Plăcerea de a călători

@Mihai18 - Foarte drăguţ articol şi mă bucur că am avut ocazia primului vot. Mi se pare interesant faptul că ai descoperit plăcerea de a călători prin intermediul biciletei şi mai apoi al motocicletei.

Parcursul meu a fost diferit: eu am pornit să circul prin ţară pentru că părinţii mei au cumpărat maşină când aveam vreo 8-9 ani, adică pe la jumătatea anilor 1960 (eheee!). Cu ei, de-a lungul a mai bine de 10 ani, am făcut turul României, pe drumuri în mare parte neasfaltate, dormind prin campinguri, la căsuţe sau la cort.

Am avut bicicletă în copilărie şi mă plimbam cu ea prin parc, dar nu s-a prins de mine "boala" asta, aşa că după vreo 3 ani am renunţat şi i-am dat-o unei verişoare. Am avut şi motoretă - o Mobra - sau mai corect ar fi să spun că soţul meu a avut motoretă şi în perioada cât am fost logodiţi şi în primii doi ani de căsătorie am călărit-o prin Bucureşti: mergeam cu ea la teatru, la film, în Herăstrău, în vizită la prieteni, peste tot. De două ori am căzut de pe ea. Cel mai departe ne-am încumetat să mergem cu motoreta la Snagov şi când am coborât ne dureau toate încheieturile - era extrem de incomodă.

După ce am născut am vândut motoreta şi la puţin timp ne-am luat un Fiat 850 la mâna a doua sau a treia, cu care n-am apucat decât să mergem cu copilul la mare şi la Poiana Braşov. Am ţinut Fiatul doi ani, apoi l-am vândut pentru că ne făcea probleme. Am aşteptat şi noi la rând 2 sau 3 ani ca să cumpărăm o Dacia 1300, dar între timp a venit perioada aceea nenorocită de care aminteai şi tu, cu benzina raţionalizată şi circulat numai din două în două duminici. Chiar şi aşa, în 1989 am făcut un circuit cu canistre şi mâncare cărate în portbagaj în Moldova, la mănăstiri.

Am amintiti frumoase cu Mobra, dar pentru mine, maşina e de bază!

Pentru WM. Vă mulțumesc mult, mult, mult, pentru că ați avut mărinimia să mă ajutați atunci când uneori apăs greșit pe butoane. Ce să fac, eu sunt un usercard venit din trecut pe acest sit și sunt stângaci când deschid laptocul. Internetul este apanajul celor care s-au născut după mine. Trecuseră cca. 14 ore de la postarea review-ului, care nu a fost validat. Era clar că greșism pe undva și nu mai știam cum să repar. Nu știam să iau legătura cu dv. și intenționam să dau un SOS @ cristinaoranci care de multe ori m-a ajuat și se pricepe la internet, să ia într-un fel legătura cu dv. și să vă transmită rugămintea mea, ca să fie reparată această greșeală. Nu a mai fost cazul. Încă o dată vă mulțuesc și în continuare mă voi strădui să fiu mai atent când apăs pe butoanele laptecului.

Se pare că avem aceeași "anamneză" (istoric al unei boli!) ! La noi, la mulți dintre noi, această anamneză cuprinde : rucsac, cort, sac de dormit, primus (cei mai norocoși!), bicicletă, Mobră (4 cai putere! ), Dacia 1100, Dacia 1300, și ce-o mai da Dumnezeu! Iar "boala"... ei bine, boala se numește DOR DE DUCĂ!!

Te-am trecut pe lista "VAGABONZILOR"! (un review de sfârșit de an, sper să apuc să-l scriu, și sper să-l citești!)

Multă sănătate (că-i mai mișto decât toate! )

@Mihai18: mergeam cu catel si purcel, cu olitza si biberonul spre ocna sibiu... si pe la 9 seara... tati opreste, fac caca... opresc, deschid portbagajul si pac! scap unica cheie pe jos pe undeva... si cauta fara lanterna acul in carul plin de fan...

cu 10 ore inainte de insorita ellada merg sa reglez farurile si vad ca nu am gram de antigel in vas...

pe drumurile "plate" din metsovo... cu motor de 1.2 pe gaz o placere sa urci.

va felicit pentru articol.

Ps. la iesire din preveza erau 2 nordici cu bagaje nene nu gluma, la ocazie... pe pancarta scria sparta-vathi...

sa fim sanatosi, ca avem unde merge si cu ce merge.

@puiutea: aveti si lista GOLANILOR de pe sait? ca tot se vorbeste de asta in vremurile astea...

ar mai fi si lista dizidentilor si cea a carcotasilor... si cea a nemultumitilor...

acu' am glumit dar zau ca nu ar strica niste topuri de astea. numai bine

@Cesere - Nu m-am gândit la întocmirea un clasament (a propos de "vagabonzi"), am eu oareșce în minte! Sper să reușesc ceva!

@puiutea - Bravo Puiutea. Am râs din plin cînd ai scris că m-ai trecut pe lista „vagabonzilor”. Ai foarte multă dreptate. Eu „sunt vagabondul vieți mele” Eu la 60 de ani și mai departe este treaba mea, mergem cu mașina la Paris. Pot și acum dar nu suntem în sezon. Ei lasă, că o veni ea primăvara. Dacă nu făceam sport în anii tinereii, nu apucam să-ți scriu acum. Urmează să scriu un ecou pentru d-na Carmen Ion. Te invit să-l citești și vei găsi niște explicații.

@Carmen Ion - Vă mulțumesc pentru vizită. Ecoul dv. m-a emoționat. Am observat un paralelism între viețile noastre. Mi-a plăcut ecoul scris din suflet și cu sinceritate. Mi-a plăcut afirmația „Am avut bicicletă din copilărie, dar nu s-a prins de mine boala asta” Aveți dreptate. Eu nu sunt misogin, dar ciclismul este un sport bărbătesc 99% Acum, la vârsta senectuții, eu spun cu mâna pe inimă că rămân ciclist pur sânge până mor și pot să vorbesc mult despre ciclism, dar să am cu cine. In realitate, ciclismul este o modalitate de de a te „autoturtura”, dar dacă îți place, devine o pasiune. Ca sport, ciclismul este greu, nu este o plimbare, este o luptă. Intr-o cursă aleargă 40-50 de cicliști, 100 până la 200 km. într-o etapă și fiecare vrea să ajungă primul la linia de sosire. Numai eu știu câte cruste de sânge aveam pe coate, umeri, șolduri și genunchi după căderile din mers, dar tot iubeam ciclismul. Prin ciclism am descoperit plăcerea de a călători, altfel nu eram acum pe acest sit. Dar ciclismul, ca sport, lasă și sechele. După ani și ani, la un control medical obligatoriu pentru serviciu, medicul cardiolog a sesizat că am inima mai mare decât normal și m-a întrebat ce lucrez. I-am spus că „am muncă de scaun” Încă nu era lămurit și din aproape în aproape a venit vorba despre sport. Când i-am spus de ciclism, s-a lămurit. I-am spus că nu mă doare și mi-a explicat că am o inimă care poate să trimită mai repede sângele în plămâni și s-a dezvoltat pentru că a fost mai mult pusă la treabă. Dacă eventual @Crismis care este medic va citi ce scriu acum, s-ar putea să explice mai bine ca mine. Eu așa am găsit explicația. In timpul unei curse cicliste, dacă respiri numai pe nas, simți că te sufoci și atunci respiri cu gura semideschisă sau chiar deschisă. Vă imaginați cât praf și poate musculițe trăgeam noi pe gură. Observați la televizor, la cursele cicliste, că mulți țin gura deschisă, ca să nu mai vorbim la sprintul final. Ca să ai aer, ai nevoie de de o inimă bună care să trimită repede sângele în plămâni pentru schimbul CO-2 - oxigen. Deci dragi colegi AFA, aflați că Mihai 18 este un om cu inimă mare. Voi interpretați cum vreți. Sărut mâna d-na Carmen Ion.

@Mihai18 - Ca să-ți răspund la întrebare, dragă Mihai, așa-i Deși eu nu conduc motocicleta (recunosc, am cochetat la un moment dat cu ideea, dar gabaritul pur și simplu nu mă ajută), sau poate mai ales faptul că nu conduc eu motocileta, îmi dă acea stare de libertate și de plutire. Prietenul meu e motociclist vechi, a avut deja vreo 4 sau 5 motociclete și conduce de foarte mulți ani. Cred că de pe la 15 ani, dacă bine am reținut eu, oricum se pricepea deja dinainte de a avea permis . Și cred că a început cu o Mobra, dacă nu mă înșel. Când o avea pe a 4-a, adică un Suzuki GSX F750 care fugea de mânca pământul chiar și cu 270 km/oră, l-am cunoscut eu și tot cu această motociletă am făcut primele ture prin țară, de-am ajuns până în Maramureș, la Săpânța, Brașov, Transfăgărășan, Sibiu, Cluj și multe altele. Am iubit-o, dar pentru că era deja prea bătrânică pentru a ieși cu ea din țară, și noi asta ne doream deja de ceva vreme, am hotărât să ne despărțim de ea. Până în momentul în care am cumpărat-o pe actuala, am ieșit cu mașina, apropo iubim mult și mașinile, avem fiecare câte-un Ford și în total 3 exemplare în familie. Deci suntem fani, nu glumă . Așa că și plimbările cu mașina ne-au adus multe bucurii și amintiri plăcute, iar acum, de când o avem pe noua Suzy, trebuie să împărțim frățește ieșirile, ca să nu se supere nicicare .

Bunica mea îmi povestea cum a umblat în tinerețe cu mașina ei, o Skoda, ea luându-și permisul fiind agasată de faptul că bunicul meu, total nedisciplinat în trafic, îl avea mereu reținut , prin diferite țări europene prin care se dădea voie în acele vremuri, Cehoslovacia, RDG, Ungaria etc. Obiceiul a fost apoi preluat de copii, adică de părinții mei, cu alte generații de Skode, după care a venit acea perioadă cu raționalizarea și totul s-a terminat. Plimbările s-au rezumat la o ieșire pe an la mare și asta cu multă economie de benzină în cursul anului, că deh, din Timișoara la Eforie e drum lung. Asta le știu din auzite, Doamne ajută că noi tinerii nu nu am fost nevoiți să trăim acele vremuri.

Anul ăsta pe 29 decembrie Suzi face 2 anișori de când a venit în familia noastră. Am plimbat-o deja prin Grecia (primul concediu pe care l-am făcut vreodată cu motocicleta în afara țării, evident am ales țara mea de suflet și, în opinia mea, cea mai potrivită țară pentru ieșiri cu motocicleta, o părere pe care o împărtășim amandoi după ce am văzut un numar considerabil de țări), prin Ungaria, Italia sau Croația și dacă toate merg bine, la anul Suzy se va plimba din nou pe străduțele întortocheate și abrupte, placate cu piatră, prin insulele frumoasei Elade.

Felicitări pentru inspirația de a scrie acest articol, mie una mi-a mers la suflet, dar probabil știi asta.

@Mihai18 - Îți fac o maaaaare "propunere indecentă", a propos de faptul că EȘTI și TE SIMȚI în plină putere : ciclist fiind (deoarece EȘTI ȘI ACUM!), ce-ai zice de o tură pe El Camino de Santiago de Compostela???

Nu, n-am "beut", nimic, se poate face ȘI pe bicicletă, în mod oficial, nu numai pe jos! ĂSTA DA vagabondaj! Pentru cine (mai) poate! Dacă te mușcă microbul, iți dau amănunte!

Cât despre CICLISM .... sunt (de pe canapea ), alături de toți marii ciclismului, în toate tururile! Prof. de sport fiind, maseor, recuperator (de oameni, nu de bunuri !) chiar și "antrenator" câțiva ani, știu ce înseamnă, înțeleg efortul! Sunt muuulte de spus! Cu admirație, toate cele bune!

@Mihai18 - Mihai18 (și ce dacă ai 60+TVA?), am savurat reviewul ăsta! Scris cu inima, nu cu tastele lectoacei!

Superb! Și-un mare DA de la mine.

Mi-ai amintit de Dacia 1300, luată de tata în 1975, noiembrie, cu care am vizitat România. În fiecare an o altă zona. Cam două săptămâni.

1976-Moldova. Dormit la camping, rude, prieteni, nu mai mult de doua nopți.

1977-după cutremur-Muntenia și Oltenia

1978 și 1979-Transilvania și Ardealul.

Abia în 1980 am văzut prima oara Marea Neagră.

Nici de mine nu s-a lipit bicicleta. Tata nu mă lăsa. Avea o Carpați. Cred că se temea să nu i-o iau.

Vară-mea avea Pegas de-ăla vechi, cu coarne lungi. După ce-am luat de două ori contact cu glia sfântă, m-am lăsat păgubașă.

Dar cât am putut, am călătorit. Tata a vândut Dacia (Paloma, că era albă) prin 2004-2005. Am plâns ca un copil.

Frumoase vremuri!

@Mihai18 - Dragă Mihai, nu trebuie să intri în panică, un articol se poate valida în maxim 24 de ore de la trimitere, timp necesar pentru corectare, analiză, verificare de către un WM.

Acest mesaj îl gasești la fiecare articol încărcat pe site, deasupra impresiilor încărcate de noi, userii.

Trebuia să-mi trimiți un mesaj, te linișteam.

Felicitări pentru acest articol interesant!

@puiutea - Citind ecoul tău și aflând că ești prof. de sport, deja mi-ai intrat la suflet. Din acest monent și în continuare, @puitea „este de pe strada mea” Când erai profesor de sport, nu știu dacă predai elevilor și ceva despre această ramură a sportului. Bine ar fi fost dacă invitai la o oră de sport, un antrenor de ciclism ori un fost ciclist, să spună elevilor „cu ce se mănâncă ciclismul” Dar să ști că ciclismul este un sport care costă bani. În perioada când eu am făcut ciclism, în România nu se fabricau biciclete de curse. Majoritatea secțiilor de ciclism din țară erau dotate cu biciclete de curse marca Favorit, fabricate în fosta Republică Cehoslovacă și cu această marcă de bicicletă am debutat. Granzii de la Cluburile Dinamo și Steaua concurau pe biciclete din Vest (Urago, CMS Special, Durkop, foloseau baieuri Pirelli) Noi, cei din provoncie alergam pe Favorituri. Ori cât ai vrea, nu poți să obți performanță dacă nu ai material sportiv bun. Bicicletele Favorit aveau cadru din oțel, cele din Vest, din carbon, mult mai ușoare și era important pentru că ciclistul „căra”mai puține kilograme. In al 3-lea an de ciclism, ajutat fiind, am cumpărat o bicicletă de curse marca Mercier, fabricată în Franța, care era un fel de Audi din zilele noastre (o poți vedea în fotografiile postate). Piesele pentru ea erau cumpărate „pe sub mînă” din fostul talcioc din București, unde nu erau expuse la vânzare, îi șopteai la ureche vânzătorului și dacă o avea îți spunea să mai stai puțin și o aducea de undeva din apropiere ori te programa. Bicicleta am cumpărat-o de la regretatul ciclist Petre Nuță, care a fost singurul ciclist român care a concurat de 16 ori în Turul Ciclist al Romîniei, plus în competiții externe. Bicicleta o câștigase ca premiu într-o competiție din Vest, dar lui nu-i trebuia bicicletă, pentru că avea de la Clubul Dinamo, lui îi prindeau mai bine banii iar eu am fost pe fază. Eh, multe ași avea de povestit despre ciclism dar nu mai am cu cine. La vremea aceea, tinerii făceau mișcare, sport, acum anchilozează pe internet și mai avem pretenții la performanță în sport. O să ne mai auzim. Noapte bună.

@cristinaoranici - Știam eu că adevărații prieteni la nevoie se cunosc, de aceea astăzi mi-am pus nădejdie în dv. și nu este prima dată când mă ajutați ori sfătuiti de bine. Sărut mîna.

@Camelia19 - Mulțumesc că ai fost pe fază, cred că ai citit și încheierea reviewului și chiar de atunci când review-ul era „în așteptare” pe sit, doream „să spui și tu ceva” pentru că ești singurul „fan” al motocicletei pe acest sit. Mă îngrijoram de reacția cititorilor cînd eu am optat pentru motocicletă. Până acum am scăpat. Referitor la ecoul tău despre bunici și părinți, fani ai drumețiilor auto. Îți răspund prin 2 proverbe. 1. Așchia nu sare departe de tăietor. 2. Din ștejar, ștejar se naște. Cu bine.

@Zoazore - Ne citim prima dată pe acest sit. Sărut mîna și bine v-am găsit. Îmi place ecoul și vă mulțumesc pentru vizită. M-a amuzat începutul „60 + TVA”. Este nostim și îl voi folosi când voi avea vreun dialog cu altcineva. Soția mea acum doarne în altă cameră iar eu hoinăresc pe net însă mâine de dimineață îi voi citi și ei expresia. Sunt sigur că îi va place mai ales că și ei îi prinde bine. Noapte bună.

@Mihai18: Ce sa mai explic cum e cu inima mare a sportivilor, ca o facusi mata mai bine ca orice doctor?! Sau, cu alte cuvinte, functia modeleaza organul.

Cat despre inima mare a lui @Mihai18, asta "transpira" din fiecare review (si cele mai dragi imi sunt acesta si cel despre animalute).

Sa ne auzim cu sanatate!

@Mihai18: Fiind la antrenament cu echipele de volei unde eram maseor, la sala Olimpia (aveau si ciclism!), am aflat si eu de franele Mafag si de schimbatoarele Campaniolo! Si cate ceva despre ciclism, de la Mircea, mecanicul echipei.

Ciclismul este un sport mai aparte, ceva mai deosebit, nu-l poti intelege decat daca esti ACOLO, pe bicicleta! Cum ar fi sa povestesc de alpinismul pe care l-am practicat, daca nu duc persoana respectiva PE UN TRASEU?

Sportul in randul tinerilor? Cand s-a tot construit, s-au distrus si spatiile de joaca si de antrenament! Unde sa mai joci o pitita? In parcare, printre zecile de masini? Sportul e dificil, mai bine cu o tableta in mana, asa ai sansa sa fii campion mondial de pe canapea! Scoala e mult mai dificila, concurenta mai mare, copii invata, nu prea mai sunt dispusi sa-si rupa oasele pe terenuri sau in sali! Ceea ce altadata era placere in sport, acum a devenit o industrie si (dupa cum mai aflam), o afacere sau nereguli! Sunt foarte multe de discutat!

Multa sanatate si toate cele bune! ???? ???? ???? ???? ???? ????

@puiutea - Despre o tură pe Santiago de Compostela? Această etapă de munte (așa se spune în ciclism) nu este la îndemâna oricărui ciclist. Ca să urci acolo pe bicicletă, trebuie să ai „mii de km. în picioare” și plămâni de fier. Sosirea este cu sprint cu premii și deloc mici, dar acolo nu este capăt de etapă, linia de sosire este mult mai departe și la capătul ei este sprintul final. Ai pus în discuție un subiect tare drag mie și îmi este greu să mă opresc. „Mai spun una și mă duc” de pe ecou, nu de pe tera. In general, o echipă este compusă din cca. 6 cicliști. Un club care-și permite, poate include mai mulți. Dar cei 6 cicliști din echipă nu sunt la fel, și acolo este o diviziune a muncii, unii sunt grimperi (buni cățărători), alții sprinteri, alții sunt cicliști de fond și mai sunt locotenenții care pun umărul pentru victorie dar ei nu trebuie să concureze liderul echipei, ei nu câștigă curse. Ei protejează ori menajează liderul, așa cum albinele își protejează matca. Aproape de linia de sosire liderul nu trebuie să stea în față, locoteneții sunt cei care duc trena și pedalează furibund. Cu cca. 30-50 m. de linia de sosire, liderul echipei iese din siajul locoteneților și pedalează de crezi că rupe lanțul iar uneori, la 1 m. de linie, „aruncă” bicicleta înainte. Aceasta este tactica pe care o stabilește antrenorul. In echipă trebuie să fi disciplinat, altfel ești exclus. Vai de locotenentul care învinge liderul. A 2-a zi nu mai trece pragul clubului. Mulțumesc că m-ai antrenat într-o asemenea discuție. Mi-ai înseninat ziua.

@crismis - Vă mulțumesc că ați recepționat mesajul meu din reiew și bine că am scăpat cu bine din explicațiile neprofesioniste despre inimile mai mari ale sportivilor. Dacă vă plac review-rile despe animăluțe, posibil să mai scriu unul. Acum trebuie să închid laptocul pentru că trebuie să plec la fiica mea, să se obișnuiască cu mine noul câine. Când pleacă pentru mai multe zile, eu am grijă de el. Este un alsacian, cu părinți, bunci, premiați. Acum nu este periculos, este aproximativ cât un motan. Dar să te ferească sfântul să iei ceva care este al lui. Cu bine.

@Mihai18: Nu e necesara adresarea la persoana a doua plural!

Mai ales din partea unui ploiestean catre o ploiesteanca! Caci, desi "ale vietii valuri" m-au aruncat pe malurile Dunarii, la Galati, ma pot numi cu mandrie "gazarita", fiind nascuta si crescuta binisor in Ploiesti!

@Mihai18 - Mulțumesc, rămân - ca profan - uimit de comentariile lui Alex Ciocan, ale lui Manolo și Jan din diversele Tururi pe care le urmăresc fără greșeală! Mă uimește COMPLEXITATEA TACTICĂ a unei curse, a ORICĂREI curse de durată (și în atletism, la probele lungi e la fel).

Când m-am referit la El Camino de Santiago de Compostela m-am gândit la INTREG PELERINAJUL, de aproape 800 de km, cu etape atent programate, la fel ca în ORICE Mare Tur! Cu bicicleta poți face mai mult decât cei 20-25 km pe zi, pe care i-ai face pe jos, astfel, un pelerinaj de 25-30 de zile s-ar reduce la 6-7 zile!

Toate cele bune!

@crismis - OK. De azi, înainte, eu sunt Mihai, tu ești Crismis. Inima mea și așa este mare, din cauza ciclismului, dar acum este și mai mare. Mi-a crescut inima când am aflat că sunteți ploieșteancă de-a mea.

@Mihai18 - Tuturor ne prinde bine! Ma bucur ca a prins expresia!

@puiutea - Ce să-ți fac, dacă mă provoci. Cu mine nu încerca să vorbești despre ciclism, că ne prinde miezul nopții. Eu am mâncat ciclism cu pâine. Te-ai deconspirat. Clar. Urmărești marile tururi cicliste ale Europei. Pomenești nume cunoscute bine de mine. Ciocan (coleg de club cu mine, dar din generația care venea după noi), comentatorii Manolo și Jan, cât de degajați sunt în comentarii. Am o neclaritate. Alex Ciocan este tatăl ori fiul. Îmi este greu să mai ține minte și amănunte. Eu eram deja „copt” ca ciclist și țin minte că la juniori categoria 2-a (cei mai tineri cicliști, cca. 16 ani), era un băiat Ciocan. Eu cu Paul Duru, cu Emil Rusu și cu Miki, într-o duminică după-amiază am plecat (desigur, cu biciletele) la Velodromul Dinamo, ca spectatori. Cu noi a mers și Ciocan, care era „crud” și s-a comportat foarte bine în pluton (avea fibră în mușchii picioarelor) și se anunța a fi un ciclist bun, dovadă că după ani, printre alte competiții din țară câștigate de el, a participat și în Turul Turciei. Nu sunt sigur, dar parcă el a câștigat acest tur. Sunt decenii de atunci, mai uită omul. Te rog, nu mai aduce vorba despre ciclism că mă cuprinde tristețea. Mai voiam să-ți spun ceva, de fapt să te întreb. Ști câte trepte de viteză are o bicicletă de curse? Mai multe decât autoturismele. Zece. Are două plăci dințate pe axul pedalelor și 5 pinioane cu număr de dinți diferiți, pe butucul roții din spate. Lanțul bicicletei poate fi mutat de pe un pinion pe altul, prin schimbătoare, comenzi fixtate pe cadru și comandate de ciclist, în raport de configurația terenului, direcția din care bate vântul și puterea ciclistului de a apăsa pe pedale. Discută cu mecanicul Mircea că știe mai multe. Mai spun una și gata. Despre mine am mai spus câte ceva dar nu v-am vorbit despre victoriile mele. Aici, eu nu scriu povești „pescărești” Eu nu am curse câștigate, am fost „om de pluton” sau „locotenent” al liderului echipei, dar am trăit cu plăcere viața de ciclist, cu duritățile ei. Eram amatori 100% și totul făceam cu tragere de inimă. Te rog să nu mai aduci vorba de ciclism, că mă îmbolnăvești.

@puiutea - Referitor la expresia „n-am beut nimic, se poate face ȘI pe bicicletă, în mod oficial” Eu am un alt punct de vedere. Partea carosabilă, trotuarul cât și unele parcări aflate în administrarea primăriei, sunt considerate „drum public” Exemplu. Să presupunem că o persoană, asigurată pentru cazuri de vătămare corporală, după ce consumă o bere, circulă corect pe trotuar. Un conducător auto, pierde controlul volanului, se urcă cu mașina pe trotuar și-l accidenteză. Pietonul lovit pierde orice drept la despăgubiri deoarece era sub influența alcoolului, chiar dacă nu este culpabil. Deja am intrat într-o discuție cu caracter juridic. Ce scriu în continuare, prinde bine oricui citește. Vătămările corporale din culpă care pentru vindecare necesită sub 90 de zile de îngrijiri medicale, cu condiția să nu se producă o infirmitate, pierderea unui simț sau organ, sluțire iar conducătorul auto nu era sub influența alcoolului, nu se pedepsește. Dragi conducători auto, nu vă bazați pe acest nou text de lege, gândiți-vă că și voi sunteți pietoni.

@Mihai18 - Boală grea, ce mai! Alex Ciocan care comentează la Eurosport este cel tânăr! Într-un comentariu a amintit faptul că și tatăl său a fost ciclist. Mircea, mecanicul de la Olimpia, este o amintire veche, de prin '84, nu am mai păstrat legătura.

Un sport de echipă este EXACT ceea ce-i spune și numele : un sport de echipă! Victoria unuia - la ciclism numai - este victoria TUTUROR - locotenenți, cărăuși, trăgători, sau ce-o mai fi.

Poate, totuși, frumusețea sportului va rămâne - în amintirea noastră - amatorismul.

Tristețea și-ar avea locul atunci când este înlocuită ne neputință (ca în cazul meu), dar tu ești-te simți "verde", așadar, urcă pe bătrâna Favorit și du-te!

Recunosc faptul că urmăresc tot ce prind din Tururi, indiferent pe unde se țin, mai ales pentru zonele superbe pe care le străbat (au grijă organizatorii să le scoată în evidență!), și mai puțin pentru cicliști, deși, fost sportiv fiind, la finiș, parcă mai apăs și eu pe pedale odată cu ei!

Să auzim de bine!

@puiutea - Mulțumesc. M-am edificat care-i tatăl, care-fiul. Să ști că Alex Ciocan când a făcut comentarii pe Eurosport nu a exagerat când a spus că tatăl său a fost ciclist. Eu confirm, tatăl lui mi-a fost coleg la secția de ciclism a Clubului Flacăra Ploiești, acum Petrolul Ploiești. Deosebirea era că eu eram la seniori iar el la juniori categoria 2-a datorită vârstei mici. În privința bicicletei, la început, o bucată bună de timp, am concurat cu bicicleta clubului, era marca Favorit apoi pe bicicleta personala, marca Mercier (fabricata in Franta), o vezi in fotografie.

@puiutea - Referitor la „... acum sportul, a devenit o industrie, o afacere sau neregui” De ceva vreme nu mai urmăresc Turul Franței. M-au descurajat neregulile lor. Louis Amstrong, multiplu câștigător al Turului Franței, ulterior i-a fost retras titlul fiind prins că se dopa. Când noi aveam aniil lor, habar n-aveam de droguri. Cine câștiga o cursă ciclistă ori reușea să o termine, se baza sută la sută pe forța proprie, nu ajutat de stimulente neortodoxe.

@Mihai18: Asa cum am spus, urmaresc mai mult din punct de vedere turistic, decat din alte motive. Asa, ramane macar frumusetea peisajului!

Foarte frumos. Mie mi-a placut articolul, eu nu am avut nici bicicleta, nici masina - dar am luat la pas Apuseni din zona orasului meu natal.

Va felict domnule Mihai si la cat mai multi ani plini de calatorii.

@Mihai18 - Aoleu nea Mihai, nu-l băga pe bietul Louis în mizeria asta, lasă-l cu trompeta şi jazz-ul lui! Ălalalt, trişorul, este Lance Armstrong, un om pe care l-am iubit enorm, l-am adulat, l-am idolatrizat... am vrut să--i pun în icoană rânjetul diabolic pe care l-a afişat acum cca 10 ani în turul Franţei, în momentul în care l-a depăşit pe Jan Ulrich pe una dintre cele mai spectaculoase urcări din Le Tour! Acum îl condamn, îl detest, dar, paradoxal, îl apreciez totuşi că a avut puterea să recunoască franc... spre deosebbire de alţii!

Buna dimineata, " Mihai18 inima mare", abia acum am citit articolul tau care a dus la atatea ecouri frumoase (amica noastra Zoazore cu 60+TVA totusi nu ne-a spus concret cat este valoarea tva-ului, foarte important la varsta noastra).

N-am avut bicicleta si ma uitam cu jind la altii dar tata a considerat ca o fata care merge pe bicicleta face solduri mari, julituri si cate altele. Recunosc ca m-a batut mult gandul sa-i fur bicicleta, o Mifa germana, dar pe atunci eram tare cuminte nu ca acum (nu te speria totusi, ceasurile de mana le stricam pe sub masa in timp ce fata-mi arata inocenta iar pendula era vesnic data peste cap, si cate altele am facut "in liniste").

Si abia astept articolul lui puiutea despre VAGABONZI, excelenta idee, va fi un dar de Craciun pentru ca scrie extraordinar de frumos si cu umor de clasa inalta.

@elviramvio: Nu am deloc o parere buna despre mine, si, de aceea, de cate ori ma apreciaza cate un coleg DE PE AFA, parca mai imi mai creste morarul... moralul, vreau sa zic! Sarut mana si mii de multumiri! ???? ???? ????

@marocanu21 - Mulțumesc. Se mai întâmplă când ai 60+TVA.

@Mihai18 - Mi se intampla si mie la putin peste 50, asa ca nu e ceva de condamnat! Doar ca trebuia o mica reparatie morala pt Louis!

@marocanu21 - Reparația morală deja ați făcut-o dv. Acum, ca pământean încă, eu nu am cum să-i cer scuze, el este de cca. 44 ani printre stele. Nu mai am mult și spre să-l întâlnesc pe acolo și cu siguranță îi voi cere scuze.

@Mihai18 - Va doresc sa ii cereti scuze cat mai tarziu cu putinta, iar pana atunci sa fiti sanatos!

@marocanu21 - Un răspuns elegant. Vă mulțumesc.

@elviramvio - TVA-ul e cât vrea fiecare. Mai mic la doamne, normal!

@Zoazore:

Si cu egalitatea cum stam?

@Zoazore - Sunteți plină de „haz” Îmi imaginez cum ar fi la o petrecere cu dv. Este nostimă expresia cu valoarea TVA-ului, în raport de gen (feminin-masculin) în sensul că la doanme TVA-ul este mai mic. Știți ceva, vreau și eu să fiu doamnă (doar când este vorba de TVA).

@elviramvio - Referitor la „Și cu egalitatea cum stăm? ” Egalitatea este numai pe hârtie și se referă la drepturi civile. Natural, suntem total diferiți, chiar de la naștere, dar chiar așa fiind, nu putem trăi unii fără alții. Noi (bărbații) avem nevoie de voi și viceversa. Îmi vine în minte un citat din K. Marx ”Familia este celula de bază a societății”

@elviramvio - Lasă, fată, că noi suntem mai egale!

Poate ne bate webul!

@Mihai18 - Suntem, suntem, ca suntem muuultă!

Veniți la o petrecere cu mine și veți afla!

Hai, că ne petrece webul, că suntem OF!

@elviramvio - Sărut mâna. Am o întrebare. Cunoașteți vreun medicament care anihilează setea de ecouri, pentru că eu sufăr de această maladie. Când am scris acest review, nu mă așteptam să genereze atîtea ecouri. Noroc că review-ul este off-topic și Webmaster încă mai tolerează. Până când? Acum mai calc o dată în păcat. La ultimul meu ecou despre egalitatea dintre femeie și bărbat am fost laconic și ce am scris lasă loc la interpretări diferite, unele neacceptate de mine. Dv. ați spus lui @Zazore următoarea întrebare „Și cu egaliatea cum stăm? ” În primul rând, egalitatea este incomplatibilă cu subordonarea. Și atunci, într-un culpu bărbat - femeie, cine-i șeful? Întrebarea dv. generează discuții ample, dar aici fiind vorba de un ecou, voi încerca să fiu, cât de cât, scurt. La început a fost epoca matriarhatului (într-un cuplu bărbat-femeie), femeia era șeful. Ulterior, în timpul Imperiului Roman, situația s-a inversat și în gândirea lor, bărbatul era șeful familiei, de unde și adagiul „pater familias”, care nu a rezistat secolelor. Aș putea să scriu mult dar păstrez (rezonabil) limitele uneui ecou. Să fie clar. În dreptul modern, femeia este egală cu bărbatul. Acest drept este stipulat în Constituție și mai departe nu mai scriu. Ne deosebim anatomic dar aceasta nu anulează egalitatea dintre sexe. Bărbații sunt mai rezistenți la eforturi fizice, dar femeile stiu și pot face lucruri de care bărbații nu sunt în stare și atunci se completează unul pe altul, deci au nevoie unul de altul. La mine la serviciu predominau femeile, dar erau momente când undeva „frigea” ceva și trebuia mers acolo. Mers acolo însemna să încerci caliatea noroiului de acolo, să trăiești o zi și-o noapte cu 2-3 mere luate din mers dintr-un pom de pe marginea drumului, cu cafea și tutun. Cum era să meargă o colegă, ea era soție și mamă, așa că mergem noi, câțiva. Noi plecam, dar rămâneau ele care făceau față cu brio la tot ce apărea. În gândirea mea, femeia este egală cu bărbatul, iar bărbatul trebuie să o stimeze și să o apere. Acesta sunt eu.

@Mihai18: Oameni dragi, vă citesc review-urile si ecourile si simt ca vă cunosc, parcă încep să vă iubesc! Sunteți fantastici!

Tot respectul pentru oamenii activi, eu mi-am schimbat meseria (estetician) cu una activă, devenind instructor fitness/aerobic la 35 de ani. Iubesc mișcarea de orice fel, pe jos, pe bicicleta (Suzi a mea e o forță), pe schiuri, in cădere liberă cu părăsită, pe apele învolburate (rafting), sportul a fost pentru mine remediul universal! Am decis să transform energia (in special frustrarea, tristețea) in ceva constructiv si benefic.

Depinde de noi in ce alegem să ne refugiem:tutun, alcool, bârfe, rosu unghiilor, droguri sau mers cu bicicleta, aerobic, sarit cu coarda... Ar fi fost minunat ca fiecare membru afa să-si faca un profil, să stim cu ce persoane avem gusturi, activități comune. Nu avem toti aceleași criterii si așteptări legate de petrecerea timpului liber.

Multă sănătate, că-i mai bună decât toate!

@cameliagrozescu - Vă mulțumesc pentru vizită, tocmai la acest review care pentru mine este de fapt, un CV al vieții mele.

Sincer vorbind, mă surprinde sinceritatea dv.

La început ne-ați spus prenumele iar în acest ecou, ați spus și vârsta. Ei, asta-i culmea. Extrem de rar întâlnești persoane de sex feminin care afirmă public ce vârstă au. Eu am fost la polul opus, tot îi dădeam zor cu „60 ani plus treaba mea” până într-o zi când simpatica Zazore a lămurit lucrurile și a zis „60 ani + TVA”

Foarte bine că iubiți mișcarea, sportul. Eu am fost doar sportiv, dv. sunteți polisportivă, aceasta vă prelungește viața. La vârsta mea nu este frumos să mai fac complimente doamnelor dar fac următoarea precizare. Afirmația că faceți sport este susținută indubitabil de fotografiile pe care le-ați postat la review-ul „... rulotista din mine” In ele, aveți o silietă care cu siguranță atrage invidii.

Să ne citim cu bine și altădată.

Continui seria ecourilor. Cred ca ar trebui sa-mi iau concediu pe cativa ani pentru a recupera toate articolele necitite. Articolul este o opera de arta pe care ecourile l-au transformat intro capodopera. Am citit pe nerasuflate tot si mi-a facut o placere deosebita sa vad impartasite aici clipe de suflet ale cititorilor si-i felicit pe toti.