Vizitare Ochiul Beu şi Cascadele Beuşniţei

TIPĂREȘTE

Va spuneam in review-ul trecut ca dupa ce terminam de facut “Tunelele” urma ca in functie de timpul ramas sa vedem ce mai putem face, ce obiective de pe lista mai pteam “acoperi”. Si pentru ca nu era tarziu (abia 11,30), mergem la Pensiunea Cheile Nerei si mancam de pranz (mancarea foarte buna, v-am zis deja) apoi plecam spre Cantonul Valea Beului pentru a vizita Ochiul Beu si Cascadele Beusnitei, iar la final urma sa o luam spre urmatoarea noastra cazare de tranzit. Cum ziceam. O zi foarte incarcata.

Ca sa ajungeti aici din Sasca Romana, va trebui sa mergeti inapoi cei ~ 2 Km pana in Sasca Montana pe DC54, de unde virati dreapta pe DJ571 spre Ciuchici. Treceti de satul Slatina Nera, pentru ca apoi la ~ 2 Km sa virati dreapta pe DJ571C spre Potoc. Odata ajunsi in Potoc, o veti lua acum pe DJ571K spre Podul Beu – Ochiul Beu si Cascada Beusnita. Atentie la indicatoare sa nu ratati drumul. De aici veti merge pe un drum asfaltat, ingust e adevarat, dar aflat in conditii foarte bune si asta pana la Podul Beu. La un moment dat soseaua aflata pe coama unui deal, incepe sa coboare printre palcuri de copaci, pentru ca putin mai tarziu, crengile copacilor sa se uneasca iar dvs veti avea de strabatut un adevarat tunel verde :). Nu goniti, pentru ca va aflati foarte aproape de Podul Beu, ce va va apare brusc in fata dupa o curba la dreapta. Aici normal trebuia sa fie punct de taxare si tot de 5 lei/pers ca si la Cascada Bigar, dar asa cum ni s-a intamplat si acolo, nici aici nu era nimeni sa incaseze taxa asa ca am intrat tot fara a o achita :))

Beu sau Bei ? Pentru inceput trebuie sa stiti ca veti intalni ambele denumiri, atat cea de Beu cat si cea de Bei (dar mai des cea de Bei). Sunt similare, si reprezinta acelasi lucru. Ex. Podul Beu = Podul Bei sau Ochiul Beului = Ochiul Beiului. Nu stiu de unde a plecat acest amestec al denumirilor, dar daca ne luam dupa lucrarile mai vechi cu referire la aceasta zona, Beu este denumirea corecta asa cum si cascada la care vom ajunge in curand se numeste Cascada Beusnita si nu Cascada Beiusnita. De fapt si cautand pe wikipedia, veti gasi numai denumirea de raul Beu, vezi ro.wikipedia.org/wiki/Cas ... C8%99ni%C8%9Bei.

In fine, desi denumirea corecta este cu siguranta aceea de “Beu” si eu voi folosi in continuarea acestui material cealata denumire mult mai des intalnita, aceea de “Bei”. Si asta pentru ca totusi suna mai bine :))

De la Podul Bei si pana la Cantonul Valea Beiului, veti avea de strabatut de-a lungul raului Bei ~ 5 Km de drum forestier, prost in cea mai mare parte a sa si pe tot parcursul extrem de ingust. Mare atentie cand va intersectati cu masini ce vin din sens invers pentru a nu va alege cu niscaiva proaspete si minunate zgarieturi pe toata lungimea auto din dotare. Cei 5 Km pana la canton ii veti parcurge in 30-40 de minute.

Cacada Voioaga. Cam pe la jumatatea drumului spre Canton, veti vedea pe dreapta un indicator micut (si usor de ratat) cu Cacada Voioaga. Opriti si mergeti sa o vedeti, pentru ca merita. N-are ea o cadere prea mare de apa, dar suvoiul gros si viteza cu care vine si se arunca in gol de la ~ 4 m si in fine harmalaia pe care o face, va va in incanta :)

Cascada nu este vizibila din drum si va trebui sa coborati abrupt vreo 20 m pana la ea. Nu e vizibila din drum ziceam, dar e foarte “auzibila” :)). Chiar daca nu veti vedea indicatorul cu cascada, in momentul in care veti trece cu masina pe langa ea incet (din cauza de drum prost) si avand geamurile deschise (din cauza de intrat aer curat), veti putea auzi cat de pusa pe scandal si ce galagioasa e. Asadar opriti, admirati-o si bucurati-va de ea pentru ca poate fi singura cascada pe care o veti gasi pe acest traseu. Veti vedea in finalul review-ului de ce spun asta :))

In fine. Oprim, ne bucuram, admiram, pozam cascada, o punem sa zambeasca si ne pozam si pe noi langa ea, terminam si plecam mai departe. Mai facem ~ 15-20 de minute si ajungem la destinatie - Cantonul Valea Beiului, loc unde se termina si drumul forestier fix in gardul Pastravariei Valea Beiului. Ajungem la destinatia masinii vroiam sa spun, pentru ca noi vom continua de aici drumul pe jos.

Campingul Valea Beiului. Pompos denumit “Camping”, este de fapt doar un spatiu de campare contra cost, atat si nimic mai mult.

Vastele dotari de aici sunt doua. Sau cel putin eu atatea am vazut. Un WC cu 2 toalete vai mama lor si o rulota (ei ii zic magazin) cu program intre orele 11 – 19 de unde puteti cumpara cate ceva de baut (bere, cola, apa minerala, cafea) si ceva de mancare (pastrav la gratar, mici si carnaciori, clatite). Nu curent electric, nu apa potabila, nu dusuri. Tarifele sunt de 12 lei / zi pentru cort si 5 lei / zi pentru masina.

Va spuneam ca drumul forestier pe care am ajuns pana aici se termina brusc fix in gardul pastravariei. Trebuie oare sa va mai spun ca dupa pastravarie drumul continua ? Fapt care ma duce cu gandul la cazarea pe care am avut-o la Pensiunea Cheile Nerei si despre care v-am povestit intr-un review anterior. Va-ntrebati de unde pana unde ? Pai daca acolo aveam un balcon pe care nu-l puteam folosi din cauza de usa lipsa la balcon, aici de ce n-am avea un drum forestier pe care la fel nu-l putem folosi din cauza de pastravarie pusa exact in mijlocul drumului. Nu la stanga, nu la dreapta drumului, ci fix in mijlocul lui. O fi vreo moda p’aci si vreo mandrie pentru cine reuseste constructii care mai de care mai atipice si mai bizare =))

Sa mai zice cineva ceva de Caracal, oras pe seama caruia se fac tot felul de glume si glumite... Eterna si fascinanta Romanie exista peste tot si acum s-a mutat si in Cheile Nerei :))

Dar sa revenim la pastravaria noastra. Ca sa ajungeti la lacul Ochiul Bei si spre Cascadele Beusnitei, va trebui sa ocoliti susnumita pastravarie prin stanga pe langa gard si prin niste boscheti, urmandu-va apoi calea pe drumul forestier ce continua bine mersi prin padure dupa pastravarie, un drum foarte usor si pe care il veti parcurge la umbra printr-o padure deasa si fara mari portiuni de urcare. Veti tine marcajul banda albastra si banda galbena care va va scoate exact la lacul Ochiul Bei dupa ~ 30 min. Sau hai sa zicem 45 cat am facut noi cu 2 copii mici (3 si 5 ani), dornici de explorare si fugind in toate partile. Asta pentru ca starea normala si fireasca a unui copil nu este aceea de a merge linistit langa parinti / adulti, ci se traduce printr-o alergare continua si neobosita spre a descoperi lucruri noi :). Si cu atat mai mult daca vorbim de 2 copii sau mai multi care sa se indemne unul pe altul, va dati seama ce iese... :))

Lacul Ochiul Beiului. Lacul se afla situat la confluenta raului Beusnita cu raul Bei si este un lac nu foarte mare, undeva la 15 m in diametru, cu o forma relativ ovala si cu o adancime maxima de ~ 4 m. Lacul este de origine carstica iar sursa sa de alimentare este ca si la cascada Bigar un izbuc, izvor alimentat de un curs de apa subteran specific zonelor carstice. Izbucul aflat pe fundul lacului este unul puternic si datorita debitului foarte mare de apa eliberat in lac acesta nu ingheta niciodata pe timp de iarna, iar vara face ca lacul sa fie prea putin influentat de lipsa ploilor sau a caldurilor excesive de afara indiferent cat de mari ar fi ele, asadar are un debit constant.

Apa lacului este extrem de limpede si veti putea vedea tot ce se afla pe fundul sau, de la pietre crengi si bolovani pana la pastravii rataciti pe acolo :). Insa de departe punctul sau forte este culoarea turcoaz deosebita a apelor. Un albastru – verzui incredibil dat de apa adanca si puternic calcaroasa, dar si de reflectia in lac a cerului senin si a padurii dese ce-l inconjuara. Este un loc minunat care asa cum citeam pe undeva te duce fara sa vrei cu gandul la minunatele peisaje din filmul Avatar daca l-ati vazut. Este un loc in care sa tot stai admirand lacul si sa uiti de tot si de toate. Asta pana vin altii langa tine si-ti reamintesc again “de toti si de toate”. Revin si dezvolt.

Legenda lacului. Ca mai toate locurile deosebite de pe la noi din tara si acest lac isi are legenda lui. De fapt mai multe, insa eu am ales sa v-o spun pe aceea care mie mi s-a parut cea mai frumoasa dintre toate :)

Se zice ca pe vremurile cand turcii aveau sub stapanire Banatul de Severin, un tanar si frumos bei fiul unui paşã rãu ce conducea intregul Pașalâc al Timisoarei, mult pretuitã provincie a Imperiului Otoman in acele vremuri, plecã la vanatoare prin prejurul Cheilor Nerei.

Ajuns in Poiana Florii, intalni o preafrumoasa fata de cioban ce-si pastea aici turma de mioare. Pe loc cei doi se indragostira unul de celalalt, el de parul balai si matasos al copilei, ea de ochii neasemuiti de albastri ai beiului. Multe si nestiute de nimeni intalniri avura loc intre fata si bei in minunata poienita.

Dar pana la urma secretul se aflã. Ceasul cel rau si oameni slobozi la gura, fac ca tatal beiului paşa cel negru la suflet, sa afle ascunsa poveste de dragoste a celor doi si tare sa se manie. Cu ganduri inalte de insuratoare pentru fiul sau, isi vede acum planurile nãruite si feciorul indragostit de o saraca fata de cioban. Negru de suparare si orbit de furie, trimite grabnic si in mare taina porunca ienicerilor sai mult credinciosi sa ucida copila, fara insa ca feciorul sãu sa prinda de veste.

Insa tanarul bei aflã cumplita urzeala si alergã intr-un suflet in padure sa scape sarmana fata de nemiloasa-i soarta. Mult priceput in manuirea armelor, se luptã cu vitejie beiul cu ienicerii tatalui sau iar in toiul luptei chiar isi va pierde un ochi, dar va reusi intr-un sfarsit sa-i dovedeasca. Prea tarziu insa. Isi va gasi aleasa ucisa de calaul trimis de paşã deodata cu ienicerii in cautarea fetei. Nemaiavand pentru ce trai, tanarul bei isi luã viata infigandu-si hangerul in inima ca macar prin moarte sa fie alaturi de aleasa lui.

Din locul in care cazu ochiul pierdut in lupta de viteazul bei, se nascu un lac albastru precum ochii beiului si care cu multe lacrimi curate se va fi umplut. Pana si in zilele noastre lacul se umple iar si iar neostoít cu lacrimile cristaline ale ochiului beiului. Acesta este lacul Ochiul Beiului.

Iar in locul unde beiul gasi trupul fara viata al frumoasei sale pastorite, loc in care s-a unit prin moarte cu aleasa inimii sale se nascu un izvor ce-si poarta apa in cascade aidoma parului balai despletit al fetei. Acestea sunt Cascadele Beusnitei.

Minunatã poveste, crunt finalul. Poveste pe care v-am impartasit-o pastrand al legendei fir, dar folosind slovele-mi proprii :)

Licenta poetica si vintage-ul mi le asum ca marca ® :))

Dar parasind romantismul legendei si revenim la realitatea zilelor noastre, hai sa vedeti ce ni s-a intamplat la lac. Ziceam putin inainte ca stand si admirand lacul uiti de tot si de toate, “pana vin altii langa tine si-ti reamintesc din nou de toti si de toate”. Care “altii” ? Pai sa va spun...

Turisti intre ghilimele. O minima educatie turistica (daca acesta exista), iti va spune ca trebuie sa respecti locul in care ai ajuns si linistea turistilor intalniti in cale. Insa la lacul Ochiul Beiului, am trait o experienta mai mult decat neplacuta. Prezenta nesimtirii pe m² a unora dintre “turistii” veniti acolo a intrecut orice imaginatie. Faptul ca este un loc usor accesibil, face ca si multa lume sa ajunga aici si nu de cea mai buna calitate. Vorbim aici de asa zisii “turisti pantofari” :(

Am fost ajunsi din urma dupa vreo 15 minute de admirat frumusetea lacului, de un grup numeros de “turisti” veniti impreuna (vreo 4 familii cu copii), care au stricat tot farmecul popasului nostru si a inca unei familii aflate acolo. Nu ca vorbeau tare intre ei, racneau pur si simplu unii la altii si cu adresari de genul – “Vasilee... Ia dracu’ copilu’ d’acolo ca cade-n lac si se uda si cu ce naiba-l schimbam ? ” (asta-i reala) si altele asemenea.

Dar cireasa de pe tort a fost pusa de copiii nesupravegheati care n-au gasit altceva mai bun de facut decat sa arunce cu pietre si bete in apa lacului de cate ori vedeau (sau li se parea ca vad) cate un pastrav... Cand le-am spus noi sa se linisteasca si sa nu mai arunce nimic in lac, s-au uitat la noi ca la “felu’ 14”... Ca ce treaba aveam noi sa le zicem ceva, daca mami si tati nu o faceau ? O reactie de altfel corecta a copiilor. Nu lor le gasesc vreo vina, ci bunei “educatii” primite de la ai lor parinti - “turisti pantofari”.

S-a dus naibii toata limpezimea lacului si asa cum v-ati imaginat probabil, parintilor nici ca le pasa de ce le fac progeniturile. Copiii aveau treaba cu nimerirea pastravilor, iar parintii veniti aici cu o gramada de sarsanale intinsesera niste pãturi pe iarba si se ocupau acum de pregatirea pranzului.

I-am si spus unui barbat din grupul lor ca puteau sa faca asta (chestia cu intinsul mesei) fara a deranja pe nimeni oriunde in toata padurea aia mare si nu aici langa lac unde vin turisti care poate vor si liniste. Raspunsul lui si care m-a lasat fara replica facandu-ma sa cred ca nu erau la prima escapada de acest gen: “– Pai si daca nu stateam acilea, noi unde puneam berea la rece ? ”... Ce sa mai zici, cui sa explici, cu cine sa te certi ? Iar toate astea intamplandu-se intr-o zi normala de luni, personajele erau cu siguranta turisti ca si noi cazati pe undeva prin apropiere. Acesta este tipul clasic de turisti la care fac referire atunci cand spun “turisti pantofari” :(

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut asa ceva. Faptul ca voi intalni aici oameni care bat atata drum si care vin la lacul Ochiul Bei nu ca sa-l admire, ci pentru a-l folosi ca frigider pentru a-si raci berea. Bine ca aici nu se poate ajunge si cu masina, ca altfel cu siguranta padurea ar fi rasunat de o selectie “beton” de manele “meseriase” si alese pe spranceana.

Si uite cum am reusit sa dezleg si misterul Pastravariei Valea Beului construita fix in mijlocul drumului forestier :)). Drum blocat = Acces masini blocat = Auditie manele blocata = Natura protejata fonic. O gandirea avangardista fara indoiala avand in vedere faptul ca pastravaria are ani buni in spate de cand a fost construita. Bine, o sa spuneti ca blocarea caii de acces o puteau rezolva si doar cu o simpla bariera. Corect. Dar o bariera putea fi data usor la o parte de persoane cu tupeu, pe cand o ditai pastravaria... =))

In fine, goniti de “turistii” de la Ochiul Bei o luam mai departe spre cascade linistiti totusi de faptul ca nu vom fi urmati de respectivii, acestia fiind ocupati acum pentru ceva timp cu umplutul burtilor si cu bautul berii racita in lac. Macar atata bucurie aveam, ca nu vor veni naibii dupa noi.

De la lacul Ochiul Bei, urmam poteca prin dreapta trecand peste doua podete de lemn si vom tine marcajul cruce rosie si triunghi albastru pe Valea Beusnitei pana la Cascada Beusnita cale de ~ 20 min. Insa daca veti avea si copii mici dupa voi, veti face ceva mai mult de 30 de minute pana acolo, cel putin atata am facut noi.

Pentru inceput veti urma poteca pe o portiune de urcus mai abrupt, dar nu foarte lunga si nici deosebit de grea, avand pe partea dreapta o succesiune de mini-cascade superbe ce-si varsa apele in trepte, frumuseti pe langa care cu siguranta nu veti trece nepasatori :). Datorita apei cu un mare continut de calcar, tot ce se afla in apa (trunchiuri de pomi, crengi) si sta acolo pentru ceva timp se va pietrifica. Aceast fenomen se intampla in urma depunerilor masive de calcar formand asa numitul “tuf calcaros”.

Dupa portiunea de urcus de care va ziceam, poteca intra iarasi in regim de drum drept si in mare parte aflat prin padure, caracteristica generala la mai toate traseele din zona si cu care ne obisnuisem deja. Veti ajunge apoi la o poienita (Poiana Beusnitei), loc din care in sfarsit mai puteti vedea si altceva decat copaci. Crestele muntilor daca va era dor de ei :). Din poienita mai aveti de parcurs cateva sute de metri pana la cascada.

Cascadele Beusnitei. Apropiindu-ne de cascada, abia asteptam sa vedem minunatia pe care o stiam din poze si filmulete, cascada cu un mare debit de apa si atat de zgomotoasa. Totusi ceva nu era in regula. Nu se auzea nimic. La inaltimea ei de ~ 15 m si cu aple cazand din treapta in treapta, trebuia sa o auzim. Era liniste, o liniste rau prevestitoare. Mai facem cateva zeci de metri si aflam motivul tacerii.

Cascada era aproape moarta. Acum mai avea doar vreo 3 firicele de apa si alea anemice si vlaguite de caldura de afara. Muschiul care imbraca stanca si pe care ar fi trebuit sa se scurga apele inspumate ale Beusnitei aidoma parului balai al fetei mult draga beiului, era acum uscat in mare parte si arata jalnic :(

Nu ne ramanea decat sa ne inchipuim cum ar fi putu arata cascada daca avea si apa in dotare. Este cu siguranta un obiectiv de o mare frumusete si care nu trebuie ratat dar asta probabil numai primavara, atunci cand exista apa din belsug. Dar asta e. Nu cadem in depresie si vedem partea plina a paharului, faptul ca ne-a ramas macar frumusetea drumetiei pana aici si mini-cascadele intalnite in cale.

Am venit in plina vara, dupa enspe mii de coduri de canicula care mai de care mai colorate si dupa o lunga perioada de lipsa totala a ploilor, asa ca... A avut de suferit si cascada si noi pe langa ea.

Ne mai facem putin de lucru pe acolo trecand peste un podet de lemn si intrand cativa metri intr-o mica pestera aflata in peretele cascadei si pe care o banuim ca fiind ascunsa de perdeaua de apa in momentele de glorie ale cascadei. Gasim pe fundul pesterii un firisor zglobiu de apa care probabil n-a mai catadicsit sa urce pana sus si sa se alature suratelor sale in aruncarea din inalturi. Ca de ce sa indure el caldura de afara, daca aici era asa de racoare si bine ? :)

Denumirea de “Cascadele Beusnitei” pe care o veti intalni des, vine de la faptul ca aici nu avem de-a face doar cu o cascada, ci cu o succesiune de cascade, o salba de caderi de apa care mai de care mai frumoase. Aceasta unde ne aflam noi era doar cascada principala.

Prin dreapta cascadei, poteca merge mai departe continuand cu un urcus abrupt in prima parte, mergand apoi de-a lungul raului. Stiam ca dupa ~ 1 Km mai existau doua cascade, mai mici e adevarat, dar care prin frumusete si spectaculozitate rivalizau cu cascada mare a Beusnitei. Dar oare mai avea rost sa continuam drumul daca aici cascada principala a Beusnitei arata cum arata ?

Asa ca ne luam picioarele la spinare si o pornim pe drumul de intoarcere si cu copiii in carca pentru ca nu-i asa, facusera drum lung pana aici si acum nu mai vroiau sa mearga pe jos “nici un picut”, asa cum s-au pus de comun acord intre ei si ne-au comunicat :)

Ajungem la Ochiul Bei si trecem pe langa “turistii” parcati acum pe pãturi si care de data asta erau la capitolul baut bere si sonore si interminabile hohote de ras, asta probabil pe principiul proverbului “ Prostul rade de trei ori cand aude o gluma “. Prima data pentru ca rad ceilalti si inseamna ca a fost o gluma buna, o doua oara cand in fine intelege si el gluma si in sfarsit cand vede ca prima oara a ras degeaba. Probabil de aici si vorba – “A rade ca prostul” =))

Asadar ii lasam in veselia lor si ne continuam drumul in a ne recupera masina si a o porni spre urmatoarea destinatie. La intoarcere am facut traseul “dintr-o bucata” si ne-a luat numai 40 de minute de mers nu foarte rapid, dar fara alte popasuri.

In fine, odata ce am terminat traseele programate pentru ziua respectiva ii dam bataie spre urmatoarea noastra cazare aflata deloc departe, la “numai” 240 Km de aici =))

Asta e ce vreti. Aveam un plan si ne tineam de el :))

Va invit sa vizitati aceste minunatii ale naturii care sunt Cascada Vaioaga, Lacul Ochiul Beiului si Cascadele Beusnitei (cele din urma poate totusi primavara), pentru ca intradevar nici nu stiti ce pierdeti :). Este o zona frumoasa si care merita toate laudele ce i se aduc.

In speranta ca nu v-a plictisit (definitiv :))) scrierea mea si ca ati putut gasi si ceva informatii utile in ce am batut eu campii pe aici, inchei spunandu-va ca :

Cine detine informatia, detine puterea.

THX ! Bye bye.

Webmaster, am si eu o rugaminte. Daca se poate insera un “one click to go” - la si de la review-ul meu “Strãbãtând Cheile Nerei din Sasca Românã prin zona La Tunele spre Podul Beu”

Multumesc mult :)

---

VIZUALIZĂRI: 5756 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI