Cetatea Alba Carolina — o cetate de poveste, acum cu… daci si romani

TIPĂREȘTE

Asteptam cu nerabdare in acel weekend, sa se termine cum spun prezentatorii posturilor TV, minivacanta de 1 Mai, ca sa inceapa minivacanta mea, asa ca duminica cand ceilalti se pregateau sa se intoarca acasa, noi ne pregateam de plecare. Cei drept ne aflam si noi cam la 200 km de casa, eram cu un pas in vacanta, dar aveam asteptari mai mari. Vremea tinea cu noi, asa ca ne-am luat avant pe Valea Oltului, sub un soare superb, nu cu noaptea in cap pentru ca totusi eram in vacanta si iata-ne ajunsi in jurul pranzului la destinatie, Alba Iulia- Cetatea Alba Carolina.

Daca orasul parea destul de pustiu la ora aceea, cu totul alta era atmosfera in cetate, unde grupurile de turisti romani si straini impanzisera toata zona, gasind destul de greu un loc de parcare. Totul vibra in jur, nimerisem cum nu se poate mai bine in timpul Festivalului Roman Apulum si iata-ne inconjurati de daci- Lupii Apoulonului si romani-celebra Legiune a XIII Germina, care defilau pe strazile cetatii, unii mai interesant costumati ca altii, cu steagurile traditionale, salutand turistii cu expresii specifice vremurilor demult apuse. Avea fiecare grupare propria tabara, dacii chiar mai multe grupuri, unde puteai sa-i vezi cum se pregateau de lupta, cum prelucrau metale, sa iti achizitionezi cate un souvenir sau pur si simplu sa faci o poza cu ei. Si erau tare mandrii.

Eram fascinata si ma bucuram ca un copil care descoperise personajele dintr-o carte cu povesti. O sa las pozele sa-i descrie mai bine. Tare mi-ar fi placut si mie o poza cu vreun soldat roman sau dac, nu aveam preferinte, dar eram si cu “copilul”, care sigur m-ar fi tachinat. Pana sa inceapa confruntarea celor doua tabere, ca doar erau popoare invrajbite, am vizitat cele doua catedrale care strajuiau semete, fiecare pe cate o parte a drumului de la intrarea in cetate, intr-o solidaritate tacuta.

Am vizitat Catedrala Incoronarii, unde a fost incoronat Mihai Viteazul la 1 Decembrie 1918 si Catedrala Romano-Catolica, unde am admirat frumusetea stilului gotic, care da impresia de maretie, de absolut si unde se gaseste sarcofagul lui Ioan de Hunedoara. Dupa aceea, am batut cetatea dintr-un capat in altul, nestiind ce sa admir mai intai, portile ce strajuiesc intrarile in cetate, adevarate opera de arta, statuia grandioasa a lui Mihai Viteazul, vestigiile castrului roman care aminteste de stravechia Apulum sau noile statui din bronz ce erau raspandite peste tot si ilustrau diverse personaje.

Nu stiu care au fost costurile, dar totul arata foarte bine, surpriza mea a fost totala, nu ma asteptam sa revad cetatea dupa atatia ani, din cu totul alta perspectiva, dar una care merita felicitari. Poate unora li se pare kitsch, nu stiu daca au fost preluate elementele traditionale in conformitate cu perioada respectiva, dar parca cetatea a renascut, are ceva care o face deosebita, iar atmosfera este minunata, este un loc dinamic, plin de viata si cred ca localnicii sunt tare mandrii de cetatea lor. Iar eu ma bucur nespus ca exista astfel de locuri in Romania si sper ca fiecare dintre noi sa treaca macar o data pe acolo, simti trecutul, dar si prezentul, este un loc plin de emotie.

Dupa ce am admirat luptele strategice dintre daci si romani, am plecat sa mancam ceva si ca sa ramanem in aceeasi atmosfera, am descoperit un restaurant medieval, Pub 13, decorat fireste, in stil medieval. Mi-a placut interiorul, circular, racoros, mobilierul cu aspect patinat, lumina sfesnicelor crea mister, dar am vazut bine preturile, care sunt conforme unei locatii din buricul targului. Am fost multumita de preparate si de servire, rapida cu toate ca era destul de aglomerat.

Mi-a parut rau ca am plecat, cred ca seara se anunta spectaculoasa, urmau sa aiba loc si alte evenimente interesante, mai aveam ceva drum de parcurs pana la destinatia finala a primei zile de vacanta si deja aveam tolba plina de emotiile traite pe parcursul acestor cateva ore de poveste.

---

VIZUALIZĂRI: 1466 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI