De la munte la mare, cu maşina prin Sicilia. Partea a doua

TIPĂREȘTE

În ton cu vorbele lui Tocqueville, voi începe a doua parte a relatării drumurilor noastre prin Sicilia cu un sit antic ce ilustrează în chip edificator, după părerea mea, măreţia şi decăderea a două civilizaţii ce au marcat istoria Europei şi a întregii lumi: cea greacă şi cea romană.

Fascinanta Valle dei Templi se află în apropierea localităţii Agrigento, situată în sudul Siciliei, spre partea estică a insulei, la mică distanţă de mare. Noi am ales un drum mai lung, care ne-a purtat pe E45 şi mai apoi pe ţărm, pe E931, cale de circa 250 km, de la Siracusa până la destinaţie.

La 30 km de Siracusa am făcut un scurt popas la Noto, oraş înscris în 2002, alături de alte localităţi, printre care Caltagirone, Catania, Millitello, Modica, Palazzolo Acreide şi Ragusa, în Patrimoniul UNESCO ca „exemplu de maximă înflorire a barocului târziu”. Am parcurs în oarecare viteză Corso Vittorio Emanuele, cu cele trei pieţe principale: Piazza Immacolata, Piaţa Primăriei şi Piazza XVI Maggio, admirând (numai pe dinafară) palatele şi bisericile care le înconjoară – San Francesco, San Salvatore şi San Domenico.

N-am stat decât o jumătate de oră în Noto, următoarea oprire făcând-o, cu o mică abatere din drum, la Pozzalo, despre care ştiam că are un port frumos, punct de îmbarcare spre Malta, şi o plajă lungă de nisip, bine amenajată. Drept dovadă, se numără printre cele numai şase plaje din Sicilia care în 2015 au primit distincţia Blue Flag, celelalte fiind Porto Paolo (Menfi), Ispica (Ragusa), Fiumefreddo-Cottone (Catania), Spiaggia Bianca (Lipari) şi Marina di Ragusa. Superbă plajă, nisip fin, intrare lină în mare, apa cam rece, o scurtă bălăceală şi înapoi la drum.

Şoseaua E 931, care leagă oraşul Gela de Agrigento, se prelinge fără prea multe curbe printr-o vale, în imediata apropiere a mării, şi dacă am fi avut timp am fi dat o fugă şi prin satele pescăreşti despre care citisem că ar fi extrem de pitoreşti. Către Agrigento şoseaua începe să urce uşor şi deja de la câţiva kilometri buni distanţă se zăresc, cocoţate pe coline, celebrele temple antice.

Cu riscul de a vă plictisi, e musai acum să dau câteva explicaţii de ordin istoric. În jurul anului 750 î. Hr. grecii au început să se stabilească în sudul Italiei şi în Sicilia, prima colonie întemeiată de ei pe insulă fiind Siracusa (743 î. Hr.). În 582 au fondat Akragas, oraş care a prosperat datorită comerţului cu Cartagina, ajungând în 480 î. Hr. la circa 200.000 de locuitori. Templele au fost înălţate între anii 450 şi 350 î. Hr. În 406 î. Hr. Akragas a fost în bună parte distrus de cartaginezi, după care a intrat sub stăpânire romană, numele fiindu-i schimbat în Agrigento.

De ce sunt importante aceste temple greceşti? Pentru că specialiştii le consideră a fi cele mai bine păstrate din epoca clasică, adevărate modele de arhitectură dorică. E un miracol faptul că au rezistat atâtea secole, unele din ele cu tot cu capitelurile coloanelor, în ciuda neglijării de care au avut parte atât de la mahomedani, cât şi de la creştini.

Deloc surprinzător aşadar că situl este asaltat de turişti: într-un singur alt loc din Sicilia (pe care vi-l voi dezvălui mai departe în acest review) am văzut atâta puzderie de grupuri de vizitatori de toate naţiile. Vizavi de casa de bilete şi de parcare se află singura „mâncătorie” (din câte am observat), aşa că sfatul meu este să vă opriţi aici pentru a gusta eventual ceva şi a vă înarma cu sticle cu apă, căci pe traseu nu veţi găsi nimic. Iar traseul e lung şi obositor şi total expus soarelui!

De la casa de bilete am pornit pe Via Sacra către Templul Concordiei, construit în 430 î. Hr. – cel mai bine păstrat templu grecesc din lume (numai acoperişul lipseşte), zic experţii, şi asta datorită faptului că în sec. VI a fost transformat în biserică. Cele 32 de coloane impresionează într-adevăr prin armonia proporţiilor. La câteva sute de metri mai sus se află Templul Iunonei, de dimensiuni ceva mai mici; din cele 34 de coloane s-au păstrat 30,16 din ele cu tot cu capiteluri.

De aici noi ne-am întors, cu intenţia de a coti la dreapta pe Via dei Templi, către Muzeul de Arheologie. Numai că, aruncându-mi un ochi în zare şi celălalt pe harta primită odată cu biletele, am constat că distanţa era tare lungă şi cum soarele mă bătea în cap (trecuse de amiază), am renunţat cu regret, dedicând însă circa o oră altor ruine. Şi spun „ruine” pentru că din restul construcţiilor nu au supravieţuit decât fragmente, suficiente însă pentru a-ţi putea face o idee despre măreţia lor. De cealaltă parte a şoselei (trebuie să păstraţi biletul de intrare), în spatele unei mici grădini cu cactuşi şi arbori (ce bine a fost acolo, la umbră!) se află Templul lui Jupiter sau Templul lui Zeus Olimpianul, despre care se ştie că a fost cel mai mare din Arkagas şi unul dintre cele mai mari temple greceşti din lume (112 x 56 m). Se crede că a fost ridicat în cinstea victoriei asupra cartaginezilor. Din păcate, din el n-au mai rămas decât un morman de pietre. La fel s-a întâmplat şi cu Templul lui Castor şi Pollux, cu care s-a făcut o încercare de reconstituire la jumătatea secolului al XIX-lea. Parţial reconstruit în 1922 şi păstrând câteva coloane, Templul lui Hercule, cel mai vechi din Akragas (sec. VI î. Hr.), a fost închinat eroului favorit al localnicilor.

Cu totul, am petrecut circa 3 ore în Valea Templelor şi încă vreo patruzeci de minute am stat la terasă, ca să ne revenim din oboseala şi năuceala produsă de soarele nemilos. Însă pentru aceia mai rezistenţi decât noi şi mai capabili să străbată drumul până la muzeu şi la celelalte obiective din sit, estimez că o vizită completă durează mai mult de 5 ore. Aviz amatorilor!

O altă zi am dedicat-o vizitării a două obiective de mare interes, Caltagirone şi Villa Romana del Casale.

Drumul, pe SS287, SS 124 şi SS 117 (puţin peste 100 km), trece prin câmpii şi dealuri. Este o zonă agricolă unde predomină, în afara culturilor de cereale şi a nelipsitelor livezi de măslini şi citrice, serele şi solariile întinse pe suprafeţe mari. În articolul anterior vezi impresii aminteam de latura mai puţin făţoasă a Siciliei, cea a „cătunelor amărâte” cu case coşcovite. Ei bine, aici, în interiorul insulei, departe de luxul Taorminei, priveliştile nu mai sunt la fel de apetisante: sub soarele deja necruţător al lunii iunie pământul începuse să crape, asfaltul să se înmoaie şi muncitorii să transpire din greu în sere. Nu, n-am fost în nicio seră, dar i-am văzut la întoarcerea spre Siracusa, ieşiţi de la muncă şi stând, aşa cum e obiceiul şi la noi prin sate, la o bere pe terasa birtului local. Şi da, o fi „Sicilia mai frumoasă decât orice femeie”, aşa cum afirma (deloc surprinzător, hm!) Truman Capote, însă în spatele acestei frumuseţi se ascunde de multe ori multă trudă şi alteori urâţenie.

Dar să revin la Caltagirone, oraş construit pe trei coline, la poalele Munţilor Ibla, renumit pentru ceramica artizanală, realizată cu materiale din apropiere. Numele său provine din arabă – Cal’at Ghiran (Castelul Vaselor), această îndeletnicire fiind predominantă în regiune din timpuri foarte vechi. Întregul Caltagirone e de altfel ocru ca aspect, însă împodobit cumva aproape ca un pom de Crăciun, cu nenumărate detalii oramentale baroce care îi conferă personalitate. Adăugaţi străduţele înguste care îşi păstrează aerul medieval, prăvălioarele şi cafenelele, şi veţi avea imaginea unui oraş atrăgător, tocmai potrivit pentru o plimbare.

Cel mai bine poţi înţelege aplecarea către frumos a localnicilor la Scara Bisericii Santa Maria del Monte, unde toate cele 142 de trepte sunt placate cu ceramică policromă – majolică. Motivele decorative, altele la fiecare treaptă, sunt în pricipal geometrice, dar printre ele se strecoară şi unele florale sau înfăţişând vapoare, fructe şi păsări. Scara ca atare a fost concepută la începutul anilor 1600 dar ornamentaţia i se datorează arhitectului Antonio Ragona şi e de dată recentă (1954). Am urcat (gâfâind) scara şi în capul ei am dat de biserica impunătoare, cu o clopotniţă frumoasă din sec. XVIII, construcţia datând de la 1100 dar fiind complet refăcută în stil baroc.

De aici am străbătut câteva străzi şi am ajuns în Piazza Umberto I, unde se află Duomo, închinat lui San Giuliano, Corte Capitanale, unde am admirat frestrele cu arcade, şi Monte di Prestamo, clădire ce adăposteşte în prezent o bancă.

Am coborât apoi şi, înainte de ne urca în maşină, am intrat în magazinul cooperatist al ceramicii, un spaţiu imens cu autoservire, rafturile fiind înţesate cu obiecte pictate în toate culorile curcubeului, unele pur decorative, altele funcţionale (farfurii, căni, ceşti, vaze, solniţe etc. etc.). Până la urmă am ales un obiect rotund din lut ars nepictat, decorat cu luna şi soarele, elemente ancestrale care am sesizat că erau recurente în ceramica de Caltagirone.

De la Caltagirone am ajuns rapid la Piazza Armerina, orăşelul în apropierea căruia se găseşte un sit arheologic de neratat: Villa Romana del Casale, al doilea loc din Sicilia, din câte am vizitat noi, asediat de turişti. De ce afirm că e un obiectiv must see? Deoarece cuprinde cea mai mare suprafaţă de mozaicuri romane din lume (peste 3.500 mp), care sunt, în plus, şi cele mai bine păstrate. Se bănuieşte că artiştii care au asamblat cu o uluitoare meticulozitate milioanele de bucăţi mici de ceramică multicoloră proveneau din coloniile romane din nordul Africii.

Conacul, parte a unei moşii („latifundium”) vaste ce acoperea aproape 10 hectare, se află la 5-6 km de Piazza Armerina şi trebuie ceva atenţie pentru a depista indicatoarele ce te îndrumă, după străbaterea unei păduri, către o parcare mare, de unde o cărare de pământ urcă spre sit şi casa de bilete. Casa a aparţinut unui oficial roman de rang foarte înalt a cărui identitate nu este cunoscută cu precizie – se bănuieşte că ar fi vorba de Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (250-310 d. Hr.), co-împărat alături de Diocleţian. Construcţia, dispusă pe patru terase naturale, s-a întins pe parcursul a circa 50 de ani şi conservarea excepţională s-a datorat unei alunecări de teren din sec. XII, care a îngropat-o. Excavaţiile au demarat în 1929, fiind continuate la modul cel mai serios abia în 1950, dar rezultatul este absolut remarcabil, motiv pentru care vila a fost inclusă de UNESCO în Patrimoniul Cultural Mondial.

Vizitatorii explorează vila mergând în şir indian pe o pasarelă aflată la înălţime, de unde pot admira de sus încăperile. Clădirea servea cu siguranţă atât drept reşedinţă cât şi ca centru administrativ al moşiei şi pentru primirea de oaspeţi, cuprinzând camere înalte, cu coloane din marmură, încăperi private şi publice, peristiluri, săli de baie şi de sport, grădini cu bazine şi fântâni. S-a putut reconstitui cu o precizie apropiată de sută la sută structura de organizare şi dispunere a camerelor: după intrarea marcată printr-un arc de triumf se pătrundea în atrium iar de aici în thermae, decorate cu mozaicuri reprezentând nimfe, sclavi îmbăindu-şi stăpânii şi pe zeul Neptun, ca şi cu o scenă de circ şi curse de care în nartex. Alte mozaicuri minunat colorate înfăţişează, în încăperile din jurul persitilului, scene de vânătoare şi erotice. În galeria denumită „Marea vânătoare” găsim un soi de safari african, iar în „Mica vânătoare” animale mai puţin exotice. Excepţionale sunt şi ilustrările mitului lui Hercule şi al lui Arione cântând la liră, sau pe Ulise în luptă cu Polifem şi pe Orfeu îmblânzind fiarele. Însă probabil că cele mai celebre mozaicuri sunt cele din aşa-numita „Cameră a celor zece fete”, în care protagonistele, îmbrăcate în bikini (!!!) se distrează jucându-se cu mingea, aruncând discul, ridicând greutăţi (fitness avant la lettre) şi luându-se la întrecere în curse de alergări.

Din păcate, bateria aparatului nostru de fotografiat s-a descărcat la Caltagirone, aşa că din vizita la vilă nu m-am ales decât cu un magnet ce reproduce o scenă de vânătoare, cumpărat de la unicul magazin de suveniruri care servea şi drept bufet, situat la ieşirea din sit. Ataşez fotografia. Pentru cei interesaţi (şi sper să fie cât mai mulţi), iată însă un link către un filmuleţ care prezintă mozaicurile romane: youtube.

În următorul articol (ultimul din „seria Sicilia” – promit!), voi prezenta oraşele Messina şi Catania şi drumul nostru în jurul vulcanului Etna.

Până atunci, vacanţe cât mai inspirate vă doresc!

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie video-muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=skX9Y2FvTm0

---

VIZUALIZĂRI: 3032 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI