Clădiri emblematice în capitală - II

TIPĂREȘTE

Mergând doar pe ideea enumerării lor - deci a includerii pe o listă de eventuale vizite - referindu-mă la Clădiri emblematice în capitală, în zona Pieței Universității am menționat doar Palatul Universității, Hotelul InterContinental și Teatrul Național București. De cealaltă parte a pieței, Palatul Șuțu, Spitalul Colțea, Palatul Ministerului Agriculturii și fostul Palat al Ministerului de Război sunt alte clădiri interesante care merită atenția vizitatorilor orașului.

Palatul Şuţu

În fața Universității, o clădire albă cu ferestre mari și cu patru turnulețe poligonale amplasate de o parte și de alta, adăpostește astăzi Muzeul Municipiului București. Ridicat în prima jumătate a sec. XIX (1833-1835) de postelnicul Constantin Cantacuzino după planurile unor arhitecți vienezi, palatul - deosebit de rafinat la vremea apariției lui - se deosebea de celelalte clădiri ale Bucureștiului acelor timpuri și mai ales de casele țărănești din jur. Vă imaginați găini scurmând pământul, vite păscând sau femei torcând la poarta unor case sărăcăcioase în zona care este astăzi Piața Universității?

Dacă vizitați Muzeul Municipiului București veți vedea modificările făcute de sculptorul și artistul decorator Karl Storck în 1862. Scara monumentală care duce la etaj are două brațe flancând o imensă oglindă de Murano. Ancadramentul ei are în partea superioară un medalion cu chipul Irinei Șuțu. Ceasul comandat la Paris, cu cadran pe care cifrele sunt așezate invers astfel încât să fie citite corect în oglindă, dar și multe alte exponate sau expozitii tematice temporare sunt suficiente motive pentru a vizita palatul.

Spitalul Colțea

Pe fațada dinspre bulevard a Spitalului Colțea, o placă de marmură informează trecătorul că "La 14 decembrie 1704, pe acest loc, spătarul Mihai Cantacuzino a ctitorit Spitalul Colțea, primul așezământ de asistență medicală din Țara Românească." Desigur, spitalul nu a arătat dintotdeauna așa. Istoria consemnează că primul spital din București apărut din inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino era de fapt un așezământ pentru săracii bolnavi sau infirmi care funcționa pe lângă Mănăstirea Colțea. În incinta mănăstirii datând de la sfârșitul sec. XVII, ctitorită de familia Cantacuzinilor, spătarul a înființat un spital cu 24 de paturi, spițerie și casă pentru medic.

Trecerea timpului, incendiile și cutremurele au dus la ruinarea, apoi la refacerea în mai multe rânduri a spitalului. Edificiul pe care îl vedem astăzi, datând din 1887, are deasupra intrării principale o cupolă încadrată de păsări cu aripi în zbor. Coloanele balconului sprijină un fronton frumos decorat în mijlocul căruia stă scris "Colțea". De curând, spitalul a trecut printr-un amplu proces de renovare, iar fațada cu statuia spătarului Mihai Cantacuzino și cu biserica aparținând fostei mănăstiri arată acum splendid.

Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor

Apărut pe harta Bucureștiului în același an cu Palatul de Justiție (1895), Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor este edificiul în care s-au hotărât și se hotărăsc și acum destinele agriculturii românești. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - după titulatura actuală - este adăpostit de o clădire frumoasă, dar cam înnegrită de vreme, în formă de U, cu două corpuri simetrice dispuse în jurul unei curți închise cu gard de fier. Corpul central are pe frontispiciu un basorelief artistic executat reprezentând-o pe Demetra, zeița agriculturii, iar pe acoperiș un ceas. Intrarea principală este străjuită de două statui care îl reprezintă pe Hercule susținând balconul și el frumos decorat.

În unghiurile dintre corpul central și aripile laterale sunt două turnulețe rotunjite, încastrate în zid și terminate cu mici cupole. Fațadele dinspre bulevard ale corpurilor laterale sunt decorate cu coloane și frontoane și au o rotunjire a colțurilor în ton cu turnulețele.

În curtea Palatului Ministerului Agriculturii se amenajează periodic târguri ale producătorilor autohtoni care vin aici cu miere, brânzeturi, mezeluri și fructe din producția proprie.

Palatul Ministerului de Război - azi sediul APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură)

La începutul sec. XX Ministerul de Război funcționa în clădirea care mai dăinuie și astăzi vis-a-vis de Ministerul Agriculturii. Clădirea a fost înălțată în anul 1900 după planurile lui Nicu Cerkez. De aici a condus generalul Alexandru Averescu - pe atunci ministru de război - ofensiva română în timpul Războiului Balcanic și armata română în luptele de la Mărăști și Oituz.

După Primul Război Mondial Ministerul de Război s-a mutat în str. Valter Mărăcineanu, iar vechiului sediu i s-au dat alte întrebuințări. În prezent găzduiește Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, organismul central care gestionează derularea fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii în România. Cunosc foarte bine această clădire (eu activând câțiva ani acolo), dar sunt uimită de fiecare dată când privesc fotografii cu vechea ei înfățișare. Ornamentația exterioară inițială era cu mult mai bogată, restaurările ulterioare înlăturându-i cariatidele și celelalte elemente decorative. Palatul a fost mutilat și în interior unde s-a făcut o nouă compartimentare a spațiului existent. Au apărut pereții de rigips și termopanele. Culoarele pardosite cu marmură, scara principală spiralată și mai ales acoperișul de sticlă al casei scării rămân totuși o frumoasă amintire a vremurilor lui de glorie.

Palatul Băncii Naționale a României

Deși am vizitat Palatul și Muzeul BNR acum câteva zile, nu vreau să intru în amănunte. Ideea acestui articol este de a alcătui o listă, mai bine zis de a completa o listă deja începută a celor mai emblematice clădiri ale capitalei noastre.

Voi aminti doar că primul Palat al Băncii Naţionale a României a fost înălțat în cea de-a doua jumătate a sec. XIX, în cea mai veche zonă comercială a oraşului, cu intrarea principală prin Strada Lipscani.

Coloanele corintice, micile ferestrele rotunde cu ancadramentele lor deosebite, precum și cele două personaje postate de o parte și de alta a ceasului de pe acoperiș, dau fațadei somptuozitate și rafinament.

Justiţia, Agricultura, Comerţul şi Industria întruchipate alegoric de patru sculpturi decorează fațada vechiului palat. În colțul dintre străzile Lipscani și Eugeniu Carada, trecătorul va remarca bustul fondatorului Băncii Naționale a României – Eugeniu Carada - într-o frumoasă compoziție reconstituită de sculptorul Ioan Bolborea.

Noul Palat al Băncii Naționale a României - construit la jumătatea secolului trecut - este o construcţie masivă, cu mai multe etaje şi are intrarea principală prin Strada Doamnei. Acolo, pe scările înalte ale noului palat ne-am întâlnit noi, membrii AFA, pentru vizita la Muzeul BNR.

Palatul fostei Burse de Valori

În apropiere de Palatul nou al BNR, într-o mică și aglomerată piațetă ce trebuie să fi părut cu mult mai largă la început de secol XX, descoperim vechiul Palat al Bursei din București. După 1900, punându-se problema construirii unui sediu al Bursei, se arăta că "În lipsa unui acaret al său ohavnic, nevoită a fost îndelungată vreme să îşi schimbe mereu sălăşluinţa, mutându-se din Hanul Greci la 1881 în casele Appel din Strada Doamnei numărul 9, apoi în anul 1886 în casa droghistului Ioan Ovessa din Strada Academiei numărul 4. De acolo în clădirea din Strada Doameni numărul 4, în anul 1896".

În colțul dintre Strada Doamnei și Strada Vestei (actuală Ion Ghica) eliberat în urma unei demolări, se va înălța Palatul Bursei de Valori din București.

Arhitectul Ştefan Burcuş schițează planurile noii clădiri, iar în 1908, în prezența Principelui Ferdinand şi a principesei Maria, se pune piatra de temelie. Inaugurat trei ani mai târziu, Palatul Bursei a impresionat și încă mai impresionează prin decorația lui elegantă și inspirată.

Intrarea principală este accentuată la nivelul etajelor superioare de două perechi de coloane masive care susţin o arcadă. Frontonul semicircular are în centru un cap de leu ce domină două personificări. În partea stângă - cu un ciocan în mănă - este reprezentată Industria, iar în partea dreaptă - cu o ancoră într-o mână și cu caduceul în cealaltă - este reprezentat Mercur, zeul negoțului.

Nu știu ce mai este acum în această clădire foarte frumoasă, dar mult înnegrită de vreme. Deasupra intrării principale, cea din colț, pe un panou alb stă scris "Antiques & Handmade", iar prin geamurile de la stradă am văzut împrăștiate tot felul de lucruri. Sus, la etajul superior, pe un banner galben scrie FOR RENT / DE ÎNCHIRIAT.

Palatul Poștei - azi Muzeul Național de Istorie a României

Construcția monumentală situată în fața Palatului CEC găzduind în prezent Muzeul Național de Istorie a României, a fost concepută pentru a fi Palat al Poștelor și Telegrafului. Arhitectul Alexandru Săvulescu, cel care a realizat planurile edificiului, a studiat clădiri de poștă din mari orașe europene - Paris, Viena, Torino, Milano, Veneția, Budapesta, Zurich și Geneva - inspirându-se în cele din urmă după modelul clădirii poștei din Geneva.

După punerea pietrei de temelie în prezența Regelui Carol I și a înaltelor oficialități ale vremii, lucrările de construcție au început în 1894 și au continuat până în 1900.

Dacă sunteți în trecere prin zonă nu se poate să nu remarcați fațada dinspre Calea Victoriei cu scara înaltă, lungă cât toată clădirea, precum și porticul susținut de coloane robuste. Cele două capete ale clădirii, puțin ieșite în afară, sunt acoperite cu cupole și au frumoase decorațiuni în partea superioară.

Poșta centrală a funcționat în acest palat vreme de 70 de ani, în 1970 hotărându-se renovarea clădirii și amenajarea ei pentru a găzdui Muzeul Național de Istorie a României. Inaugurat în 1972 (cu un an mai târziu decât se estimase) cel mai mare muzeu de istorie din România merită vizitat pe îndelete pentru că acolo se pot vedea tezaurele descoperite la Pietroasa și la Apahida în sec. V, sceptrul și coroanele perechii regale Ferdinand și Maria de Hohenzollern, copia vestitului monument Columna lui Traian din Roma, piese antice, precum și reprezentative exponate medievale și moderne.

Acum vreo trei ani, pe treptele palatului a apărut o statuie a împăratului Traian. Înaltă, executată în bronz, lucrarea a fost și este încă destul de controversată.

Palatul de Justiție

Despre Palatul de Justiţie - acest monument istoric şi arhitectural privit cu admiraţie şi respect, în care intri cu emoţie - am scris cu ocazia împlinirii a 555 de ani de la atestarea documentară a orașului. Nu cred că este cazul să insist acum când mi-am propus numai o trecere în revistă a clădirilor emblematice ale capitalei.

Menționez doar că palatul de pe Splaiul Independenței a fost construit la sfârşitul sec. XIX, în aceeaşi perioadă în care au fost construite şi alte clădiri devenite ulterior monumente de arhitectură la fel de emblematice pentru oraş. Faţada clădirii este ornamentată cu stâlpi în nişele cărora sunt amplasate şase statui simbolizând Prudenţa, Forţa, Legea, Justiţia, Dreptatea şi Adevărul. Alte două statui încadrează ceasul amplasat în partea superioară, la nivelul acoperişului. Dacă priviți cu atenţie detaliile, veți distinge - între toate celelalte decoruri - coroana regală şi cele două table cu legi scrise pe opt rânduri duble. În interior se remarcă somptuozitatea "Sălii paşilor pierduţi" (lungă, lată şi foarte înaltă, susţinută de coloane solide), dar și delicateţea ornamentelor, sobrietatea şi eleganţa sălilor de judecată.

Biblioteca Centrală Universitară "Carol I"

În 1891, într-o scrisoare adresată Preşedintelui Consiliului de Miniştri, Regele Carol I îşi declara "dorinţa de a înfiinţa un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă".

Arhitectul francez Paul Gottereau, cel căruia i se datorează concepția Palatului Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economii şi a vechiului Palat Regal, trasează planul edificiului care va găzdui din 1895 și până în 1948 Fundaţia Universitară "Carol I". Prin acordarea de subvenţii, premii și burse pentru studenţii merituoşi, ca şi prin tipărirea de lucrări valoroase și teze de licenţă sau de doctorat, Fundaţia Universitară "Carol I" a contribuit la formarea elitei intelectuale românești. După abolirea monarhiei, nu se mai amintește de fundație, ci de Biblioteca Centrală Universitară.

Evenimentele din decembrie 1989 au adus mari prejudicii instituției, zidurile fiindu-i năruite și multe lucrări arse. Reconstrucţia și modernizarea au durat până în 2006 când și denumirea se schimbă din Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti în Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". A fost dezvelită o placă de bronz cu noua denumire, iar bustul lui Carol I a fost amplasat în firida din faţa Sălii Profesorilor.

Statuia ecvestră a Regelui Carol I din faţa clădirii, dezvelită în decembrie 2010, lucrare a sculptorului Florin Codre, înlocuiește o altă statuie realizată de sculptorul croat Ivan Meštrović în 1939, distrusă ulterior de comuniști.

Colegiul Național Gh. Lazăr

La 18 ianuarie 1860, Alexandru Ioan Cuza înființează cel de-al doilea gimnaziu în limba română din București și îi dă numele "domnului Gheorghe Lazăr, cel care a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a fost reîntemeietorul școalelor naționale". Gard în gard cu Grădina Cișmigiului - peste 30 de ani, în toamna lui 1890, în urma unui decret regal, își deschide porțile noul local al școlii, o adevărată bijuterie arhitectonică elegantă și sobră totodată. Din necesitatea amenajării unor laboratoare și a unui amfiteatru, mai târziu (1931) se construiește o nouă aripă, cea dinspre Parcul Cișmigiu.

Nu este locul aici pentru a enumera personalitățile care s-au perindat la conducerea acestul focar de instrucție, unul dintre primele din țările române și nici oamenii mari care au studiat aici. Este suficient să amintim că Liceul Gh. Lazăr aflat în primele linii ale reformei învățământului inițiate de Spiru Haret, a fost un centru de inițiative didactice cu totul remarcabile pentru acele timpuri și că a dat României importanți oameni de cultură.

Palatul Primăriei Capitalei

Pe "Maidanul lui Duca" - terenul viran situat lângă Grădina Cișmigiului - în perioada 1906-1910 a fost înălțat Palatul Ministerului Lucrărilor Publice. Inaugurarea a fost marcată de emiterea de către Monetăria Națională a unei medalii comemorative având pe o parte profilul regelui Carol I al României, iar pe cealaltă silueta noului palat.

Cu diverse destinații, adăpostind mai multe instituții (inclusiv Comandamentul German în timpul ocupației din 1916-1918), clădirea a fost sediul Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când - avariată în urma bombardamentelor - a fost reconstruită și mărită. Sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu, cel căruia i se datorează și planul primei clădiri, edificiului i-a fost adăugat încă un etaj. De câțiva ani, sediul Primăriei Generale (devenită ulterior Sfatul Popular al Capitalei, apoi Primăria Municipiului București) este supus unui nou proces de renovare și consolidare. Dacă treceți astăzi pe Bulevardul Elisabeta, prin fața Parcului Cișmigiu, veți remarca edificiul cu fațada restaurată, dar cu parterul și părțile laterale încă acoperite cu schele și prelate de șantier.

Palatul fostei Societăţi de Asigurări Dacia

Închei prezentarea de astăzi cu o clădire care îmi place foarte mult. Este amplasată în colțul dintre străzile Lipscani, Smârdan și Stavropoleos, cu intrarea principală chiar în fața vechiului Palat BNR. Este vorba despre Palatul fostei Societăţi de Asigurări Dacia-România, un edificiu bogat ornamentat, înălțat în perioada 1882-1884 pe locul unde se aflau Biserica și Hanul Grecilor.

Când am cunoscut-o eu, prin anii ’80, clădirea fusese restaurată în interior și adăpostea niște magazine de prezentare și desfacere ale Ministerului Industriei Ușoare. Mergeam adesea acolo nu atât pentru a cumpăra ceva, cât pentru a admira interioarele somptuoase, holul central înalt cât toată clădirea, scările de marmură amplasate simetric, vitraliile și ornamentele aurite, precum și luminatorul de deasupra holului central. Nu știu ce mai este acum în această superbă clădire. Se pare că paragina a pus stăpânire și pe ea. Intrarea principală este ferecată, iar dincolo de grilajul de fier - mânate de vânt sau puse intenționat - gunoaiele se adună morman.

Acum, ori de câte ori trec pe acolo, admir doar ornamentele exterioare, coloanele de la intrarea principală, ferestrele cu frontoane și basoreliefuri, chipurile din medalioane și în special colțul rotunjit, bogat împodobit și terminat cu o cupolă.

... în final

Dacă cineva a citit prima parte a articolului Clădiri emblematice în capitală a observat poate că am strecurat și câteva mici "filozofări" fără interes turistic, primele mele amintiri legate de edificiile în cauză. De astă dată însă, la multe dintre obiectivele amintite, am evitat acest lucru cu bună știință. Am considerat fără rost a vă povesti despre interesele care m-au purtat la Primăria Capitalei sau la Palatul de Justiție. De asemenea, nu cred că ar fi interesat pe cineva ce suferințe m-au făcut să "vizitez" Spitalul Colțea în interior sau cum am deschis primul cont la BNR atunci când încă nu apăruseră băncile de la parter de bloc.

Mulțumiri celor care m-au ajutat cu sugestii, precum și celor care au avut răbdarea să parcurgă rândurile mele.

---

VIZUALIZĂRI: 4202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI