Iași – capitala culturală a României?

TIPĂREȘTE

Motto: Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, desi n-ar trebui să fie nici unul… - Nicolae Iorga.

„Iașul” ori „Iașiul”? Mmmm... Alegerea e încă controversată, de obicei ambele variante sunt acceptate. Dar să nu începem articolul nostru cu o dilemă, o să încerc să creionez o frescă a orașului moldav așa cum l-am perceput eu în cele patru zile în care am colindat străzile sale. O problemă rezolvată este întrebarea: „Ți-a plăcut orașul Iași? ” – Răspuns: „DA”.

La Iași poți fi domnitor ori curtean, pelerin ori mirean, boier ori țăran, învățător ori elev – este fraza ce am auzit-o într-un material de prezentare al municipiului. Și câtă dreptate în această înșiruire de „funcții”. Iașiul e orașul de pe 7 coline? – adevărat: urci ori cobori permanent pe cele șapte dealuri (Copou, Breazu, Bucium, Cetățuia. Șorogari, Galata și Repedea). Ori este urbea celor aproximativ 100 de biserici? – adevărat: la fiecare colț de stradă, mijloc de uliță ori printre case zărești turla unui lăcaș de cult. Iașul este o citadelă universitară? – adevărat: este locul unde s-a înființat cea mai veche universitate din țara noastră (1860, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza). Iașiul este orașul cu cea mai impresionantă viață culturală, începând din vremuri vechi? – înclin să cred că da: teatrul (primul spectacol de teatru în limba română a avut loc în decembrie 1816 la Iași la inițiativa lui Gheorghe Asachi), Societatea Junimea (ce apare în 1863 și capătă o amploare fără precedent), ziarele și revistele de epocă (Albina Românească – primul ziar în limba română din Moldova care apare din 1829; Convorbiri Literare ce apare în 1867), scriitori de seamă, etc. Este Iașul un important centru muzeistic? – adevărat: multitudinea de muzee de diverse categorii împânzesc orașul (la Iași s-a deschis prima casă memorială din România în anul 1918 – Bojdeuca lui Ion Creangă; primul muzeu de istorie naturală a luat ființă în 1834 tot în urbea moldavă). Sunt atât de multe lucruri de spus despre Iași... ele nu pot fi cuprinse într-un simplu review de călătorie.

Îmi doream de mulți ani să vizitez „dulcele Târg al Ieșilor”, cum frumos îl numea Ionel Teodoreanu. Evenimentul ivit la începutul lunii septembrie a fost ocazia perfectă de a explora măcar câteva din comorile orașului de pe Bahlui. Iașul mi s-a înfățișat ca un oraș liniștit cu oameni molcomi și domoli, parcă totul se desfășoară un pic mai lent. Probabil după începerea anului universitar animația crește, studenții constituind un aport de populație și veselie. Orașul, de fapt partea ce am văzut-o eu, are un caracter mai rural, cu accente boierești – adică predomină cartiere întregi de case și vilișoare, palate și case boierești vechi, biserici îmbătrânite de timp, grădini pline de flori, pomi fructiferi. Am văzut și cvartale de blocuri intercalate printre clădirile vechi, dar nu la genul de mare aglomerație urbană (probabil nu am ajuns în cartierele muncitorești). Șoferii nu se grăbeau (bucureștenii erau cei ce mergeau pe linia de tramvai), vânzătorii parcă se mișcau încet – poate să fie totul doar o impresie.

Am fost domnitor/curtean/slujitor. În mersul meu grăbit pe străzile Iașului am vizitat câteva obiective ori doar am trecut pe lângă ele admirându-le din exterior. Am străbătut străzi cu denumiri noi, de fapt vechi ulițe, pășind probabil pe urmele celor ce și-au stabilit reședința domnească la Iași: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu, Iona Vodă cel Viteaz, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza. Într-o seară caldă de septembrie cu un apus de soare superb am trecut pe str. Al. Lăpușneanu prin fața Muzeului Unirii, închis la acea oră. Clădirea alb-gălbui, renovată probabil de curând, este ridicată într-un stil moldovenesc combinat cu accente baroce târzii – statuile, atlanții, îngerașii și stema principatelor înfrumusețează fațada. Este reședința domnească a lui Al. I. Cuza timp de trei ani, între 1859-1862. Biserica Sf. Trei Ierarhi adăpostește mormintele lui Dimitrie Cantemir, Al. I. Cuza și a familiei lui Vasile Lupu – totul într-un prea mare întuneric, interiorul bisericii find plin de schele datorate restaurării. La Mănăstirea Galata se găsesc mormintele familiei domnitorului Petru Șchiopu, iar la Mănăstirea Cetățuia este gropnița familie lui Gheorghe Duca. Biserica Bărboi, pe lângă care am trecut, adăpostește locurile de veci ale familiei Sturza – domnitorul Ioan Sandu Sturza. Biserica Sf. Nicolae Domnesc, zidită de Ștefan cel Mare și refăcută total în 1904, este locul unde au fost unși mulți domnitori moldoveni. Pe locul Palatului Culturii (a cărui fațadă este încă acoperită de schele, deschiderea fiind anunțată pentru începutul anului 2016) se afla Curtea Domnească, atestată de săpături arheologice recente chiar (am văzut și o bucată de zid lângă biserica Sf. Nicolae Domnesc care ar putea aparține de fostele curți domnești). Lucrările de amenajare ale Ansamblului urbanistic Palas au scos la iveală vestigii medievale aparținând Curții Domnești, dar și anexelor acesteia (grajduri, pilonii unui iaz – expuși pe espanadă, bucăți din fortificația de lemn, jgheaburi, conducte, etc.). În centru am admirat și Palatul Roznovanu, ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea pentru marele vistier Iordache Roznovanu în stil neoclasic. Cumpărat de primarul Vasile Pogor (a cărui bust este amplasat în fața clădirii) frumoasa construcție boierească găzduiește și astăzi Primăria Municipiului Iași. Pe strada Cuza Vodă, venind dinspre Golia am privit cu uimire la impunătoarea clădirea a boierului Alecu Balș, tot în stil neoclasic, aparținând azi Filarmonicii de Stat Moldova. Foarte multă istorie în Târgul Ieșilor... greu de pus pe hârtie.

Am fost pelerin/mirean. Orașul Iași e împânzit de edificii religioase, unele de o frumusețe aparte și o vechime considerabilă. O parte din lăcașurile de cult sunt introduse pe lista monumentelor istorice, multe trebuiesc consolidate și restaurate, unele au beneficiat deja de lucrări de reabilitare. Catedrala Mitropolitană, punct principal de pelerinaj datorită prezenței moaștelor Sfintei Parascheva, este înconjurată de un șantier general: se lucrează la turle, se pavează spațiile din față și piațeta din spate, s-au consolidat toate clădirile aparținătoare. Posibil ca lucrările de pavaj să fie gata până la marele pelerinaj din 14 octombrie. Biserica este mare, lumea se perindă permanent prin lăcaș, cozile nu erau foarte mari. Am vizitat Mănăstirea Golia, amplasată pe timpuri înafara orașului, între zidurile căreia găsești clipe de liniște. Am urcat în turnul-clopotniță de 30 de metri înălțime, administrat acum de o asociație turistică și care găzduiește la etajele inferioare diverse expoziții. Priveliștea de pe terasă este încântătoare, ghidul amabil oferă informații utile și te ajută să identifici diverse puncte de interes. În altă zi am purces la drum către înălțimi: Mănăstirea Cetățuia – superbă amplasare pe vârf de colină, înconjurată de vii pârguite. O biserică zveltă se înalță în mijlocul fortificațiilor, frumoase ancadramente la ferestrele clădirilor, mușcate roșii, beciuri adânci (de unde se poate achiziționa vin), trandafiri cu petale catifelate – admirăm totul în jur, într-o liniște deplină. Pe alt deal, dar în mijlocul unui cartier cu accente rurale se află Mănăstirea Galata – aceeași liniște și pace, ziduri înalte, o biserică maiestoasă și o mulțime de nuci din care ne-am înfruptat și noi. Pe B-dul Ștefan cel Mare, lângă Catedrala Mitropolitană am vizitat Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi – o bijuterie arhitectonică demnă de încadrarea în patrimoniul Unesco. Acoperișul de cupru strălucea în lumina apusului de soare, filigranurile în piatră te uimesc, modelele geometrice și florale de piatră acoperă întreaga suprafață exterioară a lăcașului de cult. Bustul lui Mihai Eminescu străjuiește frumoasa biserică ce a adăpostit inițial moaștele Sfintei Parascheva. Am reușit în timpul plimbărilor prin oraș să arunc câte o privire spre Biserica Banu, Biserica Sf. Haralambie, Biserica Bărboi, Biserica Barnovschi, Biserica Mitocu Maicilor, Biserica Sfinții Atanasie și Chiril, Biserica Sf. Teodor. Fiecare din ele ascund povești și legende ori impresionează prin anumite elemente de arhitectură, pictură ori diverse obiecte bisericești.

Am fost învățător/elev. Pașii și mintea ne-au condus și pe la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, clădire ridicată între 1930-1935 pentru activități culturale, sub numele Fundațiunea Regală „Regele Ferdinand”. Aula impresionantă, statuia Regelui Ferdinand, scările monumentale, coloanele de marmură sunt elemente ce atrag privirea în interior. Pe B-dul Carol I suntem atrași de impozanta clădire a Universității „Alexandru Ioan Cuza” – în fața construcției în stil clasic și baroc construită la sfârșitul secolului al XIX-lea tronează statuia lui Mihail Kogălniceanu și A. D. Xenopol. Cele trei corpuri se întind pe o lungime de 130 m, o intrarea grandioasă flancată de doi lei oferă acces spre cele 350 de încăperi ale clădirii universitare. Din păcate, nu am intrat să vedem măcar fresca lui Sabin Bălașa. Pe B-dul Ștefan cel Mare se află Școala Primară Gheorghe Asachi – clădire din 1909 cu aspect de castel, cu decorațiuni exterioare ce îi dau un aspect plăcut. În fața școlii este amplasată statuia cărturarului Gheorghe Asachi, întemeiatorul învățământului în limba română în Moldova, autor sculptorul Ion Georgescu; statuia de marmură albă a fost inaugurată în 1890.

Am fost muzeograf/vizitator. Prima instituție muzeală vizitată la Iași a fost, cum mulți vă închipuiți, Bojdeuca lui Ion Creangă – mergând pe str. Sărăriei, ajungi în Țicău, unde un indicator te coboară în vale către modesta căsuță țărănească. Interiorul e atât de cald, priveliștea peste dealuri nemărginită, curtea plină de flori, pupăza din tei stă nemișcată sculptată în lemn, un Creangă de piatră și copiii de lângă el privesc spre locuință. Vă mărturisesc că am stat peste o oră în curtea bojdeucii, nici nu știu când a trecut timpul. Nu am ratat nici Muzeul Literaturii – Casa Pogor, o mică reședință boierească, cu „ferestrele mereu luminate”, clădire ce a găzduit o mulțime de oameni de cultură. Expoziția de bază întinsă pe parter și etaj este deosebită, mobilierul mi-a plăcut foarte mult, există multe fotografii, documente și obiecte originale ale diverselor personalități ce au trecut pragul aceste case-cuib de cultură. Un alt muzeu, relativ nou, dar deosebit de interesant este Muzeul Universității „Al. I. Cuza”, situat într-o frumoasă vilă de pe strada Titu Maiorescu. Parterul este ocupat de o expoziție permanentă dedicată Culturii Cucuteni (superb minimuzeu), la etaj sunt exponate ce atestă începuturile și evoluția universității ieșene, iar la mansardă se află un spațiu destinat expozițiilor. Menționez și câteva din nenumăratele statui ce le-am văzut în toate zilele: statuia lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii, statuia lui Vasile Alecsandri din fața Teatrului Național, statuia Cavaleristului în atac din fața Grădinii Copou, bustul lui Mihai Eminescu și a Veronicăi Micle din aceeași grădină publică (alături de mulți alții), busturile de lângă Universitatea „Al. I. Cuza”, statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii, statuia lui Titu Maiorescu din campusul universitar, statuia lui Dosoftei de lângă Casa Dosoftei, Grupul Statuar al Voievozilor de lângă BCU „Mihai Eminescu”, etc.

Am fost călător în Iași. Deja am scris un articol prea lung, sper că această înșiruire de obiective și locuri istorice din vechea capitală a Moldovei să fie de ajutor celor ce ajung pe meleaguri moldave. Voi reveni cu câteva articole despre locurile cele mai interesante din Iași. Mai vreau să adaug la acest capitol, de zone/obiective vizitate și Grădina Copou un parc destul de micuț, cu arbori seculari și plin de statui. Aici puteți vedea celebrul Tei al lui Eminescu, ajutat de chingi și furci de fier să treacă mai ușor peste ani; lângă el se află bustul poetului nepereche și, în pavaj, o parte din poezia Dorință. Tot în Parcul Copu se află și Obeliscul Leilor – cel mai vechi monument de for public din Vechiul Regat. Dedicat Regulamentului Organic (o adevărată constituție), el a fost inaugurat în 1834. Construit după un proiect a lui Gheorghe Asachi, monumentul este format dintr-un obelisc din marmură de Scheia susținut de patru lei mari pe un postament de marmură. În plimbările mele am trecut și pe lângă Bolta Rece – localul tradițional unde se adunau la o carafe de vin toți oamenii de cultură ai vremurilor trecute; mi-a plăcut cum arăta la exterior restaurantul cu tentă rurală. Ceardacul ce adăpostește câteva măsuțe de lemn, acoperite cu ștergare roșii, te îmbie la o bere rece (din păcate nu m-am oprit acolo, rămâne pe data viitoare). Mi-a plăcut, de asemenea, Esplanada Elisabeta - Râpa Galbenă – pasaj pietonal construit la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea; Gara din Iași – construită în 1870 în stil venetian-gotic de un arhitect austriac (dacă la exterior arată ca un palat și interiorul este deosebit: am admirat sălile cu intrări în formă de arc frânt); Vama Veche de lângă gară – o clădire monumentală dotată cu un turn foarte reușit; Pasajul Sf. Vineri din zona Halei Centrale de pe strada Atanasie Panu – un exemplu de îmbinare a modernului cu vestigiile istorice.

Concluzii. Vă mulțumesc dacă ați avut răbdare să citiți acest articol integral, Iașiul merită de fiecare dată zeci de pagini scrise. Am fost încântat de cele văzute în orașul moldav și îmi doresc să revin pentru a completa imaginea urbei istorice. Un singur lucru am de reproșat: greutatea găsirii unor vederi/ilustrate/cărți poștale la principalele obiective turistice – și mă refer aici la cle bugetare. La mănăstiri nu am avut probleme în a găsi ilustrate, pliante, broșuri și chiar monografii. În schimb, la Casa Pogor și Bojdeuca lui Ion Creangă lipseau cu desăvârșire, existau numai magneți, cam trist. Nici în centrul orașului nu am găsit locuri unde să se vândă vederi, așa cum am văzut în multe orașe din Transilvania ori în stațiuni montane. În rest am petrecut clipe minunate la Iași, am întâlnit oameni frumoși, mi-am îmbogățit lada cu amintiri.

Să ne vedem sănătoși la Iași!

Subscriu: Mi-a plăcut de la început Iașul, cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui dărăpănate, ..., căci oricâte straturi de glod s-ar depune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată urma pașilor lui Eminescu, urma ciubotelor lui Creangă, urmele atâtor oameni iubiți de altădată. – George Topârceanu.

---

VIZUALIZĂRI: 3920 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI