ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
TIMP CITIRE: 5 MIN

Și iar AmFostAcolo! La CINCIȘ - Hunedoara!

TIPĂREȘTE URM de aici

” Iar îi vară, iar îi sară, iar o vreau amu! ”

De fapt, iar îi martie (18-20 martie 2016), și, dacă-i martie, ce poate fi mai frumos decât o întâlnire? DA! Marea Întâlnire Anuala AFA 2016!

Și eu am vrut-o! Pe ea, pe înltâlnire, ce credeați?

E cam departe! Așa, și? Cu ce mergem? Vedem noi! Avem prieteni!

Cum exact cu o lună-n urmă a fost ziua lui, ce cadou mai frumos îi puteam face decât o revedere cu prieteni dragi și cunoștința cu alții noi?

Deși prima senzație a fost de drum luung, făcut cu dragii noștri @Papone și @Pufoșenia, mi s-a părut chiar scurt! Am râs, am glumit, am tăcut, am privit, mi s-a tăiat respirația din cauză de peisaje superbe pe Valea Oltului, ne-am distrat, (am mai zis? Nu, nu-i o repetiție! E o ordine!). Cu oamenii ăștia doi n-ai cum să fii serios!

Am ajuns (bravo, Pufu!) mai repede decât credeam. 5 ore jumate!

Și asta cu două opriri pe traseu, plus festivitatea de premiere de la Castelul Huniazilor, plus turul castelului.

Ne cazăm (cum o fi? O fi cald? Avem aeroterma-n traistă!).

La RECEPȚIE: Maria55! Nu e o surpriză, mă așteptam, dar tot mi-au dat lacrimile de bucurie! Ecuson, predat cadou pentru tombolă, tur de onoare pentru recunoaștere, masa de prânz (cam scump, dar bun și îndestulător. Cum zicea @Bujie: P2, P1, P3, cine mai știe?). Predat fursecuri și sărățele lui @roth.

Foc de tabără. Vin fiert, brânză excelentă, slană! Râsete, cântece, pupături. Emoție pozitivă, pupături, râsete! Cunoștințe noi: tata123! Iaaa, tu ești tata123? Da! Un puști simpatic îmi zâmbește de după niște ochelari!

Unde-i adri-nico? A venit mogly? Carmeeeen! Ce dor mi-a fost de voi! Vecineee, salut! (kelyboy). Surpriza emisiunii pentru mine: @nicole33 care a ajuns mai repede. Pupături!

Vin fiert. N-avem lumină! Avem noi lanternă. @Roth era paharnic, Ștefan era farul călăuzitor, eu cântam cu energie. Am făcut schimb, să poată bea și el vin fiert! Bun vin!

Tort, torturi, ziua lui Pepsi70 (bun și cu bulbucii reci!). Or fi fost bune torturile? Va rămâne o dilemă. Cel puțin pentru mine! Dans, râsete, patru feluri de pălincă, lichior de ouă, ”vezi că te caută mogly! ” Moglyyyyy... O scumpică zâmbește! De unde o cunosc? De pe AFA! De când? De-o viață!

Sâmbătă. Noros și cam rece. Vizită acasă la dacii liberi. Înălțător. Extenuant, dar a meritat! A și fulguit. Ce apă bună beau dacii. Cine se mai gândește la E-coli? Mi-era sete!

Și vine seara festivă. Încep să fac poze, dar... tehnica mă trădează. Merg în cameră să-mi iau baterii! Surpriză! Mă aștepta o bluză superbă! Roz! Mulțumesc mult, @adri-nico!

Mă-ntorc în restaurant și-aud ceva despre un coleg, care-i de fapt colegă... Băi, ăștia mă premiază! Să-m stea cordul! Eu? Da-da! Discurs scurt: Vă mulțumesc pentru voturi! Poze (abia aștept să le văd, că eu am lipsit motivat!).

Ies pe terasă la un viciu, cu @Carmen Ion. Tare mi-ar place să am o carte tradusă de tine, Carmen. Hai, că-i tombola. Și seara magică pentru mine continuă. Premiul la tombolă- o carte tradusă de Carmen. Ghidul turistic Dublin.

Apoi, tăcere, că mai urmează surprize:

” Ș-are mersu leganatuuu, laaalalala / Defazat cu PI pe 4, la. Lalala la! ”

Fetele de la Căpîlna! Sau... ha? Fete, care fete, unde fete? Bunăciuni pe bune! Care mai de care mai fotomodea! Ne curgeau lacrimile de râs, pe mine mă durea burta deja, deși aveam antrenament de pe drum.

Și n-a fost tot! A mai urmat un moment. Înălțător, care te pătrundea de romantism, cu niște prim-balerine, gingașe, elegante, pure. ”Lacul lebedelor! ”

M-a lăsat fără aer la propriu! De râs, firește! Am trecut peste faza că nu le năpârlise penajul de iarnă. Erau atâât de frumoase! =)) Dau să socializez și eu cu lumea și-s răpită la un dans de soțul cel simpatic al lui @irinad! Am deschis balul! Distracția contiuă. Pentru noi, până la ora 01:30.

Duminică. Urâtă zi, că e ziua de final.

Poza de grup jos, pe ponton. Sper ca-n asta să mă văd!

Deși am ajuns pe la 19, eu ÎncăSuntAcolo, cu voi și visez cu ochii deschiși.

@vega06, @Radu Safta, @DarkRucs, @fanespoitoru, @ Marian Preda, @Robert și ceilalți mari absenți, mi-ați lipsit grav!

Nu am dat nume de @useri cu care am socializat, fiindcă au fost foarte puțini din cei 100 cu care n-am apucat să vorbesc. Nu s-or supăra, dar timpul a fost cam prea scurt!

Mulțumesc AFA pentru trei zile minunate, mulțumesc organizatorilor, protagoniștilor programului artistic de mare excepție, regiei și costumierei.

Am venit acolo cu gând de distracție și mi-a ieșit!

” Iar îi vară, iar îi sară, iar o vreu amu! ”

Că mai vreau, o aștept pe următoarea din 2017! Poate mai aproape de centrul țării, mai ușor de ajuns! Fie ea și la cort!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Zoazore in 21.03.16 11:46:50
Validat / Publicat: 21.03.16 12:34:09

VIZUALIZĂRI: 2083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

47 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Câtă trăire intensă în mersul leganatu...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22072 PMA (din 72 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

47 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 47
Carmen Ion
[21.03.16 12:39:07]
»

@Zoazore - Nicoleta dragă, eşti o mucalită şi o haioasă. Te îmbrăţişez cu mare drag şi-ţi dau, pe lângă pupici, şi-un VOT MAAARE cât roata carului

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 12:42:11]
»

@Carmen Ion - Mulțumesc mult, Carmen! Așa AFostAcolo, așa am simțit eu!

irinad
[21.03.16 13:02:05]
»

@Zoazore - Draga mea, mă bucur ai deschis dansul alături de soțul meu care e mare amator de dans și de asemenea, mă bucur că ați reiterat experiența de la Predeal. La fel am fost încântată că ți-ai făcut timp și ai socializat îndelung cu mine și @crismis, mi-a făcut, realmente, plăcere!

Să ne vedem cu bine și altădată!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
traian.leuca †
[21.03.16 13:02:25]
»

Duminică. Urâtă zi, că e ziua de final.

Bine spus! Am observat că pe pontonul unde am făcut poza de grup începuse o socializare de parcă atunci era prima zi de la întâlnirea anuală.

Orice despărţire are un moment trist, sper că a noastră va fi doar temporară şi la anul ne vom reîntâlni.

Sunt sigur că adminul nostru va găsi un loc la fel de frumos, unde să petrecem alte două zile de excepţie, cu muzică, dans şi multă voioşie.

Până atunci se cuvine să-i mulţumim pentru efortul depus pentru ca noi să ne simţim foarte bine la Cinciş.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 13:10:08]
»

@irinad - Nici nu se putea altfel, Irina! Tu și @crismis

mi-ați răpit inima! A, și să nu uit de @antheus! @Carmen Ion știeee!

Soțul tău a comunicat telepatic cu mine, zău! Și-a fost așa de bine venit dansul ălaaa! Altfel nu se spărgea gheața la dans!

@traian. leuca - Nene Traiane, ORIUNDE va fi următoarea Întâlnire, dacă e voie bună și oameni dragi, va fi foarte frumos! Și-n cort, și-n parcare sau pe lac! Suntem puși pe distracție și asta-i OK!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
diana2015
[21.03.16 14:30:43]
»

Am votat, mi-a placut si am cortul pregatit

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 14:33:15]
»

@diana2015 - Așa să faci! Că-i de distracție la greu!

mogly
[21.03.16 15:01:22]
»

Am râs cu lacrimi! Zoazore ai redat exact spiritul de acolo. Pentru mine a fost prima întâlnire faţă în faţă cu voi, dar la fel am simţit si eu că vă cunosc de o viaţă şi îmi sunteţi foarte dragi. Imi pare rău că nu a fost mai mult timp la dispoziţie pentru socializare si distracţie şi imi pare rău că soţul şi fetele mele şi-au uitat acasă faţa de petrecere, nu ştiu unde naiba au lasat-o dar m-au enervat la culme şi le-am promis că la următoarea întâlnire ei ramân acasă.

Fetele de la Căpâlna şi lebedele de pe lac au fost nemaipomenite!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Mitica49
[21.03.16 15:03:08]
»

@Zoazore -

Încep c-un zâmbet pentru că-mi plăcu stilul reportajului: în vervă și haios. La fel și unele poze, însă mai trebuie să lucrezi la tehnică (cum ziceai) că unele-s cam șifonate. .

Cu părere de rău că n-am fost și din acest motiv închei cu .

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 15:51:37]
»

@Mitica49 - Domnu Mitică, mulțam pentru vizită și aprecieri! Dar să te văd pe-alde matale cum râzi cu lacrimi și faci și poze!

Deci a primat distracția! Că au ieșit și poze...

mishu
[21.03.16 15:59:49]
»

Desi-mi stau cuvintele intr-un mare nod in gat si lacrimile au pornit la vale, nu ma pot abtine sa nu te felicit pentru articol, sa te pup cu mare drag asteptand sa te cunosc si sa ma bucur de pozele postate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
robert
[21.03.16 16:02:33]
»

@Zoazore - Ca întotdeauna chitită pe distracție! Bravo!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 16:14:38]
»

@mishu - Și eu abia aștept să te cunosc, suflet mare și frumos!

@robert - Deh, coane, fac și eu ce pot și știu mai bine! Și, când vreau, nimic nu-mi stă în cale!

pepsi70ro
[21.03.16 16:16:33]
»

Tort, torturi, ziua lui Pepsi70 (bun și cu bulbucii reci!). Or fi fost bune torturile? Va rămâne o dilemă. Cel puțin pentru mine!

Tortul a fost servit la mese, într-adevăr poate ceva mai târziu, când le-am amintit ospătarilor că mai au de adus ceva...

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 16:30:58]
»

@pepsi70ro - Poate la voi! La mine n-a ajuns nici măcar zvonul! Le-am văzut, le-am pozat și m-am gândit cum ar fi putut fi la gust!

Safta Radu
[21.03.16 17:04:54]
»

Mare figură de om eşti, Zoa! Mi-a plăcut enorm review-ul tău. Pe de altă parte, citindu-l, mi-ai adâncit tristeţea că nu am fost şi eu prezent acolo. Dar asta e situaţia, probleme foarte importante m-au împiedicat să particip. La anul sper să nu mai ratez întâlnirea. Din ce am văzut, v-aţi distrat de minune. Mi-a plăcut mult dansul lebedelor de Cinciş, mare noroc au avut că nu le-au văzut cei de la Teatrul Balşoi din Moscova, că acum vă transmiteau salutări din Rusia!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 17:08:29]
»

@Safta Radu - Mă bătea un gând să dau un SMS la ruși

Și voi doar mă știți: nu mă oprește nimeni dacă vreau eu să mă distrez!

Și, Radule, nici nu știi cât mi-ai lipsit la premiere! Că și eu am pățit-o ca și tine anul trecut: m-am trezit premiată!

adri-nico
[21.03.16 17:27:52]
»

am avut o lacrima in coltul ochiului...

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 17:28:56]
»

@adri-nico - De la ce?

balasa violeta
[21.03.16 18:08:33]
»

@Zoazore - ce frumos a fost! Imi pare rau ca n-am fost si eu, vroiam atat de mult... pur si simplu imi era dor de prietenii mei... mi-ar fi placut sa ne distram impreuna!

adri-nico
[21.03.16 18:10:59]
»

@Zoazore - ei, asa... de la rindurile tale si bucuria tuturor.

ioana74
[21.03.16 18:13:53]
»

Foarte tare tot ce ai descris, exact asa a fost. M-am bucurat enorm sa te cunosc, ai fost unul din pilonii principali ai distractiei si sufletul petrecerii. Sa nu te schimbi niciodata, sa ramai la fel de onesta si de haioasa. Sa ne revedem cu bine la urmatoarele intalniri. Pup cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
webmaster
[21.03.16 21:07:56]
»

Un "bug" (neobservat până acum) în noul form de adăugare / editare articol "tăia" posibilitatea acordării de note la articolele despre Întâlniri.

Te rog indică o notă pentru

- distracţie şi relaxare

- cadru natural

Eventual şi pentru celelalte rubrici, dacă vrei (deşi notarea acestor capitole = cazare, servicii, restaurant) ar fi mai potrivite, în opinia mea, la eventualele reviews-uri de cazare = despre hotel / vile).

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.03.16 21:11:49]
»

@webmaster - Da, am observat! Notele maxime, firește!

Poți adăuga și rubrica ”Echipa de Râsete și Dansuri”? Acolo aș da 22!

Dar de poate vota la Servicii cu 10, că au făcut un serviciu deosebit, destinzându-ne!

Glumesc! Deci, 10 și 10!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
teona
[22.03.16 00:54:05]
»

Ma bucur ca te-am cunoscut, cred ca esti inegalabila la capitolul haz, pot sa depun marturie ca nu ai plecat pe sestache, doar ne-am luat ramas bun, ai fost ultima persoana care ne-a facut cu mana la plecare... si imi pare rau ca totul a durat atat de putin.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
elviramvio
[22.03.16 10:30:23]
»

@Zoazore -

De fapt te voteaza iubitul tai Piciu. Zice ca doar voi doi puteti da o petrecere pe cinste dar nu se indura sa lase cusca nesupravegheata pentru tine, sa nu-i mancam noi oasele. Asa ca la urmatoarea intalnire vin tot eu cu "apartinatorul".

Bravo braileanco! Nu te mai gandi la tort, s-a dus, vezi ce faci cu papanasii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Dan&Ema
[22.03.16 11:16:31]
»

Tu esti inca in priza, Zoazore? Tare articolul. Mai vreau!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[22.03.16 19:32:03]
»

@Dan&Ema - Da, Dane, încă sunt în priză! Deși vreau să par o dură, pe mine surprizele de orice fel mă emoționează și mă țin în priză multă vreme. Și tare mult mă bucură revederea oamenilor dragi, atmosfera frumoasă, surprizele plăcute care au venit în valuri spre mine!

Și eu mai vreau!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[22.03.16 20:12:57]
»

@ioana74 - N-am nici o șansă de-acum înainte să mă mai schimb! Mi-e prea lene! Și mi-e bine-așa! Cui nu-i place, să schimbe programul, ca la tv și să se uite-n altă parte!

Și eu mă bucur c-am reuși să vorbim puțin! Ești și frumoasă, și deșteaptă, deci, ești AFA-istă! Și eu te pup!

P. S. Ai un soț tare haios! Pe bune! Să fiți sănătoși și fericiți!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[22.03.16 20:17:26]
»

@elviramvio - Zi-i că-i dau eu alte oase, mai bune și mai mari. Deși, poate mai bine că nu vine, că iar erați geloși pe noi!

”Aparținătorul” tău e un dulce și-un haios, ca și tine (faza cu ”aparținătorul” are parafa lui @crismis, nu? )

Ba mă gândesc! Papanașii așteaptă vara și oamenii dragi să-i halească!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
18 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, balasa violeta, bogumil, crismis, Dan&Ema, diana2015, elviramvio, hlli, ioana74, irinad, Michi, mishu, Mitica49, mogly, robert, Safta Radu, teona, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ2016 Întâlnire AFA - Complex Diamond, Cinciş HD:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.083175897598267 sec
    ecranul dvs: 1 x 1