ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.03.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2005
DURATA: 8 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Remember - american dream (I)

TIPĂREȘTE

Stârnit de exodul şi criza imigranţilor din ultima vreme, buricele degetelor m-au îndemnat să scriu despre această faimoasă metropolă americană.

Cu ochii-n televizor, priveam aceşti oameni cu copii în spinare, care cărau într-o valijoară întreaga viaţă, îngrămădindu-se în bărci, pentru a începe o nouă viaţă în Europa Occidentală.

Gândul mi-a zburat pe celebra Ellis Island de pe Tărâmul Făgăduinţei - locul ce însemna odinioară primul semn de visare al nou-veniţilor din depărtări, primul pas spre speranţă, lăsând toate durerile trecutului.

Ca şi la sfârşitul anilor 1800, în zilele noastre se repetă această istorie, o triere a celor aduşi de ambarcaţiuni în care doar unii primesc dreptul de a rămâne.

În mod dramatic, ceilalţi erau nevoiţi să parcurgă drumul de peste ocean, săptămâni întregi pe vapoare nesigure şi cu speranţele năruite.

Nu cred că există familie în America în care să nu se afle vreun străbun venit din depărtare, care astfel a fost nevoit să treacă graniţa invizibilă, după ce a trecut de un examen medical, dovada unei sume de bani, din care să trăieşti o perioadă şi completarea unui chestionar cu peste 30 de întrebări, aparent simplu. Un singur răspuns evaziv era sinonim cu tragedia.

Totodată, la fel de emoţionat îmi amintesc de 11 septembrie 2001, când vedeam prin intermediul televiziunii atentatul sângeros, figurile înspăimântate şi îngrozite ale newyorkezilor, Turnurile Gemene fumegând şi apoi prăbuşindu-se, înghiţind peste 3000 de suflete.

Concluziile le trageţi dumeavoastră, dar mie nu-mi iese din minte chipurile schimonosite urlând din toţi rărunchii : ,,Oooh, my God! Look, it is faling down! ´´

La patru ani de la această tragedie am păşit pe tărâmul lui Neil Armstrong, dar n-am rămas la fel de vestit în istoria omenirii.

Visul american mi-a fost facilitat de invitaţia unui amic care a rânduit, Dumnezeu ştie cum, toate cele necesare. Intensitatea invitaţiei m-a lăsat fără reacţie, prezentându-mă la ambasadă cu paşaportul expirat. Documentaţia necesară a fost făcută în regim de urgenţă, iar eliberarea sa mi-au schimbat priorităţile, deoarece aflasem cât de greu se obţinea viza pentru Statele Unite. Mă rog, o să vă scutesc de emoţiile nefondate ale interviului şi alte particularităţi pe care le puteţi găsi aici romania.usembassy.gov.

Cu mâna pe inimă vă spun că, mi-a fost tare greu să scriu despre această călătorie.

New York este o metropolă în care nu ai cum să te plictiseşti, indiferent de formula care te-a adus acolo, de preferinţe şi gusturi în a petrece timpul liber. Dar, după o astfel de experienţă, amintirile zvâcnesc din străfundurile minţii.

Oraşul zgârietorilor de nori te farmecă din prima zi cu diversitatea sa, forfota cotidiană, multitudinea de limbi vorbite pe stradă, zgomotul sirenelor. Ca să fiu sincer până la capăt, pe atunci nu eram un inveterat al turismului şi doream doar să bifez obiectivele principale, astfel am pierdut lucruri interesante pe care, probabil, ... n-o să le mai văd niciodată.

Am să împart în două acest articol, amintind în prima parte hotelul în care mi-am petrecut şapte nopţi supreme şi clădirile cele mai importante ale metropolei, iar în ultima parte prezentarea în mod succint a New York-ului.

Let me begin!...

Sofitel New York Hotel: - pagină web:accorhotels.com/gb/hotel- ... ork/index.shtml.

Clădirea de 30 de etaje este parţial acoperită cu sticlă şi travertin, fiind situată pe Forty-Four Street, foarte aproape de staţiile de metrou Rockefeller (în partea de nord - pe Forty-Eight Avenue) şi staţia Bryant, lângă parcul cu acelaşi nume ce deţine şi o librărie publică.

De asemenea, locaţia se află la distanţă mică de Times Square, Fifth Avenue şi Grand Central Station.

Hotelul din Midtown Manhattan dispune de camere moderne generoase, băi placate în marmură, paturi şi canapele luxoase şi confortabile.

Interiorul recepţiei frizează opulenţa, chiar dacă este unul clasic într-o oarecare măsură. Serviciul concierge este unul de invidiat, personalul amabil şi calificat punându-ţi la dispoziţie hărţi şi informaţii turistice, ... iar în caz de precipitaţii, umbrele şi pelerine-windshirt!

La parter se află Brasserie Française Gaby frecventat la sfârşitul anilor ´60 de celebra creatoare de modă, Gabrielle Bonheur Chanel (Coco Chanel), Henri Bendel (un cunoscut retailer new-york-ez) şi Andy Warhol (pictor şi regizor). Practic este locul unde se poate servi masa în hotel. Design-ul îmbină atmosfera boemă pariziană şi spiritul aventuros american.

Din ce-mi aduc aminte, localul este manageriat de un francez, pe nume Sylvain, dar... ospătarii sunt sârbi! :)

Preparatele care au adus faimă restaurantului sunt melcii în sos de unt parfumat şi supa de ceapă. Preţ meniu :aproximativ 35 $.

Aici am observat pentru prima oară legiferarea bacşişului! Suma de bani oferită în mod voluntar, în plus faţă de meniu era trecută la sfârşitul bonului fiscal.

În consecinţă, nefiind un impozit eludat, guvernanţii noştri ar trebui să se gândească că nu aşa putem vorbi despre combaterea evaziunii fiscale din România.

Mă rog! Să trecem la mioarele noastre!

Shopping-ăraie pe lângă hotel : Barnes & Noble (web : stores.barnesandnoble.com/store/2234), Zara, Joe Fresh, Best Buy (electronice), Urban Outfitters, J. Crew (pe Madison Avenue), etc.

Alte locuri de luat masa : Subway, Taverna Kellari, restaurantul chinezesc Xi'an, Chipotle Mexican Grill (aflat pe strada 45), cel mai bun burger de la Bistro Moderne şi nu în ultimul rând, săţiosul sandwich de la The Red Flame, situat pe aceeaşi stradă cu hotelul.

Coloşii din oţel şi clădirile importante:

Empire State Building:

Pentru un tur virtual accesaţi pagină web : esbnyc.com

Preţ până la etajul 86 - 32 $ /adult, 26 $ / copil între 4-12 ani, după un control riguros.

Această elegantă clădire construită în stilul Art Deco clasic, domină cerul New York-ului.

De la inaugurarea sa din anul 1931, a fost timp de peste 40 de ani cea mai înaltă clădire din lume cu cei 443 de metri.

Iniţial, proiectul a fost conceput pentru 86 de nivele, apoi i s-a adăugat o structură de antene înaltă de 62 de metri ce transmite programe de radio şi televiziune pentru oraş şi alte patru state.

Structura de rezistenţă dispune de 60000 tone de oţel şi a fost asamblată în doar 23 de săptămâni!

Imaginaţi-vă la peste 400 de metri, înfruntând cu îndrăzneală rafalele de vânt fără plase de protecţie, atent la fixarea consolelor şi fără a comite vreo greşeală. Ce poate fi mai periculos şi solicitant?

Peste 200 de piloni din oţel şi beton sprijină construcţia de 365 000 de tone, cu tot cu King Kong. :)

De asemenea, 10 milioane de cărămizi au fost folosite la finisarea exterioară, iar cele 6500 de ferestre ce mijesc în noapte sunt montate în panouri de aluminiu.

Reflectoarele colorate (predomină verdele şi roşul) de la cele 30 de etaje superioare marchează evenimentele de sezon, precum şi pe cele speciale de Paşte, Hanuka sau de Crăciun.

Dacă veţi folosi intrarea principală din Fifth Avenue, holul îmbrăcat în marmură şi granit are o imagine în relief a faimoasei clădiri, suprapusă pe o hartă a statului New York.

Relevante sunt simbolurile erei moderne încastrate în medalioane din bronz, plasarea lor în hol evidenţiind stilul Art Deco.

Zeci de ascensoare de mare viteză, ce rulează cu până la 366 de metri pe minut, te aduc pe platformele de observaţie exterioară de la etajul 86 şi permit o imagine panoramică a Manhattan-ului şi a celor două râuri : Hudson şi East River.

Aici nu poţi privi într-o direcţie anume, fiecare urmăreşte cu ochiul liber sau prin anumite instrumente optice peisajul fantastic cu aceleaşi imagini consensuale.

În jurul tău nu auzi decât şuieratul vântului ce străpunge barele de protecţie şi un singur cuvânt :amazing.

Valul de emoţie copleşitoare izvorât de vârtejul înălţimilor se estompează dacă se vizitează muzeul istoric al construcţiei, barul şi restaurantul elegant (Empire Diner), magazinul cu suveniruri sau atunci când cobori pe pământ dai o fugă la Da Umberto (situat între străzile 6 şi 7) sau Chelsea Bistro (între străzile 8 şi 9).

Notă : Din surse de încredere, Observatorul situat la etajul 102, la 381 de metri înălţime, a fost închis publicului. Nici subsemnatul alături de ,,colega de cameră´´ nu l-am vizitat, datorită preţului : 52 de $ / persoană.

Chrysler Building:

Turnul sclipitor realizat în manieră Art Deco, domină Lower Midtown cu cele 77 de etaje, înaltă de 320 de metri este considerat unul din reperele cele mai iubite de localnici.

Simbolizând epoca de aur a autovehiculelor, turnul din oţel inoxidabil aminteşte de grila radiatorului unui automobil.

Tronsoanele inferioare sunt blazonate cu capete de radiator înaripate, roţi stilizate, iar gurile de scurgere fabricate din acelaşi oţel au modelate capete de animale mitologice.

Intrarea în clădire este bogat ornamentată cu marmură, granit şi oţel cromat, plafonul fiind singurul pictat.

După căderea Gemenilor, a devenit cel de-al doilea zgârie-nori al New York-ului.

Daily News Building: - intrarea liberă

Situat pe strada 42, clădirea a fost realizată în 1930 de către inginerii John Howells şi Raymond Hood.

Designul original cuprinde şiruri de cărămizi negre şi maro alternând cu ferestrele, pentru a crea efectul de striaţii pe verticală a celor 145 de metri.

În hol se găseşte cel mai mare glob din lume încadrat de linii aurii pe podeaua care, indică prin săgeţi direcţia spre oraşele lumii şi poziţia planetelor faţă de Pământ.

Seara, intrarea este luminată din interior cu ajutorul unui complicat joc de lumini ce aminteşte de filmele cu Superman.

Metlife Building:

Construcţia acestui colos de 246 de metri a fost ridicată de compania Pan Am în anul 1963.

În acea vreme a produs o nemulţumire generală, deoarece a blocat ieşirea spre Park Avenue şi a umbrit detaliile sculpturale de pe acoperişul Marii Gări Centrale.

În anii ´80 cea mai mare clădire comercială a fost preluată de Metropolitan Life.

Flatiron Building: - acces gratuit

Finalizat în anul 1903 în districtul Gramercy, această construcţie inovatoare deţine 22 de etaje şi era cea mai înaltă din lume.

Clădirea cu o formă triunghiulară rotunjită la colţuri (amintind de fierul de călcat!) a deschis era zgârie-norilor, fiind prima în care s-a folosit în structură bare de oţel.

Decoraţiunile în stilul Renaşterii italiene sunt în majoritate din teracotă.

Faţada zveltă arată ca prova unui vas navigând pe marele bulevard Broadway.

Puţini vizitatori cunosc că s-a ajuns la această formă pentru a diminua costurile de construcţie.

Woolworth Building: - intrare liberă

Situat în Centrul Civic Seaport, această impozantă clădire datată în anul 1913 are acoperişul în formă de piramidă, întărituri masive suspendate, turle ascuţite ce se termină cu mici turnuleţe - stil neo-gotic impus de arhitectul Cass Gilbert, responsabil de mai multe proiecte newyorkeze.

A fost inaugurată cu mare fast fiind considerată în acele vremuri, cea mai înaltă clădire din... lume (a) pe care o privea de la peste 240 de metri.

Interiorul abundă în filigrane de bronz, vitralii, pereţi îmbrăcaţi în marmură onix cu aspect şi colorit plăcut.

Magic este plafonul mozaicat în culori aurii cu tonalităţi ambientale diopside.

IBM Building: - intrare liberă

Această clădire din 1983 este un turn-prismă cu cinci laturi din granit lustruit în culorile gri-verzui, având un colţ comercial prins în consolă pe strada 57.

Situat în Upper Midtown, totalizând 43 de etaje şi o înălţime de 185 de metri, clădirea este deschisă publicului între orele 18 -21.

Găzduieşte Muzeul Dahesh, ce expune picturi şi sculpturi europene ale maeştrilor Jean Leon Gerome, Adolphe-William Bouguereau, Lawrence Alma-Tadema sau Antoine-Louis Barye.

Trump Tower: - intrare liberă

Situat pe Fifth Avenue, un turn strălucitor atrage privirile încă din anul 1983.

Peste un atrium de şase nivele cu magazine şi cafenele exclusiviste, grădini suspendate şi cascade spectaculoase, se ridică apartamente de lux şi birouri extravagante până la o înălţime de 200 şi ceva de metri.

De remarcat prestigiosul magazin de bijuterii Tiffany´s & Co vizavi de clădire, fondat în anul 1837 şi imortalizat de romancierul truman capote în best-sellerul său din anul 1958, Mic dejun la Tiffany.

Waldorf - Astoria: - web :waldorfnewyork.com

Construcţia de 140 de metri înălţime în stil Art Deco clasic, ocupă aproape un cvartal în Upper Midtown.

Amintind de o epocă apusă încântătoare este unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din metropolă, celebru prin găzduirea numeroaselor familii regale, preşedinţi, celebrităţi precum : Eleanor Roosevelt, Elizabeth Taylor, Frank Sinatra, Marilyn Monroe, Marlene Dietrich, Muhammad Ali, John Travolta, Paris Hilton... şi alţii.

De asemenea, a fost scena numeroaselor filme hollywoodiene : Pink Panther, Camerista, Domnul şi doamna Smith - ca să amintesc doar pe cele mai recente.

De remarcat în salonul-bar, pianul ce a aparţinut importantului compozitor al scenei de pe Broadway, Cole Arthur Porter şi ceasul uriaş din holul de la intrare.

Police Headquarters Building: - închis publicului

Districtul Lower East Side găzduieşte acestă clădire monumentală cu coloane baroce.

A funcţionat între anii 1909 - 1973 ca departament de poliţie al oraşului şi asta că nu s-ar fi găsit în apropiere de Mica Italie, comunitate din jurul străzii Mulberry.

Iese în evidenţă cu domul său frumos decorat ce pare să domine cerul şi poate fi admirat până în zona primăriei.

Din anul 1985, clădirea a fost transformată în locuinţe de lux.

General Post Office:

Se găseşte pe strada 8, deschis zilnic 24 de ore din 24.

Această clădire lungă construită în stil Beaux Arts în 1913, are la intrare o scară cât aprope lungimea clădirii.

Faţada conţine 20 de coloane corintice ornate la capete cu frunze sculptate caracteristic capitelurilor, prevăzut cu câte un pavilion la fiecare extremitate.

Grand Central Terminal:

Web : grandcentralterminal.com/info/tours

Preţ intrare : 9 $

Stilul Beaux Art se face remarcat în una dintre cele mai mari gări din lume.

Remarcabila clădire din anul 1913 arată splendid după numeroasele renovări de-a lungul anilor, la una din ele participând şi miliardarul Donald Trump.

Sala principală este luminată în mod natural, datorită ferestrelor plasate peste tot, iar stelele sclipitoare decorează plafonul curbat, azuriu.

Ar mai fi de remarcat Twin Towers un ansamblu de patru blocuri din vestul Central Park, complexul ce cuprinde 12 clădiri Tudor City, cel mai mare complex din lume în proprietate privată - Rockeffeller Center, clădirea din teracotă aurie Bryant Park Hotel, fabulos de opulentă, Fred French Building, alături de Parcul Battery (primul parc din oraş) Custom House şi multe alte blockaus-uri la umbra cărora se adăpostesc trecătorii.

Sigur, mi-aş fi dorit să scriu despre World Trade Center, simboluri distruse de avioane manevrate de terorişti musulmani care s-au împlântat cu fanatism degenerat în turnurile pline de vieţi, transformându-le în fiare distorsionate.

În zilele nostre, pe locul acestora există o fântână uriaşă cu formă pătrată cât perimetrul unuia dintre turnuri, înconjurată de o mantinelă, având gravată numele victimelor din catastrofă.

Biletul la Memorialul 9/11: (accesaţi pagină web : 911memorial.org) costă 24 de dolari şi treci printr-un control riguros. Veţi regăsi fragmente din construcţie, obiecte personale ale celor care s-au prăbuşit odată cu clădirile în care îşi desfăşurau activitatea, mii de fotografii, filmări cu cei ce încercau să-şi scurteze suferinţa aruncându-se de la înălţimi năucitoare...

În mijlocul sălii centrale, vizitatorii înconjoară un stâlp imens de oţel, coloană pe care stă scris mesaje ale rudelor celor dispăruţi.

Ca să închei prima parte într-o notă optimistă, îmi doresc să citesc în anii următori, rw -uri ale colegilor care au ajuns acolo şi vor admira pe Greenwich Street Gemenii World Trade Center 3 şi 4. La data vizitei îmi amintesc că în acel loc se aflau clădiri pentru birouri de mici dimensiuni, acestea situându-se peste drum de fostele WTC.

Proiectul este în derulare începând din anul 2013, iar înălţimea clădirilor ar ajunge undeva la 330 de metri.

All the best!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Marian Preda in 02.10.15 09:29:06
Validat / Publicat: 02.10.15 12:33:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2906 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marian Preda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Bulevardul Broadway
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 79600 PMA (din 65 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

puiutea
[02.10.15 12:41:21]
»

Felicitari, un review deosebit despre o destinatie deosebita! Ati surprins metropola asa cum este, nu cea din filme! Ellis Island! Intr-adevar, American Dream! ????

elviramvio
[02.10.15 12:48:00]
»

@Marian Preda -

Superb articol, felicitari!

Marian PredaAUTOR REVIEW
[02.10.15 13:11:09]
»

@puiutea & @elviramvio;

De fiecare dată mă simt fericit şi onorat atunci când treceţi pragul ogradei mele!

Vă mulţumesc şi sper să fi avut o lectură plăcută, aşa, ... de început de week-end!

În articolul următor vă voi mărturisi despre obiectivele importante ale Manhattan-ului, insulă cumpărată în anul 1686 de la indienii algonquini.

Toate cele bune!

puiutea
[02.10.15 13:54:55]
»

Nea'Mariane, sa nu-i crezi! N-au cumparat-o, au "imprumutat-o" pe termen nelimitat! Astept cu nerabdare continuarea, nu-i o "deplasare" de toata ziua! Numai bine! ????

Marian PredaAUTOR REVIEW
[02.10.15 15:20:48]
»

@puiutea -

Nea´ Puiu, căpeteniei care a încasat banii i se spunea Nor Negru şi are descendenţi în Germania. Aceştia au finanţat trustul Volkswagen!

puiutea
[02.10.15 15:49:00]
»

@Marian Preda: Hai ca asta-i buna! Cum apar unele lucruri la suprafata! Bine, nu ca ar fi fost un secret, dar... piei rosii "asociate" cu Volkswagen!!!... Las' ca si blugii levi's...Sau pianele Stainweg ... pardon, Stainway .(sper ca am scris corect)! Au facut si nemtii cate ceva bun pe unde s-au dus! ????

irinad
[02.10.15 16:26:41]
»

@Marian Preda - Ce să spun, un review excelent, ca-ntotdeauna. Nu cred să am vreo șansă să ajung pe-acolo vreodată, dar cine știe, dacă voi ajunge, negreșit voi ține cont de conținutul acestui articol!

Felicitări și vacanțe plăcute în continuare!

Michi
[02.10.15 16:32:20]
»

Foarte bun review şi bine venit. Mi-a adus aminte de Crăciunul 2007 în care am prins o excursie de 7 zile acceptabilă ca preţ la NY, Washington, Philadelphia şi Niagara. În NY am stat la Pennsylvania Hotel în inima Mannhatanului vis-a vis de Madison Square. În Ny nu te poţi rătăci din cauza perpendicularităţii şi numerotării străzilor aşa că am mers mult pe jos şi am surprins câte ceva din profilul newyorkezului. Nu au complexe, mânâncă peşte prăjit la un grătar pe stradă, intră în adidaşi şi geacă şi cumpără în bijuteriile Tiffany´s sau mănâncă hot dog cu muştar în clădirea de marmoră roz a lui D.Trump, se îmbracă la nimereală, sunt oricând gata să te îndrume sau ajute. Cei cu serviciu stabil cum sunt şoferii de taxi sau îndrumătoarele din staţiile de metrou fac parte dintr-o clasă socială superioară, vorbesc îngrijit şi nu gesticulează chiar dacă sunt de culoare. În Central Park am văzut pe bănci vreo doi homeless alături de o sticlă de whiskey şi o păturică de lână. Pentru a vizita insula Libertăţii am fost descălţaţi, scos curele, ca la un aeroport riguros. Soţul şi-a pierdut ceasul şi nu şi-a dat seama decât la sfârşitul vizitei pe seară. Fusese găsit şi păstrat de o gardiancă care i l-a înapoiat. Am cumpărat un City Pass de 60 dol. cu care am vizitat fără a sta la coadă obiective de 200 dol. La Planetariu, ˝ facerea lumii˝ într-un spectacol de sunet şi lumină a fost atât de veridică încât am avut impresia că sunt smulsă de pe scaun şi teleportată în spaţiu. Culmea e că şi soţul a avut aceeaşi impresie. Ne-am recules la Grand Zero în faţa gropii enorme lăsată de turnurile gemene. Începuseră să lucreze la amenajarea spaţiului. M-au impresionat străzile înguste cu zgârie- nori atât de înalţi încât niciodată nu pătrundea soarele iar ultimele etaje erau învăluite în nori. Am mâncat într-o zi la un restaurant românesc. În Queens 200000 de oameni vorbesc româneşte. La Whashington am vizitat cimitirul Arlington şi acolo mormântul lui Kennedy dar şi memorialele celor dispăruţi în Vietnam şi Coreea. Mulţumesc Marian că m-ai făcut să retrăiesc excursia din NYşi scuză-mă că ţi-am invadat reviewul cu amintirile mele.

Marian PredaAUTOR REVIEW
[02.10.15 17:27:27]
»

@irinad -

Mulţumesc pentru cuvintele frumoase!

Never say never!

Marian PredaAUTOR REVIEW
[02.10.15 17:44:10]
»

@Mama Michi -

În viitorul articol o să spună lumea că m-am inspirat din ecoul dvs!

Aşa-i, în această metropolă nu te poţi rătăci deoarece urbanismul este unul geometric, liniar, cu străzi numerotate - perpendicularitate ce însumează peste 10000 de kilometri. Şi noi am vizitat obiectivele importante perpedes sau cu metroul, mijlocul de transport în comun cel mai rapid, demn de încredere şi... ieftin.

Ce pot să spun, suntem nişte privilegiaţi!

Vă mulţumesc pentru onoranta vizită! Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Michi
[03.10.15 13:37:07]
»

@Marian Preda - Ex-cep-ţio-na-le poze, de selecţie la National Geographic

Marian PredaAUTOR REVIEW
[03.10.15 19:37:25]
»

@ Mama Michi -

Mulţumesc!

Dan&Ema
[03.10.15 22:23:52]
»

La ce articol special m-am nimerit cu zuperbonusul!

Eu am fost la New York in anul cu aviara sau porcina, nu mai retin exact ce molima era in plina mediatizare la noi in tara.

Pe cand la noi se transmiteau bilanturi zilnice cu morti si contaminati la stiri si se propovaduia ca in SUA e risc major din acest motiv, rudele unchiului Sam nu se manifestau in niciun mod special care sa indice panica, nici nu pomeneau la stiri de acest subiect. In aeroport la noi si la Paris erau masuri suplimentare de securitate, la Washington si New York almost nothing. Dar sa schim subiectul...

Cand a inceput mediatizarea fenomenului refugiatilor in Europa, si eu mi-am amintit povestea, de fapt istoria, imigrantilor care au tintit sa ajunga pe taramul fagaduintei in America, subiect redat aici ata de bine de Marian.

Si daca tot suntem la ora de americana sa va spun ca doar in America eu am simtit libertatea absoluta si am inteles sintagma Tara tuturor posibilitatilor.

2 exemple in acest sens:

1. Langa Times Square, mai bine spus langa Hotelul Marriott unde am fost cazat din cand in cand demonstranti pasnici blocau circulatia si se intindeau pentru cateva ore pe scaune si sezlonguri pe carosabil sub protectia politistilor care trebuiau sa devieze traficul de pe cea mai strabatuta artera a zonei.

2. In acelasi perimetru am intalnit o americanca imbracata sumar doar in sutien si chiloti cu steagul SUA care se poza cu turistii mai putin tiimizi. Culmea a fost cand la una din poze frumoasa exhibitionista s-a dus la unul din poiltaii calare din apropiere si a cerut sa pozeze pe calul acestuia sii s-a permis.

USA pentru mine = libertate absoluta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[03.10.15 22:33:42]
»

@Michi: excelent redat profilul new york - ezilui!

So he is!

Dar gratarele alea de la coltulbstrazii puteau si degajau un fum neplacut!

Marian PredaAUTOR REVIEW
[04.10.15 11:24:29]
»

@Dan&Ema -

Îţi mulţumesc, Dan!

Într-adevăr, Lumea Nouă este considerată a făgăduinţei şi oriunde îţi arunci privirea observi tot felul de rase (îndeosebi, cea neagră!), oricând poţi da nas în nas cu vreo celebritate -în cazul nostru, actorul Denzel Washington care arată mult mai scund decât în realitate.

Ţara tuturor posibilităţilor are şi părţi negative, dar n-am să amintesc despre ele, deoarece le tot observăm prin filmele hollywoodiene...

All the best!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[04.10.15 12:50:59]
»

@Marian Preda:

Si tie numai de bine!

Scuze de greselile orto din text dar am scris de pe telefon si mai ratez tasta corecta.

????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, elviramvio, irinad, Marian Preda, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin New York:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084990978240967 sec
    ecranul dvs: 1 x 1