Maramures in trei zile...

TIPĂREȘTE

M-am intors din aceasta excursie atat de energizata in mod firesc incat nici nu-mi dadeam seama de asta, doar prietenii ce-mi spuneau ca se simte din vocea si atitudinea mea!

In cele trei zile cat am colindat tinutul Maramuresului, n-am intalnit vreun drum prost sau delasat, si nu m-am simtit vreo clipa in nesiguranta, chiar daca, trecand muntele prin pasul Gutai sau pe la Cavnic, de fiecare data noaptea, ningea si erau brazi cazuti pe asfalt; si siguranta venea din faptul ca drumurile erau perfect semnalizate, la distante foarte mici erau indicatoare reflectorizante iar masinile de deszapezire circulau in ambele sensuri cu frecventa ce nu dadea sansa zapezii sa se depuna, asa ca tot ce ne preocupa era sa facem poze naturii care ne-a impresionat atat in acesta calatorie.

Am facut 800 de poze si trebuie sa spun ca nu sant genul care sa sar cu aparatul imediat. Dar uneori ne opream cu o frecventa care ne arunca spre infantilism; abia porneam si ceva extraordinar ne facea sa oprim fara cuvinte si sa sarim din masina ca sa facem poze. In cele trei zile a plouat fara intrerupere, ploaie care, urcand muntele, se transforma in ninsoare, dar, ca si alta data pe ploaie, a fost una dintre cele mai reusite excursii.

In calatoria asta nu am vazut case darapanate, prost intretinute sau curti neingrijite. Copacii de pe marginea drumului lipsesc, cum e si normal in tinutul unor oameni care gandesc; copacii sant in livezi, in gradini, pe poalele dealurilor, dar nu pe marginea soselelor, nici macar in localitati.

Plecasem cu o lista de obiective atat de lunga...

Ne-am cazat la Vadu Izei, la Pensiunea Doina, pentru ca primul din obiectivele de vizitat era Valea Izei.

Asa ca in prima zi, la opt treizeci, am plecat pe valea Izei. Prima data ne-am oprit la mica bisericuta - monument UNESCO- din Barsana.

Realizez acum ca, mergand pe Valea Izei, ma simteam ca de acolo; nu aveam retineri de strain, de vizitator, ci ma simteam ca la mine in zona.

Bisericuta o vedeam de pe sosea, dar parea ca nu avem cum sa ajungem la ea, fiind in capatul unei ulite infundate cu o poarta. ; Am intrebat si am fost asigurate ca pe acolo trebuie sa o luam; pana sa apasam clanta, am vazut peste poarta, la fereastra unei casute noi din curte, cum un batran ne facea semne de incurajare, sa intram.

Strabatem prima curte si intram in curtea bisericutii, care e imprejmuita cu un gard nou de lemn lacuit galbui si care are si acoperis in doua ape, gard care urca si coboara pe relieful din jurul bisericii, ingradind un spatiu generos. La bisericuta se ajunge urcand un deal- asa cum sant majoritatea micilor bisericute- monument istoric din cele pe care le-am vizitat, dar si multe din bisericile si cimitirele din zilele noastre.

Ici -colo, cate o cruce sau cate doua si arboret subtire si nu prea inalt si acoperit cu muschi verde-albastrui; In copacei erau multe casute de pasari, elaborat intocmite, avand sapate pe fata pana si usite si ferestruici.

La biserica se ajunge urcand o alee din lespezi subtiri gri-verzui, infundate in pamant, fara tencuiala, si pe alocuri dezradacinate, care duc pana la scarile bisericii, tot din lespezi naturale si ele (de fapt, niste imense pietre tesite), de marime foarte mare, la fel suprapuse fara tencuiala. Fundatia bisericii era din aceleasi lespezi mai mici, culese din natura si suprapuse fara tencuiala si peste care se asezasera barnele prinse din loc in loc de fundatie cu platbanda. Constructia fusese ridicata prin imbucarea lemnului bucata cu bucata si folosirea penelor din lemn. La intrarea in biserica era un pridvor din lemn cu fundatie de piatra iar acoperisul din sindrila are doua poale si un turn.

Pe peretii laterali erau mici ferestruici, fara tocarie, formate prin constructie, si prin care n-ar fi incaput nici un nou-nascut, dar care aveau si gratii.

In calatoria noastra am vizitat si alte biserici -monument istoric: Poienile Izei, Botiza, Bogdan Voda, Salistea de sus, Moisei, Ieud si, din ce am observat, toate aveau aceste elemente comune: aleea, scarile si fundatia din lespezi din piatra naturala, micile ferestruici, pridvorul, acoperisul din sindrila in doua poale, turnul clopotelor modul de constructie prin imbinarea lemnului si folosirea penelor (cuielor) din lemn.

La bisericuta din Barsana, ridicata la 1720, era program de vizita, dar nimeni n-a venit sa ne intampine, asa ca, dupa ce-am admirat frumusetea curtii, bisericuta si casele din Barsana din care ieseau fuioare de fum si pe care le vedeam de pe dealul unde era biserica, am plecat spre complexul manastiresc Barsana.

Pe drum insa ne-am oprit la atelierul sculptorului in lemn Teodor Barsan, atrase de portile si fatada din lemn a casei maiestrit lucrata.

Am fost intampinate cu caldura de fiul dansului, apoi a iesit din atelier nea Teodor, un barbat mester la vorba si cu istorioare atragatoare, care nu conta daca erau adevarate sau nu. Prima data am fost atrasa in curtea aceea de un mic Sopron care avea doar acoperis si unde erau cam aruncate felurite lucrari sculptate in lemn, care mie imi pareau lucruri minunate: din bucati din lemn cu forme aparte, fiul mesterului, preot care indragea sculptura in lemn, realizase chipuri, scaldatori, ursi, zeitati contorsionate, scaune in forma unei piese din coloana infinitului...

Mesterul, nea Teodor, ne-a invitat in atelier sa ne prezinte tehnica de lucru si lucrarile. era cald inlauntru, de la o soba cu plita dubla, imensa, pe marginile careia se uscau linguri cioplite si era acolo si un batran cu cojocul pe umeri si caciula de oaie pe cap, care radea si el la istorioarele hazlii pe care ni le spunea nea Teodor despre lucrarile sale; am facut cunostinta cu un lant cam de doi metri, lucrat dintr-o singura bucata de lemn, a carui za avea dimensiunea unei palme de copil, alaturi de care statea un buzdugan din lemn: erau doua lucruri fermecate care avau darul sa izbaveasca femeia asuprita de barbat: daca arunca lantul peste patul in care dormea acesta si folosea buzduganul (n-a spus cum) barbatul avea ori sa n-o mai bata, ori sa nu se mai trezeasca!

Intr-un colt era cioplit, cu mingea la picior, Gica Hagi!

De-a lungul peretilor si pe pereti erau felurite obiecte cioplite in lemn, de la ustensile de bucatarie, lanturi din lemn care se continuau cu cruci sculptate, de agatat, icoane cu chipuri sfinte, vase de bucatarie, linguroaie din lemn de statura unui om, bune poate pentru reclama unui restaurant; preturile nu erau mici, nea Teodor fiind vizitat mai ales de turisti straini (o lingura de dimensiuni normale costa 10 lei).

Ne-a mai aratat un pat fermecat, zice dansul, unde a dormit o artista de la noi, al carei nume I-a scapat in prima faza, dar care dormise acolo cu sotul si facuse trei gemeni... cum se numea? ... a, si-a scrijelit numele aici pe balustrada... Nicoleta Luciu!

Da, langa pat, dupa ce se nastea pruncul, era asezat un leganut cioplit in lemn, iar langa leagan, ca o continuare, era asezat un premergator cioplit din lemn si cu suprafata incrustata cu ornamentatii.

Apoi mesterul ne-a aratat la ce lucra in present: catapeteasma unei biserici si troita comandata de niste parinti pentru fiul lor pe care-l gasisera intr-un canal cu cu abdomenul golit... " Heei... Ce sa facem...! " conchide usor abatut nea Teodor.

Am plecat de la el fara sa cumparam nimic, incantate de omul acesta care isi lasase cu entuziasm din timpul sau ca sa ne spuna povesti frumoase, sa ne arate lucrarile sale, fara sa insiste macar odata sa ii cumparam ceva.

Pana la Manastirea Barsana ne-am mai oprit odata, sa fotografiem portile de pe la strada si ne-am dat seama ca eram chiar la poalele dealului unde se afla complexul manastiresc.

Am lasat masina jos, desi se putea urca pana la poarta complexului, dorind sa nu scapam vreun coltisor al acestui loc. Scarile incepeau chiar de la strada si erau marginite de balustrade facute din barne lacuite galbui, in contrast cu sindrila neagra care imbraca cladirile din complex; balustrada era lucrata dupa aceeasi tehnica de imbinare a lemnului pe care o observasem la bisericuta din Barsana, iar treptele erau facute din lespezi asemanatoare, insa de data asta erau incastrate in zidarie.

De sus, peisajul satului Barsana, cu casele invaluite intr-o pelicula continua de ceata, ca un invelis enorm din panza alba, suspendat pe cer, alaturi de dealurile din spate, era superb!

Biserica se afla in drepta imediat dupa intrarea prin poarta cu turnul cu clopotnita; la parter, biserica era goala, incalzita si mirosea a smirna; La etaj, o maicuta tragea praful de pe covoare cu un aspirator de ultima generatie; intr-o pauza ne-a spus ca biserica e construita dupa anii 2000 si ca picturile de pe pereti erau realizate de mesteri specializati in restaurarea picturilor bisericesti. Pictura din biserica de la etaj a fost prima de acest fel pe care am vazut-o intr-o biserica; parea o pictura naiva, multe flori, realizate din trasaturi simple de penel, fara colorit, doar conturate; sfinti cu imagini necomplicate si fara aurele obisnuite sau figurile tragice clasice in bisericile ortodoxe; o sfanta Filofteia in costum popular si cu toporul la picioare; tot fondul bisericii, relizat prin pictura, ma ducea cu gandul mai degraba la o gradinita, nu la biserica; era mai inofensiv si mai permisiv, chiar optimist!

Scrierile de pe pereti erau in litere chirilice.

Dupa ce-am aprins lumanari in lumanararul din stanga bisericii, am pornit prin gradina manastirii; totul era ingrijit. Gradina era imprastiata cu balegar de grajd absolut prin toate coltisoarele, arbustii erau tinuti la inaltimi controlate, fiind retezati la maxim 1,5 metri, cred ca pentru a nu lua din perspectiva, si nici nu prea erau arbusti; aleile erau strajuite de lampadare incadrate in forme de lemn care aminteau de cruce, realizate prin aceeasi tehnica de imbinare arhaica si fara cuie, Pe langa alee erau bancute fara rezematoare iar florile erau incadrate pe langa alee de o gratie scunda de 30 cm din lemn impletit. Cateva constructii aveau placute cu " accesul interzis" iar muzeul l-am gasit inchis, putand sa facem o poza printr-un ochi de ferestruica mai mic decat o palma. La magazinul de suveniruri si la cel cu costume populare specifice zonei era o singura persoana- deloc amabila, pe care n-o interesa ce o intrebam, ci doar sa nu-si piarda din ochi celalalt spatiu. Iar preturile la costumele maramuresene erau exagerate. O camasa din material sintetic costa 250 lei, iar una din panza, fara broderie, 1000 lei.

Am revenit la Manastirea Barsana a doua zi, la slujba, sperand sa vedem localnici in costume populare, dar erau doar niste tineri adolescenti adusi cu autocarul, imbracati ca si noi, de calatorie.

Dupa Manastirea Barsana am plecat prin Sieu catre Poienile Izei, dar pana sa ajungem, am oprit in cateva randuri, odata pentru ca iesise soarele, care incalzea pamantul si aburul care iesea din vegetatie si din pamant se unea cu ceata; ceva mai incolo, pentru ca din doua capite alaturate aburul iesea doar din varf intr-un fuior consistent si continuu, intocmai ca fumul pe un cos.

De fapt, in Maramures am vazut un relief, o vegetatie si niste fenomene coexistand si pe care nu le mai vazusem nicaieri; astfel, m-a uimit sa vad langa sosea poieni cu iarba verde, ceva mai incolo sa inceapa dealul, inalt de vreo cateva zeci de metri, cu copaci cu frunzis rosu pana la jumatate, iar mai in sus, vegetatia sa fie imbracata in chiciura si zapada, desi inaltimea dealului era modesta si nu explica acesta diferenta de clima reflectata si in vegetatie.

In plus, relieful maramuresean are o frumusete incredibila! Langa sosea sant poienite cu iarba verde si acum, in decembrie, pe poienite sant campuri de gratare pentru uscatul fanului, iar capitele se impletesc cu arborii si arbustii rari pana in varful dealului, la fel ca si magazioarele din scanduri, acoperite cu tabla, inalte de aproximativ trei metri si inguste de doi, despre care n-am aflat ce rol au.

Dealul are intotdeauna coama dar panta lui e formata din vai si mici delusoare line, impartite in lung si-n lat prin copacei si arbusti, printre care s-au impletit Frunze uscate si ierburi, dupa cum are fiecare aria delimitata. Zona dintre Poienile Izei si Botiza este un loc prin care este pacat decat sa treci cu masina; Acela e un loc pe care sa-l vizitezi la pas si in momente ale zilei in care frumusetea ii e sporita, cum ar fi dimineata devreme, sau seara in amurg.

Dupa poze si opriri repetate, am ajuns la bisericuta din Poienile Izei. Ca de nicaieri apare si ghidul nostru, o femeie la 40- 50 de ani, care trece podul care uneste biserica noua de vechea bisericuta, aflata si ea intr-un cimitir, de data asta mai plin, un cimitir in care se practica inmormantari si in prezent.

Ne deschide si anuleaza alarma! ne uitam in jur- pictura se pastreaza foarte bine, fapt ce justifica denumirea acestei bisericute drept Voronetul Maramuresului. Tavanul scund, are forma ovala si intriga sa-l vezi ca e din lemn, cu striatii adancite, de vechime; Nu avem voie sa fotografiem inauntru, dar ni se ofera spre cumparare pliante cu intreaga pictura a bisericii, care costa 50 lei; refuzam; Bisericuta e mai veche decat cea de la Barsana, e construita la 1632, dar are un gard identic cu al acesteia. Ghidul nostru este pentru noi un monument viu: vorbeste un grai autentic si nealterat; de la ea aflam ca oricata pregatire are cineva din zona sau, cu cat mai multi bani, nu renunta la costumul popular cu care merge duminica la slujba, doar ca si-l face dintr-un material mai de calitate.

Aflam ca in bisericuta se mai tin slujbe si ca se bate toaca aflata in pridvor, mai ales cand cineva vrea sa pomeneasca un mort ingropat in curtea bisericutii.

Ghidul nostru are costume populare de vanzare, dar trebuie sa mergem sa le vedem si renuntam, avand prea multe de vazut.

Vrea sa-si deschida un site prin care sa-si vanda costumele!

Facem schimb de telefoane si plecam spre Botiza, peste camp, cu o strangere de inima, pentru ca ne asteptam la drumuri proaste.

Gasim Un drum ca-n palma si imagini de vis peste dealuri; Turme de oi barsane, cu lana lunga si botul patat cu negru; una din turme e pazita doar de un caine care seama mult cu oile pe care le pazeste. Ne priveste fix, fara reactie, dar foarte atent si pe nesimtite se interpune intre noi si turma, timp in care noi facem poze din masina, sub privirea intrigata a trei capre.

La Botiza ajungem intai la un complex manastiresc amplu, dar care nu poarta nici o inscriptie si nu stim ce reprezinta; aceeasi arhitectura in lemn, troite, foisoare, cladiri care se vede ca sant locuintele maicilor, biserica, la toate se ajunge pe scari ample din zidarie. Ne plimbam peste tot si nu stim ce sa facem, ca nu apare nimeni. intr-un tarziu de undeva ne striga o maicuta sa asteptam, ca vine cineva. Vine o maicuta, mirosind puternic a bucatarie, deschide biserica, construita recent. Aflam ca sant doar cinci maici in acel complex si ca la momentul ala doua erau plecate in sat cu treburi

. Ma intrebam si eu: pentru ce era nevoie de atata anvergura? Cladirea cu chiliile maicilor n-am putut s-o cuprind in cadrul aparatului-foto.

Ceva mai incolo, la trei kilometric, am citit pe un indicator ca acolo se afla Manastirea Schimbarea la fata din Botiza.

Ajungem si in satul Botiza, chiar in dreptul bisericutii, dar, inainte sa intram in curtea ei, ne atrage atentia o casuta in stanga, care se vedea ca fusese amenajata pentru vizitatori, dar care nu stiam ce reprezinta; avea in curte buturugi in care fusesera flori, un car ornamental, dar acum totul era in paragina si muscatele degerasera pe pridvor. In fata casei era o troita din lemn in memoria locuitorilor din sat care murisera in cel de-al doilea razboi mondial, iar printre numele complete era cineva caruia i se cioplise asa: "Mos Ion".

Biserica din lemn se afla in aceeasi curte cu noua biserica, in mijlocul cimitirului si semana pe dinafara cu celelalte vazute deja. Vechea biserica de lemn din Botiza a fost inlocuita in sec al xix cu o biserica din lemn adusa din Viseul de Jos, biserica construita la 1699 si care este actuala biserica din lemn di Botiza. Nu am vizitat interiorul, fiind deja in afara programului de vizita.

Satul Botiza mi-a parut a fremata de viata; un sat viu, cu casele grupate pe langa apa raului Botiza si cu oameni pe ulita, umbland fiecare cu treburile lui; din spatele caselor incepea dealul, cu relieful specific maramuresean, casele- trupese, faloase, fara a fi bogate!

La iesirea din sat, poarta maramureseana din lemn ne-a informat: " Ati vizitat mandra Botiza"

Da, mi-am zis, chiar asa, mandru sat!

Se lasase inserarea, dar ne-am dus sa vizitam si biserica din Ieud.

Ca si celelalte, se afla pe un deal si in mijlocul celui mai aglomerat cimitir pe care l-am vazut vreodata! Eram in afara programului de vizita!

Dar mai era de vazut si manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Ieud! Cam la cinci kilometri de bisericuta din lemn. Dupa poarta cu clopotnita - gol in fata! in stanga se afla Corpul bisericii din lemn care se vedea de departe si era o constructie foarte frumoasa, care se straduia sa semene mult cu constructiile vechilor bisericute: fundatie de piatra, insa bine zidita, pereti din lemn imbucat, lacuiti proaspat -rosiatic, mici ferestruici pe peretii laterali ,,dar din termopan, acoperis din sindrila, in doua scurgeri, pridvor, turn... construita in 2003.

Atat am vizitat in prima zi!

---

VIZUALIZĂRI: 3680 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI