agitaţia, parcă, se mai domolea spre seară, aşa că plimbările erau destul de plăcute şi relaxante, iar traseele tăiate prin inima „oraşului vechi”, de la Aksaray, Beyazit până la Eminönü, pe Ordu Cadessi, Divanyolu sau Alemdar Cadessi, urmărind linia tramvaiului T1, aşijderea. Zilele trecute s-a dat startul în cunoscuta competiţie de ciclism Turul Turciei care a debutat cu o cursă desfăşurată în Istanbul, de prisos să spun câtă emoţie mi-a semănat în suflet reîntâlnirea cu marele oraş.

Vă invit, deci, la o plimbare pe jos printre monumentele romane din centrul oraşului vechi dispus şi el pe şapte coline, aşa cum este şi capitala fostului Imperiu Roman de Apus, Roma, al cărei model îl avusese la edificare.

Aşadar, plecând din zona în care am fost cazaţi, oarecum vizavi de Marele Bazar, „în spatele” staţiei de tramvai Beyazıt, am luat-o la picior spre Piaţa Sultanahmet până la care tramvaiul mai făcea staţie la Çemberlitaş. Ne era dor de parcul şi fântâna dintre Ayasofya şi Moscheea Albastră, de mulţimea de turişti ce mişună neobosiţi încolo şi-ncoace. În drum am depăşit Basın Müzesi sau Muzeul Presei, care nu e tocmai o clădire bizantină, dar e una destul de falnică şi veche (secolul al XIX-lea) ca să fie luată în seamă. A urmat întâlnirea cu Coloana lui Constantin sau Çemberlitaş sau „coloana cu inele” aşa cum se vede, fiind strânsă de jur-împrejur de inele metalice pentru susţinere, fixate pe coloană încă din anul 416 şi schimbate în anii 1970. A fost construită din porfir egiptean având o înălţime de 35 m, în vârful său având statuia lui Constantin îmbrăcat în Apollo. Ridicată în anul 330 cu ocazia inaugurării noii capitale a Imperiului Roman, se înălţa cândva în Forumul Împăratului. Se spune că la baza coloanei, Constantin a îngropat relicve sfinte, printre care şi toporul cu care Noe a construit Arca, sticla cu ulei a Mariei Magdalena şi rămăşiţe din pâinile cu care Hristos a hrănit mulţimea.

În continuare am dat de Piatra Milion care este un simbol cu totul aparte al locurilor, ea fiind punctul zero al oraşului de la care se măsurau distanţele în Imperiul Bizantin. Făcea parte dintr-o clădire cu aceeaşi denumire tot din secolul al IV-lea, distrusă cu mult după cucerirea otomană, din care au fost descoperite fragmente prin anii 1960 cu ocazia unor săpături în areal. Imediat, în vecinătate, se află Bazilica Cisternă sau Yerebatan Saray, un minunat „palat scufundat” în limba turcă, gândită şi construită de Constantin ca un rezervor subteran pentru colectarea apei potabile. Vă vine să credeţi că acesta era principala sursă de apă a Constantinopolului?

Peste stradă, iată-ne ajunşi în deschiderea ştiută drept Piaţa Ayasofya, de unde accesul este direct şi extrem de facil către emblematicele obiective ale Istanbulului din Peninsula Seraglio: grandiosul Palat al sultanilor:Topkapı, măreţele Ayasofya sau Hagia Sophia (Sfânta Înţelepciune) şi Moscheea Albastră sau Sultan Ahmet Camii, despre care s-a scris mult, mulţi dintre iubitorii Istanbulului (printre care şi eu în articolul de anul trecut în care am depănat amintiri de acum şapte ani)) punctând câte ceva din istoriile lor. Tot în acest generos areal se poate vizita biserica Aya Irini, mai veche decât Ayasofya, de fapt biserica principală a oraşului până la construcţia Ayasofyei pe care am găsit-o în plin proces de restaurare. Ea a fost transformată în arsenal otoman, iar în perioada mai recentă, datorită acusticii excelente, aici se ţineau concerte de muzică clasică.

Tot în acestă zonă am mai fi putut vizita şi Muzeul de Arheologie, Muzeul Orientului Antic, ne-am fi plimbat pe Soğukçeşme Sokağı sau prin Grădina Cafer Ağa, dar pare-se că mai avem muuultă treabă şi într-o altă vacanţă la Istanbul! Dar de fâţâit, tot ne-am fâţăit, luând-o într-una din zile, într-o uşoară plimbare prin Parcul Gülhane până la Gara Sirkeci, capătul de linie al luxosului Orient Express, inaugurată în 1890. A fost construită de un arhitect german într-un stil eclectic, cu o mare varietate de elemente arhitecturale otomane şi are şi-un muzeu dedicat reţelei de căi ferate din Turcia.

Revenind în larga Piaţă Sultanahmet cu a sa fântână superbă pe care nu te mai saturi s-o priveşti, pe una dintre laturile sale am dat de Băile Roxelanei Haşeki (Hürrem Hamamı) , hamam construit de sultanul Suleiman Magnificul în anul 1556 pentru soţia sa iubită, Roxelana. Vizavi atrage atenţia Fântâna kaiserului Wilhelm al II-lea (Alman Çeşmesi) , concepută în stil neorenascentist, ca un octogon, construită în Germania în anul 1900 a fost transportată pe părţi componente cu trenul şi montată în piaţă în 1901. Fântâna germană reprezintă simbolul prieteniei turco-germane, fiind darul împăratului Wilhelm al II-lea către sultanul Abdül Hamit al II-lea. Este cel mai recent monument din acest areal, închizând parcul amenajat în fosta Piaţă a Hipodromului.

Alături, odinioară se întindea Hipodromul Bizantin, locul de desfăşurare a procesiunilor, celebrărilor şi, uneori, a vărsărilor de sânge. Avea o lungime de cam 450 m şi o capacitate de 100.000 persoane. Astăzi, un parc liniştit, Hipodromul Bizantin a fost cândva şi pista principală de curse cu care a Bizanţului, fiind construit în secolul al III-lea de către împăratul Septimius Severus, dar extins şi unit cu marele palat de împăratul Constantin. A dispărut demult, deşi conturul său este, încă, vizibil, cunoscând aceeaşi soartă cu multe monimente vechi a căror piatră a servit la ridicarea altor edificii: tot aşa marmura din care au fost făcute tribunele Hipodromului se regăseşte astăzi în zidurile Moscheii Albastre, din apropiere.

Pe Hipodrom am găsit trei monumente mari: Obeliscul Egiptean sau Obeliscul lui Teodosius (Dikilitaş) din 1.500 Î. C., adus de Teodosius din Luxor, Coloana Şarpelui (Yılanlı Sütun) adusă din Templul lui Apollo din Delphi, datând din 479 Î. C. când a fost ridicată în cinstea victoriei grecilor în lupta cu perşii şi Coloana lui Constantin Porfirogenetul (Ormetaş) a cărei dată de construcţie nu se cunoaşte exact, dar care a fost numită în cinstea împăratului care a restaurat monumentul în secolul al X-lea. Se pare că pe Hipodrom au existat demult şi patru cai masivi din bronz care au fost furaţi de cruciaţi în 1204 şi care se află acum în catedrala San Marco din Veneţia. Deşi vremea neprietenoasă din dimineaţa ultimei zile de vacanţă în Istanbul nu ne-a lăsat să facem poze prea luminoase, noi ne-am încumetat fără prea mare succes surprinzând, printre picături de ploaie, imagini mai puţin vesele.

Toate aceste obiective se situează pe prima colină dintre cele şapte începând din peninsula Seraglio. Treptat, oraşul s-a dezvoltat şi s-a extins către cea de-a şaptea colină după care fuseseră ridicate impresionantele Ziduri Teodosiene de apărare care delimitau Constantinopolul de restul imperiului. Desigur că ar mai fi fost mult mai multe alte obiective de văzut/vizitat în zonă, dar cu altă ocazie, poate!

În continuare, pe cea de-a doua colină se găsesc Moscheea Nuruosmaniye, Coloana lui Constantin (Çemberlitaş), Marele Bazar- conglomeratul prăvăliilor de tot felul, colină „secţionată” de o vale adâncă, de la Bab-ı Ali (Sublima Poartă) la Eminönü.

Al treilea deal este acum ocupat de clădirile principale ale Universităţii din Istanbul cu Turnul Beyazıt aflat în incinta sa, Moscheea Beyazıt la sud şi Moscheea Süleymaniye la nord. Versantul sudic al dealului coboară la Kumkapı, vechiul port bizantin. Piaţa Beyazıt, acest imens spaţiu deschis, adiacent Universităţii din Istanbul, a fost unul dintre cele mai aglomerate locuri din oraş, timp de secole şi a rămas în timp la fel de vibrant. Oficial, se numeşte Piaţa Libertăţii (Hürriyet Meydani) şi se află pe locul aşa-numitului Forum Tauri, forum greco-roman extins de Teodosiu I în 339, loc de sacrificii ritualice în epoca precreştină, denumirea venind de la statuia taurului de bronz ce trona în mijlocul său. O coloană din piatră sculptată în formă de ochi de păun a fost refolosită la construcţia Bazilicii Cisternă, altele zac abandonate şi astăzi de-a lungul şinelor de tramvai pe Ordu Cadessi. O parte a Coloanei lui Teodosiu a fost zidită în fundaţia Beyazit Hamami. De fapt, “întâlnirea” cu aceste ruine mi-a rămas adânc întipărită în minte şi m-a inspirit pentru acest articol.

Între cea de-a treia colină şi cea de-a patra, peste veacuri a dăinuit un alt monument remarcabil: Apeductul lui Valens (Bozdoğan Kemeri) , situat în vecinătatea Primăriei Istanbulului, la vest de Moscheea Süleymaniye. S-a păstrat un segment lung de 800 m cu o structură pe două niveluri, cu înălţimea de 18 m, apeductul fiind construit de împăratul Valens în anul 368. Reparat de mai multe ori, apeductul a fost funcţional până acum două secole, aducând apă din Pădurea Belgrad către complexul marelui palat, situat lângă Hipodrom şi făcând parte dintr-un sistem care alimenta toată capitala bizantină cu apă potabilă. Cert este că şi astăzi silueta sa monumentală şi arhitectura sa neschimbată de secolele ce au trecut peste el, atrag toate privirile.

Imediat după cel de-al patrulea deal, de la Marea Marmara la Cornul de Aur, împăratul Septimius Sever şi, mai apoi, împăratul Constantin au construit ziduri de apărare care, odată cu dezvoltarea şi extinderea oraşului în afara lor, s-au dovedit prea înguste şi limitative. Astfel, Noua Romă, aşa cum mai era denumit Constantinopolul, avea nevoie de alte ziduri de protecţie, mai groase şi mai puternice pe care împăratul Teodosie al II-lea le-a ridicat între 412-422 după colinele a şasea şi a şaptea cu gândul că vor fi indestructibile. Erau constituite dintr-un perete exterior apărat de şanţuri şi dintr-un zid interior, din loc în loc fiind construite bastioane puternice. Aveau 10 porţi fortificate şi 192 tunuri, iar lungimea totală a zidurilor a fost de 6,5 km, în prezent păstrându-se doar 5,3 km. Timp de un mileniu, zidurile construite pentru eternitate s-au dovedit extrem de utile, ţinând piept celor peste 20 de atacuri din partea hunilor, arabilor, bulgarilor, turcilor şi ruşilor, cedând în faţa otomanilor abia în 1453 când ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea a fost văzut ultima dată luptând pe ziduri...

Cel mai bine se văd de pe faleză, iar în zilele noastre au fost parţial restaurate.

În concluzie, se poate spune că în contextul actual poate fi considerat un act plin de curaj sau îndrăzneală să pleci la Istanbul ca turist, de aceea invitaţia mea virtuală sper să nu vă producă „prejudiciul” unei decizii irealizabile. În fine, cine a fost cucerit de farmecul marelui Istanbul nu se va putea reţine de la o altă revenire în metropolă, îi va fi greu să nu mai calce prin el. De aceea, cu inima strânsă, dar cu mâna pe ea, declar cu toată inconştienţa că „Abia aştept să te revăd, Istanbul! ”

Surse de informare:

planetware.com/tourist-at ... bul-tr-is-i.htm

turkeytravelplanner.com/g ... /CityWalls.html

Vă rog ataşaţi următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI