ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAR-2016
DURATA: 2 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

TIMP CITIRE: 7 MIN

Complex Diamond & vile, Cincis: una caldă - una rece

TIPĂREȘTE

Am optat pentru cazare la complexul de patru stele Diamond de pe malul lacului Cincis. Am vrut ca masă-casă să fie în acelaş loc şi să nu ne expunem ca noaptea după petrecerile din restaurant să străbatem kilometri până la motel sau să urcăm şi să coborâm pe întuneric scări şi scăriţe la vile. Totul la timpul potrivit, veţi vedea şi voi la un moment dat. S-o iau de la început:

Deşi Dragoş pe care eu în particular şi în public îl numesc Guru pentru că ştie tot şi te depanează din orice, ne scrisese negru pe alb cum să ajungem la Complex, noi am ratat bifurcaţia descrisă şi am luat-o prin Călan, apoi prin cartierul rromanesc din Hunedoara şi în sfârşit am ajuns la coada lacului.

Aici e cazul să mă întorc, nu din drum ci din scris. De ce Doamne nu-i numim ţigani aşa cum cu derivate sunt apelaţi în întreaga Europă şi lăsăm să prolifereze confuzia cu românii? Cu ocazia asta am văzut 10-15 palate cu turnuri şi turnuleţe, uşi monumentale, câte 2-3 merţane în curţi dar cel mai cel, o pădure de stâlpi electrici cu globuri rotunde de sticlă care luminau ziua în amiaza mare că doar curentul era de furat.

După această digresiune şi câţiva kilometri de mers pe o şosea bunicică, na! că am zărit în depărtare pe malul lacului o construcţie galbenă impunătoare. Cât ai zice pâs! am ajuns în dreptul ei. Dealungul gardului nu prea mai era loc aşa că am tras maşina vis-a-vis dar depărtişor de locul în care o stivă de lemne arăta că acolo se va pune de un foc de tabără.

Am intrat în curte. Cam micuţă pentru un complex atât de mare. Se vedea că proprietarul ori n-a vrut, ori n-a avut de unde cumpăra teren pentru că pe un spaţiu mic erau înghesuite maşinile din parcarea interioară, intrarea la recepţie, alături cea de la restaurant, câteva vilişoare şi treptele care duceau spre lac Deasemeni recepţia este micuţă pentru un hotel de patru stele.

Ajungem la cameră care slavă Domnului, înainte chiar de a intra în ea mi-a făcut impresie bună. De ce? Pentru că era la parter. În fond ce pretind eu de la o cameră? S-o iau în ordine: în sezonul ăsta să fie călduroasă, să aibă un pat confortabil, să fie curat, să aibă balcon pentru privelişte, un TV la care sa adormi de plictiseală, un dulap cu umeraş în care să-ţi aşezi hainele mototolite din geamantan, o baie cu tot ce e necesar ca să te menţii ca în reclamă ˝ mai curat, mai uscat˝, să nu te zgârie la ochi lipsa de bun gust şi lista ar putea continua.

În privinţa căldurii, săracul Cornel s-a speriat de ecourile noastre în care spuneam că ne aducem perne electrice, aeroterme, calorifere (sic! centrale electrice), pulovere groase, etc, încât a verificat personal şi ne-a asigurat in corpore şi individual că va fi şi este cald. Aşa a şi fost. O căldură plăcută se raspândea prin duşumea astfel încât nici nu aveai nevoie de papucii lipsă la inventar.

Patul. Foarte mare, foarte comod, cu o saltea cred că memory, o nebunie! Din păcate pilota bună, pufoasă, nu era înfăţată în cearceaf. Exista sub pernă un cearceaf cu şireturi dar nu e munca cea mai comodă să înfăţuieşti o pilotă. Sfidând orice măsură igienico- sanitară, m-am făcut că întind cearceaful peste care am aşternut pilota şi Dumnezeu cu mila!

Am desfăcut geamantanul. Când să pun ceva lenjerie pe raft, nema rafturi în dulap. Stai că nu e totul. În dulap nu era niciun umeraş să-şi întindă soţul sacoul şi eu rochiţa. Am cerut şi ne-a dat patru umeraşe de la recepţie. M-am gândit că n-ar fi fost deloc confortabil dacă am fi stat la etaj să cobori şi să urci scara pentru nişte umeraşe.

Dintr-un ochi am evaluat că probabil tot din lipsă de spaţiu distanţa dintre treptele scării era peste cea standard de 17 cm. idem la restaurant şi la vile. Trepte obositoare.

Camera era spaţioasă, cum am scris cu un pat mare matrimonial şi lenjerie impecabilă alba-ca-zăpada, un TV cu diagonală 80 dar numai cu câteva posturi pe cablu, cu un fotoliu şi un scăunel în prelungire pe care să-ţi odihneşti picioarele în timp ce priveşti tâmp pereţii goi, cu două noptiere pe care se odihneau două veioze cu abajur mare de mătase cu franjuri( în total trei veioze în cameră). Acelaş model îl avea şi candelabrul cu şase abajururi care atârnă deasupra patului. Drept să spun m-a iritat puţin luxul voit afişat dar cireaşa de pe tort a reprezentat-o scaunul de toaletă şi cuveta. Cromate în auriu cu motive florale pentru ca atunci când stai pe WC să te crezi în vila Ceauşeştilor, veţi vedea pozele. În schimb ca să fie echilibru, pe cuvetă nu era decât un săpunel liliput iar la duş din sticluţa cu săpun lichid nu curgea nimic. Noroc cu săpunul Palmolive luat de acasă. Deasemeni deasupra cuvetei nu era o placuţă sau un stativ pentru periuţă, pastă de dinţi, after shave, etc. Unde să le pui? Prosoapele erau curate dar setul era pentru o singură persoană şi fonul nu ştiu la ce putea fi utilizat pentru că nu era şampon.

Eu înţeleg că au deschis hotelul în pripă deşi fuseseră contactaţi de două luni, dar dacă nu răspunzi tuturor exigenţelor pentru patru stele, mai laşi din preţ. Nu vreau să fiu cârcotaşă dar mocheta nu era curată, avea pete din sezonul trecut. Ca să atenuez critica, ce a contat a fost căldura din cameră, aşternutul impecabil şi prosoapele curate.

Balconul era foarte mare şi adânc şi oferea o privelişte încântătoare spre lac. Fotolii şi măsuţe te invitau la reverie şi eventual la o cafeluţă şi ţigară (culmea, scrumierele erau curate). De pe balcon am văzut coborârea în trepte până la lac şi malul de vis-a- vis întrerupt din loc în loc de câte o vilişoară. Programul a fost atât de strâns încât n-am apucat să batem măcar o bucăţică din mal cu piciorul.

Câteva cuvinte despre restaurant. Micul dejun în sistem bufet suedez chiar dacă nu ne-a desfătat cu cine ştie ce delicii culinare a fost proaspăt, îndelustător şi o bază solidă pentru excursia de a doua zi. Seara am mâncat ce am ales din timp. Noi ne-am orientat ca la cină să servim un meniu de prânz pentru că după o zi obositoare simţeam nevoia de o supă caldă. Felul doi a fost un grătar format din două bucăţi şi cartofi prăjiţi. Porţia a fost enormă şi nu am putut mânca tot. Chelnerii au fost sfârlează, doar ştiau pe ce.

În concluzie, hotelul s-a deschis pentru noi şi din punctul ăsta de vedere ne-a oferit un ambient în care ne-am distrat şi ne-am simţit foarte bine. Nu e de neglijat amplasarea excelentă pentru baie şi plajă şi posibilitatea excursiilor în Tara Hategului aşa cum am făcut a doua zi. Aşa cum am scris în titlu ˝una caldă, una rece˝ ca să se poată forma o impresie corectă asupra hotelului ar trebui vizitat vara când s-ar putea constata dacă s-au remediat sau nu neglijenţele semnalate mai sus.

Este interesant de observat că deşi la întrunirea de la Cinciş nu au venit o serie de useri care au animat întâlnirile precedente, deşi aşa cum am scris patronul hotelului nu a supraveghiat să nu ne lipsească ceva, deşi pentru foarte mulţi dintre noi distanţa de casă a fost mare şi obositoare, apoi şi preţurile au fost destul de pipărate, totuşi a fost o atmosferă de bună voie şi distracţie excelentă, rar întâlnită. Explicaţia mea ar fi bucuria generală şi apariţia noului val de useri pe AFA.

Mulţumesc AFA că exişti şi ai umplut viaţa atâtor oameni.


[fb]
---
Trimis de Michi in 22.03.16 17:44:48
Validat / Publicat: 22.03.16 18:42:40
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CINCIȘ.

VIZUALIZĂRI: 1887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Vedere din balcon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72400 PMA (din 57 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [22.03.16 18:41:51]
    »

    Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun.

    elviramvio
    [22.03.16 19:00:09]
    »

    @Michi -

    M-am distrat grozav cu pozele 9 si 10, geniale. Ma surprind scaunele de pe terasa sau erau uscatoare de rufe si sunt eu prea bleaga, poza 12? Ale noastre pareau intregi, bine ca nu m-am asezat.

    Ma bucur ca v-am cunoscut, sa dea Domnul sa ne vedem toti, sanatosi, in anul care vine si sa fiti acelasi cuplu plimbaret si rezistent. Vacante frumoase anul acesta!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Carmen Ion
    [22.03.16 19:01:14]
    »

    @Michi - Felicitări, Michi, pentru un review foarte obiectiv, în spiritul tuturor articolelor tale. Într-adevăr, deşi condiţiile de cazare au "scârţâit" pe alocuri, ambianţa generală a fost una de maximă veselie, semn că bucuria vederii sau revederii a primat.

    Admin
    [22.03.16 19:03:53]
    »

    O observaţie-corectură: patronul hotelului a fost aproape tot timpul pe acolo (mobilizând personalul etc). Joi cel puţin a fost toată ziua, iar vineri, aproape toată. Sâmbătă a fost doar în trecere.

    În plus, a fost prezent şi prin resturant, unde ne-a ajutat cu unele "neînţelegeri" - referitoare la bere (datorită schimbării "managerului" chiar cu o săptămână înainte, comunicarea între vechiul management și cel nou a avut unele emici sincope) şi cu sucul - inclus de el ca bonus în meniuri (sâmbătă).

    Radu Tudoran
    [22.03.16 19:16:34]
    »

    Ca o paranteza, eu consider ca Jokaj Mor si Johann Strauss ar trebui sa revada cunoscutele lor creatii si sa faca necesarele corecturi. Romanul, respectiv opereta, sa se intituleze "Voievodul rromilor". Adica "Der Rromischebaron" pentru locuitorii Austriei Poate ma sanctioneaza web masterul, dar in occident toata lumea stie cuvantul "tigan", cu variantele zigeuner, gypsy, gitan. De ce suntem noi mai catolici decat papa?

    mishu
    [22.03.16 19:33:44]
    »

    Asteptam cu nerabdare acest review in care sa simt intelepciunea data de o mare experienta de viata. Un articol insotit de niste poze minunate (mai putin P09 si P10 mai ciudate), felicitari din tot sufletul. Si ca de obicei cum tot patesc in ultima vreme am votul cu nr 13????

    maria55 †
    [22.03.16 19:43:53]
    »

    @Michi, realitate 100%!!! Doamne, cat de exact ai descris totul! Felicitari! In P20, cea cu sueta oare de ce ramasesem cu gura cascata?! Poate la explicatiile nomberoanului Traian... ca si @xpac era "prins"...

    adri-nico
    [22.03.16 20:06:19]
    »

    Ma bucur ca ati avut un pat la fel de comod ca si al nostru insa nu stiu ce e ala scaunel pentru chiuveta. E vorba de piciorul chiuvetei? Nici eu n-am infasat pilota. . Aveam o leneeeee.

    Sint curioasa la oglinda cum ati ajuns ca eu nu-mi vedeam nici fruntea. Dumneavoastra sinteti si mai scunduta.

    Gelul de dus era intr-un recipient nemaivazut de mine pina acum, dar am bunghit cum sa il fac sa curga, cam ca la seringi. Si mirosea bine!

    Reviewul scris cu obiectivitate.

    teona
    [22.03.16 20:51:02]
    »

    Excelenta relatare, dar ce pacat ca unii nu inteleg ca unele detalii fac diferenta si ca un mobilier kitsch intr-un cadru natural atat de frumos, da o nota discordanta.

    Am fost si eu colega cu dumneavoastra la parter si camera mea a fost identica cu a dvs. doar ca eu am avut gel de dus dar, nu am avut sapun.

    Ma bucur ca a fost cald si nu au fost probleme fonice, beneficiind de un somn relaxant in acel pat gigant. Si cel mai mult ma bucur ca v-am revazut si ca sunteti plina de un optimism molipsitor. De fapt cred ca in afara calatoriilor acesta este un alt punct comun al colegilor mei, veselia molipsitoare, care asigura reusita fiecarei intalniri.

    MichiAUTOR REVIEW
    [22.03.16 21:36:00]
    »

    @teona - Principala frustrare a acestei întâlniri a fost lipsa de timp. Ideea cu excursia a fost foarte reuşită şi am ţinut mult să mergem dar a rămas prea puţin timp de socializare spre deosebire de Predeal când, fiind şi timpul urât afară, am stat mai mult în hotel la taclale.

    @Adri- Nico. Nici pe vârfuri nu am ajuns să văd în oglindă decât moţul capului. M-am boit (rujat) orbeşte pe baza automatismului format în zeci de ani de practică.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinad
    [22.03.16 22:49:17]
    »

    @Michi - Şi eu sunt în asentimentul dvs., de fapt dacă scriam şi eu despre cazare, aceleaşi lucruri le punctam şi eu. În plus, mi-a displăcut lipsa unei oglinzi în cameră, doar cea din baie nu era tocmai satisfăcătoare, deşi eu sunt ceva mai înaltă, tot nu reuşeam să mă văd integral. Pe de altă parte, la patru stele mă aşteptam să găsesc în cameră şi minibar şi telefon, noroc că n-am prea avut nevoie de ele!

    Mulţumesc pentru P15 în care m-am recunoscut împreună cu @xpac, @artemisa24 şi soţ.

    Toate cele bune!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    kelyboy
    [23.03.16 10:42:08]
    »

    La început am fost puţin invidios pe cei care au prins camere cu vedere la lac, din fericire nu prea am avut timp sa stam în cameră şi să admirăm peisajul, care între noi fiind spus, e superb, aşa că acum am avut ocazia să văd şi eu peisajul din camerele cu vedere la lac!

    Mama Michi, felicitări pentru review, sănătate multă şi la cât mai multe călătorii reuşite!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dan&Ema
    [27.03.16 00:53:14]
    »

    M-am trezit si eu acum sa ma pronunt. Intarzierea a fost intentionata si datorita faptului ca inainte de acest ecou am vrut sa postez impresiile mele si datorita miscarilor produse am lasat sa se si linisteasca.

    Felicitari pentru obiectivitate si delicatetea criticilor! Intotdeauna cu respect si admiratie

    Admin
    [27.03.16 09:15:34]
    »

    @Dan&Ema - te invit să nu interpretezi cele de mai jos, io ştiu, cu aceeaşi... "înverşunare" :-)

    Eu NU CRED că Mama Michi a scris mai sus cu ALTĂ delicateţe sau obiectivitate decât cea cu care scrie PERMANENT. Ori că ar fi menajat pe cineva etc şamd.

    Altfel spus: nu cred ai vrut s-o ofensezi, cumva, cu astfel de aluzii; pur şi simplu ai admirat & realizat, însă & probabil, cât de elegant se pot scrie orice nemulţumiri, fără... înverşunare. :-)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, Dan&Ema, elviramvio, irinad, kelyboy, maria55, Michi, mishu, Radu Tudoran, teona
    Alte impresii din această RUBRICĂComplex Diamond Hotel & Vile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068278074264526 sec
    ecranul dvs: 1 x 1