Isabel Pantoja la hotel Savoy, în Timișoara

TIPĂREȘTE

Hotel Savoy Timisoara

Romania - Timisoara 300193

Splaiul Tudor Vladimirescu 2

[***]

Am ajuns la Timișoara în miezul nopții. După muuulți ani. Prima și singura dată până acum a fost la un festival de folclor în anii studenției, unde eu debutam în prima linie cu picioarele tremurând și convinsă că am uitat toți pașii cu câteva secunde înainte de a ieși pe scenă, și unde ne-am bătut pe locurile fruntașe cu Doina Timișului, un ansamblu bun rău de tot la vremea respectivă.

Am ajuns, deci, zburând de la Madrid cu Wizz, trăgând nădejde că a doua zi voi scoate măcar o juma’ de oră să mă întâlnesc și eu cu Cornel. N-a fost să fie de data asta.

După ce am stat la coada blegilor în aeroport (știți cum e cu legea lui Murphy), pentru că în fața noastră s-au nimerit niște cetățeni arabi care au fost luați la puricat de către funcționari (trecuse puțin timp de la atentatele de la Paris), am nimerit un taximetrist jmecher, care mai avea un client în spate și pe care ne-a făcut semn să-l ignorăm. I se adresa cu „my friend”, și oricum nu am împărțit banii de cursă.

Era târziu, a doua zi ne aștepta o vizită în alt oraș, nu am avut chef de discuții și mai ales nu aveam chef să mă întrebe colegul de ce mă gârâi cu omul (care imediat ce am urcat mi-a arătat ultima sa achiziție, un Iphone ultimul model, de parcă i-ar fi cerut cineva ceva; plus că juma’ de drum a vorbit la telefon și apoi îmi povestea cum îi păcălește el pe polițiști).

Continuă să nu-mi placă faptul că, nu numai că aștepta bacșis (eu oricum îl las de bunăvoie), ci și l-a și luat el peste fără niciun stres și fără să aștepte propriu zis. Nu mai știu cât a costat cursa, dar să zicem că patruzeci și doi de lei. Păi direct a rămas cu cincizeci zicând că restu’ pentru șefu’ să bea și el o bere!

Drumul de întors la aeroport a fost normal și ne-a costat mult mai puțin. Deci am fost jecmăniți, sau mai bine zis m-am lăsat jecmănită de bună voie... Am tot respectul pentru taximetriști; prietenul meu din copilărie și adolescență este taximetrist în Pitești, dar sunt ferm convinsă că nu face de-astea... În fine, mi-e mie jenă de jena pe care ar trebui s-o simtă aceste specimene.

Înainte de a pleca, mă uitasem un pic pe pagina hotelului unde aveam să dormin două nopți. Pe Afa nu avea recenzie la vremea respectivă, o să mă uit acum să văd dacă s-a scris despre între timp. Este clasificat cu patru stele, și după părerea mea le merită fără nicio discuție.

Deși am ajuns în creierii nopții, cum spuneam, am fost întâmpinați cu amabilitate în micuța recepție (deschisă non stop), lângă care se afla un bar nu foarte mare nici el, dar elegant, de serviciile căruia din păcate noi nu am putut beneficia datorită timpului scurt avut la dispoziție.

Prima impresie a fost una de ambient plăcut și de bun gust. Ca să urcăm în camere, am ieșit într-un modern hol din sticlă, drept pentru care te puteai uita în sus (sau în jos) la alte etaje, sau afară (asta a doua zi dimineață pe lumină), la casa-palat vecină, care l-a impresionat pe coleg, și care tot a doua zi mi-a arătat și o mașină de super lux parcată în fața porții. Fiecare cu ce-l doare. Pe coleg îl dor mașinile;).

A doua impresie (și ultima) a fost că hotelul îmbină mai multe stiluri la un loc: este oarecum tradițional din punct de vedere al arhitecturii, în spațiile comune dai de art-deco, iar interiorul camerelor (cel puțin la mine) este funcțional, cu iz vechi și modern în același timp.

Camera. Eu am stat într-una single cu pat dublu, lipit de perete, cu saltea bună și lenjerie de calitate, în care m-am odihnit foarte bine (deși nu cât aș fi vrut sau cât mi-ar fi trebuit…). Și ca să termin repede cu descrierea la care mă pricep atât de puțin (și care câteodată mi se pare și cam ridicolă, atunci când o fac eu, mă refer): lângă, avea o noptieră (unde-mi pun eu telefoanele să sune, dacă nu?), o măsuță rotundă cu două pahare și două scaune stil retro, fiindcă tot pomenii (accent pe primul i) de stiluri, iar în fața patului un birou, sau masă, cu tv căruia i-am dat drumul cât am făcut duș și m-am schimbat, ca să aud și eu dulcele nostru grai;). Cam atât, veți vedea și în poze, cei care veți dori să știți mai multe despre Savoy în caz de nevoie. Culorile sunt calde și camera este odihnitoare.

Pe site-ul lor scrie că au 55 camere, între care două garsoniere și două apartamente.

Baia curățică, cu cadă, uscător de păr, consumabile și prosoape suficiente. Numai suporturile pe care le-am așezat nu s-au încălzit deloc (cel puțin peste noapte), dar până a doua zi seara prosoapele erau uscate.

La mini bar nu cred că am umblat, dar este. Așa cum este și telefon (i-am dat numărul mamei ca să mă sune ea), și wifi gratis, seif în dulap, aer condiționat...

Restaurantul mi-a plăcut mult. Mă rog, un mic dejun și o cină au fost toată experiența mea acolo, dar chiar și-așa am fost foarte mulțumită. La micul dejun am coborât dis de dimineață, la șapte, pentru că urma să plecăm devreme spre Arad. Ceaiuri, cafea, sucuri, iaurturi, mezeluri, brânzeturi, fructe și legume proaspete spre bucuria mea, care întotdeauna îmi lipsesc mult atunci când nu există. Nota maximă pentru micul dejun.

La fel și pentru masa de seară. Am vreo două poze cred, făcute așa, pe șestache. Dar!! Mi-a dat prin cap să notez atunci pe telefon câteva prețuri, pentru că la memoria mea de elefant nu le-aș fi ținut minte în veci. Asta în caz că veți merge numai la restaurant, pentru că am avut impresia că acolo se țin multe mese de afaceri.

Ciorba de burtă costa 12 lei, cea de perișoare 11 (noi asta am mâncat, colegul s-ar fi dat la ciorba mea de burtă, că el ceruse de perișoare, tot la sfatul meu); platou savoy la 15 și 30 de lei, nu mai știu ce conținea; eu am cerut clătite cu ciuperci și smântână, 14 lei porția de două, foarte-foarte bune; colegul parcă piept de rață (dacă nu mi-am notat nu am ținut minte, dar poate veți identifica în poză;)); înghețata era 12 lei, coupe Jacques 15, papanașii (după care eu nu mă omor, dar pe care i-am mâncat a doua zi în București la restaurantul medieval Excalibur unde am fost cu Roth prima dată acum câțiva ani) 13 lei; clătitele 12-13 lei, în funcție de umplutură; garniturile 7-13 lei, steakurile de vită 45-50 lei; eu am cerut limonadă, 9 lei, iar colegul – cum altfel? – o Timișoreană, 6,5 lei. Freshul de portocale 13,50 lei, mi s-a părut foarte scump, dar poate că ăsta e prețul la noi. Dacă nu avem și noi portocali ca marocanii...

Deci cam asta cu mâncărurile rafinate de la Savoy. Chiar mi-a plăcut. Porțiile erau suficiente și foarte frumos prezentate, se vede că este un restaurant de clasă. Sala în care am mâncat noi (nu știu dacă mai era și o alta) nu era foarte mare, dar nici plină nu a fost atunci când am luat noi masa acolo.

Mi-au mai plăcut și tablourile de pe pereți, tot aer de modernitate îi oferea.

Serviciul atent și amabil. Anecdota redată și în titlul articolului a fost că, atunci când chelnerii ne-au auzit vorbind în limba lui Cervantes, drăguții de ei, ca un gest de ospitalitate, imediat au pus în surdină un disc cu Isabel Pantoja (cântăreață de muzică populară spaniolă).

Colegul s-a amuzat ad hoc, în vreme ce eu îmi ziceam în gând: „Sărăcuții de voi, sunteți drăguți tare, dar nu vă va lăsa bacșiș”;). Asta pentru că știu cu cine plec de acasă. Poate că oamenii nu așteptau nimic și doar au fost drăguți (cât îmi place ideea asta de a da fără să aștepți nimic la schimb...), prefer să rămân cu ideea asta.

Colac peste pupăză, restaurantul răspunde cu brio oricărei cereri sau oricărui moft. Deci vă puteți duce iubitul/iubita la o cină romantică, sau șeful la un prânz de afaceri. Veți pleca mulțumiți cu siguranță. Eu repet nota de zece plus oferită bucătăriei și serviciului din restaurant.

La alte servicii, pe siteul lor, mai scrie că oferă: room service, spălătorie, serviciu de călcătorie, schimb valutar, lustruire pantofi (daaaa, uitasem să vă spun, tot colegul a observat și aparatele de lustruit pantofi așezate pe holul din sticlă la fiecare etaj; chiar ne-am minunat, eu nu mai văzusem așa ceva pe nicăieri), închirieri auto, birou de turism, fax.

Cât despre transferul de la sau la aeroport, așa scria pe voucerul de la agenție, dar când i-am rugat să verifice acest lucru, ni s-a comunicat că la orele alea târzii în noapte serviciul nu era disponibil. Mai scrie că hotelul are și parcare la care nu este necesară rezervare. Noi nu eram cu mașina deci nu am beneficiat. Așa cum nu am folosit nici sauna din lemn, care, sinceră să fiu, nu știu nici în ce parte a hotelului se află. De asemenea, dacă mergeți la team building, aveți la dispoziție și o sală de conferințe.

Foarte avantajoasă este și situarea lui în plin centrul Timișoarei, exact în spatele Catedralei, unde îmi doresc să pot intra liniștită data viitoare...

Prețurile le puteți găsi pe siteul lor dacă faceți o simulare de rezervare. În jur de 50-55 euro de persoană cu mic dejun, deși există și posibilitatea de fără mic dejun. Noi în dimineața plecării spre București, tot foarte devreme, nu am mai păpat acolo. A tăbărât colegul pe tonomatul de dulciuri din sala de așteptare a aeroportului, și cum băgase o bancontă de cincizeci de lei, fără să știe că nu dă restul, am scos la ciocolate și la dulciuri de ne-am săturat. M-a „cumpărat” ca să-i fac compunerea la engleză (și după o lună s-a mai și lăsat de curs!!).

Asta a fost experiența mea la Hotel Savoy în Timișoara. Data viitoare voi sta mai mult, deci probabil va trebui să mă orientez spre ceva mai economic;).

Recomand cu gura mare atât hotelul cât și restaurantul.

---

VIZUALIZĂRI: 1810 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI