Delta Dunarii in prag de iarna / 'O lume in alta lume'

TIPĂREȘTE

Pentru a junge in acest Colt de Rai salbatic, am plecat din Tulcea (pentru cei care vor sa mearga, se descurca fiecare, sa ajunga pana la Tulcea) cu autoturismul si am mers prin Nufaru, am trecut pe langa Mahmudia, Murighiol si am ajuns la destinatia finala satul dunavatul de Jos. Pana in sat soseaua este foarte buna (am aflat de la localnici ca a fost recent asfaltata) si din punctul de vedere al drumului, nu am avut parte de nimic spectaculos. Dar atentie la radare si controale rutiere, ca politistii stau frecvent pe acolo.

Dupa un drum de mai putin de o ora, am ajuns la hotelul Egreta, unde facusem rezervare cu cateva zile in urma. Este chiar pe strada principala si are parcare proprie.

La receptie ne astepta un domn, care pe langa primirea calduroasa ce ne-a facut-o ne-a anuntat si ce taxe mai avem de achitat; taxa de acces in Delta de 10 lei/pers. si o taxa de 7 lei (cred ca a satului, nu stiu exact, ceva local). Apoi, tot el ne-a condus in camere. Si era foarte simpatic, glumea mereu; ne-a arata o camera, apoi alta, apoi alta, si ar fi continuat asa cu toate daca nu il l-am fi intrebat ce sa intampla? . Si cu cel mai cuceritor zambet ne-a spus ca suntem singurii turisti in tot hotelul... asadar avem de unde alege. De carte ori in viata se intampla asta? Bucatarul si un ospatar au fost chemati special de acasa pentru noi; paznicul era la post.

Mie personal mi s-a parut un gest fantastic, sa tii un hotel si un restaurant deschis, sa chemi angajatii de acasa, cand probabil mare lucru nu castigi ca bani... Dar cu siguranta a castigat ca imagine.

Camerele maricele, cu TV, AC, baia cu dus, parca si minibar era, dar nu l-am bagat in seama. Eram acolo nu pentru a ne odihnii in camere, ci pentru a colinda doua zile Delta. Oricum hotelul e decent, curat si il recomand. In pretul de 100 lei am avut si micul dejun inclus. Acum nu va inchipuiti ca puteam pretinde bufet suedez. Am comnadat o omleta, branza, masline, ceva dulceata si unt, ceai si cafea. Bucatarul ne-a intrebat foarte simpatic daca la mesele urmatoare vrem sa mancam; porc, vita, pui sau... peste. I-am raspuns ca pentru peste am venit si l-am rugat sa faca; ciorba, peste la gratar, peste in saramura, chiftele din peste, si prajitura cu peste. A raspuns ca prajitura nu poate... doar inghetata. Simpatic.

Cei care ajung vara acolo se pot bucura si de existenta piscinei. In hotel exista si sala de conferinte, sala de fitnes si salon de masaj. Nu am exagerat cerand sa vina de acasa si maseoza.

A doua zi, ne-am echipat bine si din fata hotelului am plecat cu barca prin Delta. Am uitat sa va spun; hotelul are propriul sau ponton si barci pentru agrement. Nu a fost o lotca traditionala, a fost o barca cu motor.

Prima senzatie pe care am avut-o cand barca a luat-o din loc a fost ca sunt intr-o expeditei cu Jack Yves Cousteau cel care dupa ce a vizitat si cercetat fauna deltei noastre a scris o carte despre ea. Pacat ca s-a dus saracul pe alta lume, inainte de a apuca sa o salveze, sau macar sa puna bazele unui program eficient de salvare de la moarte sigura prin ignoranta si prin impuscare, a atator specii de pasari si animale.

Delta Dunarii este a treia locatie din lume ca diversitate de specii (intrecuta de Marea Bariera de Corali si de Insula Galapagos) Poate totusi ne ajuta sotia lui, care am auzit ca este Ambasadoare de Onoare a Deltei Dunarii si in care ne punem mari sperante sa duca vestea peste mari si tari despre acest Colt de Rai salbatic si minunat.

Si acum cand scriu aceste randuri si ma apuca nervii; de ce trebuie sa asteptam sa vina strainii sa ne salveze? Si de ce unii din ai nostri vand pe nimica toata pasari si animale rare? De ce turismul in aceasta zona, se lasa sufocat de gunoaiele ce nu pot fi reciclate si care se transforma in munti?

Dar sa revin la amintiri. Vantul rece ne sufla in fata dar peisajul unic merita fiecare lacrima ce ne cadea pe obraji. Ma simteam unica in acele clipe; sa strabat aceasta intindere de apa, si uscat care se afla intr-o permanenta intrecere; cand uscatul fura din spatiul Dunarii, cand apele se revarsa si inghit uscatul... Magnific. Si la randul lor pasarile si animalele se adapteaza in fiecare anotimp in acest joc dintre apa si uscat... isi fac cuibul sau culcusul dupa cum natura e mai darnica sau mai capricioasa. Cautam sa disting in stufaris cat mai multe pasari si aproape ca tipam de bucurie cand reuseam sa le vad pe cele bine camuflate. Apoi, ca o recompensa, altele isi luau zborul din tufisuri, si altele brazdau cerul cu tipetele lor.

Totul pare ca un mare oras, in care bulevardele si strazile sunt canale de apa, iar casele sunt ascunse in vegetatia deasa. Daca in hotel eram singurii turisti, pe canale am mai intalnit cativa localnici. Ei plecasera la pescuit iar eu glumeam pe seama lor si spuneam ca au iesit la piata... doar ca dureaza un pic mai mult si nu au nevoie de bani.

De cateva ori l-am rugat pe “ vaslasul” nostru sa opreasca barca sa ascult vocea naturii... si ce frumos suna; e o simfonie in care pestii bat apa cu coditele, pasarile mici ciripesc, cele mari bat aerul cu aripile si cineva... nu stiu cine... fosneste prin tufisuri.

Cum sa nu iubesti aceste locuri... cum sa nu fiu mandra ca traiesc in singura tara din Europa care are asa “o lume in alta lume “?

Am prelungit plimbarea pe canale, mai mult decat ne-am propus, dar ne gandeam ca se va intuneca devreme si sa profitam cat mai mult.

Ne-m intors la hotel unde bucatarul ne-a asteptat cu masa plina de bunatati exact asa cum ne-a promis, mai putin inghetata.

Apoi am facut o mica plimbare prin sat. Un sat simplu, cu ulite pietruite, cu case mai mult saracacioase decat instarite, dar cu oameni prietenosi. Am schimbat cateva vorbe cu taranii; de la ei am aflat multe lucruri; am aflat ca in delta noastra avem cai salbatici si am aflat ca exista plante carnivore care inghit animalele mici si insecte. Cand ne-am despartit de ei le-am urat sanatate si ei ne-au poftit sa mai venim pe acolo.

Seara am stat la un pahar (sau poate 2-3) de vin cu gazdele noaste care ne-u povestit intamplari pescaresti (Pe acestea nu vi le spun ca sunt mai ceva decat cele cu zane si pestisorul de aur), am jucat biliard si ne-am uitat la Tv.

Adoua zi toata povestea s-a repetat, doar ca plimbarea a fost mai scurta si chiar daca traseul a fost apropape acelasi, pentru mine era la fel de incantator si de special. Dupa amiaza am plecat spre casa, nesatula inca nici de peste, nici de natura.

---

VIZUALIZĂRI: 3297 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI