ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.11.2015
DE ania
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 07.06.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Castelul Azay-le-Rideau, alt castel altǎ poveste

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupǎ vizitarea castelului Villandry, am pornit spre micul sat, care are puțin peste 3200 de locuitori, Azay-le-Rideau. Din Villandry sunt cam 10 km pȃnǎ ȋn Azay-le-Rideau.

Drumurile prin Valea Loarei sunt superbe, peisajele sunt de vis, traficul minim. Satele, cu cǎsuțele lor cochete, ȋngrijite, cu flori colorate la tot pasul, sunt pitorești.

Ajunși ȋn Azay-le-Rideau, am lǎsat mașina ȋntr-o parcare gratuitǎ și am pornit spre castel pe strǎduțe ȋnguste pietruite, absolut fermecǎtoare, cu clǎdiri frumoase, buticuri, magazine cu produse ale artizanilor locali, galerii și mici restaurante. Plimbarea a fost foarte plǎcutǎ!

Castelul Azay-le-Rideau este o bijuterie de la ȋnceputul Renașterii construit pe o insulǎ ȋntre douǎ brațe ale rȃului Indre.

Prima impresie: frumos la exterior, cu turnurile sale delicate, ȋnconjurat parțial de apǎ și cu intrarea de pe un pod. Castelul pare a fi din cǎrțile de povești.

Datoritǎ frumuseții arhitecturii sale, a imaginii splendid oglinitǎ ȋn apele rȃului Indre și situǎrii ȋntr-o grǎdinǎ romanticǎ englezeascǎ, este considerat cel mai elegant din categoria castelelor mici de pe Valea Loarei.

Nu are grandoarea Castelului Chambord, nu este foarte impozant, precum cel din Amboise, nu are patronajul Castelului Chenonceau, dar are un farmec aparte și o poveste interesantǎ.

Castelul fost construit pentru Gilles Berthelot, primar al orașului Tours și Trezorier General al Finanțelor, ȋn timpul domniei lui François I.

Gilles Berthelot a moștenit o parte din teren și ȋmpreunǎ cu soția sa, Philippa Lesbahy, care deținea restul terenului, a ȋnceput construcția ȋn anul 1518, pe moșia nou formatǎ. Acesta a fost de multe ori absent pe parcusul construirii castelului, datoritǎ ȋndatoririlor fațǎ de rege.

Philippa Lesbahy, ca și Catherine Brigonnet la Chanonceau, ȋn circumstanțe asemǎnǎtoare, a supravegheat lucrǎrile și a luat decizii, care justificǎ aspectul oarecum feminin al castelului.

Gilles Berthelot a construit ȋn stil renascentist clǎdirea principalǎ și aripa din spate. Dar nu a apucat sǎ locuiascǎ ȋn castelul sǎu de vis. În anul 1523, suspectat de complicitate ȋn deturnare de fonduri, este forțat sǎ fugǎ la Metz, apoi la Cambrai unde, ruinat, a murit ȋn anul 1529.

Castelul neterminat a fost confiscat de François I, care ȋl oferǎ comandantului gǎrzilor personale, Antoine Raffin. Familia Raffin ȋl pǎstreazǎ pȃnǎ ȋn secolul al 17-lea, dupǎ care ajunge pentru scurt timp ȋn posesia familiei Vasse.

În anul 1791 castelul a fost cumpǎrat de Marchizului de Biencourt, care s-a angajat sǎ-l restaureze și sǎ-i redea gloria de altǎdatǎ. Descendenții sǎi ȋl vor conserva și pǎstra aproape un secol.

Dupǎ alți proprietari și perioade de abandon și degradare, ȋn anul 1905, ajunge ȋn proprietatea statului, care l-a conservat și restaurant, incluzȃndu-l ȋn lista monumentelor istorice naționale.

Castelul de Azay-le-Rideau este acum al cincilea cel mai vizitat castel din Valea Loarei.

Arhitectura – Castelul se remarcǎ prin eleganțǎ și simetrie. Are turnuri circulare ȋn colțuri, care amintesc de turnurile cetǎților și ale castelelor fortificate. La castelele construite ȋn perioada renașterii elementele provenite din arhitectura militarǎ au doar un rol decorativ. Turnurile de pazǎ au fost ȋnlocuite cu turnulețe, iar șanțurile de apǎrare cu oglinzi de apǎ.

A fost construit dintr-un tuf gǎlbui iar decorațiunile exteriorului sunt realizate din tuf alb. Fațada, la partea superioarǎ, are o cornișǎ mare, bogat decoratǎ și lucarne. Ferestrele sunt cu frontoane și ele bogat decorate. Acoperișul este din ardezie neagrǎ.

Parcul englezesc - Cel care a transformat terenul mlǎștinos din jurul castelului ȋntr-o zonǎ naturalǎ, frumoasǎ și sǎlbaticǎ, cu cedrii, chiparoși, sequoia și cu oglinzi de apǎ, a fost Marchizul de Biencourt.

În secolul al 19-lea exista o terasǎ pe lȃngǎ aripa de sud a castelului, care a fost eliminatǎ ȋn anul 1950. S-au construit mici baraje care sǎ ȋncetineascǎ rȃul, astfel ȋncȃt apa sǎ ajungǎ la temelia castelului.

Am fǎcut o plimbare foarte plǎcutǎ pe lȃngǎ castel, pe aleile parcului, pe malul apei și am traversat cȃteva mici podețe.

Interiorul castelului - Marea scarǎ de arhitecturǎ renascentistǎ are trepte și pereți din piatrǎ, un frumos tavan sculptat, și balustrade sculptate, tot din piatrǎ. Scara este alcǎtuitǎ din trei zone cu trepte ȋn zig zag, fiecare cu o loggie deschisǎ ȋn capǎt, care oferǎ o priveliște frumoasǎ.

Am ȋnceput vizitarea castelului ȋntr-un mod neobișnuit, cu mansarda cu tavanul din lemn ȋn formǎ de barcǎ ȋntoarsǎ și care, ȋn secolul al 19-lea, a fost transformatǎ ȋn camere de locuit, pentru personalul de la castel. Grinzile sunt din stejar, au 400 de ani și nu sunt deformate.

Din pǎcate mobilierul și colecțiile de opere de artǎ și obiecte din castel au fost vȃndute de familia Biencourt, ruinatǎ la sfȃrșitul sec. al 19-lea, ȋnainte ca statul sǎ intre ȋn posesia lui.

Interiorul nu este chiar așa de spectaculos ca la celelalte castele pe care le vǎzusem pȃnǎ atunci, dar este plǎcut, cu ȋncǎperi mari și elegante, decorate ȋn stil renascentist italian.

Pentru redecorarea interioarelor statul a fǎcut multe achiziții pe parcursul anilor, din muzee sau din alte surse, pentru a reda cȃt mai fidel interioarele din sec. al 19-lea.

Saloanele și apartamentele conțin un amestec interesant de mobilier din lemn masiv sculptat, tapiserii inspirate de mitologie, picturi cu teme mitologice sau istorice, obiecte din viața de zi cu zi.

La primul etaj se aflǎ Dormitorul Philippei Lesbahay, soția lui Gilles Berthelot și camera de rugǎciune.

Dormitorul a fost reamenajat pe baza studiilor de arhivǎ și iconografice și pǎstreazǎ distribuția originalǎ. La ȋnceputul sec. 16, dormitorul avea diverse funcționalitǎți și servea drept spațiu de odihnǎ, de primire și de lucru. Mobilierul de aici reflectǎ funcțiile sale multiple.

Patul cu coloane ȋn stil neo-renascentist, nu dateazǎ din Renaștere, ci din sec. al 19-lea. A fost adus la castel de marchizul Biencourt. Patul este decorat cu draperii din catifea, cuverturi și perne țesute de Casa Prelle din Lyon.

Pereții camerei sunt tapetați cu stuf, folosit adesea ȋn timpul Renașterii, pentru a pǎstra cǎldura ȋn interiorul camerelor dar și pentru calitǎțile sale sanitare. Aici se mai aflǎ un șemineu frumos și o copie a picturii Adromaca leșinȃnd la aflarea morții lui Hector, de Primaticcio. Copia este atribuitǎ pictorului Cornelis Van Haarlem.

La parter se aflǎ Marele Salon, care era folosit pentru baluri și festivitǎți. Este decorat cu tapiserii și cȃteva piese de mobilier. Un șemineu impunǎtor cu coloane dominǎ ȋncǎperea. Salamandra, care este simbolul lui Francisc I și motto-ul care decoreazǎ șemineul sunt din secolul 20.

Am mai vǎzut și dormitorul matrimonial – o combinație de camerǎ de primire, birou și dormitor, cu mobilier care sugereazǎ acest lucru și apartamentul regelui care este format dintr-o anticamerǎ și un dormitor, cu mobilier din secolul al 17-lea. O tapiserie frumoasǎ, Rinaldo și Armida, proiectatǎ de pictorul François Boucher, dar și altele tapiserii și portrete istorice decoreazǎ pereții.

Salonul Biencourt – este un omagiu adus marchizului de Biencourt, care a inițiat renovarea interioarelor ȋntr-un stil somptuos. Mi-a plǎcut decorul neo-renascentist proiectat ȋn jurul unui mare șemineu, bogat decorat. Tavanul este cu grinzi din lemn, pereții cu tapet. Piese de mobilier care dateazǎ din a doua jumǎtate a secolul al 19-lea, redau atmosfera unui salon luxos și confortabil.

Familia Biencourt a avut o colecție foarte bogatǎ de portrete istorice, peste 300 de lucrǎri, datȃnd din Renaștere, din secolul 17 și 18. Multe dintre lucrǎri sunt ȋn Muzeul Conde din Chantilly. În prezent, doar cȃteva au fost recuperate și mai decoreazǎ ȋncǎperile castelului.

Am mai vǎzut și cǎmara, bucǎtǎria cu tavane frumoase cu bolți arcuite și sufrageria unde unde este expusǎ vesela Baccarat, care a aparținut familiei Biencourt. Aceastǎ ȋncǎpere este decoratǎ cu piese de mobilier din lemn masiv sculptat, un șemineu frumos, portrete.

Se mai poate vizita și Sala de billiard care are și ea un șemineu imens și este decoratǎ cu tapiserii și biblioteca foarte frumos decoratǎ cu piese de mobilier valoroase, picturi istorice și desigur, are și ea un splendid șemineu.

În fiecare searǎ, din mai pȃnǎ ȋn septembrie, un spectacol de sunet și lumini spune povestea catelului.

Concluzii personale: Acest castel are ceva pentru fiecare vizitator. Fie cǎ sunteți pasionat de arhitectura renascentistǎ, de istorie, artǎ, mobilier sau grǎdini, Azay nu vǎ va dezamǎgi.

Cel mai mult m-a impresionat armonia dintre castel și poziționarea sa, fiind ȋnconjurat aproape ȋn ȋntregime de ape. Combinația fermecǎtoare ȋntre piatra gǎlbuie a castelului, apa limpede și vegetația luxuriantǎ, subliniazǎ aceastǎ armonie.

Mi-a plǎcut arhitectura castelului și faptul cǎ imaginea sa se reflectǎ ȋn apǎ. Ne-am plimbat pe malul apei, admirȃnd castelul și l-am pozat din toate unghiurile. Mi-a plǎcut și interiorul, chiar dacǎ nu este așa de cald, de luminos și primitor precum cel al Castelului Ussé sau Villandry.

Altceva ce sǎ vǎ mai spun, decȃt cǎ meritǎ, dacǎ ajungeți ȋn Valea Loarei, sǎ-l vizitați.

Într-una dintre anexele castelului care se aflǎ lȃngǎ poarta de acces, funcționeazǎ un mic restaurant cu terasǎ, unde ne-am oprit ȋnainte de plecare la o cafea aromatǎ și un suc, firește cu prețuri ca la castel!

Am vizitat și magazinul de suveniruri, unde am vǎzut pe lȃngǎ ghiduri turistice și magneți mai mult sau mai puțin inspirați, produse locale (dulciuri și vinuri), dar și alte lucruri, la prețuri tot ca la castel.

Dacǎ aveți mai mult timp la dispoziție puteți vizita Grǎdinile Chatonnière care sunt la aproximativ 3 km de castel, ȋn jurul altui castel mai mic.

De asemenea se poate vizita Biserica Saint Symphorien din secolul al 11-lea și Muzeul Marcel Dufresne, adǎpostit ȋntr-o veche moarǎ, la 6 km de castel. Este un muzeu al tehnicii și locomoției care expune pe 60.000 m. p., 3000 de mașini și obiecte, ȋn perfectǎ stare de funcționare, ilustrȃnd evoluția acestui domeniu.

Programul de vizitare: aprilie, mai, iunie si septembrie : 9,30 – 18;

iulie, august: 9,30 – 19;

octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie:

10 -17,15.

Castelul este ȋnchis pe 1 ianuarie, 1 mai și 25 decembrie.

Prețul tichetului de intrare: 8,50 euro, ghid audio 4,50 euro de persoanǎ.

Din Azay-le-Rideau am plecat la Chinon, unde am vizitat orașul și Fortǎreața Chinon.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ania in 24.11.15 14:11:18
Validat / Publicat: 24.11.15 16:55:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 3613 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ania); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Castelul oglindit pe apa. In partea stanga mici podete, in dreapta podul care duce la intrarea in castel.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂCastelele de pe Valea Loarei:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070958137512207 sec
    ecranul dvs: 1 x 1