Rodos - de la nord la sud și de la est la vest (partea a treia)

TIPĂREȘTE

După cum spuneam în primul rw, insula Rodos e foarte mare, a patra ca mărime, după Creta, Evia şi Lesvos, iar cele 7 zile petrecute acolo au fost insuficiente pt. a putea cuprinde toate obiectivele pe care doream să le vedem, dar totuși ne declarăm mulțumiți de cele văzute, într-un interval așa de scurt. Ca să continui de unde am rămas, mai precis de la hotel, din Faliraki, ne-am îndreptat spre sud, dar numai câțiva km, până la intersecția spre Kolympia, de acolo, îndreptându-ne spre vest, spre centrul insulei, având în obiectiv Epta Piges, Seven Springs, sau mai pe românește Șapte Izvoare. Nu după mult timp, am intrat în localitate, care, parcă e scufundată în pădure, un loc numai bun pt. o excursie în căldura toridă de afară. Imediat simți parfumul pinilor, la fiecare respirație, ne acomodăm puțin cu locul, totul e umbros, niște păuni se plimbă agale pe alee, altele pe ramurile copacilor, un cârd de gâște ne apar în cale, parcă urându-ne bun venit. Pe stânga cum vii din parcare se află un restaurant, probabil pt cei mai înfometați, dar și ceva răcoritor pt cei însetați. Locul e foarte frumos, asemănător cu valea fluturilor, ape limpezi, podețe rustice de lemn, poteci șerpuitoare prin pădure la umbra răcoroasă a pinilor, care duc la cele șapte izvoare. Există și un lac cu apa de culoarea turcoazului, iar pt doritori, chiar și un tunel de aproximativ 200 m lungime, prin care poți trece, (dacă nu ai claustrofobie :))) în beznă aproape totală și în apă până la glezne. Noi am auzit niște curajoși care treceau prin tunel, e interesant ce ecou au sunetele. E un loc ideal pt o plimbare relaxantă. Drumul nostru continuă spre Arhipoli, aici nu am putut să nu remarc o biserică foarte frumoasă, Agios Nektarios.

Foarte aproape de Arhipoli este localitatea Eleousa, o localitate mică și liniștită, parcă prea liniștită, iar drumul trece chiar prin centrul localității. Sat mic, dar cu un farmec aparte, unde ai senzația că timpul s-a oprit în loc, unde nu am întâlnit localnici pe stradă, era atât de pustiu şi am oprit pt că am văzut o clădire veche, abandonată, superbă, despre care aveam să aflu ulterior, că a fost un palat italian, construit de italieni prin 1912. Istoria ei e destul de ciudată, se pare că a fost și închisoare o perioadă, apoi după război, a fost părăsită. Între anii 1947-1970 acest loc ar fi fost un sanatoriu de boli pulmonare, se știe că aerul curat de munte face minuni pt aceste boli. Se spune că are multe săli foarte viu colorate. Chiar peste drum de această clădire extrem de interesantă, este o biserică la fel de frumoasă. Abia mai târziu am aflat că specialitatea locului este plăcinta cu flori de dovleac, brânză și ceapă. Yami! :) Noi nu am știut, dar dacă aveți ocazia... Nici nu am urcat bine în mașină, că am oprit din nou, fermecați de o fântână arteziană frumoasă, într-un loc înconjurat de copaci, pini, platani. Apa se scurgea într-un soi de piscină, de dimensiuni impresionante, în care sunt pești Gizani, ciripeau păsărelele, totul parcă era desprins din basme, iar noi parcă eram niște intruși acolo. Câteva băncuțe invitau la meditație, ne-am odihnit puțin, de parcă eram obosiți, dar de, nu puteai altfel. Era efectul locului. Cred că pt mine a fost cel mai „magic„ loc de pe insulă. Cu greu despărțindu-ne de acest loc misterios, am urmat cursul drumului, tot prin pădure, un drum serpuitor, cu curbe mai line sau mai ascuțite de îți dădeau fiori, iar după aproximativ 3 km dăm peste un loc de odihnă amenajat cu mese și bănci la umbra unor pini, iar de jur-împrejur măslini și smochini, cu ramuri pline de rod. Într-o parte a drumului o fântână cu apă răcoroasă numai bună pt împrospătare, dar și potabilă, așa că am umplut bidoanele de apă, iar pe partea cealaltă o biserică veche, bizantină, fondată în sec. XV. Agios Nikolaos Fountoukli, de un baron căruia i-ar fi murit cei trei copii de ciumă. Biserica mică este așa modestă și frumoasă, iar înăuntru am descoperit niște picturi foarte vechi, puțin șterse, dar speciale.

La 9 km de Eleousa am ajuns la destinația noastră, localitatea Profitis Ilias. Satul se află la o înălțime de 798 m și este înconjurat de păduri de pini și chiparoși, precum și multe flori din specii rare. Am lăsat mașina într-o parcare mare, la umbra copacilor, unde un localnic, cu o căruță trasă de un măgar vindea struguri. Pe dreapta un hotel mare, construit de italieni prin 1912, frumos, se pare renovat destul de recent, Elaphos. În stânga o tavernă și cafenea, Kafenion. Tot în dreapta lângă hotel, biserica Salakos, cu ziduri văruite în alb, care se încadrau așa de frumos în acest peisaj idilic. Mergând pe alei, mai sus de cafenea, sunt niște cărări ce duc spre Mussolini's Villa de Vechi, o clădire tot abandonată, dar mărturie a unui loc nobil. Aceasta a fost reședința guvernatorului Italiei, contele Cesare Maria de Vecchi şi a fost construită de conte în 1936, pt. a fi un loc retras pt. Mussolini, care totuși, se pare că nici măcar nu a trecut pe acolo. Acum clădirea este destul de părăginită, dar se disting urmele trecutului glorios. La câțiva metri prin pădure mai este și o biserică, sau mai bine zis ce a rămas din ea, probabil parte a domeniului contelui. Mă întrebam de ce statul grec nu le-a renovat? Păi cred că ăsta e farmecul și misterul! Nu? Pe o cărare se poate ajunge la mânăstirea Profitis Ilias, după un urcuș pe niște trepte, dar unde noi nu am mai ajuns. La întoarcere spre hotel, am folosit o altă rută, mai spre nord, prin Kalavarda, Psintos, apoi Afantou. Aici am intrat în pitorescul sat, cu multe străduțe mici și înguste, iar GPS-ul ne-a tot învârtit, până n-am știut cum să mai ieșim, așa că am apelat la un localnic, pe un scuter, ce a trecut pe lângă noi, a zâmbit pe sub mustață, s-a gândit puțin apoi a spus, „follow me„ şi ne-a scos la liman... la drumul principal adică. :)) Despre Afantou pot să spun că este la doar 5 km de Faliraki și este situat cumva ferit sau mai bine zis ascuns între 3 dealuri, lucru care i-a adus și denumirea de„ invizibil„ traducerea din greacă a numelui satului. Se spune că este cea mai veche localitate din insulă, pe vremuri localnicii se ascundeau aici de atacurile piraților, pt că nu erau vizibili de pe mare. Ieșind în drumul principal spre dreapta duce drumul spre plaja Afantou, una din cele mai frumoase locuri de pe insulă, plaja având o lungime de cca 3 km. Și pt că drumul nostru duce la Faliraki, a venit vremea să vă povestesc despre stațiunea unde am avut cazarea, la Villa George şi despre care urmează să scriu în rw următor.

Faliraki este una din cele mai mari şi frumoase staţiuni din Rodos, situat la o distanţă de vreo 13 km faţă de capitală, spre sud. Aici sunt multe taverne, baruri, cafenele, restaurante-terase cu specific al bucătăriei chineze, mexicane, italiene şi desigur mult apreciata bucătărie grecească. Găsiţi hoteluri şi resorturi de lux, precum şi viluţe şi apartamente drăguţe, multe agenţii de închiriat maşini, scutere, atv-uri, agenţii care organizează excursii, magazine de bijuterii, de souveniruri, cu produse tradiţionale, supermarketuri, locuri de joacă pt copii Fun club, sală de bowling, de minigolf, cluburi şi discoteci pt. amatorii de distracţii nocturne, baruri de striptease, cofetării, fast-food-uri, dar şi restaurante mai elegante, astfel încât să satisfacă pe deplin toate gusturile. De amintit că aici se găseşte şi cel mai mare aquapark din Europa, însă acum nu era funcţional, poate numai în lunile iunie-august.

Seara "trenuleţul veseliei" cum i-am spus noi, circulă prin staţiune de la un capăt la altul, o bucurie pt copii şi nu numai. Seara şi noaptea staţiunea e foarte animată, am văzut oameni de toate vârstele şi toate naţionalităţile, toţi bucurându-se de zilele de vacanţă. De mâncat am mâncat în fiecare seară la altă tavernă din dorinţa de a încerca cât mai multe, peste tot mâncarea a fost delicioasă, preţurile rezonabile, o cină pt. 2 persoane între 25-30 euro. Pt. o seară cu adevărat grecească recomand taverna The Greek Spirit unde în anumite zile, este muzică live, cu spart de farfurii, dans, etc., cu precizarea că trebuie făcută rezervare din timp.

Plaja este foarte lată şi lungă, oferă toate facilităţile, terase, duşuri, toalete, salvamar, posibilităţi de sporturi nautice, sezlonguri şi umbrele. Noi am stat pe o porţiune a ei, în apropierea zonei de cazare, loc în care plaja se numeşte Monaxia beach, cu un nisip maroniu, nu chiar fin, dar foarte plăcut, câteva pietre chiar la intrare în mare, apoi se continuă după cca 1 m cu nisip fin, o apă caldă, limpede, cu peştişori care înotau pe lângă picioare, setul de 2 şezlonguri şi o umbrelă fiind de 8 euro. Două taverne te îmbie la masă sau ceva răcoritor, To Kyma şi Monaxia. Am mâncat de două ori la To Kyma, preţurile fiind acceptabile, de pildă un gyros 3 euro, o bere Mythos 2,50 euro, un pahar de vin 2,50 euro. Un localnic a venit odată cu maşina pe lângă tavernă şi am cumpărat struguri şi piersici foarte bune. Am petrecut la această plajă o zi întreagă şi alte două după-amieze şi ne-am simţit foarte bine.

O locație frumoasă de vizitat și la îndemână este Parcul Rodini din Rodos town. Cu harta în mână, am pornit din centrul vechi, iar la cca 3 km întâlnim locul care are onoarea de a fi fost primul parc amenajat din lume. Cunoscut de pe vremea romanilor care au și construit aici un apeduct. Parcul este ca un loc de joacă pt. copii, o mică grădină zoo, alei la umbra pinilor, poteci înguste prin pădure, podețe peste apă, mici cascade, rațe, gâște, pești, broaște ţestoase, păuni, totul într-o armonie deplină. Arbori seculari, care au necesitat coloane de beton pt. susținerea crengilor. Copii, tineri sau mai în vârstă, toţi se pot bucura de o plimbare plăcută, sau se pot odihni pur şi simplu pe băncuţele din parcul Rodini.

Una din cele mai frumoase zile am petrecut-o în excursia pe care am luat-o de la una din agenţiile locale pentru insula Symi. Costul biletului a fost de 27 euro de persoană şi includea şi transferul din faţa agenţiei în portul Mandraki, de unde a început călătoria şi retur.

Fericirea are multe chipuri. Călătoria este probabil, unul dintre ele. Jose Saramago.

Cred că ni se potrivea perfect atunci ca şi în alte dăţi. La ora 8 ne-am "înfiinţat" în faţa agenţiei cu poftă de drum şi nerăbdători să vedem mica insulă, descrisă ca o bijuterie a insulelor dodecaneze. Chiar şi ferry-boat-ul avea un nume predestinat Sea Dreams, ferry care în curând s-a umplut de turişti din 45 de tări. Aveam să aflăm asta ulterior, la programul de entertainment, care ne-a surprins la întoarcere. Mica insulă spre care mergeam, numită şi Portofino-ul Greciei, este cunoscută din vremuri de mult apuse, dar o perioadă prosperă a avut in sec. XIX, datorită construcţiilor de nave şi pescuitului bureţilor de mare. În acea perioadă erau cca 30.000 locuitori, acum rămânând numai în jur de 3.000. Numele actual al insulei se datorează nimfei Symi, soţia lui Poseidon, zeul mărilor în mitologia greacă. Drumul a durat în jur de 2 ore, iar când trebuia să ne apropiem de insulă, toată lumea era deja pregătită să facă primele poze. Peisajul care s-a descoperit încet, încet, ca o carte poştală, ne-a fascinat cu siguranţă pe toţi. Până când ferry-ul făcea manevrele de intrare în port, ne-am înghesuit şi noi mai aproape de ieşire, dorind să surprindem cât mai multe cadre spectaculoase cu portul Gialos. Odată debarcaţi, am încercat să cuprind cu privirea şi cu aparatul foto toată insula, mai bine zis oraşul, să vedem minunăţia asta lăsată pe pământ. Destul de repede am descoperit încotro trebuie să o luăm, imediat spre stânga cum am coborât din ferry. Ţelul nostru era să ajungem la Castelul Cavalerilor Sfântului Ioan situat pe un deal, unde se urcă cam 500 de trepte :) Nu cred că vă mai surprinde decizia noastră, la câte am povestit, cred că deja vă aşteptaţi la asta, nu? Da, deci am luat-o încet pe scări, urcând şi pozând, admirând frumoasele case, nu albe cum eram obişnuiţi, ci în culori calde, pastelate, cum sunt de altfel pe toată insula Symi. Obloanele erau din lemn, tot aşa vopsite cu culori pastelate, cu grilaje de fier forjat la balcoane, flori superbe, bougainvillea, leandri, muşcate, străzi în trepte, unele înguste, altele se deschideau într-o mică piaţetă. Pe măsură ce urcam, marea se vedea tot mai frumos, contrastând cu ţiglele roşii ale caselor, oferind cadre minunate pt. poze de vis. Am trecut pe lângă o şcoală, pe lângă biserici frumoase, dar şi multe case abandonate, vechi vile căzute în paragină, mărturie a vremurilor apuse. După o jumătate de oră am ajuns la ruinele castelului şi am dat ocol bisericii care se află în interiorul castelului, Megali Panagia. Am mers de jur-împrejur, pt că în biserică nu se putea intra, dar am admirat tot ce se putea vedea în jur, adică oraşul pe toate părţile, spre port pe unde urcasem, dar şi spre celălat golf, Emborios, spre turnurile de apărare ce stau de veghe asupra oraşului. În partea din spate a castelului săpat în stâncă găsiţi un loc de odihnă, cu băncuţe de piatră, unde vă puteţi trage sufletul după urcuşul în căldura amiezii. După ce am privit în "cele şapte zări", am pornit la vale, dorind să ajungem la una din terasele pe care le "ochisem" la urcare şi unde ne-am răcorit cu un suc de portocale şi o bere rece, primind din partea casei o salată grecească absolut senzaţională. Ne-am continuat drumul, eram contratimp, cele trei ore rezervate aici, treceau repede şi mai aveam de văzut portul în partea cealaltă.

Am ieşit pe una din străduţele ce duc în port, pline cu magazinaşe cu souveniruri, cu bijuterii, mătăsuri, pe promenada din port, terase, cafenele, toate pline cu turişti, am luat o plăcintă cu brânză, delicioasă, apoi ca desert o îngheţată de mango. Am văzut statuia lui Mihali, băiatul pescar, de care localnicii sunt mândri, apoi am trecut peste podul ce desparte cele două laturi ale golfului. Şi aici, multe tarabe cu souveniruri, magneţei, bureţi, evident, multe terase care servesc peşte şi fructe de mare. Casele sunt chiar în faţa stâncilor, câteodată chiar între ele, sau pe ele. La capătul falezei parcă stă de veghe Turnul cu ceas şi o clădire frumoasă în stil veneţian, Poliţia din Symi. Băncuţe ce invită la odihnă şi pt. admirat marea cea albastră, cu multele ambarcaţiuni, ce se află la mal, pt. pescuit sau plimbare. Drumul continuă spre stânga unde se zăreau clădiri frumoase, biserici, apoi noi ne-am întors, pt. că se apropia ora plecării. După cele trei ore pline, am urcat din nou pe vapor cu destinaţia Mânăstirea Panormitis. În cca 40 minute am ajuns la mânăstirea care are hramul Sf. Arhanghel Mihail, protectorul marinarilor şi este situat în golful cu acelaşi nume Panormos. Biserica nu este foarte mare, dar curtea este superbă, pavajul este format din mici pietricele albe şi negre, rotunde, aşezate una câte una, formând diverse modele, astfel că încântă privirea oricărui turist. Aici este o mânăstire de măicuţe, iar pe lângă chiliile lor, s-au mai anexat în timp şi alte clădiri, am înţeles că se pot caza chiar şi turişti. Există şi un muzeu, dar şi un magazinaş de unde se pot cumpăra obiecte bisericeşti. Ora avută la dispoziţie am petrecut-o vizitând mânăstirea dar şi împrejurimile locului, ajungând înapoi în micul port, unde ne aştepta ferry-ul. La întorcere am avut parte de un adevărat spectacol, cântăreţul gazdă, a cântat câte un cântec arhicunoscut din mai multe ţări, dar şi frumoase melodii greceşti, făcând drumul plăcut şi antrenant. Călătorii ce au dorit poze, cumpărau, de la fotografii vasului- cei care au surprins pe fiecare la urcare pe vapor, alături de câte o pereche de tineri îmbrăcaţi în costume tradiţionale. O frumoasă amintire!

Cam asta a fost vacanţa noastră în Rodos, care ne-a plăcut mult, deja ne e tare dor, au mai rămas locuri ce trebuie văzute, bine că mai e loc şi pt altădată! Vă las în compania pozelor, dorindu-vă tuturor, vacanţe frumoase şi bucuria de a călători!!!

Webmaster- rog ataşaţi melodia Stigmes Pou Den S' exw- Giorgos Mazonakis, https://www.youtube.com/watch?v=q4V1f2ADiYQ. Mulţumesc!

.

---

VIZUALIZĂRI: 8265 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI