Apartments Downtown Residence Brussels sau România cucerește inima Belgiei

TIPĂREȘTE

Să vedeți cum am ajuns aici. Aveam idea clară (nu știu exact ce și cum a fost în capul meu) că în Bruxelles (vezi impresii) trebuia să caut apartament și nu hotel. Probabil prețurile mult mai economice decât în Paris m-au făcut să aleg această variantă. Erau mai multe oferte și în cele din urmă am ales Apartments Downtown Residence, în plin centrul orașului, la un preț excelent: un apartament de trei persoane la 60 de euro, și alte două la 45 euro fiecare. Un total de 150 euro, e drept că fără parcare, dar în buricul târgului.

Singura nelămurire pe ultima sută de metri, pe care nu am clarificat-o în cele din urmă decât la faăa locului, a fost existența sau nu a lenjeriei de pat în apartamentele de două persoane. Acum stau să mă gândesc și mi se pare clar. Atunci nu a fost așa. Motivul e simplu: pe rezervarea de pe Booking erau descrise în amănunt toate obiectele din fiecare apartament (uscător de păr, fier de călcat, frigider, etc.) Ei bine, la cel de trei persoane scria că are lenjerie de pat, la celelalte două nu scria nimic referitor la asta. Ceea ce m-a făcut să bag un cearceaf și-o pătură în portbagaj.

În ziua sosirii, după vizita la Tour Eiffel (vezi impresii), ne-am urcat pe vaporaș să facem mini croaziera pe Sena. Și cam atunci mă sună reprezentantul locației, să mă întrebe ora la care urma să ajungem. Îi spun că pe seară, dar până în zece (aceasta fiind ora maximă scrisă pe rezervare). După accentul mai puțin franțuzesc, mi se pare că tipul este arab, mă rog, am mania asta să încerc să ghicesc naționalități după accente… Până ne fâțâim noi să plecăm din Paris, până oprim să mâncăm… ajungem la Bruxelles cam pe la opt jumate - nouă seara. Perfect, mă gândesc, fără să iau în calcul posibile întârzieri. Care au venit din plin, pentru că strada cu princina avea o intrare blocată din cauza unor lucrări, și uite așa dăm ocoluri și ocoluri, iar timpul se scurge nemilos… (ce poetă sunt;)). Cred că am vorbit cu arabul de încă vreo trei ori cel puțin, începusem să disper că nu ajungem la timp. Am tot oprit, ba să întrebăm un nene dintr-un magazin, ba niște taximetriști, ba alt grup vesel de pe stradă... Nu și nu. După impresia de... gri și murdar cu care ne întâmpinase orașul (pe la periferii, sau în cartierele marginale, unde sacii de gunoi zăceau pe stradă la greu, ca de altfel și în centru – aveam să vedem), asta ne mai lipsea, să nu ajungem la timp la cazare. O ultimă oprire pentru a întreba într-un alt bar, și în sfârșit reușim să nu mai ocolim în cerc și să ajungem la destinație. Am coborât eu să sun arabul și să-i spun că am ajuns, pentru că acolo nu e recepție non-stop, în vreme ce restul s-au împărțit, unii să dea jos și să care bagajele, alții să ducă mașinile într-un parking aflat la câțiva metri de aparthotel, găsit pe net înainte (și pentru care am plătit în jur de 15 euro de la zece seara până pe la ora trei-patru a doua zi).

Ajung, deci, la numărul cu pricina, scot telefonul și din barul lipit de blocul cu apartamente iese o fată să fumeze în ușă. Imediat apare un alt tinerel, frumușel și bine îmbrăcat, și deodată îi aud că vorbesc în... dulcele grai românesc. Ole. Mă dau în vorbă cu ei și băiatul îmi spune că imediat vine colegul cu apartamentul, și că... e român!! Na belea. Arabul meu e român. Măi, zic, cum de nu și-a dat seama că și eu eram româncă? Că numai nume de spanioloaică nu am. Clarific imediat situația, atunci când apare alt tinerel frumușel foc, și care lucra pentru patronul apartamentelor, turc la origine. Vai ce surpriză! Nu ne vine să credem, mai ales că el e din Câmpulung, deci argeșean de-al meu. Incredibil. Un tip super educat, jovial, cu un zâmbet nelipsit. Ne dăm la vorbă în timp ce îmi face checkingul. Mă rog, e un fel de-a spune. Adică fără factură (dar mă întrebase băiatul dacă vreau), fără nimic special. Îmi zice că chiar se mira și-și zicea că ce spanioloaică educată (eu la telefon îi tot ceream scuze că ajungem târziu, etc.), și mai ales că ce ciudat ca cineva din Spania vorbea bine o altă limbă decât spaniola. He, he. R., fă-te că n-auzi, dragul de tine, că oricum ești excepția care confirmă regula. Îl întreb cum de nu s-a uitat la nume și mi-a zis că a văzut steagul Spaniei pe rezervare și atât. În fine, nu era important, doar ne-am amuzat teribil. Mi-a zis că dacă voi reveni la Bruxelles într-o bună zi, să-l contactez direct și-mi dă totul la juma’ de preț. Aviz amatorilor.

Recepția este o cămăruță mică acolo, la parter, probabil camera portarului (atunci când sau dacă a existat vreodată). Are o masă și un scaun și nu prea e loc de două persoane.

Are câteva apartamente libere și ia cheile să-mi dea să aleg. Primul este ușor de ales, e la parter și numai bun pentru tata, care nu vrea/poate să urce scări, și în plus vrea să iasă să fumeze. Am regretat destul de repede că am acceptat apartamentul de la parter, și sincer nu vi-l recomand dacă ajungeți acolo: miroase îngrozitor a tutun. Deși în teorie nu se fumează, vorba băiatului, nu are cum să controleze clienții. Apartamentul nu este foarte spațios, dar are bucătărie utilată cu de toate, și acolo ne-am strâns pentru o cină frugală și mic-dejunul de a doua zi. Cuptor cu microunde, cuptor normal, frigider mare, mașină de spălat, aragaz, prăjitor de pâine, fierbător, filtru de cafea, farfurii, tacâmuri, pahare, absolut de toate. Toaleta se află la intrare și ar fi un minus considerabil. Nu că nu ar fi curat, că era. Dar vasul de wc ar merita un pic de apă tare pentru depunerile de pe fund. De fapt și băiatul a spus că apartamentele sunt super ok, dar că ar avea nevoie de ceva investiții: o mână de vopsea pe ici pe colo, un retuș prin băi, etc. În fine, pentru o seară a fost ok, deși i-am lăsat pe ai mei cu părere de rău în mirosul ăla de fum. Probabil de când m-am lăsat de fumat am devenit mai sensibiloasă.

Restul familionului ne-am împărțit în alte două apartamente, mai spațioase și ceva mai bunicele. Liftul este foarte mic și de vreo două ori am preferat să urcăm/coborâm pe scări, pentru că era ocupat tot timpul. Dacă ținem cont de faptul că apartamentele se află într-un bloc unde sunt și locatari permanenți (am văzut o cutie poștală și cu nume spaniol;)), atunci nu este deloc anormal.

Apartamentul de la etajul trei a fost imediat alocat familiei cu bebe (nepoțica adică), pentru că era călduț și primitor. Iar cel de la etajul cinci, cu două camere, ne-a revenit nouă, adică mie, lui iubi și lui R... Băiatul de la Câmpulung mi l-a prezentat drept un Kinder cu surprize;), pentru că are o terasă superbă, care dă spre oraș, spre o biserică frumoasă. Păcat că nu aveam cum să profităm de ea, nici timpul nici vremea nepermițându-ne să stăm la un pahar de ceva acolo, la masă. Dar e de reținut în caz că ajungeți. Sufrageria era enormă, cu masă și scaune, micuța bucătărioară era integrată și iar avea de toate, iar patul de o persoană se afla acolo, la primul etaj. R. a dormit jos, în vreme ce iubi, fără nicio discuție la cei doișpe ani ai lui, a vrut s-o ia pe mamă-sa în brațe în patul dublu de la etaj.

Baia spațioasă, cu cadă de data asta (perdeaua de plastic se cam lipea, am încercat să evit), dar aceeași problemă cu vasul de toaletă. Poate își dau seama și remediază problema, soluția nu e deloc costisitoare. Nu vă așteptați la gel, șampon și alte alea, nu există.

Am găsit pături și prosoape în dulap, nu ne-a fost frig și am dormit foarte bine. Am auzit noaptea, târziu, o sirenă cam ciudată, dar am adormit imediat la loc. Abia când am ajuns în Germania, a doua zi seara, și am citit știrile internaționale pe telefon, am văzut că exact în noaptea respectivă poliția mai arestase încă vreo doi-trei teroriști responsabili cu atentatul de la Paris. Pff... Mai bine așa, mai bine așa.

A doua zi de dimineață, până s-a strâns toată trupa, am ieșit cu R. după pâine. Pe aceeași stradă se află vreo două magazine de arabi, de-astea cu de toate, ca nonstopurile de la noi. Am dat și de un magazin de pâine, unde miroasea foarte frumos și de unde am cumpărat o pâine artizanală excelentă.

Este wifi cu semnal bun în apartament, trebuia să băgăm parola cu numărul apartamentului. A mers fără probleme, punct pozitiv.

Am strânz catrabalâcurile și am lăsat cheile pe masă în fiecare apartament, așa cum ne spusese tânărul și drăguțul român. Plata o făcusem cash la sosire, așa încât nu a trebuit să așteptăm pe nimeni la plecare.

Apartamentul are marele avantaj că este în buricul târgului. Păcat că sunt cam lăsate în voia Domnului. Sau a lui Alah, că patronul e turc după cum am zis. Dacă ar binevoi să investească un pic numai, cred că ar avea mai mulți clienți. Bine, cred că nici așa nu se plânge.

Dacă îl recomand? Da, fără nicio discuție. Zona face toți banii. Dacă mergeți cu mașina, parcarea este un cost suplimentar, dar dacă reușiți să contactați direct cu recepționistul român, faceți economie la cazare și se compensează. Eu cred că aș sta și mai mult de o zi. Dar nu în apartamentul de la parter.

---

VIZUALIZĂRI: 2569 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI