Ultimele zile ale excursiei: Hierapolis, Pamukkale şi shopping în Antalya

TIPĂREȘTE

După ce am părăsit hotelul Onyria Claros (vezi impresii) din Kusadasi am mers cu autocarul cca. 200 km pentru a vizita situl arheologic Hierapolis şi Pamukkale. Despre ambele s-au scris zeci de reviewuri interesante pe Afa de către useri muşcaţi de pasiunea drumeţiei şi cu o condiţie fizică care le-a permis să meargă şi să reziste 5-6 ore de regulă în caniculă. Iar mă iau de ghid. Păi dacă el trăgea grupul la suc, îngheţată sau pe o bancă la umbră şi lumea cupla la idee, eu ce puteam face? Mi-am făcut numai o părere generală pe care vi-o expun în cele ce urmează.

-Atunci noi, de ce să ne pierdem timpul să te citim?

-Pentru că sper să vă determin să vedeţi cu ochii voştri minunea unicat în lume care este Pamukkale.

Sunt mulţumită cu ce am văzut pentru că în locuri mai îndepărtate sau mai greu accesibile de ex. la mormântului Sf. Filip oricum eu n-aş fi putut ajunge.

Hierapolis a fost un oraş de mare importanţă în lumea antică din cauza asocierii sale cu proprietăţile curative ale apelor termale din apropiere. A fost fondat în anul 190 î. Hr. de Eumenes II regele din Pergam, ajungând într-o sută de ani la 50000 locuitori. În Hieropolis a propodovoit şi a fost crucificat în anul 80 sfântul Filip al cărui mormânt a fost găsit înafara zidurilor oraşului. Despre acesta Tata 123 a scris un interesant review (vezi impresii). După marile cutremure din anii 17 şi 60 d. Hr. oraşul a fost reconstruit de romani căpătând parţial schema urbanistică de azi. Strada principală are o lungime de 2.5 km şi lăţime de 13m şi străbate oraşul de la nord la sud. Cele două capete sunt marcate de porţi masive de piatră.Perpendicular pe calea principală sunt străzi cu o lărgime de doar câţiva metri. Dealungul străzii principale sunt coloane, temple, două băi romane, un gymnazium, un teatru cu 15000 locuri. În partea de nord a oraşului este necropola cu cca 1200 sarcofage din marmoră sau travertin cu basoreliefuri şi epitafuri din epocile elenistice, greacă, romană sau bizantină. 300 din inscripţii au fost descifrate. În centrul oraşului este Baia Cleopatrei care nu e o denumire comercială pentru că Hierapolis a fost vizitat de celebra regină ca şi de împăraţii Adrian şi Nero. Am întrat în oraşul antic printr-o poartă securizată pe bază de bilet de intrare ,am depăşit poarta bizantină şi am intrat într-un areal de vis în care ruinele vechiului oraş se întrepătrund cu formaţiunile albe de travertin. Am vizitat un loc mai puţin umblat, ruinele cetăţii medievale amplasate deasupra ˝aleii pietonale˝în care turişti descălţaţi străbat câţiva zeci de metri prin apele termale. Am văzut de aproape sau mai de departe coloanele Gymnaziului, templul lui Apollon, Nympheum, teatrul cu 50 de gradene, locul unde a fost Agora, bazilica, băile romane în care este amenajat un muzeu. Este bine de ştiut că templul lui Apollo a fost construit deasupraunei peşteri din care se degajau gaze cu efect halucinogen. În general s-au păstrat numai construcţiile romane, cele anterioare fiind distruse de cutremure. Pentru cei care veţi vizita Hierapolis am postat o fotografie găsită într-un album al zonei cu planul oraşului care sper să vă fie de folos.

Pamukkale sau în turcă Palatul de vată este o bijuterie unică a naturii sculptată în calcarul depus din apa termală. Bazine, stalactite, ţurţuri, platforme, cascade împietrite, văi, figuri geometrice, toate se găsesc adunate pe o lungime de 2.5 km şi adâncime de jumătate de km. într-o covată la baza unui deal. Este un joc nebunesc al naturii pe pământ. Cum de s-a format acest peisaj nemaiîntâlnit? La temperaturi ridicate izvoarele cu apă minerală concentrată în carbonat de calciu s-au evaporat şi l-au depus la suprafaţă. Picătură cu picătură, zeci de mii de ani. Vântul a desăvârşit opera răscolind depunerile care mai apoi, în perioade de acalmie s-au aglomerat în valuri solidificate sau în diverse alte forme. În zonă predomină terasele de un alb imaculat de travertin întrerupte ici-colo de ochiuri de apă în care procesul de cristalizare încă nu a avut loc. În funcţie de cum reflectă razele soarelui travertinul poate lua culori diferite: roz, bleu, vernil. Ghidul ne-a dat o oră în care descălţaţi am umblat prin apa în care bulele de bioxid de carbon emanat ne gâdilau tălpile. În rest traseele permise sunt bine marcate cu poteci pardosite cu lemn sau piatră. Am încercat să adun în poze ce nu pot exprima în cuvinte. O scenă romantică este aceea în care doi tineri sunt filmaţi jurându-şi credinţă la marginea unei platforme cu travertin. Este o fotografie pe care nu o pot uita. Cireaşa de pe tort o reprezintă poza în care am fotografiat o tânără turcoaică emancipată plimbându-şi cu motocicleta mama, o femeie în vârstă îmbrăcată tradiţional. Apa izvoarelor termale din Pamukkale este captată şi trimisă hotelurilor, bazelor de tratament, centrelor spa care împânzesc oraşul. Sunt bune pentru afecţiuni oculare, insuficienţă venoasă, boli de inimă, reumatice. Ce mi-ar fi prins bine şi mie o săptămână de tratament pentru de toate! În 1995 când am făcut un circuit în Turcia, Pamukkale era un sătuc cu două hoteluri iar intrarea în rezervaţie se făcea prin partea de jos doar traversând drumul. Se putea merge prin tot arealul fără nicio interdicţie ceeace a dus la mari distrugeri lăsând la o parte faptul că unii îăşi luau acasă mici amintiri de travertin. S-au impus măsuri de protejare care sunt aduse la îndeplinire de gardienii pe care-i vezi la tot pasul. Izvoarele termale din Pamukkale cunoscute sub aspect curativ din antichitate au fost înscrise în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1998. Seara am dormit în hotelul Richmond Thermal & Spa din Pamukkale (vezi impresii)

Ultimele două zile ale excursiei

-Ziua a 6-a, tot pe drum, pe drum, 300 km până la hotelul din Kemer (vezi impresii) acelaş în care am înnoptat prima zi. S-a pierdut mult timp cu vizitarea unui magazin de prezentare de textile, imens dar cu marfă de calitate similară cu cele aduse la noi la tarabe din Turcia. Magazinul de textile prezenta o mare varietate de prosoape, seturi de aşternuturi, halate, cuverturi despre care cei din grup spuneau că se găsesc la noi la preţuri mai mici. La intrare ţi se dădea un bon. Orice cumpărai aveai un discont de 30% faţă de preţul afişat. Pe fiecare articol era afişat un preţ dar dacă-l cumpărai ţi se mai aplica un discount de 50% plus cei 30% anunţaţi iniţial, doar-doar te vei lăsa încântat. La articolele mai de calitate scria ˝ no discount˝ dar eu cred că exact la ele se putea negocia. Băut ceai, politeţuri dar din 100 persoane numai trei au cumpărat ceva aşternuturi. Plecat mai departe uşor plictisiţi.

-Ziua a 7-a, dimineaţa am vizitat un atelier şi magazin de covoare, unul de bijuterii din aur şi argint şi altul de pielărie. Iniţial ni se făcea prezentarea de câte o româncă stabilită/ măritată în Turcia, apoi ni se dezvăluia câte ceva din procesul de fabricaţie după care eram preluaţi de câte un vânzător foarte insistent. Era o armată de vânzători, fiecare răspunzând de câte un client. Intra în conversaţie cu tine pe ce limbă doreai, te întreba de copii şi nepoţi, te complimenta că ce bine arăţi timp în care te ducea de la vitrină la vitrină prezentând fiecare exponat ca pe un chilipir. Aceştia nu înţelegeau de ce Mamy (unul m-a gratulat cu Babuşka, dar să trecem peste asta) nu se lasă convinsă să cumpere. Făceau discounturi mari, doar-doar vei cumpăra. În magazinele propriu zise nu se fotografia ca să nu li se copieze modelele. Un domn a cumpărat un covor de lână de 2x3m cu 1000 eu de la un preţ iniţial de 3000 eu. A avut la el numai 200 eu, a făcut contract, urma să plătească opt rate şi la terminarea lor i se aducea acasă covorul fără alte taxe. După ce am plecat din magazin, omul a început să regrete şi nu ştia cum să facă să renunţe şi să ia înapoi cei 200eu. La aur au fost mai mulţi amatori (amatoare). Am văzut bijuterii superbe din împletitură de aur negru cu galben şi roşu cu sau fără pietre preţioase.Şi aici cerberii ne urmăreau să nu fotografiem. Am scăpat de insistenţele vânzătorului cerându-i cartea de vizită soi- disant pentru fica mea care ar urma peste vreo lună să le viziteze magazinul. Vânzătorul a înţeles tertipul şi nu mi-a mai oferit ceai. A urmat o fabrică de pielărie. Prezentatoarea tot româncă. Aici ni s-a explicat ceva din procesul de fabricaţie apoi am asistat la o paradă a hainelor de piele. De data asta vânzătorul care ne-a luat în primire şi voia să ne îmbrace, din gazelă nu mă mai scotea. Nici el nu a avut spor. După amiaza ar fi trebuit să vizităm Antalya. După ce am mâncat o şaormă delicioasă, ghidul ne-a alergat prin oraşul vechi aproape o oră până la locul de parcare al autocarului. Singurele cuvinte pe care le-a pronunţat în acest maraton au fost ˝ hai! ˝ şi ˝haide! ¨nici vorbă să spună câteva cuvinte sau măcar numele ruinelor pe lângă care am trecut. Am făcut la nimereală şi pe fugă câteva poze şi acasă uitându-mă pe revieurile AFA am identificat câteva. Este adevărat că şi turiştii se grăbeau să ajungă la hotel să mai prindă o ultimă baie în piscină sau o şedinţă gratuită de spa.

Ca şi concluzie finală

Cu toate îndoielile pe care le-am avut la plecare şi ghinionul cu ghidul absolut nepregătit dar băiat de treabă, excursia a fost foarte reuşită. Am văzut situri excepţionale, drumul a fost încântător, hotelurile foarte bune şi mâncarea peste orice aşteptări. Ultima zi, cea cu vizitarea magazinelor era bătută în cuie în program şi convenită cu agenţia parteneră din Turcia. Pe câţiva chiar i-a interesat. Cu maşina proprie puteţi să vă aranjaţi programul după voie dar suportaţi oarece stres deşi unii chiar asta caută. Pentru cei care nu vor să aibă nicio bătaie de cap cu cazarea, mâncarea, traseul, recomand acest tip de excursie în care˝plăteşte unul, se plimbă doi˝.

---

VIZUALIZĂRI: 4852 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI