Hai hui prin tavernele pitorești ale Madridului

TIPĂREȘTE

Eu nu sunt clientul ideal al barurilor și tavernelor tradiționale spaniole, dar atunci când ești la Madrid, trebuie să te adaptezi din mers și să copiezi pe spanioli.

Am făcut niște acrobații prin câteva taverne cu tapas, dar aceste mici ,,bouchées ''cu alură de opere de artă nu prea s-au lipit de mine în peisajul gastronomic spaniol.

Au existat suficiente semne de ospitalitate madrilenă din partea chelnerilor, am ajuns la concluzia că tavernele chiar reprezintă o adevărată instituție.

Ele s-au ținut de mine scai, cele vechi chiar aveau carismă și te ademeneau prin uși de lemn vechi, vopsite și interioare decorate vintage.

Fiecare tavernă avea pe vino încoace, am intrat în câteva pe Cava Baja, în cartierul La Latina... timpul parcă s-a oprit în loc... lume grămadă, spanioli în picioare pe la tejghea, vociferând cu foc și tare în limba lui Cervantes, liste de meniuri ce avea niște titluri de poezie cu denumiri ciudate, ce să comand? ... Fabada, cocido, churros, bocadillo, tortillas... eu nu am priceput decât ,,menu del dia’’ și ,,plato principal’’.

Personal, mi-am lăsat propriile amintiri în câteva taverne istorice și restaurante vechi de 100 de ani, ce mi-au ieșit în cale ca Jack- in the Box.

Am intrat în Casa Labra pe Calle de Tetuan, neschimbată de la 1860, unde am servit crochete de cod, după ce am stat la coadă. Am batut in usa la Casa Alberto din Huertas, studiind toate elementele tipice ale acestui tip de local, mergând pe urmele lui Cervantes, dar mie mi-a intrat în inimă o tavernă de la 1830, ce e deschisă și astăzi.

Această tavernă/muzeu e considerată ca fiind un local tipic castizo, ea are 185 de ani de existență și este cunoscută sub denumirea de ,,Taverna celor trei secole ’’.

Ea a fost fondată în 1883 de un picador pe nume Colita, am căutat-o pe strada aceea lungă din Lavapies, Meson de Paredes la numărul 13.

In secolul 19 ea devenise un loc obișnuit de întâlnire pentru personalitățile lumii literare fiind iubită și de pictorii spanioli.

Inițial a fost o bodegă și în 1870 ea devine proprietatea unui luptător de coride, Matias Uceta.

În 1884 Antonio Sanchez ajunge să fie proprietarul restaurantului, ce va primi numele de botez al fiului său, ce purta același nume.

In 1922 acesta se va retrage din activitate, după ce încasase 20 de răni de la un taur. In timpul convalescenței sale, Antonio începe să picteze și-l cunoaște pe pictorul spaniol Zuloago, pe care aveam să-l regăsesc la Segovia. Picorul își va stabili aici sediul artistic cu expozițiile sale.

Taverna s-a conservat extrem de bine, ea a păstrat decorul original și multe obiecte curioase, în camerele sale.

Ușile ei vechi, de culoare maro, m-au cucerit din start, ele sunt solide și închise înainte de ora prânzului. Am intrat în ea după amiaza, era cam întunecată și am fost lăsată de patron să fac câteva poze după ce i-am promis că vin vineri seara, la un spectacol de flamenco cu familia...

Pe pereți am vizionat o galerie cu toreadorii faimoși ai vremurilor apuse și Doua capete de taur ... precum și afișe din filme vechi.

Undeva e și un poster pe care scrie că ești amendat cu 15 cenți dacă scuipi pe jos, afișul îl mai văzusem și în barul Venencia din Huertas.

Am aflat că proprietarii au locuit chiar în acest local... examinez decorul vintage, observ o casă veche de marcat de 100 de ani și un ceas de epocă.

Pe un perete o hartă onorează cred luptele cu tauri din Spania... ambianța e chiar taurină. Mobilierul, barul de lemn sculptat, oglinzile și lămpile ce luminau odată taverna, sunt originale.

Frescele de pe pereți arată vechi toreadori ai epocilor trecute, să le fie țărâna ușoară, parcă aș fi într-un muzeu taurin.

Faima casei a atras și pe pictorul Sorrola dar și pe scriitorul Antonio Diaz, care a și scris o carte despre istoria tavernei spaniole.

Printre musafirii comtemporani aș menționa pe Mel Gibson și umila mea persoană, care făcea curte șefului în engleză, să mai smulgă o poză.

Meniul taurin și vinuri de legendă

Taurii sunt serviți stimați cititori, potențiali clienți și în meniul restaurantului. Dacă vă vine ideea să băgați o codiță de taur în guriță, ați găsit locul potrivit.

Taverna păstrează evident secretele casei... specialitatea ei este coada de taur, tocana spaniolă tradițională, melcii cei scârboși în sos aburind, ,,ola gitana’’ îmi zice chelnerul ar fi o tocană de vrăjitoare... am strâmbat din nas la toate și în final am cerut o omletă San Isidro, ce poartă numele patronului spiritual al Madridului, avea în ea cod și ceapă...

Ca să aveți idee de prețuri... cocido completo =10,90 euro, o cafea, 1.50 euro, un pahar de vin, 1.90 euro.

Taverna are și o legendă superbă despre băutură, spaniolii cereau patronului ,,vin de la francez’’.

Pe vremuri, în timpul războiului de independență, un soldat francez a fost executat pe 2 mai 1808 în Plaza Tirso de Molina. Ca să ascundă crima, corpul lui a fost pus de spanioli în pivnița tavernei într-un butoi uriaș de vin. Clienții vremii cereau ,,vin de la francez ‚’’... se povestestește că el avea un buchet extraordinar.

In concluzie, taverna e încă vie, e goală de clienți, a fost pe punctul să fie închisă, dar a fost salvată de un toreador, ce nu a permis să i se dea lovitura fatală... o fi avut punga cu bani, mai grea.

La capătul străzii Meson de Parades, pe Calle de la Magdalena se află o altă tavernă, chiar în Plaza Tirso de Molina, e un local ideal pentru un mic dejun tipic spaniol, pentru meniul zilei sau cină.

Am fost acolo, la recomandarea unor turiști din hotelul meu, este vorba de un restaurant nu foarte vechi, decorat cu reproduceri de ale lui Toulouse Lautrec.

Sunt niște postere uriașe, în tonuri de roșu, verde, auriu, care au reușit să atragă un public gurmand, vara terasa de afară e arhiplină.

Eu am stat înăuntru, era mai ieftin, admirând vitraliile colorate, picturile franceze de pe pereți, barul, tăblițele cu prețuri, este un loc comfortabil și plin de atmosferă.

Restaurantul oferă specialități ca paella, coadă de taur, porc iberian, garnisit cu legume la cuptor, cod cu scoici, caracatiță, raciones și pentru 12 euro oferă și meniul zilei cu trei feluri de mâncare.

Am comandat crochete cu șuncă și brânză, dar nu m-am topit după ele, parcă erau o pastă tare, cu cine să te cerți, că nici un chelner nu vorbește engleza.

In concluzie Madridul oferă o mare diversitate de localuri, unele taverne sunt chiar adevărate muzee, ca acestea două, în ele spaniolii cu prietenii petrec mult timp în afara casei și stau noaptea la taclale.

Eu ca turist am fost confuză, am învățat că graba culinară, nu e o artă.

---

VIZUALIZĂRI: 2659 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI