Un popas decent pe drumul spre/dinspre Adriatica

TIPĂREȘTE

Iată-ne ajunşi, vrând-nevrând, şi în prima zi a anului 2016! Parafrazând o chestie pe care am citit-o chiar azi, asta ar trebui să însemne „nu că suntem mai vârstnici cu un an, ci mai buni cu un an”. Dorindu-vă din tot sufletul aceasta, mă întorc la subiectul pe care vreau să vi-l supun atenţiei acum; nu, nu e din acelea de exclami „uau! ” la sfârşit, e cât se poate de banal, dar sper să fie folositor cuiva, cândva, pentru că e pur şi simplu un bun popas intermediar în drumul spre sau dinspre litoralul Mării Adriatice.

Noi l-am utilizat cu succes la întoarcerea din mega-excursia Croaţia + Muntenegru cu care v-am împuiat capul până acum. Cum l-am ales? Simplu: am căutat şi am aflat că din Kotor la Galaţi am avea de străbătut cam 1200 km, adică 17 ore de condus intensiv. 17:2 = 8,5, deci de găsit o locaţie echidistantă din punct de vedere temporal de capetele drumului. Şi locaţia nu a întârziat să se arate: orăşelul sârbesc Zajekar, situat nu departe de graniţa cu România. Prietenul @Marian Preda îl alesese şi el într-o situaţie similară, iar prietenul booking mi-a recomandat să rezerv un apartament pentru 4 persoane, cu mic-dejun inclus, la Garni Hotel Hamburg, la preţul de 65 de euro, care mi s-a părut ok.

Am ajuns în Zajekar venind dinspre Paracin, după ce merseserăm „zi de vară până-n seară” şi încă ceva pe deasupra. Drum frumos, plin de imagini memorabile, dar sinuos şi solicitant, îndeosebi pentru şofer, doar ultimii 80-90 de km avuseserăm bafta să-i parcurgem ceva mai repede, căci până atunci media fusese undeva la vreo 55km pe oră!

Adresa pe care o cunoşteam de pe booking este Svetozara Markovica nr. 1. Evident că am setat-o în GPS şi evident că „Aţi ajuns la destinaţie” s-a rostit când de-abia intrasem în localitate, iar eu citisem în prezentarea hotelului că acesta s-ar afla fix în buricul centrului. Aşa că am ignorat-o pe Helga, care nu era prima dată când se îneca la mal, şi am urmat indicatoarele care ne conduceau în centrul urbei. Am ajuns la o piaţă centrată de un sens giratoriu şi… iată-l! Garni Hotel Hamburg, o clădire înaltă de 7-8 etaje, care seamănă izbitor cu multe hoteluri pe care le-am întâlnit şi prin oraşele noastre de provincie mai mici sau mai mari.

Hotelul nu ocupă decât vreo 2 etaje din acest imobil, restul este bloc de locuit, asta aveam să constatăm ulterior. Deocamdată, am coborât înţepeniţi din maşină şi am urcat cele câteva trepte care ne-au introdus în holul locaţiei. Prima impresie: banal. Recepţia pe dreapta, chiar la intrare, nişte scări ce urcau în faţă şi o zonă de relaxare cu canapea şi fotolii din vinilin – parţial sub scară, parţial pe peretele din stânga. A! şi un acvariu cu peştişori coloraţi lângă unul din fotolii.

La recepţie 2 fete sprinţare, care ne-au întâmpinat cu zâmbetul pe buze. Aflând că suntem români, una din ele a început s-o rupă binişor şi haios tare în limba noastră, aşa că dintr-o dată, m-am simţit aproape acasă. Formalităţile de cazare s-au făcut într-un timp şi trei mişcări, ne-au arătat unde putem să parcăm (undeva în spatele hotelului; de intrat, n-a fost greu, dar de ieşit, a doua zi… Tati şi acum se mai cutremură când îşi aminteşte), apoi una din ele ne-a condus la apartamentul nostru de la capătul primului nivel.

Apartamentul e format din 2 încăperi, o bucătărioară, baie şi balcon. Zic 2 încăperi, că nu mi-am dat seama foarte clar care e livingul şi care dormitorul. Dar nici nu cred că asta are vreo importanţă. Uşa de la intrare te introduce direct în chicineta formată din ceva dulapuri neechipate de nici o culoare (neimportant pentru noi acest aspect, aveam să ronţăim ceva pe la vreo terasă în seara aceea. Iar a doua zi dimineaţa, după micul-dejun inclus, să plecăm spre casă) şi un mic răcitor în care ne aşteptau din partea casei câteva sticle de apă rece (asta chiar am apreciat!).

În stânga se face prima cameră, dominată de un pat mare, matrimonial, înfăţat în lenjerie de bumbac alb, de calitate rezonabilă; pernuţe decorative şi cuvertură maro, asortate cu draperiile. Pe peretele din stânga, un dulap destul de încăpător, iar de-o parte şi de alta a patului, noptiere cu aplice. Tablou discret pe perete, deasupra patului. În faţă, un birouaş cu televizor cu ecran plat şi un scaun. Deasupra, încă un tablou „în ton”.

Din camera descrisă se iese pe balcon, lucru pe care l-am constatat abia a doua zi dimineaţa. Balconul nu oferă însă nici o amenajare, e pur şi simplu un spaţiu prăfuit şi neospitalier, în care nu prea ai ce face, căci nici priveliştea etalată nu comportă cine ştie ce romantism: piaţa principală a oraşului, cu sensul giratoriu de care am amintit, iar în stânga o stradă cu blocuri de 4 etaje, cu magazinaşe la parter, un peisaj familiar probabil multora dintre noi.

Tot din camera de v-am povestit se face în dreapta a doua cameră, care după canapeaua ce o conţine aş zice că mai repede ea ar fi livingul. Păi da, dar ce apartament e ăla de se intră întâi în bucătărie şi abia după aia în sufragerie?! Mă rog… Canapeaua este extensibilă şi noi am găsit-o deschisă, pregătită pentru somn, gătită cu acelaşi fel de aşternuturi ca şi patul din cealaltă cameră. Destul de comodă la dormit, vă pot mărturisi în cunoştinţă de cauză. În plus, masă de cafea în centrul camerei, alt birouaş cu telefon şi încă un corp de mobilier scund, gen servantă. Veioză cu picior şi abajur lângă canapea şi un alt tablou discret. Aceleaşi draperii maro, care contrastau plăcut cu restul peisajului, căci am uitat să vă spun că tot mobilierul era din pal bej şi alb. Impresia generală era de curat, luminos şi funcţional.

Baia din categoria minusculă, dar dotată cu tot ce trebuie. Prosoape albe din bumbac suficiente, de mai multe mărimi, săpun lichid, apă caldă. Oricum, chestiile esenţiale erau prezente.

După ce ne-am instalat cât de cât, am ieşit să căutăm o mâncătorie dispusă să ne mai ofere ceva calorii solide, căci ora normală de cină cam trecuse de mult. Seara era numai bine de călduţă, străzile erau pline (locuitori de tot felul, m-am simţit şi mai acasă), pe la terase activitatea era în toi. Ne-am aşezat la o pizzărie vis-a-vis de Muzeul Oraşului, unde am comandat 2 pizza mari, 2 beri şi o apă (eram 3, Băieţel a preferat să rămână în cameră, căci era în sevraj de net), care ne-au parvenit rapid, abia ce-a avut Tati timp să scoată nişte dinari sârbeşti de la un bancomat din vecinătate, căci nu se accepta plata cu cardul. Mâncarea bună, băutura şi mai şi, totul ne-a costat fabulosul preţ de 8 euro aproximativ!

Micul-dejun l-am servit într-o încăpere special amenajată de la parter, în spatele scărilor. Sala de mese este decorată cu desene stilizate din Hamburg (presupun) (aceleaşi desene le-am observat mai târziu şi în holul de la intrare, deasupra scărilor care urcă) şi conţine şi un bar, probabil că seara este chiar funcţional. Ni s-a oferit meniu fix, îndestulător însă, format din salam, caşcaval, brânză, omletă (puteam opta pentru alt mod de preparare a ouălor), roşii, castraveţi, la alegere lapte sau iaurt, cafea sau ceai. Cele două doamne care s-au ocupat de prepararea şi de servirea mesei au fost binevoitoare şi drăguţe.

Am plătit cu cardul la plecare, ne-am luat rămas-bun de la fetele simpatice, care i-au ţinut pumnii strânşi lui Tati în timp ce se străduia să scoată maşina din parcarea buclucaşă a hotelului. Apoi, pe cai, că mai avem ceva de mers până acasă!... Şi cine ştie?! Poate mai venim…

Îl recomand, aşadar, ca pe un loc de cazare intermediar absolut decent, curat, chiar plăcut, deservit de oameni de treabă. Şi, deloc de neglijat: preţ bun pentru ceea ce oferă.

---

VIZUALIZĂRI: 2670 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI