Saramură de peşte iarna la Popasul turistic Diana Belciugatele

TIPĂREȘTE

Cu vreo săptămână în urmă nişte prieteni ne-au anunţat că li s-a făcut poftă de o saramură de peşte şi ştiu ei un loc la Belciugatele unde o fac mai bună decât în oricare altă parte. Am strâmbat puţin din nas pentru că intrasem într-o suită de zile întunecoase şi nu avea rost să consumi benzina chiar şi pentru 50 km dus-întors. Aici a intervenit factorul psihologic. Prietenii au pus presiune, primăvara ne-a surâs din nou, aşa că până la urmă începusem şi noi să gândim în termeni de saramură. A venit şi ziua stabilită. Rece, vântoasă cu ceaţă. Nu mai puteam da înapoi pentru că în calitate de gospodină cu program mă lăsasem fără mâncare în casă şi schimbarea opţiunii ar fi implicat cumpărături şi gătit, în total vreo 3-4 ore pierdute.

S-a plecat cu o singură maşină - prietenii au venit să ne ia de acasă - şi până am ieşit din Bucureşti 12 km până la Cora, am făcut peste o oră. Pe vremea mea (să nu spuneţi că sunt nostalgică) la prânz nu era ţipenie de maşină în trafic, lumea era la servici. Circulau numai hărăbaiele de autobuze cu burduf pline cu copii care se întorceau singuri de la şcoală. Acum unde or fi guzgănind dom´le într-un sens şi altul până la marginea oraşului şi mai departe? De la Cora - Pantelimon pe DN3, vechea şosea spre mare prin Călăraşi au mai fost vreo 20 km. Peisajul în februarie este foarte urât din cauza pâlcurilor de copaci rahitici desfrunziţi şi a cenuşiului care te înconjoară. Vara este cu totul altceva şi-mi aduc aminte cum, înainte de a ne cumpăra Dacia 1100 - motor franţuzesc, deci prin ´62-´65 mergeam cu autobuzul preorăşenesc să dormim la cabană la Brăneşti

La un moment dat un indicator destul de minuscul ne-a semnalizat Belciugatele şi destul de repede am ajuns la Complex Eliza. Nu am intrat acolo, prietenii ştiau de ce, ci la Popasul Turistic Diana care este o cabană de lemn aşezată pe malul lacului.

Ne-au întâmpinat nişte gâşte şi raţe la marginea lacului, o terasă mare şi umbroasă, brr!! (frig) şi am intrat în restaurantul propriu-zis. Dimineaţa, înainte de a pleca de acasă am avut o sclipire de inteligenţă şi m-am gândit că fiind o zi lucrătoare deci fără clienţi are să fie frig în sală, aşa că m-am îmbrăcat gros. Gândirea a fost total deplasată pentru că temperatura era plăcută şi la un moment dat ne-am scos puloverele. Mai erau vreo două mese ocupate din care la una s-a mâncat pe fugă, la cealălaltă se sărbătorea ceva.

Restaurantul este rustic, lambrisat cu lemn inclusiv tavanul, piei, trofee, coarne de cerb, scaune cu perne, mese cu feţe de mese şi tischleifere, ceramică de Horezu, vase cu flori, aspectos. Chelnerul a venit destul de repede pentru că tot nu avea ce face. Deşi nu se depăşise ora 14, poate şi pentru că am băut o bere rece (ştiu că la peşte se serveşte vin alb), ni se făcuse o foame organică. Ştiţi cum e asta? Îţi dă o stare de ai omorî pe cineva dacă nu ţi se aduce imediat mâncarea.

Am servit ca aperative câte 3 mici-mari de căciulă, caşcaval pane şi chiflă caldă. Bărbaţii au luat câte un borş de peşte cu o bucată mare de crap. S-au bătut turcii la gurile noastre. Partea proastă este că din aperitiv ne săturasem aşa de tare că ne-a convenit că felul doi a venit ceva mai târziu. Soţul a comandat ceafă (i-a adus două bucăţi mari) cu cartofi prăjiţi şi salată de varză iar ceilalţi am cerut saramură de crap cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi. Porţia era enormă şi cel puţin eu mi-am cam bătut joc de ea lăsând mai mult de jumătate neconsumată. A fost foarte bună dar nu pe gustul meu ca la mama acasă. Mama şi mai târziu eu (mai răruţ că-i mai drăguţ, că nu-mi place să curăţ peştele) îl făceam pe grătar pe un pat de sare, peste care când era gata turnam apă fiartă. Nu roşii, nu ardei ci alături un ardei iute. Mămăliguţă şi castron cu mujdei. Am mai mâncat aşa numai la Marmote la Sinaia pe Cumpătu dar când am vrut să repetăm am constatat că restaurantul se închisese. Aici era făcut tot la grătar dar deasupra s-a turnat un sos din roşii, ardei, verdeaţă. Natural cu mămăliguţă şi mujdei. Era bun dar mental eu voiam reţeta de acasă. Prietena mea a cerut clătite cu dulceaţă de vişine şi toţi, cafea. Am specificat fără cofeină pentru că deja era destul de târziu şi după atâta mâncare, insomnia era asigurată. Cireaşa de pe tort a fost trifermentul pe care l-am adus de acasă şi de care s-au bucurat cu toţii. A costat 215 lei plus bacşiş 240 cuprinzând: 10 mici, 2 felii mari caşcaval pane, 2 borş de crap, 3 saramuri de crap, 1 ceafă cu garnitură şi salată, 1 porţie clătite, 4 cafele, 5 beri, 2 ape minerale, 6 chifle., cred că destul de ieftin dacă ţinem seama şi de mărimea porţiilor.

Meniul complet şi preţurile sunt prezentate aici. N-am vrut să le fac reclamă dar zău că nu am ce reproşa. În privinţa reviewurilor postate pe AFA, două laudă locaţia, alte două au numai reproşuri, aşa că daţi cu bobii. Dacă ajungeţi acolo, poftă bună! .

WEB, dacă se poate turvirtual.net/etv/10

---

VIZUALIZĂRI: 2711 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI