Tsarevets — Cetatea Ţarilor, sau ce are Veliko Târnovo mai de preţ

TIPĂREȘTE

Principala atracţie din Veliko Târnovo, simbolul de netăgăduit al oraşului este, fără doar şi poate, Tsarevets fortăreaţa din care, cu aproape un mileniu în urmă, ţarii conduceau destinele statului. Ea se desfăşoară pe dealul cu acelaşi nume (cel mai reprezentativ dintre cele trei ale oraşului), căţărându-se pe culmile de peste două sute de metri înălţime aflate între apele Yantrei care formează adevărate peninsule în unduirile sale. Spre ea vin în fiecare an mii de turişti, poate zeci de mii, şi ca şi ei, şi noi am dorit s-o vedem luând-o la pas prin toate cotloanele să descoperim cu oarecare emoţie locul de unde ţarii cu origini vlahe, ca ale noastre, alături de bulgari creau citadela ce avea să rămână cunoscută în istorie sub numele de Târnovgrad, unii istorici numind-o merituos “a treia Roma şi al doilea Constantinopol”.

Se pare că cele mai vechi urme ale existenţei semenilor pe acest plai ar data încă din mileniul al III-lea Î. C., de atunci, fiind locuit în permanenţă ca o mică aşezare, dar abia începând cu secolul al IV-lea. D. C. a fost ctitorită o însemnată cetate bizantină Zikideva, dezvoltată mai cu seamă în următoarele două secole. Dar, adevărata glorie a cunoscut-o şi a trăit-o odată cu apariţia în secolul al XII-lea a dinastiei vlaho-bulgare a Asaneştilor. Odată cu victoria bulgarilor şi vlahilor răsculaţi din sudul Dunării împotriva Imperiului Bizantin, cu formarea celui de-al doilea Imperiu Bulgar cu capitala la Veliko Târnovo, cetatea a devenit cel mai important punct din Bulgaria.

Despre originea vlahă a fraţilor Asan (Asen dupa unele surse), atunci când Ioan şi Petru porneau răscoala care avea să ducă la înfrângerea bizantinilor şi la apariţia celui de al doilea Imperiu Vlaho-Bulgar, nu se prea aude, ei fiind consideraţi bulgari get-beget de vecinii noştri. Cert este că acestea se întâmplau în anul 1185, cu aproape un secol şi jumătate înainte ca Basarab I să îşi asume rolul de prim voievod al vlahilor din Muntenia. Întemeietorii statului, Asan şi Petru, au fost asasinaţi de boierii lor, primul în 1196 şi cel de-al doilea în 1197. Fratele lor, Ioniţă Caloian (1197-1207) s-a urcat pe tron şi a consolidat ţaratul vlaho-bulgar. În 1218 a revenit în ţară Ioan, prinţul moştenitor legitim, care cu ajutorul boierilor l-a prins şi l-a orbit pe Borilă (Boris), ţarul uzurpator ce cârmuise în acea perioadă şi-l îndepărtase pe cel legitim, Ioan Asan. Acesta a fost înscăunat ţar sub numele de Ioan Asan al II-lea (1218-1241). În timpul său, ţaratul româno-bulgar a cunoscut maxima întindere teritorială şi o înflorire nemaiîntâlnită, motive de mare mândrie pentru poporul sud-dunărean. Oricum, pentru mai mult de 200 de ani, oraşul a fost cel mai important centru politic, economic şi cultural din Balcani, şi în acelaşi timp, unul dintre cele mai mari orase ale Europei de Sud-Est.

În 1393, cetatea a fost asediată de otomani, timp de trei luni s-au împotrivit vitejii acestor meleaguri oştilor turce, dar în final, acestea au incendiat cetatea cucerind-o în data de 17 iulie, dată care a marcat căderea Imperiului bulgar.

Ne-am înfiinţat dimineaţă la ora deschiderii la poarta cetăţii, după ce cumpăraserăm biletele contra sumei de 6 leva/persoană de la un ghişeu aflat în piaţeta din faţa porţii.

Cu o zi înainte reuşiserăm să o zărim atât la lumina zilei cât şi la lumina reţelei de reflectoare instalate special să o pună în valoare pe întuneric şi am reuşit să-i apreciez cât de cât dimensiunile, dându-mi seama că ar fi nevoie de câteva ore pentru a o parcurge, căci acoperea hectare bune. Odinioară, de jur-împrejur era protejată de ziduri zdravene, de cam zece metri înălţime şi de până la trei metri şi jumătate grosime, astăzi refăcute în mare parte. Accesul se făcea prin trei porţi succesive: una principală, monumentală pe care am folosit-o şi noi, situată în sud-vest şi încă două în continuarea ei: Mica Poartă (Asenova) în vest prin care am trecut şi noi, a treia nemaiexistând din anul1889. Numai ca să ajungi la poarta principală era nevoie să fi fost primit pe podul mobil care făcea legătura cu exteriorul cetăţii. Mai târziu a fost construită şi Poarta Franceză din partea sud-estică, lângă un turn important: Baldwin, păzită de acesta. Câteva turnuri şi creneluri au stat mai bine de două secole, atât cât a dăinuit ţaratul, în calea năvălirilor barbare. De la hotel primiserăm broşuri cu cetatea şi harta oraşului şi ajutaţi şi de panourile de la intrare, ştiam ce aveam să vedem înăuntrul zidurilor: rămăşiţele a nu mai puţin de 21 (după alţii 22, chiar 23) de biserici ortodoxe se aflau în incinta cetăţii, fiecare dintre ele reprezentând centrul unei mici comunităţi. Peste 400 clădiri rezidenţiale, hanuri, case aristocratice, patru mănăstiri se găseau aici. De asemenea, arheologii au descoperit şi piese de îmbrăcăminte brodate cu aur, bijuterii din aur din perioada celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Alături se regăsea şi palatul ţarilor, iar deasupra tuturor, în punctul cel mai înalt al muntelui, fusese ridicată patriarhia, suprema dovadă de creştinism, câteva turnuri, cel al lui Baldwin fiind faimos, Stânca Execuţiilor de pe care erau aruncaţi în apele Yantrei cei condamnaţi la moarte.

Odată ce am pătruns în înteriorul zidurilor, ne-am îndreptat grăbit, nebăgând în seamă panta ce ni se aşternea abrupt în faţă şi vântul tăios ce ne ajungea la oase, spre cea mai falnică clădire din complex: Catedrala Patriarhală “Sfânta Înălţare a Domnului”, situată semeţ în vârf de colină. Impresioneză arhitectura sa monumentală, iar măreţul său turn clopotniţă este cel mai înalt edificiu din Tsarevets. Frescele din interior, pictate în 1985 mai degrabă în stil modernist izbitor, decât în stilul ortodox tradiţional, descriu subiecte creştine convenţionale, precum şi momente glorioase şi tragice din timpul celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Sincer, pe mine m-au cam înspăimântat, nu mă aşteptam la aşa artă futuristă în asemenea lăcaş de cult. De sus, priveliştea asupra oraşului contemporan, asupra celorlalte dealuri: Trapezitsa, Momina Krepost şi Sveta Gora, asupra Yantrei este uimitoare. Vara am văzut că se urcă în turn cu elevatorul contra unei sume modice pentru a obţine o splendidă panorama, dar nu şi acum.

Următoarea oprire a fost la Palatul Regal al Cetăţii ce este un complex format din mai multe clădiri înconjurate de un zid de piatră interior, două turnuri de luptă şi două intrări: cea principală la nord şi cea secundară la sud. Palatul Regal includea Sala Tronului, Biserica Palatului şi o multitudine de camere în zona rezidenţială regală. Palatul Regal este încă sub un amplu proces de restaurare, şi cum se lucra serios la el, ne-am strecurat şi noi printre schele şi plase de protecţie, căţărându-ne ca nişte copii pentru a obţine vederi şi fotografii cât mai reuşite. Ici, colo pot fi zărite resturi de coloane antice de marmură ce aduc aminte de vremurile milenare înainte de Cristos. Interiorul cetăţii este întretăiat de alei pietruite refăcute după drumurile originale.

În continuare ne-am”lovit” de ruinele unor băi, probabil datând din perioada romană şi înaintând spre colţul nordic extrem am dat de Stânca Execuţiilor care avea pe lângă ea construită mănăstirea locului de osândă, înconjurată de ziduri fortificate. Este locul de unde cei condamnaţi la moarte erau aruncaţi de pe stânci în apele Yantrei, probabil aceştia murind striviţi de pereţii stâncoşi, înainte de a se îneca în apele râului. Cel mai vestit condamnat împins pe stânci se pare că a fost trădătorul Patriarh Ioachim al III-lea, în jurul anilor 1300.

De acolo am pornit-o pe latura vestică a cetăţii bătând aleile pietruite sau cocoţaţi pe zidurile groase, din când în când atrăgându-ne atenţia vestigiile bisericilor bine semnalizate şi numerotate de panourile informative. Însă, cea mai frumoasă experienţă am trăit-o la turnul din vest în care ne-am încumetat să urcăm, cel mai dificil fiind la ultimul nivel unde scara era abruptă şi atât de strâmtă că abia avea loc o persoană. Dar la final ne aştepta sala unde am găsit cele mai interesante obiecte medievale de luptă sau de purtat în bătălii (de recuzită): coifuri metalice, săbii, veste cu zale, etc. Vă daţi seama că ne-am maimuţărit ca nişte copii cu toate acelea, ne-am pozat, am surprins imagini frumoase cu oraşul. Cel mai greu moment a fost, cel puţin pentru mine, coborârea din turn, ameţitoare şi cu riscul de a aluneca pe scări.

Fiindcă “cercetarea” cetăţii ar fi fost incompletă fără turnul lui Baldwin, piesă de rezistenţă a cetăţii medievale, am trecut din nou pe lângă patriarhie, spre sud-est. Turnul Baldwin lui este o reconstrucţie modernă, din 1930, restaurată în mai multe rânduri, a unui turn medieval. Împăratul latin Baldwin I al Constantinopolului se pare că şi-a găsit moartea în acesta în 1204, de aici şi preluarea numelui său, după ce devenise prizonierul lui Ioniţă Caloian în bătălia de la Adrianopol. La fel, oferă imagini superbe asupra oraşului din partea de sus, de la ultimul etaj, deşi mie mi s-a părut mai puţin spectaculos faţă de precedentul.

Aceasta fiind incursiunea noastră asupra Tsarevets-ului, am ieşit din cetate cu sentimentul că am “cucerit” şi noi legendarul simbol al Târnovgradului de altădată. Am rămas cu impresia unui complex enorm aflat într-o bună stare de conservare, la restaurarea căreia s-a lucrat încă din 1930 şi care a fost finalizat în linii mari în 1985 cu ocazia împlinirii a 800 ani de când pornea răscoala lui Petru şi Ioan Asen. Şi astăzi se continuă cu fonduri europene lucrări de reconstrucţie de anvergură.

Îmi doresc să ajung la Tsarevets şi cu ocazia mediatizatului spectacol de sunet şi lumină despre care se spune că este o atracţie unică ce utilizează sute de lumini colorate, muzică în care se fac auzite şi clopotele bisericilor pentru a descrie momentele cheie ale istoriei bulgare. Cum trecutul răzbate din fiecare ungher al labirintului de străzi şi de clădiri vechi, recomand tuturor iubitorilor de istorie medievală să încerce experienţa Tsarevets-ului, sigur vor fi încântaţi!

Sursă de informare:

http://bulgariatravel.org/en/object/5/carevec

---

VIZUALIZĂRI: 9514 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI