Misterioasa pestera-labirint de la Limanu

TIPĂREȘTE

Atrasi de misterul ce invaluie acest loc, iata-ne la capat de tara, dornici sa vedem de aproape aceasta “gaura neagra a istoriei” cum mai este supranumita pestera de la Limanu. Aceasta se gaseste la marginea comunei Limanu, la 5 kilometri de Mangalia, in apropiere de Vama Veche. In sat aflam ca intrarea in pestera este la poalele dealului, mai jos de paduricea de pini, langa niste pietre mari.

Indicatoare nu exista. In afara satului, nici tipenie de om, asa ca dupa ce lasam masina in sosea incepem sa urcam dealul cautand cu privirea reperele catre labirintul subteran. Vrem doar sa aruncam o privire pentru ca lanterne nu am reusit sa gasim in Mangalia si am fi nevoiti sa ne bazam pe luminile de la telefonul mobil si de la camera. Nu stim nici daca pestera este deschisa. Auzisem ca din cauza repetatelor acte de vandalism savarsite in pestera, la intrare ar fi o poarta care, in general, este incuiata.

Cutreieram dealul de-a lungul si de-a latul si, nimic, nici urma de pestera. Dar tocmai cand ne gandeam sa ne intoarcem, epuizati de mersul prin soarele fierbinte, zarim, in vale, o bucata uriasa de piatra. Ne dam seama ca ne aflaseram pana atunci deasupra pesterii. Avem noroc. Poarta metalica este intredeschisa. Ne strecuram cu teama inauntru, privind cu aviditate in jur. Inaintam doar putin. Ne propunem sa nu ne indepartam prea mult. Pietrele scrasnesc sub picioare la cea mai mica atingere, infiorandu-ne si mai mult. In jur, tot felul de semne pictate cu vopsea, care nu stim ce inseamna si nici unde duc. Tavanul este plin de funingine, pe jos gasim la tot pasul resturi de lumanari, pietre arse dispuse in cerc, probabil urmele ritualurilor satanice despre care citisem ca ar avea loc in pestera. Pe alocuri peretii sunt scrijeliti, intrevedem urme de desene sau simboluri, nu ne dam exact seama. Posibil sa fie recente si sa apartina celor care au profanat pestele.

Din galeria principala se intra in alta “incapere”, inalta cat statul unui om, incat nu este nevoie sa ne aplecam. Ne deplasam pe langa perete, privind, mereu, in urma. Se zareste inca, in spatele nostru, lumina tulbure de afara. Decidem sa mai facem cativa pasi. In fata, insa, galeria se ramifica brusc, atat in dreapta, cat si in stanga. Mai fac un pas si imi dau seama ca am uitat sa ma mai uit inapoi. Intorc capul incet, speriata, presimtind parca urmarile. Intr-adevar, raza de lumina care ne calauzise pana aici, se stinsese. Suntem inconjurati de intuneric. Totul in jur imi pare la fel. Ne oprim debusolati. Pentru moment, mi se taie rasuflarea. Nu ma pot orienta nicicum in bezna adanca. Am nevoie de timp sa imi amintesc toti pasii facuti. Nu cumva am venit din dreapta? Sau, de dincolo de dupa pietrele alea mari? Degeaba.

Imi trec atunci prin minte toate legendele pe care le citisem despre acest loc al pierzaniei, un labirint intortocheat, lung de aproximativ 4 km. Cercetarile stiintifice au dovedit ca pestera se intinde pana in Bulgaria si ca dateaza din vremea dacilor, cand acestia s-ar fi refugiat aici, impreuna cu vitele si bunurile lor mai de pret, prigoniti de romani. Apoi, pestera ar fi fost folosita si de crestini ca loc de refugiu sau, poate, de insingurare. Oamenii locului spun ca cei mai multi dintre cei care s-ar fi aventurat in cotloanele sale intunecoase nu ar mai fi gasit drumul inapoi, sau ca un om ar fi dat de lilieci in timp ce sapa o fantana, semn ca se gasea deasupra pesterii. Pestera nu este pretioasa numai pentru dovezile istorice care s-au gasite aici: ceramica dacica, inscriptii, desene rupestre, ci si pentru mostenirea speologica si populatia bogata de lilieci care locuieste aici, ocrotita de lege.

Incercam, totusi, sa ne pastram cumpatul. In timp ce luminam peretii intunecati parca mi se lumineaza gandurile si totul devine mai clar. Imi amintesc precis ca eu nu am facut niciun pas spre dreapta sau stanga, am tinut drumul tot inainte deci daca as face cativa pasi inapoi ar trebui sa dau din nou de lumina. Cu pasi mici ma intorc. O geana de lumina in departare ma face sa tresar. Rasuflam usurati. Nu vreau sa ma mai gandesc ce se putea intampla daca mai faceam un singur pas gresit. Ne indreptam spre iesire. Parca a trecut o vesnicie de cand ratacim pe taramul umbrelor.

Nu mai doresc sa zabovesc sub pamant nicio clipa. Tanjesc dupa aerul curat de afara. Lumina soarelui ma ameteste si inima imi bate cu putere. Aventura a luat sfarsit si, cu siguranta, nu o voi uita prea curand. Plec totusi cu regretul de a nu fi vazut decat o infima parte din misteriosul labirint. Ar fi fost o idee buna sa incercam sa sunam la numarul de telefon afisat la intrare, poate ghidul care se ingrijeste de pestera si care a participat la cercetari ar fi venit sa ne desluseasca misterele subterane.

Si nu pot sa nu ma intreb de ce nu se pune in valoare aceasta minune a naturii, martora a unei istorii zbuciumate, de ce nu s-au continuat cercetarile pentru a se elucida misterul care o inconjoara. Ar mai fi de mentionat faptul ca pestera a intrat chiar si in atentia NASA pentru ca in adancurile sale exista viata fara oxigen, la fel ca pe Marte Ar mai fi de mentionat ca in apropiere se gaseste Pestera Movile care a intrat in atentia NASA pentru ca in adancurile sale exista viata fara oxigen, la fel ca pe Marte, dar care nu se poate vizita.

Pentru mai multe detalii despre istoria pesterii si poze spectaculoase, urmati acest link.

Va rog sa adaugati ca fundal sonor: click aici

---

VIZUALIZĂRI: 13339 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI