Coroana Creaţiei Divine

TIPĂREȘTE

Sunt fascinată de mare şi de insule (cu cât mai pustii, cu atât mai bine). Cred că mă trag din Robinson Crusoe. Aşa că, în momentul în care am citit prima dată despre insulele Kornati, mi-am zis: „E de mine!”.

Arhipelagul Kornati cuprinde în jur de 150 de insule aflate în regiunea centrală a părţii croate a Mării Adriatice, cumva paralel cu ţărmul dalmat, cam între Zadar şi Sibenik, acoperind o arie de aproape 320 kmp. O bună parte din ele prezintă caracteristici comune: sunt relativ golaşe, aproape fără vegetaţie si fără faună (la prima vedere), fără surse de apă curentă, slab propice activităţilor umane, deci sălbatice şi fascinante, fragile în acelaşi timp, ceea ce a determinat statul croat ca în 1980 să considere că ele necesită protecţie, incluzându-le în aşa-numitul Parc Naţional Kornati, alături de partea sudică a insulei Dugi Otok. 8 ani mai târziu, aceasta din urmă „s-a desprins” de parc, devenind arie protejată separată, împreună cu Golful Telascica şi cu lacul de origine marină Mir, cu apa mult mai sărată decât apa mării.

Parcul Naţional Kornati cuprinde deci 89 de insule, insuliţe şi stânci marine, acoperind o suprafaţă de 216 kmp, dintre care uscatului îi revine mai puţin de jumătate. Cea mai mare insulă este Kornat (32,5 kmp), iar cea mai mică are mai puţin de 0,2 kmp. Există un „cel mai înalt punct”, de 237m şi un „cel mai adânc punct”, de 125m. Sunt şi 3 arii strict protejate, în care nu au acces turiştii, ci doar cercetătorii. Lungimea parcului este de 19 mile marine (cam 35 km), iar lăţimea de 3,5 mile marine (6,5 km). Zona beneficiază de mult soare (peste 2700 de ore pe an), numărul zilelor senine fiind de 2 ori mai mare decât al celor înnorate. Dar dacă vă nimeriţi într-o zi cu nori, aproape sigur aceştia or să se reverse peste voi, peste mare şi peste umerii golaşi ai insulelor! Parcul se poate vizita tot timpul anului, prin excursii organizate (majoritatea plecărilor se fac din Murter, portul cel mai apropiat, unde se găseşte şi sediul oficial al parcului) sau pe cont propriu, cu bărci închiriate. E considerat „raiul navigatorilor”, dar şi „al scufundătorilor”, ambelor categorii de turişti garantându-li-se amintiri de neuitat!

Componenta principală a insulelor este carstul, o rocă derivată din calcar şi mai puţin din dolomite, care s-a format undeva în era cretacică, mai precis cu vreo 50-100 de milioane de ani în urmă (ce mi-e 50, ce mi-e 100?). Scurtă recapitulare chimie anorganică: apa de ploaie, împreună cu dioxidul de carbon atmosferic, formează un acid slab, acidul carbonic (reacţie reversibilă). Sună cunoscut, nu? Acidul acesta slab-slab, dar destul de puternic cât să ducă la topirea calcarului, rezultând carbonatul acid de calciu (reacţie reversibilă, de asemenea), taman carstul de care vorbeam. Sigur vă sună cunoscut! Cu cât apa e mai caldă şi mai acidă, iar solul mai puţin permeabil, cu atât carstul se formează mai repede. E la fel ca la peşteri, sigur vă amintiţi! Carstul, ca orice carst, duce la formarea de tot felul de gropi, fante, crevase, peşteri. Şi nu e prieten prea bun cu solul, care la rândul lui e prieten bun cu plantele şi cu animalele, iar acestea din urmă (de voie, de nevoie) şi cu omul. Totuşi, există pe insule tot felul de insecte (69 specii de fluturi!) şi animăluţe, precum şerpi şi rozătoare. Singurul carnivor e jderul. Petele de verde sunt date de o specie de iarbă şi un arbust pitic, maquis-ul, veşnic verde. Bine, şi de câţiva copaci, dintre care cel mai răspândit e măslinul.

Totuşi, omul are un mare defect: e căpos. Aşa că s-a încăpăţânat să se preumble pe insulele acestea neprimitoare încă din cele mai vechi timpuri. S-au găsit urme ale locuirii lor încă din paleolitic, apoi de către ilarieni (4-7000 de ani în urmă; precum vă spuneam: ce mi-e 4000, ce mi-e 7000? „doar” un pic dublu). Au urmat, evident, romanii (că doar nu se putea să lipsească dumnealor taman de aici?!), bizantinii, veneţienii (le-au folosit ca depozite de muniţie; ce barbari!) şi, în ultima vreme, croaţii. Sunt documente care atestă faptul că nobilii din Zadar, deţinători ai acestor insule, permiteau ţăranilor din Murter să-şi crească oile şi caprele şi să cultive măslini pe ele, cu condiţia să se recompenseze faţă de stăpâni „în natură”, prin produse finite, respectiv brânză şi ulei (nimic nou sub soare).

În prezent, pe insulele Kornati (mai ales pe insula Kornat, cea mai mare dintre ele) sunt înregistrate oficial cam 600 de proprietăţi, dar deţinătorii lor nu locuiesc în mod curent pe insule, majoritatea fiind din Murter sau din împrejurimi. Oamenii încă mai cultivă măslini şi viţă-de-vie, încă mai cresc capre şi oi în puţinele oaze de verdeaţă, mai prind şi ceva peşte din mare, deşi pescuitul este foarte limitat în aria parcului, iar în ultimii ani înfloresc din ce în ce mai tare activităţile turistice.

Nu există hoteluri pe insule, nici măcar pensiuni, doar căsuţe vechi reabilitate cât să-ţi ofere dotările de bază. Le poţi închiria pentru câteva zile sau mai mult şi poţi fi sigur că nu te va găsi nici şeful, nici fiscul. Mă gândesc foarte serios la o astfel de evadare cândva, în anii ce vor urma, deşi şef nu mai am demult, iar cu fiscul nu am probleme. Dar ideea în sine, de a zace pe o plajă pietroasă numai a mea, de a asculta cât e ziua de lungă marea şi pescăruşii, într-o stare de visare atemporală, mi se pare… priceless! Ştiu, o să ziceţi să amân treaba asta pentru când n-o să mai am picioare bune de umblat; nţţ, nu e aşa: să ştiţi că nu e uşor deloc să „călăreşti” carstul ăsta, trebuie să fii cu mare băgare de seamă unde pui pasul! Sunt şi vreo 35 de restaurante pe insule, mai ales pentru navigatori; desigur că peştele şi fructele de mare sunt în fiecare zi „specialităţile zilei”. Apropos de navigatori: am citit că aceştia trebuie să achite un bilet de intrare în parc (logic) şi e de preferat să şi-l achiziţioneze din Murter sau din portul de unde pleacă; există şi varianta de a-l cumpăra din parc (există 2 puncte de informare turistică la cele 2 intrări/ieşiri ale parcului, dar biletul costă dublu. Preţurile le găsiţi pe site-ul oficial: np-kornati.hr. Pentru cei care aleg varianta de excursie organizată, nu e nevoie să plătească nimic în plus faţă de preţul excursiei.

…După ce ne-am cazat în Jezera, la Apartamentele Mijat, la vreo 7 km de Murter, am pornit, curioşi cum ne ştiţi, în recunoaştere prin micuţa localitate. Îi întrebasem şi pe Alen, gazda noastră, şi pe Mario, băiatul care ne servise la Konoba Boris, dacă există varianta să ne cumpărăm bilete pentru excursia în Kornati din Jezera sau e musai să ne ducem până la Murter. Niciunul din ei n-a putut să ne dea un răspuns mulţumitor. Dar n-am făcut decât vreo câţiva paşi spre stânga, pe lângă port, şi am zărit pe partea cealaltă a şoselei o agenţie de turism. O doamnă care era întrucâtva familiară cu limba engleză ne-a spus că da, putem şi ne costă 270 kuna (36 euro) de adult, iar pentru copil (Băieţel, care are de mult 14 ani) ne-a taxat la jumătate, deşi ulterior am văzut pe site-ul lor (murter-kornati.com/en/exc ... al-park-kornati) că doar copiii între 3 şi 12 ani beneficiază de reducere, pentru cei micuţi excursia fiind gratuită. Urma să călătorim cu Vasul Racic (se citeşte Racici şi înseamnă rac), de vreo 50-60 de persoane şi să avem 3 opriri, dintre care una la un restaurant unde ni se va servi prânzul: peşte sau pui, la alegere, salată şi băuturi. Am întrebat dacă există vreo variantă vegetariană pentru Isteţica şi ni s-a spus că va transmite şi da, sigur există. Plecarea era la 9 dimineaţa din portul Murter, urmând să sosim seara pe la 6. Am achitat 700 de kuna doamnei care ne-a prezentat excursia şi care ne-a spus că vom plăti restul direct pe barcă. Am bătut palma şi ne-am continuat bucuroşi plimbarea.

A doua zi dimineaţa, cum-necum, era cât pe ce să ratăm plecarea! Sunt unii care se învârt în loc cam mult după ce se trezesc! În Murter, GPS-ul ne-a dus la vreo 500m de centrul real. Am lăsat maşina într-o mică parcare, cu tichetul oferit de Alen pus sub parbriz, care ne asigura parcarea gratuită oriunde pe insulă, apoi ne-am precipitat în direcţia portului, aşa cum am fost îndrumaţi de un nene. Ultima sută de metri am parcurs-o în sprint susţinut, făcând semne disperate celor de pe bărci (care din ele o fi a noastră?) să ne aştepte. Tati a fost primul care a identificat „Racul” şi, gâfâind, i-am trecut bordul, mai bucuroşi decât un câştigător al Maratonului! Nu faceţi ca noi, plecaţi din timp!

Barca este o barcă pescărească adaptată excursiilor pe mare. Are 2 niveluri, cel de sus fiind neacoperit, iar în centrul celui de jos se află cabina echipajului, format din 4-5 flăcăi ca brazii. Aceştia şi-au dovedit pe parcursul zilei excelenţa în mai multe activităţi: marinari destoinici, bucătari şi ospătari pricepuţi, ghizi simpatici şi documentaţi. Am fost întâmpinaţi cu un degetar de tărie de bun-venit, pe care eu l-am sărit, dar Tati a acceptat cu plăcere şi porţia mea şi s-a declarat satisfăcut! Apoi unul dintre flăcăi a trecut pe la fiecare grup şi ne-a oferit o hartă a parcului, ca şi explicaţii despre zona pe care o vom străbate, unde vom face opririle şi de ce. Apoi ne-a lăsat să admirăm marea, presărată ici-colo cu insuliţe plate, (deocamdată) înverzite, ca şi cu tot felul de ambarcaţiuni, mai mici sau mai mari, pornite, ca şi noi, în explorarea acestui tărâm magic. Ne bucuram de una din cele 150 de zile însorite din acest an, aici, în arhipelagul insulelor Kornati!

Am mers pe mare aproape o oră până când au început să se profileze în zare cocoaşele cenuşii, abia vizibile, ale insulelor, ca nişte imense animale preistorice adormite în mijlocul mării. Încă pe atât am mai alunecat pe albastrul de cerneală până la intrarea oficială în parc, marcată cu o plăcuţă înfiptă în podeaua carstică. Insulă după insulă defila prin faţa ochilor noştri, ca la o paradă de… costume de baie! Căci, aşa cum era de aşteptat, formele de carst sedimentat în plăci suprapuse, înfăţişând reliefuri mai domoale sau mai dramatice, abia dacă aveau cu ce să-şi acopere goliciunea! Câteva smocuri de iarbă pe ici pe colo înveseleau un pic cenuşiul pietrei, iar unde Natura plantase şi un pâlc de copăcei, acolo era probabil să fie şi măcar o locuinţă umană.

După mai bine de 2 ore şi jumătate de navigat, am acostat pentru prima dată în această excursie, la un mic debarcader pe care stătea scris numele „Racului”, pe ţărmul crenelat al Insuliţei Rasip. În doi timpi şi trei mişcări, o bună parte din populaţia vasului s-a răspândit pe suprafaţa carstului, studiind natura sau întinzându-şi prosoapele de plajă pe lespezile fierbinţi, iar cealaltă parte, în frunte cu echipajul, s-a aruncat în marea caldă şi limpede. Timp de aproape o oră, insula altfel pustie a devenit un loc vesel şi animat! Dar soarele şi apa – se ştie – cresc apetitul şi, după ce ne-am continuat navigarea încă vreo jumătate de oră, am acostat pentru a doua oară, de data asta în „capitala” insulei-regină.

Mica aşezare Vruje, cu doar 50 de locuinţe, este adăpostită într-un golf feeric, în care erau deja ancorate o sumedenie de bărci mai mici sau mai mari. Portul are 3 sau 4 pontoane de care se pot lega vasele mai măricele, cum era şi al nostru şi ne-a întâmpinat cu terasa unui restaurant, pe care am lăsat-o în urmă, conduşi fiind de flăcăi pe uliţele prăfuite ale micii aşezări. N-am mers mult (evident) şi am ajuns la mâncătoria noastră, amenajată pe 2 terase umbrite, una în faţa şi alta în spatele „locuinţei căpitanului”. În timp ce noi ne-am ocupat locurile la mese şi ne-am turnat câte un pahar de apă, suc sau vin rece ca gheaţa, flăcăii au predat la bucătărie pet-urile cu vin, sacii cu cartofi şi cu varză pe care îi aduseseră cu ei (materii prime pentru masa de a doua zi, probabil). Apoi şi-au suflecat mânecile (vorba vine, purtau maieuri) şi au început să servească turiştii. Precum ştiam, am primit peşte sau pulpă de pui (la grătar) cu salată de varză şi pâine. Isteţica s-a delectat cu nişte paste cu roşii, iar cine a vrut repetir, a primit cu drag! După masă ne-am mai plimbat puţin prin idilica localitate, printre case vechi de piatră cu obloane colorate, printre leandri înfloriţi şi limbi ţepoase de cactuşi, am mai cumpărat un suvenir sau o răcoritoare de la market şi ne-am îmbarcat din nou în cleştii (protectori ai) Racului.

Ne-am continuat plutirea lină de-a lungul ţărmului vestic al insulei Kornati; tot mai multe semne de civilizaţie se distingeau în golfuleţele mai mari sau mai mici. Am admirat celebrele suhazidi, ziduri de piatră construite fără liant, care coboară de pe coama dealului până la ţărmul mării şi care delimitează proprietăţile între ele. În timpul acesta, harnicul nostru echipaj s-a apucat de preparat cafeaua şi a încins tigaia de clătite. Fiecare călător a fost servit cu un păhărel din licoarea revigorantă. Curând am trecut pe lângă ruinele cetăţii bizantine Tureta, construite pe o culme aridă, de la poalele căreia ne-a salutat şi mica biserică Maica Domnului din Tarac, ambele relicve datând din sec. al 6-lea. O procesiune cu bărci se organizează în prima duminică a lunii iulie din fiecare an, din Murter până la acest locaş de cult.

A venit vremea ca barca să se odihnească din nou şi toată lumea să se răcorească în mare, în dreptul insuliţei Bikarijic. De data asta Racul n-a mai tras la ţărm, ci a aruncat ancora în apropierea acestuia şi vreo 30 de minute au fost alocate ultimei băi din acea zi. Când motoarele au început din nou a toarce şi barca a pluti pe întinsul apelor, numai bine a fost gata şi ultima şarjă de clătite! 5 kuna bucata, adică mai puţin de un euro, cu gem sau cu ciocolată! Ne-am ospătat cu plăcere şi cu admiraţie pentru acest echipaj destoinic, care n-a ştiut ce să mai facă să ne răsfeţe de-a lungul întregii călătorii!

Murterul l-am regăsit aurit de razele soarelui de după-amiază târzie şi, moleşiţi de căldură şi de ziua plină pe care am avut-o, ne-am târâit înapoi la locul unde ne lăsasem maşina. Am tras o fugă şi până în Betina, satul alăturat, unde ne-am oprit preţ de vreo câteva minute, doar atât cât să ne confirmăm faptul că „tot la noi acasă e mai frumos”, adică la Jezera.

Am adormit cu tablouri pictate în cenuşiu-verde-albastru defilând pe retină, cu ţipătul pescăruşilor în amintire şi cu cuvintele lui G. B. Shaw în minte: „În a şaptea zi, după ce Dumnezeu a terminat de creat Lumea, a vrut să-şi încoroneze Creaţia. Şi atunci, din lacrimi, respiraţie şi praf de stele, a făcut şi Insulele Kornati!"

Rog Webmaster să ataşeze următorul filmuleţ:

https://www.youtube.com/watch?v=duo2HGbxSnY

---

VIZUALIZĂRI: 5096 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI