O zi prin Bucovina pitorească

TIPĂREȘTE

„Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri din trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte”, spunea Nicolae Iorga.

Aceste minunate plaiuri ale bucovinei despre care s-au scris atât de multe pagini de istorie şi care oferă un cadru natural deosebit dar și un farmec aparte prin lăcașurile sale de cult, cred că ar trebui vizitate măcar o dată în viață de fiecare dintre noi!

Aveam să revăd, după câţiva ani buni, o parte din renumitele mănăstiri ale bucovinei, aceste „adevărate bijuterii” ale arhitecturii moldoveneşti medievale şi asta într-o zi de mare sărbătoare: Crăciunul. Eram încântată, deosebit de emoţionată... aşteptam revederea cu sufletul la gură!!!

După cum v-am povestit și în articolul ”Crăciun magic... în Bucovina”, hotelul în care am fost cazați ne-a organizat, a doua zi de Crăciun, opțional, o excursie pe la mănăstirile din jur.

Traseul era următorul:

- Mănăstirea Moldovița

- Pasul Ciumârna

- Mănăstirea Sucevița

- Atelierul de ceramică neagră de la Marginea

- Mănăstirea Putna

S-a plecat din fața hotelului în jurul orei 10,30 cu două microbuze și un ghid. Ca să nu se simtă nimeni defavorizat, ghidul a stat într-un microbuz până la prima oprire, în celălalt microbuz până la cealaltă oprire și, tot așa, până la final.

Se anunța o zi superbă, cu mult soare, ca de primăvară!

Dar iată că după aprox. 35 km parcurși pe traseul Gura Humorului – Molid – Frumosu – Moldovița, ajungem la Mănăstirea Moldovița.

Coborâm în parcare, ne unim cu celălalt grup și, împreună cu ghidul, intrăm pe poarta înaltă din lemn, împodobită cu motive florale. Mănăstirea este înconjurată de ziduri înalte de piatră și turnuri de apărare, ca o adevărată fortăreață. Ne întâmpină o curte imensă, cu multe alei pietonale și gazon frumos îngrijit. În mijloc, tronează biserica.

Chiar nu poți să nu fii impresionat de frumusețea și grandoarea ei!

Mănăstirea Moldovița este formată dintr-o casă domnească, chilii, patru turnuri de apărare și biserica.

Aflăm de la ghidul nostru că prima biserică a mănăstirii a fost atestată între anii 1402-1410 și a dăinuit până la sfârșitul veacului al XV-lea când s-a surpat din cauza unor alunecări de teren. Vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, voievodul Petru Rareș a ales un loc mai la șes și a construit actuala biserică în anul 1532. În spatele mănăstirii, pe un drum de țară, se mai pot vedea şi astăzi ruinele vechii mănăstiri.

Admirăm zidurile exterioare ale bisericii cu picturile deosebite și numeroasele elemente decorative și observăm că are o singură turlă iar acoperișul este realizat în întregime din lemn.

Se spune că, dintre toate bisericile bucovinene, la biserica Moldovița s-au păstrat cel mai bine picturile exterioare. Este singura mănăstire cu tonuri predominante de galben în pictură.

Ne plimbăm încet prin jurul bisericii și pe fațada sudică ne atrage atenția ”Asediul Constantinopolului” – o vedere panoramică a cetății asediate, cu turnuri de apărare, case și biserici în stil moldovenesc. Tot aici, ne-a fost arătat ”Arborele lui Ieseu” – temă care ilustrează genealogia lui Hristos și care nu lipsește de la nici una din bisericile cu picturi exterioare din nordul Moldovei.

M-au impresionat mult toate frescele exterioare! Pe fațada nordică, din păcate, pictura este mult deteriorată, probabil din cauza intemperiilor. Ajungem la fațada vestică şi, în pridvorul deschis, cu cinci arcade înalte, care se sprijină pe patru stâlpi, ne este prezentată scena ”Judecata de Apoi”. La intrarea în pronaos, în luneta ușii este reprezentată Maica Domnului cu Iisus în brațe, o compoziție deosebit de frumoasă. Aici, ghidul nostru ne prezintă cele cinci încăperi ale bisericii și care sunt despărțite prin pereți și prevăzute cu uși: pridvorul, pronaosul, camera mormintelor, naosul și altarul.

În camera mormintelor întâlnim lespedea funerară a lui Kir Efrem, Episcop de Rădăuți și despre care aflăm că a fost un cunoscut cărturar al acelor vremuri. În naos, pe bolta turlei, am admirat fresca ”Hristos Pantocrator”. Cel mai frumos mi s-a părut însă ”tabloul votiv”, în care voievodul Petru Rareș dăruiește biserica Mântuitorului Hristos, prin intermediul Maicii Domnului, de față fiind soția sa, Elena și cei doi fii, Ilieș și Ștefan. Culoarea dominantă a tabloului este roșu. Catapeteasma bisericii este superbă: sculptată în lemn, apoi pictată și aurită.

Mi-a plăcut enorm altarul, cu o multitudine de picturi încadrate în rame aurite. Totul strălucea: la propriu și la figurat!

Cu un arătător laser, ghidul ne arăta și ne explica fiecare pictură în parte.

Ieșim din biserică și ne îndreptăm spre muzeul mănăstirii. Adevărate comori găsim aici: două epitafuri din vremea lui Ștefan cel Mare, jilțul domnitorului Petru Rareș - decorat cu stema Moldovei și împletituri fine, multe cărți și icoane cu valoare inestimabilă, dar chiar la intrarea în muzeu, într-o vitrină din sticlă, se află Mărul de aur (”Pomme d'or 1975 Bucovina”) – trofeul acordat de Federația internațională a ziariștilor și scriitorilor de turism – pentru valoarea artistică, culturală și istorică a mănăstirilor cu pictură exterioară.

În curtea mănăstirii nu putem să nu remarcăm bustul lui Petru Rareș, cu fața îndreptată spre lăcașul sfânt.

Cu sufletele încărcate de bucurie și liniște sufletească, părăsim în cele din urmă Mănăstirea Moldovița și ne îndreptăm spre Pasul Ciumârna.

Am traversat satul Ciumârna, cu gospodăriile sale deosebit de rustice și urcăm apoi pe versantul Obcina Mare.

Acest traseu, cu dealuri înalte și împădurite care urcă spre pasul Ciumârna, deosebit de plăcut şi pitoresc, ne-a încântat ochii şi sufletul. O adevărată feerie! Cele două anotimpuri, iarnă și primăvară, alternau. În locurile dosnice era soare și iarbă verde, în locurile mai expuse curenților, era zăpadă și aspect de iarnă. Peisajul îți tăia pur și simplu respirația! Am făcut multe poze, doar din mers, prin geamul microbuzului dar dacă aș fi fost cu mașina personală, cred că aș fi oprit de foarte multe ori pentru a vedea aceste panorame superbe.

Oricum, voi reveni cu siguranță pe aceste meleaguri, cât de curând posibil.

După aprox. 21 km parcurși, am ajuns în cel mai înalt vârf, situat la cota 1100 m, pasul Ciumârna, cunoscut local ca şi Palma.

Aici am avut ghinion! Se stârnise un vânt cumplit și abia am reușit să facem o poză de grup la ”Monumentul Drumarilor”, monument în formă de palmă gigant, construit în cinstea muncitorilor care au terminat la timp șoseaua peste muntele Obcina Mare. Palma are o înălţime de 7 m şi a fost proiectată şi construită de inginerul Radu Andrei în anul 1968.

Într-adevăr, un minunat punct de belvedere!!!

Urcăm înfrigurați în microbuz și ne continuăm drumul spre Mănăstirea Sucevița, unde ajungem în câteva minute, după un parcurs de aprox. 15 km.

Mănăstirea Sucevița situată în satul Sucevița, pe valea pârâului cu același nume este una dintre cele mai frumoase mănăstiri, construită la baza unui deal acoperit de pășuni și pădure.

După ce parcăm, intrăm cu toții pe o poartă boltită, asemănătoare cu cea de la Moldovița, încadrată de ziduri groase din piatră și care dă complexului monahal aspectul unei fortărețe medievale. Din câte aflăm, este monumentul cu cele mai multe imagini religioase din țară.

Plătim taxa de intrare și taxa foto și pătrundem în curtea lăcașului de cult.

Incinta este un patrulater de ziduri înalte și groase, prevăzute cu metereze, contraforturi și patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării.

Această frumoasă ctitorie a familiei Movileștilor impresionează prin frescele exterioare mult mai bine conservate decât la alte mănăstiri moldovenești. Înconjurăm și de data aceasta biserica, care, am uitat să vă spun, poartă hramul ”Învierea Domnului” și ne oprim să admirăm – pe latura nordică – Scara virtuților, cea mai relevantă pictură de la Sucevița. Impresionantă această scenă care ”redă lupta dintre bine și rău, încercarea omului de a păși spre perfecțiune, pentru a-și redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat”.

Pe fațada sudică vedem pictura ce redă Arborele lui Iesei, care ne-a fost arătată și la Mănăstirea Moldovița și care reprezintă genealogia fizică și spirituală a lui Hristos.

Pătrundem apoi în interiorul bisericii printr-un pridvor. Găsim și aici, ca și la Moldovița, cele 5 încăperi: pridvor, camera mormintelor, pronaosul, naosul și altarul. Picturile interioare au fost realizate de doi pictori moldoveni: Ioan Zugravul și fratele său, Sofronie și încă se păstrează în forma originală. Paleta cromatică este dominată de nuanța de verde crud.

În pridvorul prevăzut cu o uşă şi două ferestre, toate din arcuri sfărâmate, găsim frescele cu scena ”Judecății de Apoi” ca la Moldovița, dar aici o vedem mult mai șters. În camera mormintelor sunt înmormântați frații Ieremia și Simion Movilă, cei doi principali ctitori ai mănăstirii, iar lespezile mormintelor, confecționate din marmură de Rușchița, sunt deosebit de frumos lucrate și constituie obiecte reprezentative ale artei medievale românești.

În naos, ni se prezintă două tablouri votive: unul reprezintă pe Ieremia Movilă și membrii familiei lui, prezentând mântuitorului biserica Sucevița în miniatură, iar cel de-al doilea îl înfățișează pe mitropolitul Gheorghe Movilă – fratele domnitorului.

Cel mai mult m-a impresionat, bineînțeles, iconostasul, cu multitudinea de iconițe frumos colorate și îmbrăcate în rame aurite, cupola imensă cu imaginea lui Iisus Pantocrator și diferite scene din Evaghelie. Ferestrele la exterior au ancadramente de baghete încrucișate.

Vădit mișcată și emoționată la vederea atâtor frumuseți, am ieșit din biserică și ne-am îndreptat cu toții spre muzeul complexului monahal, din câte am aflat, fostă sală de consiliu. Aici, ni se prezintă o bogată colecție de icoane, cărți bisericești și obiecte de cult și câteva broderii datând din vremea lui Ștefan cel Mare și Ieremia Movilă, lucrate cu fir de aur, mătase și perle, caseta de argint a Doamnei Elisabeta, precum și portretele lui Ieremia și Simion Movilă.

Mi-a plăcut deosebit de mult această mănăstire, una dintre cele mai valoroase monumente de artă moldovenească.

Dar, hai să vă spun şi o legendă despre Mănăstirea Suceviţa, aflată de la ghidul nostru simpatic: „se spune că o femeie simplă, de prin partea locului, a cărat piatră, cu carul ei tras de bivol, timp de 30 de ani, pentru ridicarea mănăstirii. Fiind doar o mănăstire de călugări (asta până în anul 1937), femeia purta voal negru pe faţă şi nu vorbea cu nimeni. Singura ei dorinţă era să fie îngropată în biserică. Această cinste nu i-a putut fi acordată, dar, în amintirea trudei şi evlaviei sale, i-a fost sculptat chipul pe turnul clopotniţei”.

Urcăm cu toţii în cele două microbuze şi ne îndreptăm spre satul Marginea, unde vom vizita un atelier de ceramică neagră.

Dar ce privelişte măreaţă şi încântătoare ni se dezvăluie înaintea ochilor! Un sat frumos, curat, cu oameni gospodari, case tradiţionale... !!! La Marginea, din câte am aflat, olăritul înseamnă un mod de subzistenţă dar şi o tradiţie transmisă din tată-n fiu. Ceramica neagră de la Marginea, unică în lume, se obţine prin ardere mocnită, fără aerisire. Dar aici, după cum aveam să vedem şi să admirăm, nu se face doar ceramică neagră, ci şi ceramică albă, pictată, colorată.

Coborâm din microbuz pentru a vizita atelierul de ceramică, dar iată, spre surprinderea noastră, găsim aici un adevărat complex, format dintr-un muzeu, magazine cu obiecte de ceramică dar şi un atelier de olărit. Ni se promite de către ghid că vom avea parte chiar şi de o demonstraţie live. Prima dată, ne-am năpustit cu toţii în magazinele cu obiecte de ceramică şi... nu ştiam ce să cumpărăm mai întâi!!! Toate obiectele erau atât de frumoase... ! În muzeul amenajat într-o casă veche de peste 100 de ani, găsim, pe lângă obiecte de ceramică, covoare din lână lucrate manual, diverse alte ţesături şi împletituri, costume populare din Bucovina... Era atâta artă şi culoare acolo... iar preţurile nu erau deloc mari, chiar modeste!

Intrăm în atelierul de ceramică unde ni se prezintă întregul proces de fabricaţie şi observăm că roata olarului se mai păstrează şi acum. Ni se explică că arderea lutului are loc treptat, până ce temperatura ajunge la aprox. 700-800 grade; cuptorul se închide apoi ermetic pentru 24 ore şi în felul aceasta are loc o ardere fără oxigen.

Produsele de la Marginea pot fi cadouri excelente, aşa că fiecare dintre noi am cumpărat câte ceva, după care, am urcat în maşini, încântaţi de achiziţiile noastre şi ne îndreptăm spre Mănăstirea Putna.

Trecem prin sate frumoase precum Horodnicu de sus, Vicovu de jos, Vicovu de sus, Putna, şi, pentru că era Crăciunul, am văzut în drum, cete de urători, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, pe nişte cai superbi! Păcat că nu am putut opri!

După aprox. 21 km ajungem la Mănăstirea Putna.

Coborâm, nerăbdători să vedem prima şi cea mai mare ctitorie a lui Ştefan cel Mare, dar iată, ghidul nostru ne îndrumă nu spre poarta de intrare, ci în partea lateral stângă a mănăstirii. Sus, pe dealul de lângă mănăstire, este scris din vegetaţie numele domnitorului, ŞTEFAN. Legenda spune că, acela este locul de unde voievodul a tras cu arcul pentru a afla locul unde va construi mănăstirea. Facem poze apoi intrăm în mănăstire pe sub arcul boltit al turnului compus din parter şi etaj şi pe care se află stema Moldovei. Turnul este denumit „turnul lui Eminescu” pentru că poetul, împreună cu Ioan Slavici şi cu alţi participanţi la marea serbare de la Putna prilejuită de împlinirea a 400 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Putna, a înnoptat în acele zile în sala de la etaj. De altfel, chiar în partea dreaptă de cum intri, se află şi bustul marelui nostru poet naţional.

Întregul ansamblu mănăstiresc cuprinde biserica, turnul de acces, turnul clopotniţă, turnul tezaur, Casa Domnească, muzeul, paraclisul, chiliile şi zidul de fortificaţie care împrejmuieşte incinta.

Curtea mănăstirii este cred cea mai frumoasă din câte am văzut eu vreodată. Prima dată când am văzut-o era vară şi era plină de flori multicolore şi frumos îngrijite, dar nici acum, nu arăta deloc mai prejos. Multă verdeaţă, brazi, tuia, curăţenie, bănci, un loc deosebit de îngrijit şi curat şi care te îndeamnă la relaxare... !!!

Sunt mulţi turişti veniţi aici şi... totuşi... este atât de multă linişte...

Dar hai să continuăm prezentarea mănăstirii:

Lângă Turnul Eminescu este Casa Domnească, construită între anii 1982-1988, construcţie ce a fost finanţată de Mitropolia Moldovei şi Sucevei. În partea dreaptă a intrării se află Turnul Clopotniţă, zidit în anul 1882, iar Turnul Tezaurului, un alt turn măreţ al complexului monahal, este singura construcţie rămasă din vremea lui Ştefan cel Mare şi care astăzi păstrează o parte din vechile cărţi ale mănăstirii.

Biserica, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, concepută de la început ca o necropolă domnească, este deosebit de frumoasă, deşi nu este pictată pe exterior. Zidurile exterioare însă, nu sunt netede, ci au sculptură fină în piatră, ca o dantelărie și prevăzute cu două rânduri de arcade nelustruite care înconjoară clădirea.

Intrarea în biserică se face prin două uşi laterale ale pridvorului. Aici, găsim mormintele mitropolitului Teoctist al Moldovei şi cel al mitropolitului Iacov Putneanul, alături de părinţii lor. Din pridvor, intrăm în gropniţă, unde se găseşte mormântul marelui domnitor Ştefan cel Mare, acoperit cu un baldachin din marmură albă. Lespedea funerară, asezată pe un soclu somptuos, este decorată cu frunze de stejar. Alături, se află îngropată soţia sa, Doamna Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, domnitor al Ţării Româneşti. Tot în această încăpere, pe latura nordică, se află mormântul celei de-a doua soţii a voievodului, Maria de Mangop şi cele ale fiilor lui, Bogdan şi Petru.

Mănăstirea Putna adăposteşte 12 morminte cu lespezi funerare, dintre care 3 sunt voievodale.

În pronaosul bisericii, se află mormântul fiului lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, al fiicei sale, Maria Cneajna, al nepotului, Ştefăniţă, şi al Doamnei Maria, soţia lui Petru Rareş.

Pictura interioară a bisericii, de factură bizantină, este impresionantă! Culori atât de frumoase... atât de vii... pur şi simplu rămâi mut de uimire... !!!

Pictura murală a fost refăcută curând, în 2001, de către fraţii Mihai şi Gavril Moroşan, fiind realizată în frescă cu foiţă de aur, cu acorduri cromatice deosebite.

Iconostasul bisericii, realizat din lemn de tei sculptat şi poleit cu aur... te lasă fără cuvinte! Toate ferestrele sunt pictate şi sunt terminate în arc; pardoseala este din marmură... Admirăm îndelung această parte a bisericii şi nu putem să nu remarcăm picturi reprezentându-l pe Ştefan cel Mare, pe Daniil Sihastru, cel mai bun sfătuitor al marelui voievod, dar şi icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni.

Reuşim să ne desprindem într-un târziu din acest loc sacru şi ieşim în curtea mănăstirii, pentru o vizită la muzeu, despre care am auzit că ar fi unul dintre cele mai bogate şi valoroase din ţară. Aici, găsim într-adevăr, o colecţie impresionantă de manuscrise, cădelniţa decorată cu stema Moldovei, obiecte de cult, piese sculptate din lemn, icoane şi vase de argint, epitafuri, veşminte preoţeşti, obiecte de ceramică şi altele. Una dintre cele mai importante piese ale acestui muzeu este broderia acoperământului de mormânt al Mariei de Mangop.

Am rămas profund impresionată de vizita la această mănăstire, pe care, iată, după ceva ani, am reuşit s-o văd cu alţi ochi.

Pe bună dreptate, Mănăstirea Putna a fost considerată de Mihai Eminescu „Ierusalimul neamului românesc”.

După o adevărată lecție de istorie, cultură și artă, urcăm în microbuz și ne întoarcem la hotel.

Şi iată că aici ia sfârşit micuţa noastră excursie în această margine de ţară atât de frumoasă şi atât de bogată spiritual și unde vă invit pe toți cei care nu ați făcut-o încă, să petreceți un sejur de neuitat!

==============

surse de inspiraţie:

- crestinortodox.ro

- pliantele de la mănăstiri

---

VIZUALIZĂRI: 4044 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI