ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Targu-Jiu
ÎNSCRIS: 08.07.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
NOV-2015
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Obiective turistice în Deva și împrejurimi – partea a II-a

TIPĂREȘTE URM de aici

În partea a doua a setului de impresii despre Deva și împrejurimi voi face referire la alte patru obiective turistice din județul Hunedoara care merită vizitate.

Muzeul Aurului Brad

Sâmbătă dimineața ne-am îndreptat spre municipiul Brad, cu intenția de a vizita Muzeul Aurului. Drumul parcurs (pe E 79) între cele 2 orașe a fost destul de anevoios, în sensul că se efectuau lucrări de reabilitare a carosabilului și am întâlnit destule semafoare, dar și câteva porțiuni de drum unde carosabilul nu fusese reparat încă.

Întrucât intenționez să scriu un review dedicat acestui muzeu, mă voi rezuma în continuare la a da câteva informații utile celor care doresc să viziteze acest obiectiv în perioada imediat următoare.

Muzeul Aurului este situat pe strada Independenței la nr. 3. Programul de vizitare este de marți până duminică în intervalul orar 09.00 – 17.00; costul unui bilet de intrare fiind de 15 lei / adulți, 10 lei / studenți, elevi de peste 14 ani și pensionari, 5 lei pentru copii sub 14 ani.

Muzeul a luat ființă în anul 1896 și găzduiește cea mai mare colecție de piese din aur nativ din Europa. Pe lângă acestea, vizitatorul are posibilitatea de a admira și o colecție mineralogică cu exponate din mai multe țări.

Mânăstirea Crișan

După vizitarea Muzeul Aurului ne-am îndreptat către Mânăstirea Crișan (mai este cunoscută și sub denumirea de Mânăstirea Vaca sau Mânăstirea Crișan-Vaca) situată în satul cu același nume din comuna Ribița.

Din Brad am urmat drumul spre Oradea și după numai 5 km am virat la dreapta spre Ribița. Atenție, noi era să ratăm acest drum, întrucât indicatorul spre această localitate era căzut de pe stâlp, fiind rezemat la baza acestuia.

Odată ajunși la mânăstire am lăsat mașina în parcare și am plecat pietonal pe aleea care urcă spre spre biserica mânăstirii și chiliile călugărilor, lăsând în urmă o clădire administrativă care pare a adăposti trapeza. Nu după mult timp am ajuns lângă ruinele vechii bisericii. Aici se găsește un panou informativ pe care am citit că mânăstirea a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, prin contribuțiile credincioșilor ortodocși din satele Vaca (astăzi Crișan) și Ribița. În anul 1759, în urma unor alunecări de teren care au provocat prăbușirea parțială a altarului, mânăstirea a fost părăsită, activitatea monahală fiind întreruptă vreme de peste două secole. În anul 1992, viața monahală a fost reluată aici prin punerea pietrei de temelie a noii mânăstiri.

Ne-am continuat drumul și am ajuns pe un platou pe care sunt situate chiliile, biserica mănăstirii și turnul clopotniță. Am trecut tangențial pe lângă chiliile călugărilor, un corp de clădire dreptunghiular, cu două etaje, zugrăvit în alb, ”împodobit” cu mușcate roșii și am ajuns la biserica mânăstirii în fața căreia este un mic lac.

Biserica mânăstirii are formă de cruce, un pridvor zidit în părțile laterale, care are în partea superioară pisania și 2 turle octogonale, una pe naos și cealaltă pe pronaos.

Ușa de la intrarea în mânăstire este din lemn de stejar frumos scultat. În interior ne-au atras atenția picturile frumos realizate, catapeteasma din lemn sculptat, o raclă cu moaștele unor sfinți, precum și un balcon susținut de doi stâlpi.

Pe pereții exteriori ai bisericii se poate observa în partea superioară un brâu care are deasupra sa mai multe firide

În dreapta bisericii este un mic magazin cu obiecte bisericești, deasupra căruia se înalță turnul clopotniță.

Curtea mânăstirii este vastă și frumos amenajată cu brazi, tuia și flori. De lângă lac pornește o alee care urcă spre marginea pădurii unde este situat altarul de vară.

Casa memorială Gheorghe Crișan

Deși nu aveam în plan vizitarea acestui obiectiv, în drumul către Mânăstirea Crișan am văzut un indicator către Casa memorială Gheorghe Crișan, care ne indica faptul că mai avem de parcurs doar 2 km până la aceasta. Așadar, după încheierea vizitei la mânăstire ne-am îndreptat către acest obiectiv.

La casa memorială am ajuns ghidați de indicatoare și am parcat mașina în fața proprietății unde sunt 3-4 locuri de parcare. Am făcut câteva fotografii peste gard și până să sunăm la numărul de telefon afișat pe poartă (era și o sonerie, dar nu știu dacă e funcțională), a apărut o mașină din care a coborât o tânără care ne-a fost ghid în micul muzeu.

De la poartă am mers pe o alee amenajată în stil rustic, bine delimitată cu borduri proaspăt văruite. În fața casei se găsește bustul lui Gheorghe Crișan, în jurul statuii fiind mai multe coroane de flori. Acestă situație este motivată de faptul că în fiecare an, în luna octombrie Primăria comunei Ribița organizează o slujbă de pomenire a lui Gheorghe Crișan.

Casa memorială Gheorghe Crișan a fost reconstruită în anul 1979 după o fotografie publicată în anul 1934 și are aspectul unei case țărănești din secolul al XVIII-lea. Casa are fundația din piatră, este compusă din două camere și o anexă din bârne de lemn, fiind acoperită cu paie.

Am fost invitați în prima cameră, în care sunt expuse câteva fotografii și documente referitoare la istoria locală, predominând cele care fac referire la contribuția lui Gheorghe Crișan la Răscoala țăranilor transilvăneni din anul 1784 și la tragicul sfărșit al celor trei conducători: Horea, Cloșca și Crișan.

Ghida ne-a spus câteva cuvinte și despre Gheorghe Crișan. Marcu Giurgiu (acesta este numele real, i s-a spus Crișan pentru că venea din zona Crișurilor) s-a născut în anul 1733 în satul Vaca (astăzi Crișan), comuna Ribița, județul Hunedoara și a fost unul dintre conducătorii răscoalei țăranilor romani din Transilvania din anul 1784. Răscoala a fost înăbușită de trupele austriece, Crișan a fost prins pe 30 ianuarie 1785 și închis la Alba Iulia, urmând a fi judecat și condamnat la moarte. După două săptămâni de detenție s-a sinucis în celula sa, sugrumându-se cu șireturile de la opinci.

A doua cameră este amenajată în stilul uneia din zona Ribița din secolul al XVIII-lea, fiind expuse mai multe obiecte și unelte specifice epocii și locului. În încăperea anexă care a servit drept cămară, am văzut un război de țesut, precum și unelte care erau utilizate în gospodărie.

Casa memorială Gheorghe Crișan se vizitează contra cost, noi am plătit 4 lei/adult. Programul de vizitare este următorul:

- vara: marți-duminică 09.00-17.00;

- iarna: marți-duminică 10.00-18.00.

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș

Duminică, ne-am abătut din drumul către casă și din Hațeg am mers în satul Densuș pentru a vizita Biserica Sfântul Nicolae, probabil cea mai veche biserică din piatră în care se oficiază slujbe religioase.

Biserica este amplasată pe un mic deal, ascensiunea până la aceasta făcându-se pe o alee din dale de ciment. Înainte de a intra pe poarta cimitirului se poate observa cu ușurință bustul lui Nicolae Densusianu (uneori scris Densușianu), jurist și istoric, membru corespondent al Academiei Române, cunoscut în special pentru lucrarea Dacia Preistorică.

Biserica este o construcție fascinantă și misterioasă, a cărei origine și vechime sunt controversate. Unii cred că a fost la început un templu păgân, probabil roman, dedicate zeului Marte, care a fost transformat mai târziu în biserică. Alții susțin că biserica a fost ridicată de goți sau că era în antichitate mausoleul generalului roman Longinus Maximus, a cărui soție a descoperit religia ortodoxă și a amenajat în locul mausoleului prima biserică de la nord de Dunăre. Alți specialiști susțin că nu este altceva decât o construcție medievală (informații aflate dintr-un pliant pe care ni l-au dat gazdele noastre de la Casa Alexander House din Deva).

Nucleul bisericii este turnul pătrat de 6x6 m, construit din pietre funerare romane aduse de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în jurul căruia s-au construit celelalte încăperi în diverse perioade istorice. Unele dintre ele, precum pronaosul, au suferit distrugeri, iar astăzi acest compartiment nu are acoperiș. Deasupra naosului se înalță un turn construit tot din plăci de piatră.

Interiorul bisericii nu l-am putut explora așa cum ne doream, întrucât la ora ajungerii noastre se oficia slujbă și biserica era plină de oameni. Am intrat și am poposit preț câteva minute, timp în care am observat că picturile interioare realizate în secolul al XV-lea erau într-o stare avansată de degradare.

Întrucât se apropie Ziua Națională a României și nu voi mai posta niciun review până atunci, doresc să le urez tuturor românilor: LA MULȚI ANI!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de costy69 in 25.11.15 19:52:57
Validat / Publicat: 26.11.15 00:00:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în DEVA.

VIZUALIZĂRI: 5786 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Biserica Sf. Nicolae din Densuș
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Aurici
[26.11.15 10:08:19]
»

@costy69 - La mulți ani! Să-i de Dzeu României minți luminate care să facă ce trebuia de mult pentru țara asta.

Și nouă ne-a plăcut biserica de piatră din Densuș și curtea ei, era vară și ne-am bucurat de momentul petrecut acolo.

În plus iubim și noi Deva pentru că soțului meu i-a rămas acolo cel mai bun prieten din stagiatură și când și când trebuie musai să se vadă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[26.11.15 12:21:45]
»

Un binemeritat superbonus. Si mie imi plac Deva si zona si toata Tara Hategului mult, mult

costy69AUTOR REVIEW
[26.11.15 18:34:39]
»

@Aurici - Bună seara!

Subscriu și eu la cele spuse de dumneavoastră (mă refeream la mințile luminate).

costy69AUTOR REVIEW
[26.11.15 19:05:47]
»

@Dan&Ema - Mulțumesc pentru vizită și pentru vot!

Așa este, zona în discuție este bogată în obiective turistice / locuri de agrement. De fapt România nu duce lipsă de locuri frumoase. Din păcate nu știm să ne vindem marfa așa cum o fac alții.

Numai bine.

bema*
[29.09.16 15:06:22]
»

Buna,

Vreau sa haladuiesc putin prin zona aurifera: Certej, Sacarimb etc. Padurea de argint cu izvorul regelui...

Unde pot gasi o cazare? (curatenie, liniste, minim confort)

Sa fie la o distanta convenabila pentru a putea sa ma deplasez in fiecare zi in zonele cautate si sa ma intorc cind se lasa seara intr-un timp multumitor (adica sa nu imi ia prea mult timp drumul).

Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, bema*, costy69, Dan&Ema
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Deva și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053553104400635 sec
    ecranul dvs: 1 x 1